Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., sent. nr. 465/F/16 martie 2011
Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr. de mai sus reclamanta BA a chemat în judecată pe pârâtul Primarul comunei Lechinţa solicitând instanţei obligarea pârâtului la plata unei amenzi civile de 50 lei/zi întârziere în favoarea statului până la emiterea unei dispoziţii de soluţionare a notificării formulate de reclamantă, cu plata cheltuielilor de judecată.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 16 februarie 2011.
La termenul de judecată din data de 16 martie 2011 din oficiu s-a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţie unită cu fondul cauzei.
Întrucât în cauză s-au invocat două excepţii – excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia necompetenţei materiale, tribunalul în baza art. 137 C.proc.civ. va examina cu prioritate excepţiile, în ordinea lor firească, dedusă din caracterul şi efectele pe care le determină excepţiile invocate, începând cu excepţia necompetenţei materiale, care este o excepţie de procedură, deoarece numai o instanţă competentă material şi teritorial este îndrituită să procedeze la analiza celeilalte excepţii, care este una de fond.
În analiza excepţiei necompetenţei instanţei, tribunalul reţine faptul că în prezentul cadru procesual reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata unei amenzi civile în favoarea statului.
Demersul său a fost determinat de faptul că pârâtul a refuzat să pună în dispozitivul deciziei nr. 3126/24 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care în sarcina sa s-a instituit obligaţia emiterii unei dispoziţii privitoare la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcţie (castel şi anexe) situat în localitatea Chiraleş, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Întrucât o asemenea obligaţie nu poate fi îndeplinită de reclamantă, în calitate de creditor, fiind vorba de un fapt personal al debitorului, o obligaţie intuitu personae, art. 5803 C.proc.civ., conferă creditorului (în speţă reclamantei) dreptul de a sesiza instanţa de executare, cerându-i să oblige debitorul (în speţă pârâtul) la plata unei amenzi civile în favoarea statului, stabilită între 20 şi 50 lei (RON) pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
Textul art. 5803 C.proc.civ. pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile formulate, face parte din cartea a V-a „Despre executarea silită”, capitolul VI secţiunea a IV-a, astfel că sub aspectul competenţei de soluţionare a pretenţiilor, indiferent dacă acestea derivă sau nu dintr-o lege specială, devin incidente normele de competenţă în materia executării silite, competenţa de soluţionare revenind instanţei de executare.
Potrivit art. 373 alin. 2 C.proc.civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executare, în afara cazurilor în care legea prevede altfel.
Contrar poziţiei reclamantei, exprimată în cuprinsul notelor de şedinţă comunicate la data de 15 martie 2011, Legea nr. 10/2001, republicată, nu cuprinde vreo normă derogatorie de competenţă în materia executării silite a unei obligaţii derivând din legea specială, astfel că devin incidente normele de drept comun în materie de competenţă, cuprinse în art. 373 C.proc.civ.
Aşa cum s-a statuat prin decizia nr. 3/17 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Secţiile Unite, amenda civilă poate fi aplicată pârâtului, ca debitor al unei obligaţii de a face cu caracter strict personal, numai în cadrul procedurii execuţionale ce debutează prin încuviinţarea executării silite în condiţiile art. 3731 Cod procedură civilă, urmată de somaţia prevăzută de art. 387, art. 572 şi art. 5802 Cod procedură civilă, dispoziţii generale aplicabile, în lipsa unei prevederi legale exprese, tuturor modalităţilor şi formelor de executare silită, deci şi executării silite directe a obligaţiilor de a face cu caracter strict personal.
De vreme ce dispoziţiile art. 5803 din nu cuprind norme speciale, derogatorii faţă de normele de drept comun, conţinute în art. 3731, art. 387, art. 572 şi art. 5802 din acelaşi cod, rezultă că, pentru aplicarea amenzii cominatorii în procedura de drept comun, sunt necesare şi suficiente deschiderea procedurii execuţionale prin încuviinţarea executării silite şi comunicarea somaţiei către debitor pentru a-şi îndeplini de bunăvoie obligaţia în termenul de 10 zile, prevăzut de art. 5802 din Codul de procedură civilă.
Şi din aceste considerente, care au stat la baza pronunţării deciziei în interesul legii nr. 3/2011, rezultă că pretenţiile reclamantei se circumscriu fazei execuţionale a procesului civil, astfel încât competenţa, în lipsa unei prevederi contrare cuprinse în Legea nr. 10/2001, republicată, revine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se face executarea, adică Judecătoriei Beclean dat fiind faptul că pârâtul obligat la emiterea dispoziţiei îşi are sediul în Lechinţa, localitate aflată în raza de competenţă a Judecătoriei Beclean.
Nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei, conform căreia prin admiterea excepţiei necompetenţei s-ar favoriza în mod nepermis pârâtul, care refuză îndeplinirea obligaţiei, deşi au trecut 5 ani de la data stabilirii acesteia, respectiv 10 ani de la data depunerii notificării, deoarece reclamanta, prin apărător ales, este cea care în mod greşit a sesizat tribunalul, astfel încât scurgerea intervalului de timp cuprins între data sesizării greşite a tribunalului şi înregistrarea dosarului pe rolul instanţei competente, urmare a reţinerii necompetenţei tribunalului, se datorează exclusiv culpei reclamantei.
În baza considerentelor exprimate şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 158 C.proc.civ. raportat la art. 5803, art. 373 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul va admite excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei invocată din oficiu şi în consecinţă va declina competenţa materială de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamantă împotriva pârâtului în favoarea Judecătoriei Beclean.
Admiterea excepţiei necompetenţei de soluţionare a cauzei, împiedică examinarea excepţiei de fond invocate, aceea a autorităţii de lucru judecat, precum şi cercetarea fondului cauzei.
