J U D E C A T A
Asupra acţiunii civile de faţă:
Pe rolul instanţei a fost înregistrată sub nr. 209/277/04.02.2010, cererea de revizuire formulată de revizuienta H.P., împotriva sentinţei civile 1671/15.12.2008, pronunţată în dosarul nr. 1044/277/2007 al Judecătoriei Pătârlagele în contradictoriu cu intimatele Comisia locală ***** şi Comisia judeţeană Buzău .
În fapt, revizuienta arată că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate , în baza legii 247/2005, pentru terenurile ce au aparţinut autorului său , C.(C.) Hagiu. Conform probelor administrate revizuienta susţine că as făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra terenurilor pentru care a solicitat reconstituirea, anexând în acest sens titlul de proprietate emis în baza legii 18/1991 şi procese verbale de punere în posesie pentru reconstituirea efectuată în baza Legii 1/2000. De asemenea consideră că a făcut dovada calităţii de proprietar deposedat a autorului său cu menţiunea că în condiţiile art. 6 alin. 1 indice 1 din legea 1/2000 este permisă proba cu martori, în măsura în care s-a solicitat reconstituirea exclusiv pe vechile amplasamente. Expertiza efectuată în dosarul menţionat a confirmat susţinerile sale , un argument important fiind acela că pe baza aceloraşi acte au fost deja reconstituite suprafeţe de pădure.
Revizuienta arată că în aceste condiţii instanţa de judecată i-a respins cererea cu motivarea că nu a avut înscrisuri doveditoare pentru întreaga suprafaţă de teren, soluţie menţinută şi în recurs. Având în vedere această situaţie a depus o serie de diligenţe în urma cărora i-a fost emis de către Arhivele Naţionale un act care dovedeşte că autorul său a fost proprietarul terenurilor solicitate . Mai arată revizuienta că a depus acest act în momentul în care a exercitat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare , dar i s-a adus la cunoştinţă că în această cale nu poate fi avut în vedere înscrisul, el reprezentând un înscris nou , neanalizat de instanţele de judecată, putând fi avut în vedere la promovarea unei cereri de revizuire.
Revizuienta susţine că cererea sa îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, în sensul că înscrisul depus este doveditor prin el însuşi, nefiind necesară completarea cu un alt mijloc de probă.
În drept sunt invocate ca motiv de revizuire prev. art. 322 punctul 5 cod procedură civilă.
Intimata Comisia locală ***** a depus întâmpinare ( fila 11) prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire motivat de faptul că înscrisul la care revizuienta face referire a fost eliberat de către filiala judeţeană a Arhivelor Naţionale , sub nr. 116818/16.01.2008, iar revizuienta arată în cererea sa că l-a depus la instanţă când a exercitat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, fapt ce demonstrează fără echivoc că termenul de o lună astfel cum este prevăzut în art. 324 punctul 4 cod procedură civilă, este depăşit.
Intimata a revenit asupra poziţiei sale prin adresa nr. 2177/27.04.2010 (fila 29) în sensul că apreciază că cererea de revizuire este formulată în termen , iar în cazul în care instanţa va avea o opinie contrară este de acord cu repunerea în termen.
Faţă de excepţia tardivităţii invocată de către Comisia locală *****, revizuienta a depus răspuns (fila 32) în care arată că în anii 2008 şi 2009 a avut mai multe probleme grave de sănătate şi a fost nevoită să stea mai mult în spital, sens în care anexează acte medicale. Datorită acestei imposibilităţi obiective cauza a fost instrumentată doar de apărătorul angajat. Cu toate acestea nu a avut cunoştinţă de faptul că i s-a comunicat răspuns la solicitarea sa deoarece era internată în spitalul Nehoiu, iar de gospodărie se ocupau alte persoane, care nu au observat înscrisul ce a fost comunicat. Revizuienta arată că a depus acest înscris cu prilejul judecării contestaţiei în anulare dar nu a mai putut găsi plicul cu care i-a fost comunicat.
Faţă de cele învederate invocă disp. art. 103 alin. 1 şi 2 cod procedură civilă.
Intimata Comisia judeţeană Buzău a depus concluzii scrise (fila 72) prin care invocă excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire , motivat de faptul că revizuienta susţine că a luat la cunoştinţă de înscrisul nou în luna ianuarie, iar cererea de revizuire a depus-o la începutul lunii februarie .
La dosarul cauzei a fost depus un înscris intitulat „Intervenţie” de către B.M. în nume propriu şi pentru A.S. şi E.P.(C.) N. (fila 67) prin care solicită respingerea cererii de revizuire. Se motivează că revizuenta nu este moştenitoare, în calitate de fiică, a def. H.C., aşa cum în mod mincinos afirmă , iar reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în mod corect deoarece la momentul exproprierii autorul părţilor mai deţinea doar aproximativ 17 pogoane de pădure . Se mai arată că nu este adevărată nici susţinerea potrivit căreia a aflat de actele emise de Arhivele Naţionale în ultimul moment, în condiţiile, în care l-a arătat instanţei ce a judecat contestaţia în anulare şi în condiţiile în care în perioada 2008-2009 a fost internată în spital doar câteva zile şi în plus a beneficiat şi de serviciile mai multor avocaţi .
