Prin sentinţa civilă nr. 6294 din 20.04.2010 Judecătoria Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamanţi– în contradictor cu pârâţii Prefectul de Iaşi şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi,
A anulat Ordinul emis de pârâtul Prefectul de Iaşi şi a reconstituit reclamanţilor dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 37430 mp, situată în Iaşi, str. P. nr. 5.
A reţinut instanţa de fond următoarele considerente:
Prin Decizia Civila a Tribunalului Iaşi 1582/2009 prezenta cauza a fost trimisa spre rejudecare întrucât s-a reţinut ca fiind necesara completarea materialului probator cu expertiza agricola având ca obiective stabilirea faptului daca terenul ce face obiectul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate se afla în perimetrul declarat ca fiind rezervaţie naturală sau monument al naturii din cadrul Gradinii Botanice Iaşi si daca mutarea plantelor cultivate in acest perimetru ar conduce la dispariţia lor .
In ce priveşte situaţia de fapt a terenului revendicat de reclamanţi instanţa retine că:
Terenul în suprafaţă de 37430 mp , situat în Iaşi, str. P. nr. 5, revendicat de către reclamanţi a fost dobândit de către autorul lor, C. N., prin actul de Răscumpărare din 26.03.1936.
In referatul de propunere de respingere a cererii de reconstituire a proprietăţii şi în ordinul atacat, se motivează că terenul se află în administrarea Universităţii Al. I. Cuza Iaşi, făcând parte integrantă din Grădina Botanică Iaşi, în baza Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr. 41583/710/2.10.1991 şi a deciziei nr. 4522/24.02.1993 .
În ce priveşte dreptul de proprietate afirmat de pârâta Universitatea Al. I. Cuza, acesta nu există deoarece acest teren, pretins aparţine bazei sale materiale de cercetare nu a fost determinat printr-o Hotărâre a Guvernului astfel cum prevede Legea învăţământului nr. 84/1995, ci a rămas fără titlu în administrarea acestei instituţii.
Din cuprinsul raportului de expertiza instanţa reţine ca pe suprafaţa supusa litigiului Universitatea nu a făcut investiţii singurele lucrări fiind de combaterea eroziunii solului lucrări prezentate de expert ca fiind de îmbunătăţiri funciare şi nu specifice unui teren destinat Grădinii Botanice.
La cel de-al doilea obiectiv să se arate dacă schimbarea locului speciilor aflate pe terenul în litigiu ar conduce la dispariţia lor , expertul arata ca nu exista nici un pericol ca speciile sa dispară prin mutare.
La obiectivul al treilea al expertizei – daca terenul din litigiu este calificat ca fiind parc dendrologic, expertul arată ca nu exista aceasta calificare a terenului, el fiind declarata zona naturala protejată.
Instanţa luând act de conţinutul raportului de expertiza prin care se concluzionează ca reconstituirea pe vechiul amplasament nu conduce la dispariţia speciilor prin mutarea acestora cu condiţia ca reclamanţii sa păstreze destinaţia actuală a terenului care are rol de protecţie a admis acţiunea ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 24 alin. (12) si (14) din Legea nr. 1/2000, prin care se impune regula reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente regula ce este aplicabilă şi în cazul terenurilor din ariile naturale protejate, constituite si declarate astfel potrivit legii.
Universitatea „Al.I Cuza” Iaşi a declarat recurs, invocand următoarele motive de nelegalitate:
Expertul trebuia să stabilească doar dacă terenul solicitat se află ori nu în perimetrul declarat ca fiind rezervaţie naturală sau monument al naturii din cadrul Grădinii Botanice şi nu să analizeze valabilitatea HCJ nr. 8/ 1994. Hotărârea nr. 8/1994 a Consiliului Judeţean Iaşi prin care, potrivit Anexei 1 poziţia 6 Grădina Botanică Iaşi este desemnată Parc Dendrologic cu regim de rezervaţie naturală este un act pe deplin valabil, acesta nefiind contestat, modificat sau desfiinţat până in prezent.
