OUG nr. 50/2008
Art. 207 alin. 1 din OUG nr. 92/2003
Decizia de calcul a taxei de poluare emisă de organul administrativ-fiscal competent constituie titlu de creanţă şi poate fi contestată în 30 de zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rep.
Reclamantul nu a adresat contestaţia administrativ fiscală şi a depus la dosar dovezi cu privire la înregistrarea unei cereri de înmatriculare a autoturismului fără plata taxei de poluare, la care pârâta a răspuns în sensul că nu poate da curs cererii de înmatriculare fără dovada plăţii taxei de înmatriculare.
Cererea de obligare a pârâtei la înmatricularea autoturismului fără plata taxei de poluare nu este admisibilă, întrucât motivele invocate de reclamant în susţinerea acţiunii privesc în integralitate legalitatea taxei de poluare.
Având în vedere că obligaţia de plată a taxei a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal împotriva căruia nu au fost derulate procedurile administrative de contestare, prevăzute de lege cu caracter imperativ, cererea de analiză a legalităţii cerinţei de plată a taxei de poluare nu este admisibilă.
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VIII A ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR. 228 din 03.02.2011
Prin sentinţa civilă nr. 2042/F/25.10.2010, Tribunalul Ialomiţa a admis cererea formulată de reclamantul CVD în contradictoriu cu pârâta INSTITUŢIA PREFECTULUI IALOMIŢA- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, a obligat pârâta INSTITUŢIA PREFECTULUI IALOMIŢA- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR să înmatriculeze autoturismul aparţinând reclamantului marca OPEL, tipul ASTRA-F-CC cu număr de identificare ….., an fabricaţie 1993, fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 17 lei- cheltuieli de judecată.
În considerente, Tribunalul a reţinut că reclamantul CVD a dobândit la 25.03.2010 prin cumpărare de la o persoană fizică autoturismul marca OPEL tipul ASTRA-F-CC cu număr de identificare ….., an fabricaţie 1993.
La data de 04.06.2010, petentul s-a adresat pârâtei, solicitând înmatricularea autoturismului fără plata taxei de 10160 lei calculată de A.F.P. T., cererea fiindu-i respinsă.
Potrivit OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 şi N(1)-N (3), cel deţinut de reclamant fiind de categoria M1 având capacitatea cilindrică 1753 m3 şi neîncadrându-se în excepţiile prevăzute de art. 3 alin. 2 şi art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008 prevede că obligaţia de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări fără ca textul să facă distincţia între cele produse în România şi cele în afara acesteia şi nici între autoturismele noi şi cele second -hand.
Pentru că OUG nr. 50 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu şi pentru cele aflate deja în circulaţie, înmatriculate în ţară.
Potrivit art. 90 paragraful I din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare.
Faţă de reglementarea cuprinsă în art. 90 din T.U.E. , taxa de poluare instituită în legislaţia internă aplicabilă autoturismelor şi autovehiculelor second-hand din statele care compun Uniunea Europeană şi care nu este aplicabilă celor similare din România constituie o măsură discriminatorie care este de natură a împiedica libera circulaţie a mărfurilor.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern şi cele din dreptul comunitar în raport de României şi Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, instanţa constată că în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comunitar care are prioritate faţă de dreptul naţional.
Astfel, Constituţia României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Preşedintele, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligaţiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Totodată, Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală şi specială fără a-l lipsi de caracterul de lege comunitară. Acest principiu stabilit prin cauza COSTA/ENEL (1964) a stabilit şi relaţia dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar şi în faţa dreptului naţional ulterior.
Tribunalul a concluzionat că normele prevăzute în dreptul intern OUG 50/2008 sunt contrare art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, actul normativ intern fiind destinat să diminueze introducerea într-un stat membru U.E. a autoturismelor second-hand, deja înmatriculate în alt stat.
Atâta timp cât norma fiscală naţională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influenţând alegerea consumatorilor, aceasta încalcă prevederile Tratatului dar este în contradicţie şi cu jurisprudenţa Curtii Europene de Justiţie.
Asupra unei astfel de încălcări a art. 90 din Tratat, s-a pronunţat Curtea de la Luxembrug prin Hotărârea din 11 august 1995- cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen care stabileste a între vinurile din Luxemburg şi vinurile din fructe provenite din alte state membre sau prin hotărârea din 7 mai 1987 – cauza Comisia c. Italia în ceea ce priveşte discriminarea dintre bananele importate din Italia şi fructele cultivate în Italia..
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Ialomiţa- Serviciul Public Comunitar Permise Conducere şi Înmatriculare Vehicule a formulat, la data de 17.11.2010, solicitând modificarea sentinţei civile atacate şi, pe fond, respingerea cererii reclamantului ca nefondată.
Arată că soluţia instanţei a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, situaţie în care potrivit prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă se impune modificarea hotărârii pronunţate pe fondul cauzei.
Astfel, intimatul-reclamant a prezentat pentru înmatriculare la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Ialomiţa documentele pentru înmatricularea autoturismului marca “OPEL”, achiziţionat printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de …2010. Totodată, pentru a înmatricula autoturismul în România reclamantului i s-a solicitat achitarea taxei de poluare prevăzute de OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
La admiterea cererii reclamantului instanţa de fond a considerat că refuzul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor Ialomiţa de a înmatricula autovehiculul reclamantului, condiţionat de plata taxei de poluare, conform prevederilor OUG nr. 50/2008, cu modificările şi completările ulterioare, echivalează cu încălcarea art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.
