Suspendarea executarii silite constituie o masura de exceptie în cadrul executarii silite, ce se poate dispune numai în masura în care din examinarea sumara a starii de fapt si a motivelor pe care se întemeiaza contestatia, prin raportare la actele de deja efectuate si a consecintele acestora, instanta concluzioneaza asupra unor prejudicii ireparabile în contextul continuarii executarii si constatarii ulterioare a caracterului ei nelegal.
(Tribunalul Arad,sectia civila,decizia civila nr.714/R/25 august 2010,dosar nr. 7838/55/R/2010)
Prin încheierea civila pronuntata în dosar nr. 7838/55/2010, la data de 30.06.2010 Judecatoria Arad a respins cererea de suspendare a executarii silite formulata de contestatorul D.S. în contradictoriu cu intimatele contestatoare Activitatea de Inspectie Fiscala – Serviciul de Inspectie Fiscala Persoane Fizice 2 din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Arad si Administratia Finantelor Publice Arad cu motivarea ca desi prin cererea de chemare în judecata, contestatorul a solicitat suspendarea executarii silite si a achitat cautiunea în suma de 3968 lei, nu a motivat si nu a indicat nici un aspect relevant pentru acest capat de cerere.
Împotriva acestei hotarâri, în termen legal contestatorul D. S. a formulat recurs prin care a solicitat modificarea în tot a încheierii în sensul admiterii cererii de suspendare a executarii silite.
În sustinerea recursului a aratat ca,cererea de suspendare a fost formulata prin cererea introductiva de instanta în cuprinsul careia au fost aratate motivele pentru care se impune suspendarea si a fost indicat textul legal incident în cauza, rezultând clar ca motivele pentru care contestatorul a solicitat suspendarea executarii silite sunt aceleasi pentru care a formulat contestatia la executare. Recurentul a mai precizat ca a achitat si cautiunea de 10% si mai mult chiar, la prima zi de înfatisare a aratat motivele suplimentare pentru care se impunea admiterea cererii prin notele de sedinta depuse la acel termen. Contestatorul a apreciat ca se impune suspendarea executarii silite întrucât intimatele atunci când au demarat procedura executarii silite au actionat fara sa aiba probe, masurile fiscale nu respecta limitele impus de art.142 alin.1 Cod proc.fisc., organele fiscale nu au respectat aceea limita de 150% din valoarea creantei întrucât valoarea bunurilor sechestrate este de 18 ori mai mare decât valoarea datoriei stabilite în sarcina sa. De asemenea organele fiscale nu au evaluat efectiv casa – care este de altfel locuinta unde traieste contestatorul împreuna cu familia sa – si nu au aratat nici modalitatea în care au stabilit pretul acesteia. Recurentul a mai sustinut ca masurile luate de organele fiscale sunt abuzive si în prezent exista pericolul ca locuinta sa fie scoasa la licitatie cu toate ca valoarea datoriei este mult mai mica decât valoarea casei.
Analizând sentinta atacata din prisma criticilor aduse prin motivele de recurs si ale prevederilor art.304 si art.3041 Cod proc.civ., tribunalul a apreciat ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Plecând de la aprecierile recurentului cuprinse în motivul nr.1 de recurs, tribunalul a apreciat ca motivele de contestatie la executare nu pot fi similare cu motivele care pot determina suspendarea executarii silite. Aceasta din urma – suspendarea executarii – constituie o masura de exceptie în cadrul executarii silite, ce se poate dispune numai în masura în care din examinarea sumara a starii de fapt si a motivelor pe care se întemeiaza contestatia, prin raportare la actele de executare deja efectuate si a consecintele acestora, instanta concluzioneaza asupra unor prejudicii ireparabile în contextul continuarii executarii si constatarii ulterioare a caracterului ei nelegal.
Simpla motivare în fapt si în drept, însotita de plata cautiunii prevazuta de lege, nu determina în mod obligatoriu o solutie de suspendare a executarii silite, ci constituie doar premise de admisibilitate pentru analizarea temeiniciei cererii de suspendare.
În privinta celui de-al doilea motiv de recurs, recurentul se afla în eroare deoarece la prima zi de înfatisare aceasta nu a detaliat motivele suplimentare care impuneau admiterea cererii de suspendare, ci a reiterat motivele pe care îsi sprijina contestatia la executare si care nu se pot confunda cu motivele ce pot determina suspendarea executarii. În acest sens, tribunalul reafirma ca motivele pe care se sprijina contestatia pot fi luate în considerare la analizarea temeiniciei cererii de suspendare, însa o asemenea masura nu se poate dispune decât în conditiile în care exista, pe lânga critici de nelegalitate a executarii silite, si un pericol iminent de producere a unor prejudicii ireparabile prin desfasurarea unei executari silite conturata de o aparenta de nelegalitate în raport de criticile si argumentele aduse prin contestatie.
În privinta celui de-al treilea motiv de recurs, recurentul se afla de asemenea în eroare cu privire la corecta interpretare a textelor de lege. Dispozitiile art.142 alin.1 Cod proc. fiscala se refera la executarea silita a bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, care trebuie sa se efectueze, de regula, în limita a 150% din valoarea creantelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.
Prin urmare, procentul de 150% din valoarea creantelor fiscale este un procent de recomandare, scopul urmarit fiind evident acela de a se ajunge la finalitatea urmarita de întreaga procedura, respectiv stingerea obligatiilor fiscale în integralitate în cadrul procedurii de executare silita. Din aceasta perspectiva, aprecierea recurentului privind intentia legiuitorului de a proteja contribuabilul, reprezinta o reflexie personala pe marginea textului de lege, câta vreme executarea silita obisnuita ori a creantelor datorate bugetului de stat se realizeaza în considerarea drepturilor creditorului recunoscute prin titluri executorii. Nu se poate aprecia ca legiuitorul tinde a proteja interesele vreuneia dintre parti, si nici într-un caz debitorul, mai ales în conditiile în care acesta din urma este culpabil de neexecutarea benevola a unei obligatii legale ori contractuale, constatata chiar si printr-un titlu executoriu. Desigur ca în speta de fata, în discutie este doar o masura asiguratorie, dispusa cu anticipatie, anterior obtinerii unui titlu executor, dar aceasta împrejurare vine sa sustina cu atât mai mult netemeinicia cererii de suspendare a executarii, care practic nu exista, o masura asiguratorie nefiind de natura, în principiu, a produce prejudiciii ireparabile, deoarece efectul juridic produs este doar indisponibilizarea bunului iar nu si valorificarea lui.
Nici critica privind lipsa evaluarii casei nu poate fi primita câta vreme masura a fost instituita cu caracter asigurator si nu s-a pus pâna acum problema scoaterii imobilului la licitatie publica pentru a fi necesara o evaluare a acestuia pentru stabilirea pretului de pornire. Cu atât mai putin pot fi primite aspectele legate de perspectiva unei posibile vânzari la licitatie a imobilului, mai mult exact aceasta împrejurare – existenta doar a unei posibilitati viitoare de scoatere a locuintei la licitatie publica – constituind dovada indeniabila a lipsei oricarui pericol iminent care sa justifice masura suspendarii solicitata de contestatorul-recurent.
Având în vedere aceste considerente de fapt si de drept, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. tribunalul a respins ca nefondat recursul.
