Suspendarea judecăţii unei cereri de recunoaştere a efectelor – în România – ale unei hotărâri de încredinţare minor pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene se poate dispune numai în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (C.E.) nr.2201/2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
Curtea de Apel Iaşi, Decizia civilă nr.13 din 22 ianuarie 2009, Dosar nr.4314/99/2008
Art. 27 din Regulamentul (CE) 2201/2003
Prin încheierea din 03 septembrie 2008 Tribunalul Iaşi a dispus suspendarea judecăţii cererii de recunoaştere a efectelor hotărârii judecătoreşti străine până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a hotărârii nr. 4757/2008 a Tribunalului de Primă Instanţă din Atena.
Tribunalul a reţinut că pârâta S.G. a făcut dovada că a formulat recurs împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă din Atena şi că pe rolul instanţelor române se află în curs de judecată – între părţi – un proces cu acelaşi obiect.
Împotriva încheierii a declarat recurs reclamantul S.A., invocând punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă şi art. 244 indice 1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului el arată că prin Hotărârea nr. 4757 din 04 iunie 2008 Tribunalul de Primă Instanţă din Atena i-a încredinţat-o pe minora M. şi a obligat-o pe S.G. să-i înapoieze copilul.
Recurentul învederează că pentru a beneficia în România de efectele hotărârii tribunalului din Atena a solicitat recunoaşterea acestei hotărâri în România, făcând dovada că sunt îndeplinite condiţiile din art. 167 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, dar şi acelea din art. 21 alineat 1 şi alineat 3 din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
S.A. susţine că, dispunând suspendarea judecăţii, Tribunalul Iaşi a aplicat greşit art. 27 alineat 1 din Regulamentul nr. 2201/2003. El pretinde că textul reglementează un caz de suspendare facultativă şi că intimata S.G. nu a făcut dovada promovării unei căi de atac împotriva hotărârii instanţei din Atena. Recurentul învederează că intimata a prezentat doar un document redactat în limba română, intitulat „Recurs împotriva deciziei nr. 4757/2008” şi o recipisă poştală din 13 iunie 2008. El mai arată că – potrivit certificatului de informaţii juridice emis la data de 05 iunie 2008 – „hotărârea nr. 4757 din 04 iunie 2008 a Tribunalului de Primă Instanţă din Atena nu este supusă, conform Codului de procedură civilă, niciunui mijloc juridic, cum ar fi apelul, opoziţia contra judecării în lipsă, revizuire, revocare opoziţie şi opoziţia unor terţi şi este imediat executabilă conform dispoziţiilor executării forţate”.
În fine, recurentul susţine că a dovedit, prin adresa emisă de Tribunalul de Primă Instanţă din Atena, că în perioada 07 aprilie 2008 – 13 august 2008 nu a fost depusă nici o cerere pentru Tribunalul de Primă Instanţă Atena de G.S., împotriva lui A.S. sau de revocare a Hotărârii nr. 4757 / 04 iunie 2008.
Formulând întâmpinare, intimata S.G. solicită respingerea recursului. Ea arată că art. 27 punctul 1 din Regulamentul C.E. nr. 2201/2003 stabileşte – fără excepţii – că instanţa dintr-un stat membru, sesizată cu o cerere de recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru, suspendă procedura în cazul în care aceasta face obiectul unei căi ordinare de atac.
S.G. susţine că recipisa recomandatei nr. 298592929RO din 13 iunie 2008 face dovada că a declarat recurs împotriva hotărârii nr. 4757 din 04 iunie 2008. Fără stabilirea legalităţii sau ilegalităţii hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă din Atena – învederează intimata – nu se poate trece la judecarea cererii de recunoaştere a acestei hotărâri de instanţele române.
În recurs, S.A. a depus înscrisuri, conform art. 305 Cod procedură civilă.
Examinând actele şi lucrările dosarului Curtea constată că recursul este fondat, în cauză fiind incident punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă.
S.A. a învestit Tribunalul Iaşi cu o cerere de recunoaştere în România a deciziei nr. 4757/2008 a Tribunalului de Primă Instanţă din Atena, privind încredinţarea minorei S.M., fiica reclamantului şi a pârâtei S.G.
Cauza se soluţionează în conformitate cu prevederile Regulamentului (C.E.) nr. 2201/2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti. Capitolul III al Regulamentului este consacrat recunoaşterii şi executării hotărârilor, secţiunea 1 a capitolului fiind relevantă, mai precis articolele 21-27, care vizează recunoaşterea.
Curtea de apel constată că – potrivit art. 27(1) din Regulament – instanţa judecătorească dintr-un stat membru, sesizată cu o cerere de recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru, poate suspenda procedura în cazul în care aceasta face obiectul unei căi de atac ordinare. În speţă, Curtea reţine că acest caz de suspendare facultativă a judecăţii nu era aplicabil, hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din Atena referitoare la minora S.M. neîndeplinind cerinţa textului art. 27 de a „face obiectul unei căi de atac ordinare”. Tribunalul Iaşi şi-a întemeiat soluţia de suspendare pe un înscris în limba română intitulat „recurs”, pretins expediat de avocatul pârâtei pe adresa Tribunalului de Primă Instanţă din Atena. Nu s-a verificat – însă – şi nici nu s-a făcut dovada, la prima instanţă ori cu prilejul judecării prezentului recurs, că s-a înregistrat şi se află – pe rolul instanţei elene competente – calea de atac împotriva hotărârii nr. 4757 din 04 iunie 2008 a Tribunalului de Primă Instanţă din Atena. Numai în prezenţa unei asemenea probe se putea considera că este îndeplinită cerinţa art. 27(1) din Regulamentul (C.E.) nr. 2201/2003. În lipsa acestei dovezi instanţa de recurs reţine că tribunalul a aplicat greşit textul menţionat, fiind incident punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă. Curtea de apel mai reţine că este eronată referirea la existenţa unui proces între părţi la o instanţă română, acesta neputând – sub nici o formă – să constituie motiv de suspendare a procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Raportat considerentelor expuse Curtea, în aplicarea art. 312(5) Cod procedură civilă a admis recursul, casând încheierea Tribunalului Iaşi şi trimiţând cererea aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.
