Art. 274 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 584 Cod civil, în procesele de grăniţuire cheltuielile de judecată sunt împărţite în mod egal de părţi. Instanţa de fond a procedat la administrarea a două expertize tehnice judiciare topografice şi a înlăturat concluziile primului raport de expertiză validându-le pe cele din al doilea raport. Expertul topograf a constatat în cel de-al doilea raport că părţile folosesc de mai multe zeci de ani acelaşi teren, că gardul de piatră, ce desparte o porţiune din cele două terenuri este ridicat de 33 de ani şi că acest zid de piatră trebuie reconstruit „pentru a evita rostogolirea bolovanilor din zid pe terenul pârâtului”.
Curtea reţine că instanţa de fond a concluzionat greşit că, pârâtul ar avea vreo culpă procesuală şi, deci, în mod temeinic, instanţa de apel a admis apelul şi a acordat doar jumătate din cheltuielile de judecată suportate de reclamant în judecata de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 1276 din 30 septembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul F.G. în contradictoriu cu pârâtul F.D. şi, în consecinţă:
– a stabilit linia de hotar între imobilele proprietatea reclamantului şi a pârâtului situate în comuna Praid satul Ocna de Sus, în baza raportului de expertiză întocmit de expert tehnic S.D., conform Anexei II din raport, unde linia de hotar este marcată cu roşu în schiţa planului de situaţie, schiţă care face parte integrantă din hotărâre;
– a obligat pe pârât la tăierea frasinului plantat de către acesta în apropierea casei de locuit, proprietatea reclamantului, fără respectarea distanţei legale de 2 m;
– a respins ca rămasă fără obiect obligarea pârâtului la tăierea celor doi vişini plantaţi de acesta în aproprierea gardului pârâtului deoarece aceştia au fost tăiaţi de către pârât după intentarea acţiunii;
– a respins ca rămase fără obiect şi restul capetelor de cerere având ca obiect obligaţia de a face întrucât în timpul derulării procesului lucrările de canalizare a apelor pluviale prin săparea unui şanţ de scurgere a apelor la o distanţă foarte mică de fundaţia casei reclamantului şi fundaţia gardului de piatră au fost desfiinţate, respectiv şanţul colector a fost astupat de către pârât, la fel şi şanţul de scurgere a apei din fântâna pârâtului spre fundaţia casei reclamantului şi a fost săpat de către pârât un alt şanţ de scurgere spre aval având panta spre spatele imobilului pârâtului;
– a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului F. G. în sumă totală de 4.096,08 lei, constând în taxă de timbru de 43 lei, onorarii expertize de 1163,08 lei şi 1390, 00 lei plus onorariu avocaţial de 1500 lei.
Apelul formulat de pârâtul F.D. a fost admis de Tribunalul Harghita şi prin Decizia civilă nr. 60 din 28 aprilie 2009 a fost schimbată în parte hotărârea atacată în sensul că a respins capătul de cerere al reclamantului privind obligarea pârâtului la tăierea frasinului plantat în apropierea casei de locuit, ca rămasă fără obiect; a eliminat dispoziţiile privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.096,08 lei în favoarea pârâtului; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2048,04 lei cheltuieli de judecată în fond; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate ca fiind legale şi temeinice; a obligat intimatul F. G. să plătească apelantului F.D. suma de 372,10 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea Deciziei civile nr. 60/28.04.2009 în sensul menţinerii dispoziţiilor instanţei de fond în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată constând în taxe de timbru, onorarii experţi şi onorariu avocaţial.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că s-a adresat Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc cu o cerere având ca petit principal stabilirea liniei de hotar. Dacă instanţa de fond a admis cererea stabilind linia de hotar dintre proprietatea reclamantului şi ce a pârâtului, acesta din urmă fiind obligat să plătească şi toate cheltuielile de judecată, instanţa de apel a considerat că, dată fiind obiectul cauzei, grăniţuire, ambele părţi trebuie să suporte în mod egal sarcina cheltuielilor de judecată şi, prin urmare, a obligat pârâtul să plătească doar jumătate din cheltuielile de judecată efectuate cu ocazia judecării fondului.
