Cod Proc.Civ., art.322 pct.6
Apararea cu viclenie la care se refera art.322 pct.6 Cod Proc.Civ. trebuie sa provina de la cei însarcinati sa apere pe revizuient si sa constea în manopere dolozive care au determinat, în mod evident, pierderea procesului. Rezulta ca trebuie dovedit, dincolo de orice dubiu si mai presus de indicii sau suspiciuni, existenta unor manopere dolozive care sa fi dus la pierderea procesului.
Viclenia, ca si notiune juridica, presupune existenta intentiei frauduloase a unei persoane, de a cauza altcuiva un prejudiciu, prin actiunile sau inactiunile savârsite de aceasta persoana, în scopul de a obtine un folos nemeritat.
În speta, la momentul încuviintarii probelor, revizuientul avea numit curator o persoana cu privire la care nu se cunosteau împrejurarile în care acesta a încheiat contractul de asistenta juridica, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant nefiind solutionata. Rezulta ca nu a fost facuta dovada existentei unei colaborari, în scopul fraudarii intereselor revizuientului, între curatorul interzisului, avocatul care l-a reprezentat si intimatul Z.M.C., aceasta dovada trebuind a fi facuta, pentru a îndeplini cerintele “vicleniei”, în mod cert si dincolo de îndoiala. Simplele prezumtii sau supozitii nu pot sta la baza concluziei ca s-a dovedit viclenia.
Or, cât timp se retine ca nu se elucidase cine îl angajase pe avocatul G.V. si ca existau indicii în sensul ca fusese angajat de sotia interzisului si nu de catre curatorul numit, rezulta ca nu s-a dovedit cu certitudine ca ar fi fost angajat în cauza de catre curator.
Aspectul nesolutionarii problemei calitatii de reprezentant de catre instanta, ca urmare a renuntarii (la invocarea exceptiei) de catre pârât si intervenienta, nu duce la dovedirea fraudei, cât timp reprezinta o împrejurare de fapt, de forta unui indiciu, care în lipsa coroborarii cu alte probe concludente si pertinente, ramâne nesustinuta în ansamblul probatoriului administrat. Un astfel de indiciu nu este suficient pentru a duce la concluzia relei-credinte, care trebuie dovedita dincolo de orice dubiu. Orice împrejurare de fapt susceptibila de dubla interpretare (ca fiind de buna sau de rea-credinta) împiedica crearea certitudinii vicleniei; viclenia trebuie dovedita prin aspecte de fapt univoce (susceptibile de o unica interpretare, si anume în sensul existentei relei credinte). (decizia civila nr. 34R din data de 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)
Prin cererea formulata la 27.11.2008 si înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, revizuientul Z.T., prin reprezentant legal Z.D.A., în contradictoriu cu intimatii Z.M.C., Z.E. si B.V., a solicitat tribunalului ca prin decizia ce o va pronunta sa caseze decizia civila nr.1607/17.09.2003 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a III-a civila, cu consecinta schimbarii în parte a hotarârii atacate, cu obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii, revizuientul a invocat doua motive de revizuire, cele prevazute de art. 322 pct. 6 si 2 Cod Proc.Civ.
S-a sustinut ca interzisul Z.T. nu a fost aparat si a fost reprezentat cu viclenie în sens contrar drepturilor si intereselor interzisului. O parte din procesul de partaj, acesta a fost reprezentat de alta parte din dosar, intimatul Z.M.C., iar la constatarea conflictului de interese a fost numit un curator, în persoana d-nei B.V., vecina cu partea adversa si cunoscuta de acesta. Acest curator a fost prezent la un singur termen de judecata, ratiunea pentru care acesta s-a prezentat în fata instantei nefiind aceea de a-l apara pe revizuient, ci de a termen în cunostinta pentru a nu mai fi procedura viciata cu revizuientul. Pe parcursul întregului proces, reprezentantul intervenientului nu a ridicat nicio exceptie, obiectie la raportul de expertiza, acceptând prin tacere sustinerile intimatului Z.M.C., cu privire la cota de contributie a intimatei Z.E. la dobândirea imobilului apt. nr. 4 din Str. Povernei nr…., sector 1 Bucuresti.
Se arata ca în lipsa unei aparari efective si calificata, interzisul nu a putut sa îsi majoreze cota succesorala si în orice caz prin obiectiunile la raportul de expertiza se puteau obtine valori mai mari ale imobilelor din masa succesorala si în acest fel, fie sulta care i-ar fi revenit interzisului ar fi fost mai mare, fie i-ar fi fost atribuite ambele imobile.
Cu privire la al doilea motiv al cererii de revizuire, s-a sustinut ca prin respingerea cererii de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune ca inadmisibila, cu motivare ca este o cerere noua în apel, tribunalul nu s-a pronuntat pe aceasta cerere, fiind astfel incident motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct.2 Cod Proc.Civ.
Revizuientul a aratat ca, întrucât Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti nu a intrat în cercetarea fondului, tribunalul a evocat fondul pentru prima oara, astfel încât cererea sa formulata în acest stadiu era admisibila, cu consecinta ca aceasta trebuia cercetata în fond sau cel mult trebuia disjunsa ca urmare a formularii tardive, dupa prima zi de înfatisare.
Prin decizia civila nr. 1307A/08.03.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei B.V.; a fost respinsa cererea de revizuire formulata in contradictoriu cu intimata B.V. ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva; a fost admisa cererea de revizuire formulata de revizuientul Z.T., prin reprezentant legal Z.D.A. în contradictoriu cu intimatul Z.C.M.; a fost anulata decizia civila nr. 1607A/17.09.2003 a Tribunalului Bucuresti Sectia a III-a civila si s-a acordat termen pentru judecarea apelului la 26.04.2010, cu citarea partilor.
În motivarea deciziei, s-au retinut urmatoarele:
Asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei B.V., invocata din oficiu, tribunalul a retinut ca, în cadrul cererii de revizuire, au calitate procesuala pasiva acele persoane care au avut calitate de parte în cadrul procesual al cauzei finalizate prin hotarârea supusa revizuirii. Asa fiind, în cererea de fata au calitate procesuala pasiva numai intimatii Z.M.C. si Z.E. (decedata pâna la solutionarea cererii de revizuire), persoanele în contradictoriu cu care s-a pronuntat decizia a carui revizuire se cere. Cum B.V. a participat la procedura solutionarii apelului în calitatea sa de curator al revizuientului, ea nu a avut calitatea de parte si prin urmare, nu are nici calitate procesuala pasiva în cererea de revizuire.
Pe fondul cererii de revizuire, s-a retinut ca aceasta este întemeiata pentru considerentele ce urmeaza.
În conformitate cu dispozitiile art. 322 pct. 6 Cod Proc.Civ., se poate cere revizuirea unei hotarâri ramase definitive în instanta de apel atunci când incapabilii sau cei pusi sub curatela nu au fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de cei însarcinati sa îi apere.