Astfel, caracterul terenului in litigiu- de zonă specială protejată- parte componentă a parcului Dendrologic Grădina Botanică Iaşi, nu poate fi înlăturat, neexistând niciun document care să fie contrar caracterului de parc dendrologic cu regim de rezervaţie naturală, dimpotrivă, hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile depuse la dosarul cauzei precum şi înscrisurile specialiştilor autorităţilor abilitate în domeniul ştiinţei botanice (Academia Română) consfinţesc acest statut al Grădinii Botanice Iaşi, statut care face ca terenul în litigiu să exceadă categoriei de terenuri vizate de legea fondului funciar pentru reconstituire).
În susţinerea valabilităţii ordinului Prefectului este şi faptul că la data de 1.01.1990, când terenul se afla în administrarea directă a Universităţii, în perimetrul terenului revendicat s-au realizat investiţii specifice cercetării ştiinţifice, ameliorării plantelor şi materialului săditor dar şi de conservare a speciilor de plante-componente de activitate regăsite în programul curent al fiecărei grădini botanice, la care se adaugă cele corespunzătoare unei unităţi pilot de practică pentru studenţii Universităţii Al.I.Cuza Iaşi.
Suprafaţa de teren in cauză cuprinde specii de plante de mare valoare ştiinţifică şi având vârste înaintate , in medie de 30-40 de ani, se află aici şi specii rare in flora României precum şi colecţii importante din punct de vedere ştiinţific şi ornamental. Având in vedere aceste caracteristici, terenul nu poate face obiectul reconstituirii intrucât este parte integrantă a parcului Dendrologic „Grădina Botanică” Iaşi , amenajare de utilitate publică potrivit Hot. nr. 8/1994 a Consiliului Judeţean. Invocă disp, Legii 47/2007 privind completarea art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 potrivit cărora terenurile cu statutul celui dobândit de Grădina Botanică Iaşi nu pot fi restituite.
Aplicarea acestor dispoziţii ar fi in concordanţă cu actele normative internaţionale, dar şi cu normele comunitare care sunt rezultatul preocupării pentru mediul înconjurător a Uniunii Europene.
Prin decizia civila nr. 2675/10.12.1010 Tribunalul Iasi a retinut ca recursurile sunt fondate , pentru următoarele motive.
Tribunalul constată că judecata se află in faza recursului declarat impotriva sentinţei civile nr. 6294/20.04.2010 pronunţată in rejudecare după casare cu trimitere a cauzei dispusă prin Decizia civilă nr. 1582 din 26 iunie 2009 a Tribunalului Iaşi.
Esenţiale judecăţii recursului de faţă sunt constatările evidenţiate in ultimele două alineate ale deciziei de casare in raport cu care, potrivit art. 315 din Tribunalul este ţinut a da eficienţă problemelor de drept aici dezlegate. Reţine ca esenţiale judecăţii constatările instanţei de casare potrivit cărora terenul este situat in perimetrul Grădinii Botanice., aspect asupra căruia va înlătura orice susţinere contrară a intimatei, fără o nouă analiză Pe baza probatoriilor urma să se analizeze dacă terenul este rezervaţie naturală potrivit HCJ 8/1994 şi anexelor, dacă are natura unui teren cu destinaţie specială conform art. 2 Lg. 18/1991 ce se coroborează cu art. 5 Lg.18/1991,. Urma să se stabilească dacă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 Lg. 1/2000.
Raportat la aceste coordonate obligatorii Tribunalul constată următoarele:
Probatoriul administrat in rejudecare, respectiv expertiza tehnică judiciară întocmită de către expert in silvicultură N M stabileşte că suprafaţa de teren ce face obiectul cauzei nu face parte din parcul dendrologic „Grădina Botanică” Iaşi instituit prin HCJ nr. 8/1996, hotărâre care se referă doar la suprafaţa de 72,25 ha administrată de Grădina Botanică anterior anului 1980, dată la care s-a preluat de către aceasta suprafaţa in cauză de la Institutul Agronomic. Nu constituie nici rezervaţie naturală nici monument la naturii. Nu s-au executat aici nici macar lucrări de intreţinere. Se menţionează că trecerea suprafeţei in administrarea Universităţii Al.i. Cuza Iaşi s-a făcut in baza unui Decret Lege, nr. 409/1955, abrogat prin legea 158/2004.
