Încadrarea unei persoane în categoria chiaburilor, chiar dacă a fost urmată de anumite privaţiuni şi restricţii ale acestora şi a familiilor lor, nu a fost avută în vedere de legiuitor, atunci când a hotărât acordarea unor drepturi persoanelor persecutate după 6 martie 1945, limitând categoria acestora doar la cele „persecutate politic.”
Prin sentinţa nr. 834 pronunţată la 16.12.2009 de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1228/102/2009 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.E. împotriva pârâtei D.M.P.S. Mureş, s-a anulat deciziile emise de pârâtă nr. 2460/C/27.04.2009 şi nr. 2460/09.03.2009, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie prin care să i se stabilească reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 alin. 1 lit. d din D.- L. nr. 118/1990 pentru perioada 1.03.1949 – 30.08.1955.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 2460/09.03.2009 pârâta a respins cererea reclamantei pentru stabilirea calităţii de beneficiar al prevederilor art. 1 alin. 1 lit. d din D. – L. nr. 118/1990 ca inadmisibilă întrucât din înscrisurile depuse rezultă doar statutul de chiabur al tatălui acesteia, situaţie care nu este prevăzută ca şi persecuţie politică de către actul normativ de mai sus şi că nu rezultă că reclamanta şi familia acesteia au avut domiciliul obligatoriu la acea adresă şi nu în altă parte. Contestaţia formulată de reclamantă a fost respinsă prin decizia nr. 2460/C/27.04.2009. Instanţa de fond a apreciat că în lipsa unei definiţii legale a „motivelor politice” sau a unei enumerări exhausive a ceea ce se înţelege prin „motive politice” care se încadrează în prevederile DL nr. 118/1990, această noţiune nu trebuie interpretată în mod restrictiv întrucât o astfel de interpretare ar contraveni spiritului legii. În acest sens s-a avu în vedere că chiaburii au fost consideraţi o clasă socială exploatatoare iar distrugerea acestei clase a constituit politică de stat. Ca urmare, instanţa a considerat că persecuţiile la care au fost supuşi chiaburii se încadrează în noţiunea de „motive politice”. Din înscrisurile depuse de reclamantă, coroborate cu declaraţiile martorilor, rezultă că tatăl acesteia a fost considerat chiabur în perioada 1.03.1949 – 20.08.1955. De asemenea, conform declaraţiilor martorilor. Deoarece tatăl reclamantei a avut domiciliul obligatoriu, acesta precum şi întreaga familie a avut domiciliul obligatoriu în localitatea Ghineşti, neputând părăsi această localitate decât cu autorizaţie. Cum această măsură a vizat întreaga familie, inclusiv pe reclamantă care la acea dată era minoră, cererea a fost admisă, constatându-se că reclamanta s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 alin. 1 lit. d din D. – L. nr. 118/1990.
Împotriva sentinţei a formulat recurs A.J.P.S. Mureş arătând că din probele administrate în cauză nu rezultă motivul politic, condiţie esenţială pentru ca o persoană să fie considerată persecută politic. În mod greşit instanţa de fond a apreciat că faptul că tatăl reclamantei a fost declarat chiabur este suficient pentru a determina fixarea unui domiciliul obligatoriu. Statutul de chiabur este o situaţie care nu este prevăzută ca persecuţie politică de către Decretul-lege nr. 118/1990, aceste situaţii fiind expres enumerate. Se arată, de asemenea, că după împlinirea vârstei de 18 ani reclamanta ar fi trebuit să dovedească că ea însăşi a fost persecută politic în nume propriu, iar aceasta a împlinit 18 ani la data de 27.08.1952, dată după care persecuţia politică nu se mai poate stabili în raport de ceilalţi membrii ai familiei.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare însă prin reprezentantul său, în faţa instanţei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu în raport de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ., instanţa consideră recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Art. 1 alin. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 menţionează situaţiile de persecuţie politică în care se putea afla o persoană începând cu data de 6 martie 1945. Astfel, se prevede că „Constituie vechime în şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acorda, în funcţie de vechimea în munca,timpul cât o persoana, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsa privativă de libertate în baza unei hotărîri judecătoreşti rămasă definitiva sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
c) a fost internată în spitale de psihiatrie;
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost strămutată într-o alta localitate.
În speţă, indiscutabil tatăl reclamantei, numitul F.A. a fost declarat chiabur în perioada 1949 – 1955. Noţiunea de „chiabur” în accepţiunea autorităţilor vremii, aşa cum rezultă şi din înscrisul aflat la fila 29 din dosarul de fond şi tradusă la fila 49 presupunea o persoană care deţinea în proprietate o suprafaţă de teren mult mai mare decât posibilităţile sale de a le lucra singur sau cu familia sa. Aşadar, chiar dacă tatălui reclamantei i s-ar fi impus un domiciliu obligatoriu, deşi din niciun act emis de autorităţi nu rezultă acest aspect, el nu se datorează unor motive politice, ci, cel mult, unor realităţi sociale ale acelei perioade de timp, situaţie care excede reglementărilor prevăzute de DL 118/1990. Într-adevăr încadrarea unor persoane în categoria chiaburilor a fost urmată de anumite privaţiuni şi restricţii ale acestora şi a familiilor lor însă legiuitorul nu a avut în vedere şi situaţia acestora atunci când a hotărât acordarea unor anumite drepturi persoanelor persecutate în perioada ulterioară datei de 06.03.1945, limitând categoria aceasta doar la cele „persecutate politic”.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că domiciliul obligatoriu instituit tatălui reclamantei şi, implicit, familiei acestuia, nu se datorează unui motiv politic, motiv pentru care recursul va fi admis iar hotărârea primei instanţe va fi modificată integral în sensul că, contestaţia formulată de reclamanta S.E. va fi respinsă ca nefondată..