În cauza se constata ca revizuientul a fost pus sub interdictie prin sentinta civila nr. 929/12.09.2000 a Tribunalului Bucuresti Sectia a III-a civila, sentinta schimbata în parte prin admiterea apelului prin decizia civila nr. 70 A/14.02.2001 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a III- a civila. Cererea de punere sub interdictie a fost formulata de intimatul din cauza de fata, prin mandatar S.P.
Asadar, la momentul pronuntarii sentintei civile nr.20778/ 14.11.2000 prin care s-a respins cererea de chemare în judecata formulata de revizuient, acesta din urma era lipsit de capacitate de exercitiu.
Împotriva sentintei mentionate au declarat apel pârâtul Z.M.C. si intervenienta Z.E. Ulterior s-a înaintat si apelul declarat de Z.T.
La termenul din 4.04.2001 apelantul Z.M.C. solicita tribunalului numirea unui curator special pentru intimatul reclamant Z.T., propunând în acest sens pe d-na B.V. si aratând ca prin decizia civila nr. 70 A/ 14.02.2001 apelantul reclamant a fost pus sub interdictie. Ca urmare a solicitarii apelantului pârât, in temeiul dispozitiilor art. 44 Cod Proc.Civ., B.V. este numita de tribunal curatorul special al apelantului-reclamant. La termenul de judecata din 16.05.2001 pentru revizuient raspunde curatorul special B.V. precum si d-nul avocat G.V., la dosar fiind depusa împuternicire avocatiala.
Ca prim aspect in cadrul analizei cererii de revizuire, s-a constatat ca, desi la momentul emiterii imputernicirii-16.05.2001, revizuientul era pus sub interdictie, pentru client împuternicirea nu era semnata de curatorul special, desi acesta era numit de tribunal înca din data de 4.04.2001.
La acelasi termen, se proroga discutarea calitatii de reprezentant a avocatului G.V., data fiind punerea sub interdictie a reclamantului. La urmatoarele termene de judecata, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant invocata în cauza nu este solutionata, pe revizuient asistându-l acelasi avocat, desi din actele dosarului nu rezulta cu cine a fost încheiat contractul de asistenta juridica în baza caruia s-a emis împuternicirea avocatiala de asistare si reprezentarea a revizuientului.
Prin dispozitia nr.2238/20.12.2001 este instituita tutela revizuientului, tutore fiind numit intimatul Z.C.M. Aceasta dispozitie a fost comunicata tribunalului, care, luând act de numire ca tutore a intimatului Z.C.M., la termenul din 16.01.2002, numeste curator al revizuientului pe d-nul avocat G.V. la acelasi termen de judecata, punând în discutie probele ce urmau a fi administrate in cauza.
În cadrul revizuirii, tribunalul a remarcat împrejurarea ca la momentul încuviintarii probelor, revizuientul avea numit curator o persoana cu privire la care nu se cunosteau împrejurarile în care acesta a încheiat contractul de asistenta juridica, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant nefiind solutionata.
La termenul din 25.02.2002, pentru revizuient se prezinta avocat M.S., împuternicirea avocatiala fiind semnata în calitate de client de sotia revizuientului.
Prin dispozitia nr. 584/19.04.2002 a Primarului sectorului 1 Bucuresti B.V. este numit curator al revizuientului in cadrul dosarului nr…. al Tribunalului Bucuresti.
La 21.11.2002, sotia revizuientului, Z.D.A., solicita numirea sa in calitate de curator al revizuientului. Pâna la solutionarea apelului, cererea sotiei revizuientului nu a fost solutionata de tribunal.
La termenul din 16.03.2003, la a doua strigare a cauzei, pentru revizuient raspunde curatorul B.V. La acelasi termen de judecata se constata depunerea la dosar a raportului de expertiza topografie. Nefiind formulate obiectiuni la raportul de expertiza si nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul a constatat cauza în stare de judecata.
Pentru revizuient, curatorul B.V. a aratat ca achieseaza la concluziile formulate de intimatii Z.M.C. si Z.E.
Desi nu formeaza obiectul prezentei revizuiri, tribunalul a retinut ca în cadrul solutionarii recursului declarat împotriva deciziei pronuntate în apel, fata de împrejurarea ca recursul declarat de revizuient era semnat de acesta, lipsit de capacitate de exercitiu, Curtea de apel a solicitat curatorului B.V. semnarea declaratiei de recurs. La solicitarea tribunalului curatorul special al recurentului reclamant a refuzat semnarea declaratiei de recurs, împrejurare in care instanta a luat masurile ce se impuneau in vederea numirii unui alt curator. S-a retinut ca în cuprinsul adresei comunicate Primariei sectorului 1 Bucuresti, instanta a motivat solicitarea de numire a unui alt curator tocmai prin prisma faptului ca B.V. a refuzat semnarea declaratiei de recurs.
Din situatia de fapt expusa, tribunalul a desprins urmatoarele concluzii in ceea ce priveste modul in care au fost aparate interesele revizuientului pe parcursul solutionarii apelului in care s-a pronuntat decizia a carui revizuire este solicitata in prezenta cauza.
În primul rând, pe parcursul solutionarii apelului, o relevanta deosebita au prezentat termenele la care s-au încuviintat probele, cel la care partile ar fi fost în masura sa formuleze obiectiuni la expertiza administrata in cauza si mai ales termenul la care partile au pus concluzii pe fondul cauzei.
Fata de aceste trei momente, se observa ca la termenul la care probele au fost încuviintate, revizuientul a avut numit curator pe avocatul G.V., în conditiile în care la momentul încheierii contractului de asistenta juridica pentru asistenta ce urma sa fie acordata revizuientului, acesta din urma era pus sub interdictie, iar singura persoana care ar fi putut încheia acest contract era reprezentantul legal al revizuientului la acel moment. Din actele dosarului a rezultat ca la acel moment, reprezentantul legal al revizuientului era B.V., numita curator la termenul din 4.04.2001.
Data de 11.06.2003 a fost termenul la care revizuientul ar fi putut formula obiectiuni la raportul de expertiza efectuat in cauza precum si cel la care partile au pus concluzii pe fondul cauzei, aceasta fiind apreciata de tribunal ca fiind in stare de judecata.
La acest termen, revizuientul a fost reprezentat de curatorul numit de Primaria Sectorului 1 Bucuresti, care, in cadrul concluziilor pe fondul cauzei a achiesat la concluziile partilor adverse revizuientului.
În plus, tribunalul a considerat relevanta manifestarea de vointa a curatorului B.V., care, desi exprimata in cadrul solutionarii recursului, denota atitudinea curatorului fata de interesele celui lipsit de capacitate de exercitiu.
Cu privire la acest ultim aspect, s-a remarcat faptul ca B.V., curator al recurentului-revizuient, a refuzat semnarea recursului pentru revizuient in conditiile în care partile adverse, intimatii Z.M.C. si Z.E. invocasera exceptia nulitatii recursului declarat de revizuient, tocmai pe acest considerent, al semnarii recursului de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu.
În plus, tribunalul a retinut faptul ca B.V. a fost numita curator al revizuientului la propunerea intimatului Z.M.C., partea cu interese contrarii revizuientului.