La solicitarea instanţei de a preciza dacă intervenţia este în interes propriu sau accesoriu şi de a depune acte din care să rezulte că este mandatată de către A.S. şi E.-P.N., să formuleze o astfel de cerere (fila 69) titulara acesteia nu a comunicat instanţei nici un fel de precizare cu privire la natura juridică cererii de intervenţie şi a depus la dosar un nr. de două procuri judiciare prin care numiţii E.Gh., E.-N.C. şi A.S., o mandatează pe B.M., să-i reprezinte în dosar şi o judiciară prin care B.M. o împuterniceşte pe I.R. s-o reprezinte în dosar.
Revizuenta a mai depus la dosar o cerere prin care arată, în principal , că în măsura în care se va admite cererea de revizuire şi se va rejudeca în fond cauza să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru 9,20 ha pădure şi 1 ha păşune , iar în subsidiar să se dispună reconstituirea suprafeţei de 8,66 ha păşune şi 1 ha păşune, conform actului emis de arhivele naţionale .
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri .
Analizând actele şi lucrările dosarului cu privire la cererea de repunere în termen, instanţa constată următoarele: Potrivit art. 103 cod procedură civilă , neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care lege dispune altfel, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, iar în acest din urmă caz actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării .
În speţă, instanţa reţine, că revizuenta nu a formulat în mod explicit o cerere de repunere în termenul de introducere a cererii de revizuire, susţinând până la judecarea în fond a cauzei că, se află în termenul de o lună de zile prev. de art. 324 alin. 1 punctul 4 Cod procedură civilă , sens în care a arătat că a luat la cunoştinţă de actul emis de către Arhivele Naţionale în luna ianuarie şi a introdus cererea de revizuire în luna februarie . În sensul celor susţinute instanţa nu poate primi afirmaţiile revizuentei , deoarece ea însăşi spune că a luat la cunoştinţă de actul nou (adresa nr. 116818/16.01.2008) în perioada în care promovase cale de atac a contestaţiei în anulare la Tribunalul Buzău. Verificând dosarul nr. 4844/114/2009 al Tribunalului Buzău, ce a avut ca obiect contestaţie în anulare , instanţa a identificat la fila 49 din acesta că revizuenta a depus actul emis de către Arhivele Statului Buzău , printr-o notă de şedinţă la data de 31.12.2009.
În această situaţie este evident că revizuenta ar fi putut formula o cerere de repunere în termen odată cu promovarea cererii de revizuire .
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de către intimata Comisia judeţeană Buzău , instanţa constată următoarele : revizuenta susţine că în perioada 2008-2009 , a fost internată de mai multe ori în spital şi consideră că această împrejurare fiind mai presus de voinţa sa a împiedicat-o să formuleze în termen cererea de revizuire . Analizând actele medicale depuse la dosarul cauzei (filele 36-64) , cu precădere adresa nr. 1033 /06.05.2010 a Spitalului orăşenesc Nehoiu , instanţa constată că revizuenta a fost internată în acest spital în perioadele cuprinse între 13.11.-21.11.2008 , 22.12.2008-07.01.2009 şi 29.09.-13.10.2009 . Este evident faptul că starea sănătăţii revizuientei şi necesitatea internării ei în spital reprezintă împrejurări mai presus de voinţa sa, dar raportând perioadele de internare cu data la care a fost emisă adresa nr. 116818/16.01.2008, luând în calcul şi o perioadă rezonabilă de comunicare a acestei adrese , în condiţiile în care prima internare a intervenit la 13.11.2008, revizuenta avea la dispoziţie o perioadă destul de lungă de timp în care să valorifice actul pe care îl invocă în cererea sa prin promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii .
Instanţa nu poate primii susţinerile potrivit cărora înscrisul nu a putut fi observat de persoanele care îngrijeau de locuinţa sa , deoarece aşa cum arătat şi anterior între perioadele de internare au existat perioade lungi de timp în care revizuenta a stat acasă şi ar fi putut să ia cunoştinţă de înscris , mai ales că şi că urma să primească un răspuns la cererea sa.
În ceea ce priveşte cererea aşa-zis de intervenţie formulată de către B.M. , A.S. , E.- C.N., instanţa constată că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 50 alin. 1 raportat la art. 112 cod procedură civilă , nefiind îndeplinite condiţiile unei cereri de chemare în judecată . Din cuprinsul ei instanţa reţine că acest înscris reprezintă o întâmpinare faţă de motivele de revizuire invocate de către revizuientă .
Faţă de cele expuse, instanţa constată că cererea de repunere în termen este nefondată urmând a o respinge .
Constată că excepţia tardivităţii introducerii cererii, invocată de intimata Comisia judeţeană Buzău este întemeiată şi în consecinţă urmează s-o admită şi să respingă cererea ca tardiv introdusă .
Constată că cererea de intervenţie este inadmisibilă şi urmează să o respingă în principiu .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge cererea de repunere în termenul de introducere a cererii de revizuire.
Admite excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimata Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Respinge ca tardivă cererea de revizuire.
Respinge în principiu cererea de intervenţie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
5