Expertiza tehnică judiciară întocmită de către expert O G stabileşte că nu rezultă, din actele contabile prezentate, ca pe suprafaţa in litigiu Universitatea Al.I. Cuza Iaşi ori Grădina Botanică să fi făcut investiţii pe această suprafaţă. Lucrările de combatere a eroziunii solului sunt lucrări de îmbunătăţiri funciare. Dovada investiţiilor prezentate prin fotografii argumentează reţinerea ca lucrări de investiţii efectuate de Grădina Botanică Iaşi, ele fiind efectuate prin planul de investiţii a lucrărilor de combatere şi stabilizare a alunecărilor de teren şi drenarea izvoarelor de către Oficiul de Gospodărire a Apelor. Se impune, prin restituirea terenului, menţinerea categoriei de folosinţă actuală, mutarea speciilor de plantaţii aici existente nu poate conduce la dispariţia lor ci, cel mult, la pierderea câtorva exemplare.
Raportat la cele două expertize instanţa de fond reţine îndreptăţirea reclamanţilor la reconstituire, sens in care opinează şi experţii.
Tribunalul apreciază insă că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea terenului, analizate atât din perspectiva art. 34 din Legea 1/2000 cât şi prin raportare la art. 5 din Legea 18/1991.
Condiţiile art. 34 din Legea 1/2000 nu sunt îndeplinite.
Mai intâi, este stabilit-prin considerentele reţinute de instanţa de casare- faptul că la data intrării in vigoare a Legii 1/2000, chiar a Legii 18/1991, terenul in litigiu nu se afla in proprietate statului ori a unităţilor administrativ teritoriale, ci in administrarea Grădinii Botanice şi a Universităţii Al.I Cuza Iaşi.
Nici condiţia ca terenul să fie liber de construcţii, lucrări de investiţii sau cu lucrări ce au fost deteriorate nu este îndeplinită.
Expertul judiciar desemnat pentru efectuarea expertizei agricole constată că pe acest teren au fost efectuate lucrări de imbunătăţiri funciare(defrişare, nivelare, drenare, plantare cu specii de arbori şi arbuşti specii ierboase, lemnoase, leguminoase). Nu are relevanţă constatarea expertului specialist în silvicultură, Neacşu, privind faptul că niciuna dintre investiţii nu este specifică Grădinii Botanice. Se reţine că terenul este acoperit de vegetaţie de tip forestier pe cca 30%, cu arbuşti pe cca 30% şi restul căi de acces şi iarbă. Nu are de asemenea relevanţă faptul că asupra terenului nu s-au executat plantaţii de specii rare.
In baza acestor constatări nu poate fi reţinută teza potrivit căreia nu există lucrări de investiţii( există lucrările de combatere a eroziunii solului) care nu pot fi încadrate categoriei de lucrări distruse ori care nu mai prezintă nici o valoare de întrebuinţare.
In plus Tribunalul nu este învestit pentru a analiza modalitatea in care Universitatea Al.I.CUza Iaşi gestionează activitatea de cercetare ştiinţifică asupra terenului in litigiu, fiind evident accentul pe care şi experţii şi intimaţii il pun pe componenta materială/economică a acestei activităţi.
Raportarea experţilor şi a intimaţilor doar la încadrarea terenului in litigiu in conceptul de parc dendrologic este inutilă şi excesivă pentru că legea nu limitează terenurile exceptate doar la această categorie.
Este fără îndoială că lucrările CES(singurele probate cu evidenţă, reflectate in constatările d-lui expert Oghină) conferă terenului o „valoare de întrebuinţare „ cu titlu economic, esenţială. Însăşi reclamanţii au susţinut in cererea adresată comisiei municipale (fila 30 dosar fond iniţial) că asupra terenului Grădina Botanică nu a efectuat nicio investiţie datorită faptului că terenul din zonă este supus alunecărilor. Tot astfel, valoarea de întrebuinţare avută in vedere de legiuitor este subliniată de însăşi concluziile expertului O. potrivit cărora in ipoteza restituirii terenului aceştia „pot efectua construcţii de suprafaţă ce nu vor afecta lucrările CES şi se obligă să păstreze destinaţia actuală a terenului, care are rol de protecţie a mediului prin consolidarea versanţilor , cu respectarea prevederilor regulamentului rezervaţiilor floristice[….] păstrându-se zona verde , cu specii de foioase, răşinoase, arbuşti, toate contribuind la îmbunătăţirea calităţii mediului, menţinerea echilibrului ecologic, şi a genofondului autohton, plante ornamentale ambiante favorabile , reducerea poluării, îmbogăţirea cu oxigen, combaterea eroziunii şi alunecărilor”
In acest mod, concluziile expertului nu numai că justifică valoarea de întrebuinţare a terenului in sensul art 34 din Legea 1/2000 dar justifică şi încadrarea terenului in categoria de terenurilor de interes public stabilită prin art. 5 Legea 18/1991(alin 1 ) , exceptată de la stabilirea dreptului de proprietate.