În cele din urma, s-a retinut faptul ca desi sotia revizuientului a solicitat tribunalului numirea in calitate de curator al revizuientului, cererea sa a ramas nesolutionata.
Cât priveste sustinerile intimatilor din întâmpinarea la cererea de revizuire, potrivit cu care caile de atac apel si recurs au fost exercitate prin curatorul sau, tribunalul a constatat ca aceste sustineri sunt contrazise de ceea ce rezulta din actele dosarului. Nici declaratia de apel si nici cea de recurs nu au fost formulate de curator, ci chiar de revizuient, care la ambele momente era lipsit de capacitate de exercitiu. Mai mult, curatorul, care ar fi trebuit sa declare calea de atac a recursului, a refuzat semnarea declaratiei de recurs, atitudinea sa fiind de natura sa îl lipseasca pe revizuient de dreptul de a exercita caile de atac, in scopul apararii drepturilor sale.
Sustinerile intimatilor potrivit cu care procedurile au avut in vedere protejarea drepturilor interzisului, in sensul ca in calea de atac a apelului s-au adus critici cu privire la cotele de proprietate ce reveneau revizuientului, sunt contrazise de ceea ce s-a consemnat in actele dosarului cu privire atât la motivele de apel formulate pentru revizuient cât si cu privire la concluziile orale sustinute de curatorul revizuientului. In acest sens, tribunalul a retinut ca apelul si motivele de apel nu au provenit de la curator si mai mult, cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, in apel, curatorul a aratat ca este de acord cu concluziile partilor adverse, asadar inclusiv cu privire la cotele de coproprietate ce s-ar fi cuvenit revizuientului.
Fata de cele expuse, tribunalul a conchis ca pe parcursul solutionarii apelului, revizuientul a fost aparat cu viclenie de curatorul sau B.V., atitudinea acestui curator putând fi apta sa îl prejudicieze pe cel ale carui interese trebuiau aparate.
Desi în doctrina s-a exprimat punctul de vedere potrivit cu care, pentru a fi admisibila revizuirea, apararea cu viclenie trebuia sa aiba ca rezultat, în mod evident, pierderea procesului, tribunalul a aratat ca aceasta concluzie trebuie nuantata. Se retine astfel ca, pentru admisibilitatea cererii de revizuire, nu este necesar sa se dovedeasca faptul ca, daca ar fi fost aparat corespunzator, rezultatul procedurii ar fi fost categoric unul în favoarea sa. Revizuientul are doar sarcina probei apararii cu viclenie si a aptitudinii acestei aparari de a-l prejudicia, iar nu si a legaturii de cauzalitate intre apararea cu viclenie si rezultatul concret al procesului.
Mai ales in cadrul cererilor având ca obiect partaj, consecintele negative pot rezulta nu numai din respingerea cererii, ci si din stabilirea unui nivel inferior al valorii bunurilor supuse partajului, din modalitatea de partajare pentru care s-a optat în functie criteriile de atribuire avute in vedere la realizarea partajului, din cuantumul ridicat sau dimpotriva scazut al sultelor stabilite.
Admiterea cererii de revizuire pentru acest motiv, al apararii cu viclenie, nu are automat semnificatia câstigarii cauzei in care a fost pronuntata hotarârea retractata, ci are semnificatia acordarii posibilitatii rejudecarii acelei cauze, procedura în care incapabilul sa fie reprezentat si aparat corespunzator cu interesele sale.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de revizuire invocat, nepronuntarea asupra unui capat de cerere, tribunalul a constatat ca fata de dispozitiile art. 322 pct. 2 Cod Proc.Civ., acest motiv nu este întemeiat.
În acest sens, cererea formulata de apelantul-reclamant, prin care invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, a fost solutionata de tribunal prin respingerea acesteia ca inadmisibila.
Motivul prevazut de art. 322 pct. 2 Cod Proc.Civ., reprezentat de nepronuntarea asupra unui lucru cerut, ar fi fost întemeiat numai în situatia în care solutia pe acest capat de cerere ar fi lipsit cu desavârsire, situatie ce nu se verifica în cauza de fata. Pentru a aprecia ca o instanta s-a pronuntat lucrul cerut nu este necesar ca acea cerere sa primeasca o solutie pe fondul dreptului de dus judecatii, ea putând fi solutionata si prin prisma regulilor procedurale care împiedica analiza fondului pretentiei. Aceasta este situatia si în cauza de fata. Apreciind ca cererea apelantului reclamant este o cerere noua în apel, tribunalul a respins-o ca inadmisibila, facând astfel aplicarea dispozitiilor art. 294 Cod Proc.Civ.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 06.07.2010 intimatul Z.M.C., solicitând modificarea în totalitate a hotarârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiata a cererii de revizuire promovata de revizuientul-intimat, prin tutore Z.D.A.
În motivarea cererii de recurs, se arata ca, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ, instanta de apel a pronuntat o hotarâre lipsita de temei legal, data cu aplicarea gresita a legii.
Astfel, prin hotarârea atacata, instanta a retinut ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 322 pct. 6, respectiv incapabilul Z.T. a fost aparat cu viclenie de catre curatorul sau, B.V. Pentru a constata acest lucru, instanta a avut în vedere în principal anumite momente procesuale – etapa propunerii probelor, momentul eventualelor obiectiuni la raportul de expertiza întocmit si etapa concluziilor pe fond -, dar si atitudinea curatorului B.V.
Prin promovarea prezentului recurs, solicita modificarea în totalitate a hotarârii atacate, având în vedere ca retinerea intentiei curatorului de a-l apara cu viclenie pe interzisul Z.T., este de natura a cauza grave prejudicii la momentul rejudecarii apelului, ca urmare a admiterii cererii de revizuire.
Fata de aceasta concluzie a instantei, apreciaza ca hotarârea este nelegala, întrucât s-a interpretat în mod gresit textul legal prevazut de art. 322 pct. 6 C.pr.civ., teza a 2 a. Astfel, desi uzual, prin viclenie se întelege siretenie, falsitate, ipocrizie, în drept viclenia presupune întreprinderea de acte frauduloase cu intentia de a – facilita obtinerea unui beneficiu nemeritat ori ilegal de catre o persoana si, implicit, de a o vatama patrimonial pe alta. Or, în cauza, nu s-a dovedit aceasta intentie, si cu atât mai mult, nu s-au dovedit actele frauduloase care s-ar fi întreprins în sustinerea acestei intentii, prejudiciul pe care revizuientul considera ca l-a suferit prin neincluderea în si a cotei aferente intervenientei B.Z., existând doar în mod ipotetic, prin neacceptarea de catre acesta a faptului ca respectiva cerere de uzucapiune era inadmisibila si neîntemeiata. Apararea cu viclenie presupune cu obligativitate existenta dolului, care în speta de fata nu a existat si nu a fost dovedit.
Desi instanta de apel a indicat elementele care au condus la aceasta concluzie, recurentul apreciaza ca niciunul dintre acestea nu conduc spre dovedirea dolului. O concluzie în sensul apararii cu viclenie este de natura a pune sub semnul întrebarii orice demers efectuat de catre recurentui-pârât, întrucât “viclenia” curatorului B.V. a fost apreciata prin raportarea la relatia cu Z.M.C.
