R O M Â N I A
Cod operator 2443
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Dosar ………
ÎNCHEIERE NR. 3
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 31 Ianuarie 2012
Pe rol fiind judecarea cererii de reexaminare a încheierii nr………. din ………… formulată de petenta CM în dosarul de revendicare nr. ……….
La apelul nominal făcut în şedinţa din Camera de Consiliu, a lipsit petenta.
Procedura legal îndeplinită fără citare, potrivit art. 15 alin.1) din O.U. nr. 51/21.04.2008.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă după care instanţa din oficiu, în aplicarea pct. 23 din Legea nr. 202/2010 prin care s-a introdus art. 159/1 Cod pr. civilă, verificându-şi competenţa, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi disp. art. 2 alin. 4 Cod pr. civilă raportat la art. 2 din O.U. nr. 51/21.04.2008, stabileşte că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.
Constatând cererea în stare de judecată, cauza s-a lăsat în pronunţare.
TRIBUNALUL
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei sub nr. ………… şi declinată spre competentă soluţionare Secţiei Comerciale a Tribunalului……….. prin sentinţa nr……….. din ……… , reclamanta CM a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii ST şi …………. , să se constate nulitatea absolută a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4546 din 31 aug. 2007 încheiat între părţile menţionate , cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin contractul de credit bancar încheiat între ST în calitate de împrumutat şi SC în calitate de coplătior , CM în calitate de girant şi ……….B SA a fost acordat un împrumut de 48.150 euro.
În vederea obţinerii acestui împrumut, a semnat un contract de ipotecă asupra imobilului situat in …………….. constituit din teren in suprafaţă de 1550 mp, in suprafaţă totală de 3100 mp, împreună cu o casă şi o extindere compusă din 2 camere, o construcţie în regim de înălţime P+1 , urmând să semneze contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4546 din 31 aug. 2007 .
Că, reclamanta a solicitat pârâtei ST o copie a construcţiilor de ipotecă în timpul ridicării de la notariat, aceasta refuzând astfel că au fost generate discuţii, ajungându-se la refuzul de a –şi dat consimţământul la semnarea contractului de credit bancar, contract ce nu s-a finalizat deoarece nu a fost semnat de reclamantă.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 948-949, 950, 956 C.civil .
Intimata B…………… a formulat întâmpinare .
Tribunalul …….. – Secţia comercială a acordat termen de judecată la 23 nov. 2011 procedându-se la citarea reclamantei cu menţiunea de timbra acţiunea cu 5683,91 lei-taxă judiciară de timbru şi 5 lei – timbru judiciar .
Constatându-se că reclamanta a formulat la Judecătoria …………….. cerere de ajutor public judiciar neavând posibilităţi de achitare a taxei judiciare de timbru stabilită la suma de 5683,91 lei , în baza OUG 51/2008, în şedinţa publică din …………… s-a dispus disjungerea cererii şi s-a fixat termen la 7 dec. 2011 în Camera de Consiliu urmând ca reclamanta să depună documente care să ateste veniturile familiei sale pe ultimele 2 luni , anterior formulării cererii .
La acest termen s-a constatat că procedura de citare a fost legal îndeplinită şi petenta a depus cerere de suspendare a procesului deoarece s-a început urmărirea penală împotriva lui ST.
Examinând cererea de acordare de ajutor public judiciar, potrivit art. 8 – (1) din OUG nr.51/2008, potrivit cu care „beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 500 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat”, instanţa i-a pus în vedere să facă dovada , potrivit legii, că nu are posibilităţi materiale, înscrisurile depuse la dosar care atestă naşterea persoanelor din familia sa nefiind suficiente.
Cum petenta nu s-a conformat dispoziţiei instanţei de a face dovada veniturilor obţinute, cererea de ajutor public judiciar a fost respinsă prin încheierea nr ……………
Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare petenta, susţinând în esenţă , faptul că, la dosar există acte care atestă naşterea persoanelr din familia saşi faptul că acestea nu au venituri.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosarcupoanele de pe numelepetentei , pe lunilenoiembrie şi decembrie, cupoanele alocaţiei de întreţinere pentru CAB, cupoanele de ajutor social pe numele CN şi adeverinţa de salariat pe numele CD, cu o retribuţie de 544 lei lunar.
Tribunalul examinând cererea de reexaminare în raport de dispoziţiile art.15 alin.2 şi dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 4 şi art. 8 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 51/2008, urmează să respingă ca nefondată, cu următoarea motivare;
Atât din preambulul ordonanţei care reglementează ajutorul public judiciar cât şi din conţinutul întregului act normativ, rezultă că Guvernul României având obligaţia transpunerii Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE privind îmbunătăţirea accesului la justiţie în cazul litigiilor transfrontaliere prin reguli minimale comune referitoare la asistenţa judiciară, a urmărit să asigure accesul efectiv la justiţie cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi să creeze condiţii cel puţin identice în plan intern pentru a nu conduce la apariţia unor discriminări între proprii cetăţeni şi cetăţenii altor state, a dorit să înlăture piedicile reprezentate de costurile judiciare ale unei proceduri, prin susţinere din partea statului, din resurse financiare publice.
În acest context a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă nr. 51/2008 ce defineşte în art. 1 ajutorul public judiciar ca fiind aceea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 51/2008 este aplicabilă în toate cazurile în care se solicită ajutor public judiciar de către orice persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene – art. 2 alin. 1).
Potrivit art. 4 alin. 1) poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă., orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale.
Art. 5 din ordonanţă, defineşte noţiunea de familie şi membru al familiei iar în art. 8 se reglementează sfera persoanelor fizice care beneficiază de ajutor public judiciar.
Astfel , potrivit art.5 din ordonanţă, prin familie se înţelege soţul / soţia , copii sau alţi descendenţi în linie dreaptă, în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acestuia în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în cntinuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.
În speţa dedusă judecăţii, petenta beneficiază de o în sumă de 699 lei lunar, iar persoanele despre care susţine că se află în întreţinerea sa, nu sunt copii sau alţi descendenţi în linie dreaptă, în vârstă de până la 18 ani, ori copii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acesteia în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani.
Din certificatele de naştere depuse la dosar rezultă că aceasta are doi copii , respectiv CN, născută în 1974, deci în vârstă de 37 ani şi CF , născut în 1975, în vârstă de 36 ani.
Cum , potrivit art.8 alin.1 şi 2 din ordonanţă, pentru a putea beneficia de scutire sau reducere a taxei judiciare de timbru, trebuie ca solicitantul săaibă un venit net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii sub nivelul de 300 şi respectiv 600 lei, iar petenta beneficiază de o pensie de 699 lei lunar, rezultă că , aceasta nu se încadrează încategoria persoanelor care pot beneficia de dispoziţiile acestui act normativ.
În temeiul prezentelor considerente şi a dispoziţiilor legale anterior menţionate;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca nefondată cererea de reexaminare a încheierii nr…… din ………….. pronunţată în dosarul nr………. , formulată de petenta CM în dosarul de revendicare nr. ………..
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţa publică de la …………… la Tribunalul Gorj.
.