Reclamantul critică hotărârea instanţei de apel arătând că, într-adevăr, cheltuielile de judecată din procesele de grăniţuire se împart în mod egal între părţi, însă, această regulă este aplicabilă doar în situaţia în care, în sarcina părţilor nu se constată vreo activitate culpabilă. Or, instanţa de fond a constatat că cele două părţi, reclamantul şi pârâtul, nu s-au înţeles din cauza demolării gardului comun despărţitor de către pârât şi astfel s-a ivit necesitatea stabilirii liniei de hotar între cele două imobile.
Pe de altă parte, reclamantul susţine că în cererea sa de chemare în judecată a solicitat şi tăierea unor pomi plantaţi de pârât pe terenul reclamantului precum şi canalizarea apelor pluviale. Chiar dacă pârâtul a efectuat aceste lucrări, aceasta s-a întâmplat după introducerea cererii de chemare în judecată şi deci, pârâtul se află în culpă procesuală.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Argumentele invocate de pârât sunt următoarele:
În primul rând, pârâtul a invocat dispoziţiile art. 584 susţinând că toate cheltuielile grăniţuirii se vor suporta în mod egal între vecini.
În al doilea rând, expertul judiciar a stabilit că părţile folosesc acelaşi teren de mai multă vreme iar gardul despărţitor s-a dărâmat datorită vechimii sale iar pârâtul nu s-a opus niciodată refacerii sale.
În al treilea rând, există practică judiciară din care rezultă că vecinii trebuie să suporte în mod egal cheltuielile de grăniţuire indiferent de orice culpă procesuală.
În fine, în privinţa petitelor având ca obiect obligaţia de a face, reclamantul nu l-a notificat de pârât înainte de introducerea acţiunii. Nu s-a dovedit necesitatea unor lucrări de canalizare a apei pluviale, nu s-a dovedit că apa pluvială de pe casa pârâtului se scurge pe proprietatea reclamantului.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele argumente:
Ambele părţi, reclamantul şi pârâtul sunt de acord că potrivit art. 584 Cod civil, în procesele de grăniţuire cheltuielile de judecată sunt împărţite în mod egal de părţi. Instanţa de fond a procedat la administrarea a două expertize tehnice judiciare topografice şi a înlăturat concluziile primului raport de expertiză validându-le pe cele din al doilea raport. Expertul topograf S.D. a constatat în cel de-al doilea raport că părţile folosesc de mai multe zeci de ani acelaşi teren, că gardul de piatră, ce desparte o porţiune din cele două terenuri este ridicat de 33 de ani şi că acest zid de piatră trebuie reconstruit „pentru a evita rostogolirea bolovanilor din zid pe terenul pârâtului”.
Reclamantul, a susţinut că o parte din zidul de piatră a fost dărâmat de pârât însă nu a dovedit acest lucru deşi potrivit art. 1169 Cod civil lui îi revenea sarcina probei. Pe de altă parte, pârâtul nu a recunoscut cele susţinute de reclamant arătând că acel zid nu a fost ridicat corespunzător şi s-a dărâmat.
Curtea reţine că nu există culpa pârâtului în demolarea gardului.
Apoi reclamantul nu a dovedit că pârâtul este cel care a plantat pomii, pe care de altfel i-a tăiat atunci când reclamantul i-a contestat. Această acţiune a pârâtului, chiar dacă ar fi fost ulterioară introducerii acţiunii, nu dovedeşte că el este cel care a plantat pomii ci doar buna sa credinţă şi dorinţa de a rezolva amiabil litigiul. În privinţa şanţului de scurgere a apei pluviale, acelaşi expert a notat în concluziile sale că apa pârâtului nu curge spre imobilul reclamantului, existând un şanţ la circa 1 metru de linia de hotar spre aval.
Aşadar, Curtea reţine că instanţa de fond a concluzionat greşit că pârâtul ar avea vreo culpă procesuală şi, deci, în mod temeinic, instanţa de apel a admis apelul şi a acordat doar jumătate din cheltuielile de judecată suportate de reclamant în judecata de fond.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul reclamantului ca fiind nefondat.