Tribunalul a constatat ca la momentul la care s-au încuviintat probele, interzisul avea numit curator special chiar pe avocatul sau, G.V., desi înca nu se elucidase cine îl angajase pe acesta din urma. Desi este adevarat ca acesta a fost angajat de catre sotia interzisului si nu de catre curatorul numit la data de 4.04.2001, respectiv B.V., aceasta nu constituie o dovada a vicleniei.
Un prim aspect îl reprezinta faptul ca nu era obligatorie angajarea unui avocat, iar sotia interzisului putea sa angajeze un avocat pentru sotul sau, curatorul nefiind singura persoana care putea face acest lucru. Desi nu reprezinta un lucru obisnuit, totusi o anumita persoana, cunoscuta sau nu de beneficiarul asistentei juridice, poate angaja un avocat pentru a presta serviciile sale catre o terta persoana.
Este adevarat ca s-a ridicat o asemenea exceptie, a lipsei calitatii de reprezentant, dar în conditiile în care nu s-a mai insistat în sustinerea ei, ba dimpotriva, pârâtul Z.M.C. si intervenienta B.Z. au propus numirea acestuia drept curator, în mod tacit au renuntat la a mai sustine aceasta exceptie.
Chiar daca nu s-ar primi o astfel de interpretare si s-ar constata ca într-adevar, curator a fost numit o persoana a carei calitate de reprezentant nu a fost clarificata, aceasta nu reprezinta dovada dolului în aparare, ci o greseala savârsita de instanta care în baza rolului activ trebuia sa clarifice în mod expres exceptia invocata la termenul anterior. Faptul ca aparatorii partilor adverse nu au mai insistat în sustinerea exceptiei prin reiterarea acesteia poate fi interpretata ca o renuntare. În aceste conditii, singura care mai putea invoca aceasta exceptie era instanta, care din oficiu, putea sa actioneze în acest sens sau oricum, trebuia sa lamureasca situatia.
Fata de cele de mai sus, se arata ca instanta de apel a retinut în mod gresit ca s-a dovedit viclenia curatorului B.V., deoarece în fapt s-a întâmplat doar ca cel care a fost numit curator sa fie retinut ca reprezentant al acestuia desi nu se stia cu exactitate cine l-a angajat. Dar aceasta reprezinta o greseala a instantei de judecata si pentru acest motiv nu se poate admite revizuirea, întrucât prin aceasta cale de atac nu se pot îndrepta erori de judecata.
Considera astfel ca instanta a interpretat în mod gresit art. 322 pct. 6 C.p.c, incertitudinea cu privire la calitatea de reprezentant a avocatului G.V. neputând fi imputata curatorului B.V. si ca atare, nu se poate retine apararea cu viclenie la termenul la care s-au propus probele. În plus, probele propuse de catre curatorul special au fost chiar probele care trebuiau solicitate. De asemenea, apreciaza, ca fata de aceasta motivare a instantei de apel, ratiunea pentru care s-a admis revizuirea, strict prin raportare la acest moment procesual, se datoreaza de fapt greselii de judecata comise de instanta anterioara, iar nu dolului în aparare.
În motivarea hotarârii apar si referiri la cererea formulata de catre sotia interzisului de a fi numita curator si care nu a fost niciodata solutionata. Desi este adevarat acest lucru, în cadrul apararilor formulate a precizat si faptul ca la acel moment sotia interzisului era chiar ea pusa sub interdictie, având numit un curator. Ulterior s-a modificat hotarârea judecatoreasca prin care d-na Z.D.A. fusese pusa sub interdictie, constatându-se ca de fapt, prezinta tulburare de personalitate de tip mixt, neimpunându-se punerea sub interdictie.
Instanta revine asupra acestei cereri nerezolvate de instanta de judecata, în paralel cu precizarea faptului ca actualul curator, d-na B.V., a fost numita curator la propunerea partii cu interese contrarii. Considera recurentul ca cele doua aspecte nu constituie o proba a vicleniei curatorului, pe de o parte pentru ca nu este un tertip al acestuia ca instanta de judecata nu a solutionat cererea, iar pe de alta parte pentru ca doar o persoana cunoscuta putea raspunde mai bine nevoilor interzisului.
Faptul ca persoana numita curator a fost cunoscuta recurentului nu reprezinta un motiv de îndoiala asupra probitatii cu care si-au efectuat însarcinarile. Este un lucru normal ca aceste persoane sa faca parte din cercul de cunoscuti ai interzisului sau al membrilor familiei acestuia, întrucât doar astfel de persoane ar fi determinate sa aiba grija de interesele acestuia. Nu exista o lista la dispozitia instantelor sau a Primariei pe care sa figureze oameni dispusi sa fie numiti curatori ai unor straini. De altfel, doar în conditiile în care aceste persoane ar fi apropiati ai interzisului sau ai familiei acestuia se realizeaza protejarea intereselor acestora, legaturile de afinitate, de prietenie determinând un interes real pentru bunastarea interzisului, spre deosebire de un strain care nu ar avea nicio legatura emotionala cu niciunul dintre cei implicati, fiind deci mai expus tentatiei de a frauda sau neglija interesele interzisului.
În plus, toti cei numiti curatori au fost verificati si acceptati de Primaria Sectorului 1, de catre instantele de judecata, iar acuzele privind partinirea curatorului au fost ridicate doar de d-na Z.D.A., care în mod sistematic concedia si acuza de aceeasi partinire si proprii avocati angajati.
De altfel, actualul tutore prezinta o luciditate îndoielnica si o obsesie pentru recuperarea mostenirii. Astfel, aceasta a investit toata energia în vederea atingerii acestui scop, ignorându-si familia, propriul fiu, pe care l-a neglijat într-o asemenea masura încât unchii acestuia au declansat procese de punere sub interdictie a numitei Z.A., plasament minor, decadere din drepturile parintesti, internare într-un centru medical. Astfel, în dosarul nr…. al Tribunalului Bucuresti, sectia a III a Civila, s-a dezbatut cererea de punere sub interdictie a actualului tutore al interzisului. Din sentinta civila nr. 147R din 18.02.2005 reiese comportamentul îndoielnic rational al numitei Z.A., care, dupa cum afirma chiar fratii ei, din anul 2002 unica ei preocupare este obtinerea mostenirii sotului sau, simtindu-se persecutata si acuzându-i pe toti ca urmaresc sa îi fure mostenirea sotului. De asemenea, contesta curatorul si tutorele sotului sau, considerându-se “victima unei conspiratii de familie si a sistemului juridic”. Dupa cum rezulta din aceeasi hotarâre, la dosar s-a depus o expertiza medico-legala psihiatrica, prin care s-a apreciat ca Z.A. sufera de psihoza discordanta cu evolutie cronica, instituindu-se chiar curatela. În cauza s-au efectuat mai multe expertize, instanta superioara oprindu-se la cea care a concluzionat ca Z.A. prezinta tulburare de personalitate de tip mixt, motiv pentru care a respins cererea de punere sub interdictie.