Arată recurenta-pârâtă că, potrivit dispoziţiilor art. 90 din Tratat, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor ţări membre ale Comunităţii unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispoziţiile OUG nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecţiei mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înţeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind, astfel, la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze şi să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze şi să utilizeze un autoturism, indiferent de provenienţa sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susţine caracterul discriminatoriu al taxei.
Pe de altă parte, jurisprudenţa comunitară recunoaşte libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferenţiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 Tratatului Comunităţii Europene, în funcţie de criterii obiective. Asemenea diferenţieri sunt compatibile cu dreptul comunitar numai dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privinţa importurilor provenind din state membre, sau de protecţie în favoarea produselor naţionale concurente, încălcarea art. 90 din Tratat devenind incidenţă doar atunci când impozitul aplicat produsului importat şi cel aplicat produsului naţional similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
Totodată, potrivit art. 1-33 alin (1) din Tratatul de aderare semnat la Luxemburg la data de 25.04.2005 între statele membre ale Uniunii Europene şi Bulgaria şi România, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, “legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie obţinut, lăsând în acelaşi timp autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte alegerea formei şi a mijloacelor”. Aceasta înseamnă că legile cadru sunt obligatorii într-adevăr pentru statele membre ale uniunii, însă numai în ceea ce priveşte finalitatea, autorităţile naţionale fiind competente totuşi de a decide asupra modului în care se ajunge la respectivul rezultat.
Astfel, apreciază recurenta-pârâtă că nu este culpa Serviciului Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor Ialomiţa în ceea ce priveşte refuzul înmatriculării autoturismului intimatului-reclamant fără plata taxei de poluare, câtă vreme la luarea acestei decizii s-au avut în vedere prevederile legislaţiei interne, respectiv a OUG nr. 50/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
În acest sens Serviciul Public Comunitar-Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor Ialomiţa are obligaţia legală de a verifica, pe lângă celelalte condiţii de natură tehnică şi juridică referitoare la autoturismul în cauză, şi existenţa dovezii plăţii taxei de poluare, aşa cum este ea reglementată de actul normativ sus-menţionat. Şi sub acest aspect sentinţa criticată este netemeinică, întrucât instanţa nu se poate substitui atribuţiilor ce revin serviciului de înmatriculare şi să constate faptul că au fost sau nu îndeplinite condiţiile necesare înmatriculării autoturismului intimatului-reclamant.
Mai mult, nu se poate cere unei autorităţi sau unui funcţionar din cadrul acesteia de a realiza interpretarea şi corelarea normelor europene cu cele naţionale, câtă vreme prevederile din actul normativ care s-au aplicat sunt în vigoare şi la această dată, fără ca o autoritate competentă să se pronunţe cu privire la legalitatea stabilirii taxei de poluare şi aplicării ei în concret.
Recurenta-pârâtă mai solicită, faţă de prevederile art. 3041 C.p.civ., examinarea cauzei sub toate aspectele.
În drept, a invocat prevederile art. 304 punctul 9 coroborat cu cele ale art. 312 alin. (3) C.p.civ., şi ale O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Curtea a reţinut cererea de recurs spre soluţionare la termenul din 3 februarie 2011 în lipsa părţilor, în condiţiile în care recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, invocând din oficiu motivul de recurs de ordine publică privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acţiunii.
Analizând cauza sub aceste aspect, curtea reţine că AFP a oraşului Ţ a emis la 02.06.2010 decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule cu nr. ….
Această decizie constituie titlu de creanţă şi, astfel cum se consemnează în cuprinsul său, “poate fi contestată în 30 de zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală rep, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 din acelaşi act normativ”.
Reclamantul nu a făcut dovada faptului că s-a adresat pârâtei cu o contestaţie împotriva actului administrativ fiscal, ci a solicitat acestuia la 03.06.2010 “eliberarea unei adrese din care să rezulte motivele care au stat la baza respingerii cererii sale (din 28.05.2010) prin care solicita înmatricularea definitivă a acestui autoturism”.
Reclamantul nu a depus la dosar dovezi cu privire la înregistrarea unei cereri de înmatriculare a autourismului fără plata taxei de poluare la 28.05.2010.
Pârâta a răspuns prin adresa din 04.06.2010 în sensul că nu se poate da curs cererii de înmatriculare fără a depune la dosar dovada plăţii taxei de înmatriculare.
Curtea constată că cererea de obligare a pârâtei la înmatricularea autoturismului fără plata taxei de poluare nu este admisibilă.
Curtea are în vedere faptul că motivele invocate de reclamant în susţinerea acţiunii privesc în integralitate legalitatea taxei de poluare.
Având în vedere că obligaţia de plată a taxei a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal împotriva căruia nu au fost derulate procedurile administrative de contestare, prevăzute de lege cu caracter imperativ, Curtea constată că cererea de analiză a legalităţii cerinţei de plată a taxei de poluare nu este admisibilă.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 9 corob. cu art. 306 alin. 2 şi art. 312 alin. 3 C.p.civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa recurată în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă.
2