Instanţa de casare indică corelarea art. 2, mai exact a conceptului de terenuri cu destinaţie specială cu art. 5 din Legea 18/1991 pentru a se stabili dacă terenul in litigiu intră in această categorie şi , prin urmare, dacă este exceptat de la procedura stabilirii dreptului de proprietate. In analiza aplicabilităţii acestor texte Tribunalul constată că art. 2 din Legea 18/1991 nu include o enumerare limitativă a terenurilor cu destinaţie specială( aşa cum rezultă din sintagma „şi altele asemenea „ aşa cum şi art. 5 alin 1 din Legea 18/1991) conţine determinarea terenurilor domeniu public pe de o parte prin enumerarea terenurilor stabilite de legiuitor ca fiind de interes public respectiv prin determinarea criteriilor după care se poate stabili acelaşi regim juridic, respectiv „terenurile[…]care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.”
Este adevărat că terenurile aflate in administrarea Grădinilor botanice nu au o reglementare individuală, in considerarea funcţiei ştiinţifice şi sociale complexe pe care acestea o au prin definiţie. Prin urmare Tribunalul are de stabilit regimul juridic al terenului in speţă, ca parte componentă a suprafeţei de cca 100 ha aflată in administrarea Grădinii Botanice Iaşi prin raportare la categoriile juridice reprezentative pentru situaţia sa.
Legea 84/1995, insistent invocată de către recurenta Universitatea Al.I Cuza Iaşi in susţinerea recursului său, nu exceptează terenurile aflate in administrarea sa , prin art. 166 , de la actele de reconstituire, aşa cum s-a dispus expres in alin 4 indice 6 din Legea 84/1995.
Cu toate acestea, aplicarea art. 34 din legea 18/1991 in corelaţie cu disp. art 5 din Legea 18/1991, astfel cum stabileşte decizia de casare nu implică doar încadrarea acestuia in noţiunile de parc dendrologic ori cele care au o protecţie legală special. Tribunalul constată că terenul revendicat de reclamanţi nu este parc dendrologic, nu este zona naturală protejată, monument al naturii, parc naţional ori arie naturală protejată. Cu toate acestea nu poate fi negat interesul public deservit de către activitatea Grădinii Botanice ( prin finalitatea cercetării ştiinţifice căreia ii este destinat) şi nici uzul public, in condiţii speciale, a spaţiilor acesteia (spaţii de recreere, odihnă, repere turistice consacrate). De aceea nu se poate refuza încadrarea acestui teren in categoria juridică a terenurilor de domeniul public prin raportare la criteriile stabilite in art 5 alin 1 din Legea 18/1991 pentru determinarea acestora.
Potrivit acestui text , in redactarea sa iniţială „ Aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public, pieţe, cai de comunicaţii, reţele stradale şi parcuri publice, porturi şi aeroporturi, terenurile cu destinaţie forestiera, albiile râurilor şi fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare şi al marii teritoriale, ţarmurile Marii Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apararii sau pentru alte folosinţe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.”
Modificarea adusă textului prin Legea 47/2007 , respectiv adăugarea aliniatului 3 prin care terenurile pe care sunt amplasate şi parcuri publice nu pot fi dezafectate din domeniul public decât in cazuri de excepţie pentru lucrări de interes naţional este intr-adevăr inaplicabilă in speţă pentru că a intervenit după data formulării cererii reclamanţilor de reconstituire, insă ea nu face decât să sublinieze funcţia juridică a aliniatului 1 din Legea 18/1991 , de excludere din sfera terenurilor supuse restituirii a celor care aparţin domeniului public după enumerarea aici făcută ori după criteriul de determinare înscris.
De aceea, situaţia terenului, aşa cum este ea relevată prin cele două expertize efectuate in rejudecare scoate terenul din categoria ştiinţifică a parcului dendrologic insă nu şi din categoria juridică a terenurilor de interes şi uz public.