Prin hotarârea irevocabila pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti în dosarul nr…., în data de 22.06.2006, actualul tutore a fost decazuta din drepturile parintesti, copilul sau urmând sa fie crescut de fratele ei. Mai departe, în anul 2007, în 11.06.2007, în dosarul nr…., Tribunalul Bucuresti a pronuntat o hotarâre prin care a încetat masura de siguranta a internarii într-un centru medical, dispusa fata de aceeasi Z.A.
Toate aceste procese vizeaza comportamentul actualului tutore, care nu poate fi ignorat în conturarea motivatiei si aprecierilor subiective ale acesteia si care trebuia avut în vedere de instanta de apel la momentul pronuntarii hotarârii.
Desi toate cele de mai sus nu pot schimba faptul ca instanta de judecata nu a solutionat în vreun fel cererea acesteia de numire drept curator, considera ca ar fi trebuit sa li se acorde o mai mare importanta la aprecierea finala, prin raportare la motivele care au condus la indicarea drept curator a d-nei B.V., chiar daca era o vecina a partii cu interese contrare. Crede ca pentru instanta de apel a prezentat o mai mare importanta faptul ca d-na B.V. a fost propusa de catre adversarul interzisului, decât împrejurarile care o excludeau pe sotia acestuia. Chiar si la acest moment, când Primaria Sectorului 1 a fost pusa în situatia fara iesire de a o numi pe aceasta drept tutore, fata de imposibilitatea recurentului de a mai continua aceasta sarcina, în mod evident s-a optat pentru o persoana apropiata interzisului, în considerarea faptului ca doar o astfel de persoana ar putea prezenta un mai mare interes în a gestiona cu buna-credinta interesele interzisului, desi în mod evident, cele expuse mai sus ridica serioase semne de întrebare cu privire la comportamentul rational al actualului tutore.
Cei numiti curatori au fost pusi în situatia de a se descurca cu dificultatile financiare ale interzisului, ale carui venituri nu puteau acoperi onorariile avocatiale. În plus, daca ar fi fost angajati avocati, având în vedere obiectiunile formulate în mod constant de catre sotia interzisului cu privire la cei numiti curatori, de asemenea, se ridicau suspiciuni referitoare la protejarea intereselor acestuia.
Afirmatia revizuientului ca B.V. nu a aparat interesele interzisului, preluata de instanta de apel prin admiterea cererii de revizuire, este neadevarata, fiind contrazisa de încheierile aflate la dosar, de cererile formulata în apararea acestuia, asa cum a apreciat necesar. Faptul ca nu are cunostinte juridice nu constituie un impediment în sustinerea cauzei interzisului, cu atât mai mult cu cât nu este obligatorie asistenta judiciara, iar disponibilitatile financiare nu permiteau angajarea unui avocat, a carui probitate ar fi fost oricum pusa la îndoiala de catre sotia interzisului.
Celelalte doua momente importante pe care instanta de apel le-a avut în vedere când a apreciat asupra apararii cu viclenie le reprezinta etapa obiectiunilor la expertiza efectuata în dosar si etapa concluziilor pe fond. Instanta a retinut ca argument faptul ca nu s-au formulat obiectiuni si achiesarea curatorului la concluziile partii adverse, inclusiv cotele de mostenire. Instanta a apreciat ca aceasta atitudine reprezinta indicii ale apararii cu viclenie, desi nu se poate retine o astfel de interpretare.
Un prim aspect îl reprezinta faptul ca un proces de indiviziune nu presupune ab initio un conflict insurmontabil între parti. Din actele dosarului rezulta faptul ca dosarul de – deschis la initiativa revizuientului – a fost suspendat din cauza faptului ca au fost atasate înscrisuri din care rezulta ca Z.T. suferea de o boala psihica, iar mandatarul acestuia, P.G., a refuzat sa se prezinte împreuna cu el la IML, în vederea efectuarii expertizei psihiatrice.
Un alt aspect îl reprezinta faptul ca litigiul a fost deferit instantelor de judecata de catre interzis, nu de catre recurent.
De asemenea, dupa efectuarea expertizei, nu este obligatorie formularea unor obiectiuni, iar în conditiile în care loturile propuse de expert asigurau împartirea în mod echitabil, criteriile de atribuire avute în vedere de instanta au respectat cerintele legii si aspectele concrete ale spetei (interzisului i-a revenit imobilul ce a constituit domiciliul sau de-a lungul vietii sale, iar recurentului o parte din casa pe care mama sa o achizitionase în timpul casatoriei cu defunctul, cu plata unei sulte corespunzatoare catre interzis), nici nu se vede ratiunea pentru care s-ar fi formulat obiectiuni. În practica exista numeroase procese în care nu se formuleaza obiectiuni la rapoartele de expertiza întrucât acestea sunt convenabile partilor în litigiu, fara ca astfel sa existe suspiciuni de aparare cu viclenie.
Iar faptul ca s-a achiesat la sustinerile partii adverse nu reprezinta un indiciu al apararii cu viclenie, acest lucru putând fi determinat de nestiinta partii în abordarea limbajului specific, coroborat cu aprecierea personala a acestuia ca rezolvarea litigiului în aceasta maniera este una care corespunde intereselor interzisului. Nu poate fi neglijat faptul ca la acel moment, cei doi mostenitori se aflau la limita subzistentei – dovedita cu acte -, iar modalitatea respectiva de sistare a indiviziunii era salvatoare pentru ambele parti. În plus, fata de faptul ca cererea de uzucapiune introdusa de interzis a fost respinsa de instanta, curatorul nici nu mai avea alte mijloace pentru a maximiza lotul interzisului.
Fata de toate cele de mai sus, considera ca instanta a apreciat în mod gresit asupra elementelor care au condus-o la concluzia unei aparari cu viclenie. Apreciaza ca intentia legiuitorului a fost aceea ca apararea cu viclenie sa rezulte din probe solide, care nu lasa nicio îndoiala asupra acestui aspect, având în vedere implicatiile unei asemenea concluzii.
Raportat la probele înfatisate de revizuient, precum si fata de actele dosarului, considera ca nu se poate retine apararea cu viclenie, instanta interpretând în mod gresit legea, respectiv art. 322 pct.6 din C.pr.civ., pronuntând deci o hotarâre nelegala, care se impune a fi modificata in totalitate.
Instanta a mai tinut cont la pronuntarea hotarârii inclusiv de împrejurarea ca nici apelul, nici recursul nu au fost declarate de catre curatorul interzisului. Considera ca aceste împrejurari nu pot constitui veritabile dovezi ale vicleniei, întrucât, pe de o parte, la momentul declararii apelului interzisul nu avea numit un curator sau tutore, iar pe de alta parte, calea de atac a recursului nu este obligatoriu a fi exercitata si vizeaza doar elemente de nelegalitate a hotarârii atacate.
