Respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, nu presupune că cererea reclamantei a fost considerată ca neîntemeiată şi că aceasta este partea care a căzut în pretenţii, ci că pârâtul a achiesat la pretenţiile părţii adverse, prin achitarea debitului datorat acesteia pe parcursul procesului.
Prin urmare, pârâtul datorează cheltuielile de judecată, chiar dacă cererea reclamantului a fost respinsă, culpa procesuală în intentarea acţiunii aparţinând pârâtului.
Deoarece pârâtul fusese pus în întârziere, anterior chemării sale în judecată, prevederile art. 275 din nu sunt aplicabile în cauză.
(Decizia nr. 715 din 12 octombrie 2004 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 5565/2003, reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.A., M M. şi M.N. pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună rezilierea contractului de închiriere pentru spaţiul cu destinaţia de situat în Bucureşti, evacuarea pârâţilor din acest spaţiu, cu obligarea pârâtei M.A. la plata chiriei restante în cuantum de 11.817.727 lei şi a cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 3562/2003, prima instanţă a admis acţiunea, aşa cum a fost formulată.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, iar prin Decizia civilă nr. 1679/2003, Tribunalul Bucureşti- Secţia a IV-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect, constatându-se că debitul a fost achitat la data de 28.07.2003, înainte de data la care s-a pronunţat prima instanţă. Prin urmare, cauza rezilierii şi a evacuării a dispărut.
împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat în termen legal recurs reclamanta, potrivit art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, arătând că în mod greşit nu s-a făcut aplicarea art. 274 din Codul de procedură civilă, în sensul păstrării dispoziţiei primei instanţe de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 153.000 lei.
Analizând recursul formulat, Curtea a apreciat că acesta este fondat şi l-a admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată, la cerere.
Potrivit art. 275 din Codul de procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Apelanţii-pârâţi au achitat debitul datorat ulterior învestirii primei instanţe, respectiv ulterior datei de 9.05.2003, prin plata eşalonată a debitului, începând cu data de 22.05.2003 până la achitarea integrală a debitului, la 2.09.2003.
Respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, nu înseamnă că pretenţiile reclamantei au fost neîntemeiate şi că aceasta este partea care a căzut în pretenţii, ci că pârâţii au achiesat la pretenţiile reclamantei, prin achitarea debitului datorat.
Scutirea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care acesta recunoaşte că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate, operează numai potrivit art. 275 din Codul de procedură civilă, text care nu este aplicabil în cauză, deoarece pârâţii au fost puşi în întârziere de către reclamantă înainte de introducerea acţiunii de chemare în judecată, prin trei adrese emise la datele de 21.02.2002, 18.04.2002 şi 19.11.2002.
Prin urmare, pârâţii se află în culpă procesuală, prin atitudinea lor în proces determinând aceste cheltuieli, motiv pentru care trebuie obligaţi la plata cheltuielilor de judecată pentru cheltuielile efectuate de reclamantă în faţa primei instanţe, în cuantum de 153.000 lei, aşa cum s-a solicitat prin cererea de recurs.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat întemeiat motivul de modificare invocat şi a admis recursul, a modificat în parte decizia tribunalului, în sensul că a schimbat în parte sentinţa, prin aceea că a menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 153.000 lei, şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
