Cerere de repunere în termen. Condiţii Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


– – art. 103 alin. (1)

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.

Astfel, pentru a fi admisă cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac, partea trebuie să dovedească acea situaţie obiectivă, fără vreo legătură cu atitudinea sa, care l-a oprit să acţioneze în termen.

Decizia civilă nr. 73 din 17 ianuarie 2012, Secţia I civilă

Prin Decizia civilă nr. 73 din 17 ianuarie 2012, pronunţată în dosarul nr. 14182/325/2010, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul pârâtului J.C.A. fiind menţinută Decizia nr. 484 din 6 septembrie 2011 a Tribunalului Timiş, prin care a fost respinsă cererea de repunere în termen şi a fost respins ca tardiv apelul declarat de pârât împotriva Sentinţei civile nr. 1835 din 27 ianuarie 2011 a Judecătoriei Timişoara.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut argumentele ce succed.

Pe tot parcursul judecării procesului la instanţa de fond, pârâtul a figurat cu aceeaşi adresă respectiv cea din Municipiul Timişoara, […] unde i-au fost comunicate toate actele de procedură, inclusiv sentinţa civilă nr. 1835/27.01.2011 a Judecătoriei Timişoara (fila 29).

Comunicarea sentinţei s-a făcut la data de 24.03.2011 prin afişare pe uşa locuinţei destinatarului (la care pârâtul nu a fost găsit), procedură pe care legea o consideră legal îndeplinită conform art. 91 alin. (4) C. proc. civ. câtă vreme el nu a comunicat instanţei schimbarea adresei, potrivit art. 98 C. proc. civ.

Apelul pârâtului împotriva acestei sentinţe a fost declarat şi înregistrat la Judecătoria Timişoara abia la data de 13.04.2011, ocazie cu care s-a cerut apoi, la data de 21.04.2011, repunerea în termenul de apel motivat de faptul că pârâtul ar fi fost plecat la lucru în Germania în perioada 01.03.2011 – 04.04.2011, sens în care s-a depus şi copia tradusă a unei declaraţii sub semnătură privată (filele 11 şi 18 dosar).

Tribunalul Timiş a respins cererea de repunere în termen şi, pe cale de consecinţă, a respins ca tardiv acest apel considerând că motivul invocat de pârât nu îndeplineşte cerinţele art. 103 alin. (1) C. proc. civ., soluţie pe care Curtea o constată ca reprezentând o corectă interpretare şi aplicare a legii.

În acest sens este de menţionat faptul că potrivit doctrinei şi jurisprudenţei exprimate în aplicarea art. 103 alin. 1 C. proc. civ., împiedicarea în exercitarea în termenele prescrise a drepturilor procesuale, este acel fapt care, în mod obiectiv – deci fără vreo legătură cu atitudinea titularilor drepturilor – i-a oprit pe aceştia să acţioneze în termen.

În cauză, din moment ce sentinţa a fost pronunţată la data de 27.01.2011 pârâtul trebuia să se aştepte la comunicarea ei la adresa cu care a figurat în proces, iar dacă ştia că va absenta de la domiciliul de la adresa indicată pentru mai mult timp pentru a lucra în străinătate (lucru care a depins de voinţa sa, iar nu de vreun factor independent absolut de acesta ) trebuia să notifice instanţei acest fapt, obligaţie pe care legea o impune, conform art. 98 C. proc. civ.

Neprocedând în acest fel, în mod voluntar pârâtul şi-a asumat consecinţele comportamentului său procesual.

Rezumând, din moment ce obligaţia instanţei de fond de a comunica sentinţa la adresa indicată în dosar a fost legal îndeplinită şi din moment ce pârâtul a declarat calea de atac a apelului cu depăşirea termenului de 15 zile şi fără dovedirea vreunei situaţii obiective care l-a împiedicat să acţioneze în termen, în sensul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect Tribunalul Timiş a respins ca tardiv acest apel.