Constată că prin acţiunea inregistrată sub nr. 141/260/2009 pe rolul Judecătoriei Moineşti, reclamantul C.c. prin procurator av. O.M. din ….a chemat in judecată pe pârâta CI. procurator av. D.C.din …. solicitând desfacerea căsătoriei, din culpa pârâtei şi reluarea de către aceasta a numelui avut anterior căsătoriei.,
Acţiunea a fost timbrată cu taxă timbru in valoare de 10 lei si timbru judiciar de 1,5 lei şi in motivare se arată că după un timp de la incheierea căsătoriei, intre părţi au apărut neintelegeri din cauza pârâtei care a tratat cu neseriozitate relaţia de familie, in urma cu 2 ani plecând in străinătate unde a intretinut relaţii extraconjugale.
Analizând actele şi probele dosarului, instanţa constată că din căsătoria părţilor incheiată in 1996 a rezultat minorul A. R., născut la…….
Părţile au avut domiciliul în Dărmanesti.
Martorul CM. declară că părţile s- au separat in fapt de peste 3 ani, datorită neintelegerilor din familie, motivate de dubiile reclamantului in ce priveşte parternitatea minorului din căsătorie.
Intre părţi a existat si un proces privind tăgada de paternităţii, respins pe motivul tardivităţii introducerii acţiunii.
Instanţa apreciază că separarea in fapt a soţilor reprezintă motiv de divorţ, fapt pentru care raport la art. 38 alin 1 Cfam. va desface căsătoria din culpă comună, la solicitarea apărătorilor părţilor.
Pârâta va reveni la numele de…..
Conform probatoriului cauzei, minorul se află in Spania impreună cu mama sa.
Ancheta socială efectuată in cauza, respectiv la domiciliul din România si la cel din Spania justifică acest lucru.
Faţă de situata relevată, instanţa raportat la art. 42 C. fam. va incredinta minorul mamei pentru creştere si educare, păstrând o stare de fapt cu care părţile in cauză sunt in prezent de acord prin apărător.
Va obliga pe reclamant in baza art. 86 si 94 C fam la o de intretinere pentru minor calc la venitul minim pe economie.
Va compensa la cererea apărătorilor părţilor, cheltuielile de judecată.