Modalitatea de iesire din indiviziune era corecta si echitabila pentru ambele parti, curatorul (sau orice alta parte dintr-un proces) neavând obligatia de a declara cai de atac doar pentru motivul ca acestea sunt prevazute de lege. Aceasta cu atât mai mult cu cât recursul are în vedere doar încalcarea legii, iar nu netemeinicia hotarârii. Reitereaza aceeasi critica privind raportarea nelegala a instantei de apel la aspecte straine de cadrul procesual, care vizeaza exclusiv revizuirea unei hotarâri pronuntate în etapa apelului.
Este evidenta raportarea instantei de apel la acest element exterior întrucât apreciaza ca “mai mult, curatorul care ar fi trebuit sa declare calea de atac a recursului, a refuzat semnarea declaratiei de recurs, atitudinea sa fiind de natura sa îl lipseasca pe revizuient de dreptul de a exercita caile de atac, în scopul apararii drepturilor sale”.
Asupra împrejurarii nesemnarii recursului, se arata ca d-na B.V. avea obligatia de a lua cea mai buna decizie pentru interzis, iar felul în care se solutionase litigiul nu era deloc în defavoarea acestuia, astfel încât nu se impunea atacarea hotarârii, asa cum a retinut instanta de apel.
Desi teoretic caile de atac au fost declarate de interzis, este evident ca din cauza problemelor acestuia, nu era capabil de a formula o astfel de cerere. Cea care a întocmit cererile a fost în realitate sotia acestuia, nemultumita de solutia pronuntata, care a fost în mod constant urmarita de gândul ca sotului sau i s-a produs o nedreptate. Astfel, singura persoana care a considerat ca nu s-a ajuns la o solutie echitabila este actualul tutore, curatorul interzisului apreciind ca nu se impune atacarea hotarârii.
Considera astfel, ca tribunalul a interpretat gresit împrejurarile care ar constitui dovezi ale apararii cu viclenie, statuând în acest sens, desi din probe nu se contureaza curatorului în apararea interzisului, astfel încât se ajunge la interpretarea gresita a termenului de “viclenie” avut în vedere de legiuitor.
De asemenea, la aprecierea finala asupra admiterii cererii de revizuire, instanta de apel, desi a precizat ca “nu formeaza obiectul prezentei revizuiri”, a fost influentata si de aspecte care nu au niciun fel de legatura cu prezentul litigiu, fiind nelegala raportarea la acestea.
Astfel, instanta de apel insista asupra faptului ca d-na B.V. a refuzat sa semneze declaratia de recurs formulata de interzis. Acest incident a fost determinat de limitele mandatului curatorului, care era numit doar pentru etapa apelului. În încheierea de la termenul din data de 6.01.2005 apare foarte dar motivul care a condus ia acest refuz, instanta luând masura de a emite adresa catre Primaria Sectorului 1 în vederea numirii unui curator special pentru etapa recursului. Astfel fiind, motivul pentru care s-a revenit cu adresa catre Primarie a fost cel al depasirii limitelor mandatului curatorului, iar nu refuzul acestuia de a semna.
Instanta de apel a precizat în hotarâre ca fata de refuzul curatorului de a semna, instanta “a luat masurile care se impuneau pentru numirea unui nou curator”. Desi a precizat atât prin întâmpinare, cât si prin concluziile finale, care au fost motivele refuzului si revenirii catre primarie, precum si faptul ca d-na B.V. a fost înlocuita întocmai pentru a înlatura orice suspiciune, tribunalul nu a tinut cont de aceste lamuriri.
Desi sotia revizuientului a depus cerere pentru numirea sa drept curator al sotului sau, i s-ar fi refuzat cererea, deoarece ea însasi avea numit un curator în urma unui proces de punere sub interdictie, astfel ca a fost numit curator d-na S.M.R., care a semnat cererea de recurs formulata de interzis, solicitând admiterea astfel cum a fost formulat, asa cum reiese si din încheierea din data de 30.06.2005.
Considera ca instanta de apel a retinut gresit aceasta împrejurare, conducând la pronuntarea unei hotarâri nelegale, întrucât prin aceasta interpretare gresita a faptelor s-a ajuns la o interpretare gresita a legii, respectiv a sintagmei “aparare cu viclenie”.
În plus, considera ca în mod evident instanta de apel a analizat notiunea de “aparare cu viclenie” prin prisma acestei împrejurari, întrucât în hotarâre se retin urmatoarele: “tribunalul considera relevanta manifestarea de vointa a curatorului BV, care desi exprimata în cadrul solutionarii recursului, denota atitudinea curatorului fata de interesele celui lipsit de capacitate de exercitiu”.
În mod nelegal instanta de apel a avut în vedere la pronuntarea hotarârii si împrejurari care exced cadrului procesual dedus judecatii, având ca urmare pronuntarea unei hotarâri judecatoresti nelegale, concluzia tribunalului ca interzisul a fost aparat cu viclenie având la baza nu numai retinerea gresita a refuzului, dar si elemente straine de hotarârea atacata prin revizuire-respectiv decizia civila nr. 1607 A/17.09.2003 a Tribunalului Bucuresti Sectia a III a Civila.
Apreciaza ca, din probele înfatisate si pe care instanta le-a analizat, nu reiese dovada actelor frauduloase, reaua-intentie a curatorului în apararea intereselor interzisului.
Cu atât mai mult, instanta a admis în mod gresit revizuirea, întrucât partea nu a pierdut procesul. Este adevarat ca textele de lege care reglementeaza revizuirea nu precizeaza nimic cu privire la acest aspect. Este o directie corecta si logica, întrucât în procesele de indiviziune se urmareste, conform legii, stabilirea unor loturi egale, în cazul în care cotele de mostenire ale partilor sunt egale. Astfel fiind, nu se putea prejudicia interzisul, cererea de uzucapiune fiind respinsa în mod corect de instanta. Este foarte important sa se stabileasca si legatura de cauzalitate între apararea cu viclenie si rezultatul procesului, întrucât doar astfel se justifica rejudecarea unei cauze. Simpla împrejurare ca partea a fost aparata cu viclenie nu poate conduce în mod automat la pierderea procesului si apreciaza recurentul ca scopul revizuirii este acela de a se îndrepta omisiuni si greseli fundamentale inserate în aparare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct.9 si urmatoarele Cod Proc.Civ.
Analizând cauza de fata prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent, precum si a apararilor formulate de intimati, fata de probele administrate în fata instantei de fond, Curtea retine urmatoarele:
În primul rând, Curtea va stabili care sunt conditiile prevazute de lege pentru admiterea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozitiile art. 322 pct.6 din Codul de procedura civila.
Revizuirea a fost întemeiata pe cazul prevazut de art. 322 pct.6 din Codul de procedura civila, respectiv pe ipoteza persoanei lipsite de capacitate de exercitiu care nu a fost aparata deloc sau a fost aparata cu viclenie.
Fata de admiterea cererii de revizuire prin retinerea unei aparari cu viclenie, si fata de limitele de judecata în recurs impuse de motivele de recurs, analiza instantei de recurs se va opri asupra conditiilor apararii cu viclenie.
Astfel, apararea cu viclenie trebuie sa provina de la cei însarcinati sa apere pe revizuient si sa constea în manopere dolozive care au determinat, în mod evident, pierderea procesului. Rezulta ca trebuie dovedit, dincolo de orice dubiu si mai presus de indicii sau suspiciuni, existenta unor manopere dolozive care sa fi dus la pierderea procesului.
