– Legea nr. 221/2009, art.5 alin.1 lit.a;
– OUG nr.62/2010, art.I pct.1;
Apreciem ca sintagma “prejudiciul moral suferit prin condamnare”, este folosita într-un sens larg, incluzând atât prejudiciul moral suferit ca urmare a unei hotarâri judecatoresti de condamnare, cât si cel produs prin luarea unei masuri administrative cu caracter politic, tinând cont ca pe de o parte nu exista nicio ratiune pentru care sa fie excluse de la acordarea de despagubiri pentru acest motiv persoanele persecutate din motive politice, în functie de natura actului prin care s-a realizat, fara a se constata existenta unei discriminari, atât timp cât nu se poate nega existenta unui prejudiciu moral si în cazul luarii unei masuri administrative cu caracter politic.
Fiind vorba de politica în ambele situatii, nu exista vreo ratiune pentru care în cazul condamnarii penale printr-o hotarâre sa se acorde daune morale, iar când s-a luat o masura administrativa, din aceleasi motive, sa nu se permita acordarea daunelor morale.
Pe de alta parte, se poate observa la reglementarile din cadrul literelor b) si c) ca de fiecare data când legiuitorul a dorit sa se refere la condamnare în sens strict a mentionat expres prin hotarâre de condamnare.
Pe de alta parte, se poate observa la reglementarile din cadrul literelor b) si c) ca de fiecare data când legiuitorul a dorit sa se refere la condamnare în sens strict a mentionat expres prin hotarâre de condamnare.
O confirmare a acestei interpretari este data si de continutul art.I, pct.1 din OUG nr.62/2010, prin care se modifica art.5 alin.1 lit.a, sub un alt aspect si anume al cuantumului maxim al despagubirilor ce pot fi acordate, dar ceea ce este relevant pentru motivarea în speta este faptul ca legiuitorul porneste de la premisa ca despagubirile pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare pot fi acordate “persoanei care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic” (pct.1 al lit.a), modificate). (Decizia nr.171.A din 29.06.2010 – Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala)
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Ialomita la data de 10.02.2010, reclamanta T.A. a chemat în judecata pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Ialomita, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta, acesta din urma sa fie obligat la plata sumei de 175.000 Euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data efectuarii platii, cu titlul de despagubiri civile pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a masurilor administrative abuzive cu caracter politic luate de statul român împotriva sa, prin stramutarea din zona frontierei de vest – localitatea Becicherecul Mic, judetul Timis si stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Urleasca Noua, judetul Braila, în perioada 18.06.1951 – 27.07.1955, masura luata prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951.
În motivarea cererii sale reclamanta a aratat ca la data de 18.06.1951, împreuna cu întreaga familie, a fost stramutata din zona frontierei de vest – localitatea Becicherecul Mic, judetul Timis în localitatea Urleasca Noua, judetul Braila, unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu pâna la data de 27.07.1955, când restrictiile au fost ridicate.
Potrivit Deciziei nr. 3014/06.12.2007 emisa de Comisia pentru constatarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista reclamantei i-a fost recunoscuta calitatea de luptator în rezistenta anticomunista în temeiul dispozitiilor O.U.G. nr. 214/1999.
În baza Decretului-lege nr. 118/1990 reclamanta a obtinut hotarârea nr. 364/21.03.1991, prin care i s-a stabilit o indemnizatie lunara în cuantum de 821 lei.
În drept, reclamanta si-a întemeiat cererea sa pe dispozitiile art. 5 si urmatoarele din Legea nr. 221/02.06.2009.
Prin sentinta civila nr. 524 F din data de 16.03.2010 Tribunalul Ialomita a fost respinsa cererea.
În motivarea sentin?ei s-au re?inut urmatoarele:
În data de 18.06.1951 reclamanta împreuna cu familia sa a fost stramutata în baza Deciziei nr. 200 a M.A.I., din zona frontierei de vest – localitatea Becicherecul Mic, judetul Timis, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în aceasta localitate, pâna la data de 27.07.1955, când au fost ridicate restrictiile respective, cu cheltuieli de judecata. Rezulta deci ca masura luata împotriva petentei constituie o masura administrativa cu caracter politic în sensul prevazut de art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile asimilate acestora, pronuntate în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pâna la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata, în termen de 3 ani de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumul despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauza în temeiul Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în strainatate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare. Rezulta deci ca despagubirile se acorda doar în cazul condamnarilor, si sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare.
Pentru cei care au facut obiectul unor masuri administrative, conform alin. b din art. 5 al Legii nr. 221/2009, acestia au dreptul la acordarea de despagubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarârea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent în conditiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1998, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare.
Cum, în cauza, petenta nu a suferit o condamnare, ci a facut obiectul unei masuri administrative cu caracter politic, nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru a primi despagubiri pentru prejudiciul moral, cererea acesteia urmând a fi respinsa, ca nefondata.
Împotriva sentin?ei men?ionate anterior a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului s-a aratat ca hotarârea atacata, este nelegala si netemeinica, pentru urmatoarele considerente.
1. Instanta de fond a facut o interpretare restrictiva a textului de lege mentionat – art.5 din lege, în sensul ca, a limitat aplicabilitatea acestui text numai la cei care au suferit “condamnari”, însa, art.5 alin.1 lit.a) se refera în mod evident la “prejudiciul moral” suferit de cei persecutati din punct de vedere politic, categorie de persoane în care intra nu numai cei condamnati dar si cei care au facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, cu alte cuvinte, cei din urma fiind asimilati persoanelor care au suferit condamnari politice, aspect care rezulta din chiar definirea legii (Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 dec.1989).