Un prim motiv de recurs priveste interpretarea în mod gresit a textului legal prevazut de art. 322 pct. 6 C.pr.civ., teza a 2 a, în sensul retinerii existentei în cauza a vicleniei.
Curtea constata ca viclenia, ca si notiune juridica, presupune existenta intentiei frauduloase a unei persoane, de a cauza altcuiva un prejudiciu, prin actiunile sau inactiunile savârsite de aceasta persoana, în scopul de a obtine un folos nemeritat. Pentru solutionarea acestui motiv de recurs, se impune reluarea situatiei de fapt, astfel cum a fost stabilita de instanta de apel.
Astfel, revizuientul Z.T. a fost pus sub interdictie între momentul formularii de catre acesta a unei cereri de partaj si momentul pronuntarii sentintei de partaj; la momentul pronuntarii sentintei prin care s-a respins cererea de chemare în judecata, având ca obiect partaj, formulata de revizuient, acesta din urma era lipsit de capacitate de exercitiu. Împotriva sentintei de solutionare a partajului au declarat apel pârâtul Z.M.C. si intervenienta Z.E., iar ulterior, s-a înaintat si apelul declarat de Z.T., care era lipsit de capacitate de exercitiu.
La termenul din 4.04.2001, apelantul Z.M.C. a solicitat tribunalului numirea unui curator special pentru intimatul reclamant Z.T., propunând în acest sens pe dna B.V.; in temeiul dispozitiilor art. 44 c.pr.civ., B.V. este numita de tribunal curatorul special al apelantului-reclamant.
La termenul de judecata din 16.05.2001, pentru revizuient a raspuns curatorul special B.V., precum si d-nul avocat G.V., la dosar fiind depusa împuternicire avocatiala, care nu era semnata de curatorul special, desi acesta era numit de tribunal înca din data de 4.04.2001.
La acelasi termen, se proroga discutarea calitatii de reprezentant a avocatului GV, data fiind punerea sub interdictie a reclamantului. La urmatoarele termene de judecata, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant invocata în cauza nu este solutionata, pe revizuient asistându-l acelasi avocat.
Prin dispozitia nr. 2238 /20.12.2001 este instituita tutela revizuientului, tutore fiind numit intimatul Z.M.C. Aceasta dispozitie a fost comunicata tribunalului, care, luând act de numire ca tutore a intimatului Z.M.C., la termenul din 16.01.2002, numeste curator al revizuientului pe d-nul avocat G.V., la acelasi termen de judecata, punând în discutie probele ce urmau a fi administrate in cauza.
La termenul din 25.02.2002, pentru revizuient s-a prezentat avocat M.S., împuternicirea avocatiala fiind semnata în calitate de client de sotia revizuientului.
Prin dispozitia nr. 584/19.04.2002 a Primarului sectorului 1 Bucuresti, B.V. este numita curator al revizuientului in cadrul dosarului nr. … al Tribunalului Bucuresti.
La 21.11.2002, sotia revizuientului, Z.D.A. a solicitat numirea sa in calitate de curator al revizuientului. Pâna la solutionarea apelului, cererea sotiei revizuientului nu a fost solutionata de tribunal.
La termenul din 16.03.2003, la a doua strigare a cauzei, pentru revizuient a raspuns curatorul B.V. La acelasi termen de judecata s-a constatat depunerea la dosar a raportului de expertiza topografie. Nefiind formulate obiectiuni la raportul de expertiza si nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul a constatat cauza în stare de judecata. Pentru revizuient, curatorul B.V. a aratat ca achieseaza la concluziile formulate de intimatii Z.M.C. si Z.E.
Astfel, prin recurs se invoca, apararea cu viclenie a revizuientului, în sensul ca, prin manopere frauduloase, curatorul desemnat BV a prejudiciat pe revizuient.
Cum în mod corect a aratat recurentul, un prim argument în cadrul considerentelor instantei de apel, pentru retinerea vicleniei curatorului B.V., a fost apreciat prin raportare la relatia cu Z.M.C.
Curtea constata ca recurentul Z.M.C. a adus la cunostinta instantei de apel învestite cu solutionarea partajului împrejurarea de fapt a punerii sub interdictie a revizuientului la termenul din 04.40.2001; ulterior, când a fost numit tutore, a adus la cunostinta instantei necesitatea desemnarii unui curator. Or, aceasta pozitie procesuala, consemnata în încheierile de sedinta, nu este de natura sa duca la concluzia unei atitudini frauduloase în raport de incapabil.
Aspectele legate de persoana aparatorului G.V. nu pot reprezenta argumente în sensul dovedirii fraudei comise de curatorul B.V., cât timp nu s-a dovedit existenta unei legaturi între faptele acesteia si cele ale avocatului.
Chiar tribunalul a retinut ca împuternicirea nu era semnata de curatorul special, desi acesta era numit de tribunal înca din data de 4.04.2001, iar din actele dosarului nu rezulta cu cine a fost încheiat contractul de asistenta juridica în baza caruia s-a emis împuternicirea avocatiala de asistare si reprezentare a revizuientului.
Tribunalul a mai remarcat împrejurarea ca, la momentul încuviintarii probelor, revizuientul avea numit curator o persoana cu privire la care nu se cunosteau împrejurarile în care acesta a încheiat contractul de asistenta juridica, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant nefiind solutionata.
Rezulta ca nu a fost facuta dovada existentei unei colaborari, în scopul fraudarii intereselor revizuientului, între curatorul B.V., avocatul G.V. si intimatul Z.M.C., aceasta dovada trebuind a fi facuta, pentru a îndeplini cerintele “vicleniei”, în mod cert si dincolo de îndoiala. Simplele prezumtii sau supozitii nu pot sta la baza concluziei ca s-a dovedit viclenia.
Astfel, cât timp se retine ca nu se elucidase cine îl angajase pe avocatul G.V. si ca existau indicii în sensul ca fusese angajat de sotia interzisului si nu de catre curatorul numit la data de 4.04.2001 (B.V.), rezulta ca nu s-a dovedit cu certitudine ca ar fi fost angajat în cauza de catre curator.
Curtea mai retine apoi ca în cauza nu era obligatorie angajarea unui avocat, iar sotia interzisului putea sa angajeze un avocat pentru sotul sau, curatorul nefiind singura persoana care putea face acest lucru.
Aspectul nesolutionarii problemei calitatii de reprezentant de catre instanta, ca urmare a renuntarii (la invocarea exceptiei) de catre pârâtul Z.M.C. si intervenienta Z.E., nu duce la dovedirea fraudei, cât timp reprezinta o împrejurare de fapt, de forta unui indiciu, care în lipsa coroborarii cu alte probe concludente si pertinente, ramâne nesustinuta în ansamblul probatoriului administrat.
Curtea mai retine ca împrejurarea de fapt ca cel care a fost numit curator sa fie retinut ca reprezentant al incapabilului, desi nu se stia cu exactitate cine l-a angajat, ar putea reprezenta în egala masura o greseala a instantei de judecata, care în sine nu poate sustine acuzatia de viclenie adusa partilor adverse. În mod evident, pentru acest motiv nu se poate admite revizuirea, întrucât prin aceasta cale de atac nu se pot îndrepta erori de judecata.
Cum în mod corect a invocat recurentul, incertitudinea cu privire la calitatea de reprezentant a avocatului G.V. nu poate fi imputata curatorului B.V. si ca atare, nu se poate retine apararea cu viclenie la termenul la care s-au propus probele.
În ceea ce priveste motivul de recurs legat de faptul ca, în motivarea hotarârii, apar si referiri la cererea formulata de catre sotia interzisului de a fi numita curator si care nu a fost niciodata solutionata, Curtea retine ca, pe de o parte, nesolutionarea unei cereri de catre instanta cumuleaza culpa deopotriva a instantei cu cea a partilor interesante în solutionarea, într-un anumite sens (admitere sau respingere), a acestei cereri.
Dar, din culpa nereiterarii cererii de catre partile adverse celei puse sub interdictie, nu se poate deduce, ca unica si suficienta baza de pornire, intentia de fraudare a intereselor incapabilului prin mentinerea unui alt curator.
Asa cum s-a mentionat mai sus, un astfel de indiciu nu este suficient pentru a duce la concluzia relei-credinte, care trebuie dovedita dincolo de orice dubiu. Orice împrejurare de fapt susceptibila de dubla interpretare (ca fiind de buna sau de rea-credinta) împiedica crearea certitudinii vicleniei; viclenia trebuie dovedita prin aspecte de fapt univoce (susceptibile de o unica interpretare, si anume în sensul existentei relei credinte).
Apoi, Curtea mai retine ca este normal ca persoanele desemnate ca si curatori sa faca parte din cercul de cunoscuti ai interzisului sau al membrilor familiei acestuia, întrucât doar astfel de persoane ar fi determinate sa aiba grija de interesele acestuia. Nu exista o lista la dispozitia instantelor sau a Primariei pe care sa figureze oameni dispusi sa fie numiti curatori ai unor straini. De altfel, doar în conditiile în care aceste persoane ar fi apropiati ai interzisului sau ai familiei acestuia se realizeaza protejarea intereselor acestora, legaturile de afinitate, de prietenie determinând un interes real pentru bunastarea interzisului, spre deosebire de un strain care nu ar avea nicio legatura emotionala cu niciunul dintre cei implicati, fiind deci mai expus tentatiei de a frauda sau neglija interesele interzisului.
Or, este adevarat ca exista posibilitatea unei lipse de obiectivitate a acestor persoane în administrarea intereselor incapabilului, dar în niciun caz aceasta nu se prezuma, ci trebuie dovedita; cu atât mai mult, “viclenia” necesita o dovada certa; or, simpla relatie de rudenie sau împrejurarea ca acest curator cunoaste rudele interzisului nu este suficienta.
Pe de alta parte, Curtea mai retine, sub aspectul utilitatii cererii sotiei interzisului de a fi numita curator al acestuia, si aspectele legate de probitatea sa. Astfel, la momentul formularii cererii, sotia interzisului era chiar ea pusa sub interdictie, având numit un curator. Ulterior, s-a modificat hotarârea judecatoreasca prin care d-na Z.A. fusese pusa sub interdictie, constatându-se ca de fapt, prezinta tulburare de personalitate de tip mixt, neimpunându-se punerea sub interdictie.
Din continutul sentintei civile nr.147 R din 18.02.2005 si din expertiza medico-legala psihiatrica efectuata în acea cauza, reiese ca Z.A. sufera de psihoza discordanta cu evolutie cronica, instituindu-se chiar curatela. În cauza s-au efectuat mai multe expertize, instanta superioara oprindu-se la cea care a concluzionat ca Z.A. prezinta tulburare de personalitate de tip mixt, motiv pentru care a respins cererea de punere sub interdictie.
În plus, prin hotarârea irevocabila pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti în data de 22.06.2006, actualul tutore a fost decazuta din drepturile parintesti, copilul sau urmând sa fie crescut de fratele ei. Mai departe, în anul 2007, în 11.06.2007, Tribunalul Bucuresti a pronuntat o hotarâre prin care a încetat masura de siguranta a internarii într-un centru medical, dispusa fata de aceeasi ZA.
Toate aceste procese vizeaza comportamentul acesteia, care nu poate fi ignorat, sub aspectul relevantei cererii sale de a fi desemnata ca si tutore al sotului interzis.
În ceea ce priveste motivul de recurs legat de gresita considerare de catre instanta de apel a faptului ca neformularea de obiectiuni si achiesarea curatorului la concluziile partii adverse, inclusiv la cotele de mostenire, sunt indicii ale apararii cu viclenie, Curtea constata, de asemenea, ca este fondat.
Astfel, Curtea retine ca, în sine, actele procesuale ale neformularii de obiectiuni la raportul de expertiza si de achiesare la concluziile partii adverse nu sunt suficiente pentru a se deduce existenta relei-credinte sub forma vicleniei din partea curatorului.
Fiind acte care pot fi supuse unei duble interpretari (pot fi considerate atât acte neutre, de administrare a intereselor incapabilului, cât si acte în defavoarea incapabilului), prin ele însele nu pot transa problema în sensul ca s-a dovedit viclenia, fiind indicii care trebuiau coroborate cu un fapt ce dovedeste prin el însusi existenta relei-credinte.
Or, se constata ca la baza motivarii deciziei instantei de apel se afla aspectul legat de refuzul curatorului BV de a semna declaratia de recurs formulata de interzis.
Desi instanta de apel a retinut ca reprezinta un aspect care depaseste limitele revizuirii, ulterior retine ca s-a refuzat semnarea declaratiei de recurs de catre curator, cel care ar fi trebuit sa declare calea de atac a recursului, atitudine de natura sa îl lipseasca pe revizuient de dreptul de a exercita caile de atac, in scopul apararii drepturilor sale.
Aceasta împrejurare de fapt nu poate sta la baza retinerii relei-credinte a curatorului, cât timp reprezinta o atitudine procesuala manifestata dupa pronuntarea deciziei a carei revizuire se solicita. Odata înlaturata ca si componenta a comportamentului relevant al curatorului ce poate fi avut în vedere la analiza relei credinte ca motiv de revizuire, restul împrejurarilor de fapt nu sunt suficiente (asa cum s-a mentionat mai sus) pentru a se retine viclenia.
Sub aspectul conditiei ca manoperele dolozive sa duca la pierderea procesului, Curtea retine ca nu s-a dovedit legatura de cauzalitate între pretinsa aparare cu viclenie si rezultatul procesului, care în sine nu rezulta ca este prejudiciabil pentru revizuient, pentru a echivala cu o pierdere a procesului.
Astfel, Curtea a constatat ca nu erau îndeplinite conditiile prevazute de art. 322 pct. 6 din Codul de procedura civila, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, a admis recursul, a modificat în tot decizia recurata, în sensul ca a respins cererea de revizuire ca neîntemeiata.