Pe de alta parte, legiuitorul a adoptat si alte reglementari pentru obtinerea de despagubiri materiale (si nu morale) prin adoptarea Legii m.112/1995, Legea nr.10/2001, Legea m.247/2005. Singurul act normativ prin care s-au adoptat masuri reparatorii cu caracter moral este Decretul-Lege nr.118/1990 si actuala Lege cu nr.221/2009.
2. Instanta de fond o pronuntat o solutie gresita, nelegala, si pentru ca nu au fost avute în vedere dispozitiile art.5 alin. 4 din lege, text potrivit caruia: “Prezenta lege se aplica si persoanelor carora le-au fost recunoscute drepturile prevazute de Decretul-Lege nr.118/1990, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanelor carora li s-a recunoscut calitatea de luptator în rezistenta anticomunista, potrivit OUG nr.214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea m.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, în masura în care se încadreaza în prevederile art. 1. 3. 4, precum si persoanelor care au fost condamnate …” Cu alte cuvinte, apelanta, ca de altfel si multe alte persoane aflate în aceeasi situatie, nu sunt excluse de la aplicarea legii, singura conditie fiind aceea de a se încadra în dispozitiile art.1, 3, si 4 din lege.
Împotriva sa s-a luat masura administrativa cu caracter politic si evident abuziva, aceea a stramutarii si stabilirii domiciliului obligatoriu, prin decizia nr.200/1951 a M.A.I., masura enumerata între altele de acelasi fel, la art.3 lit. e) din Legea nr.221/2009. Legiuitorul a reglementat o norma obligatorie ?i anume, aceea prevazuta în dispozitiile art.5 alin.1 lit. a teza 2, conform cu care, la stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului Lege m.118/1990.
În drept, au fost invocate dispozitiile art.287 alin.2 si art.297 alin. 1 cod procedura civila.
Analizând materialul probator administrat în cauza, prin raportare la motivele de apel, Curtea a constatat fondat apelul pentru considerentele expuse mai jos.
Reclamanta a cerut despagubiri morale conform art.5 alin.1 lit.a), drepturi de care nu s-a facut dovada ca ar fi beneficiat, conform hotarârii nr.364/1991 data în baza DL nr.118/1990, dar nici în temeiul deciziei nr.3014/2007 emisa în baza OUG nr.214/1999, astfel ca nu se pune problema aplicarii alin.4 teza finala, al aceluiasi articol, care sa o excluda de la posibilitatea de a avea astfel de pretentii.
Potrivit art.5 alin.1 lit. a) din Legea nr.221/2009: “(1) Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pâna la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata, în termen de 3 ani de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauza în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în strainatate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.”
Apreciem ca sintagma “prejudiciul moral suferit prin condamnare”, este folosita într-un sens larg, incluzând atât prejudiciul moral suferit ca urmare a unei hotarârii judecatoresti de condamnare, cât si cel produs prin luarea unei masuri administrative cu caracter politic, tinând cont ca pe de o parte nu exista nicio ratiune pentru care sa fie excluse de la acordarea de despagubiri pentru acest motiv persoanele persecutate din motive politice, în functie de natura actului prin care s-a realizat, fara a se constata existenta unei discriminari, atât timp cât nu se poate nega existenta unui prejudiciu moral si în cazul luarii unei masuri administrative cu caracter politic.
Fiind vorba de discriminare politica în ambele situatii, nu exista vreo ratiune pentru care în cazul condamnarii penale printr-o hotarâre sa se acorde daune morale, iar când s-a luat o masura administrativa, din aceleasi motive sa nu se permita acordarea daunelor morale.
O confirmare a acestei interpretari este data si de continutul art.I, pct.1 din OUG nr.62/2010, prin care se modifica art.5 alin.1 lit.a, sub un alt aspect si anume al cuantumului maxim al despagubirilor ce pot fi acordate, dar ceea ce este relevant pentru motivarea în speta este faptul ca legiuitorul porneste de la premisa ca despagubirile pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare pot fi acordate “persoanei care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic” (pct.1 al lit.a), modificate).
Ca atare, reclamanta se încadreaza în dispozitiile art.5 alin.1 lit a), pentru a cere despagubiri pentru prejudiciul moral produs prin luarea unei masuri administrative cu caracter politic împotriva sa, fiind stramutata, împreuna cu parintii, în baza deciziei nr.200/1951 a MAI pe data de 18.06.1951, din localitatea Becicherecul mic, Timis si li s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Urleasca noua, Braila, în comuna Mazareni unde au avut domiciliu obligatoriu pâna la 27 07. 1955 când s-au ridicat restrictiile prin decizia 6100/1955.
În ceea ce priveste cuantumul acestei despagubiri, Curtea a avut în vedere perioada în care a avut domiciliu obligatoriu, vârsta acesteia (13-18 ani), gravitatea masurii luate împotriva parintilor sai care s-au rasfrânt si asupra sa, consecintele negative produse în plan fizic, psihic si social, produse de sentimentele de nedreptatire si dezradacinare, pe care le-a resimtit, obligarea de a se obisnui cu alt mediu, alti oameni, fara a avea o explicatie rezonabila. Raportat la aceste criterii cuantumul despagubirii cuvenite a fost apreciat ca îndestulator raportat la suma de 4000 de euro.
În consecinta, în temeiul art.296 raportat la art.295 C.proc.civ., Curtea va admite apelul, va schimba, în tot, sentinta apelata, în sensul ca va admite cererea, în parte, va obliga pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 4000 EURO în lei la cursul BNR din ziua platii, cu titlu de daune morale.
