Circulatie rutiera. Plangere contravenţională. Regimul juridic al sectorului de drum Circulaţie rutieră


JUDECĂTORIA HOREZU, JUDEŢUL VÂLCEA

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1379 din 10 decembrie 2008

Circulaţie rutieră. Plângere contravenţională. Regimul juridic al sectorului de drum cuprins între indicatorul rutier şi placa montată de autorităţile locale

I N S T A N Ţ A :

Deliberând, constată următoarele:

Pe rolul Judecătoriei Horezu la data de 30.10.2008 a fost înregistrată sub nr. 2038/241/2008 plângerea formulată de petentul C.R.C. împotriva procesului verbal seria CC nr. 0699390 din 23.07.2008 ,în contradictoriu cu Inspectoratul de Politie Judetean Valcea – Seviciul Politiei Rutiere,având ca obiect anulare proces verbal.

În motivarea plângerii,petentul C.R.C. arată că în data de 23 iulie 2008 în timp ce conducea autoturismul marca Audi A 6 cu nr. de înmatriculare TM 24 XDC în localitatea Stoenesti a fost oprit pentru control de un echipaj de politie ce i-a comunicat că a circulat prin localitate cu viteza de 118 Km/h peste limita de viteză ,acuzaţie ce este nefondată, întrucât nu a depăsit viteza legală admisă.

Prin sentinţa civilă nr. 4984/288/2008 din 20.09.2008 pronunţată de Judecătoria Rm. Valcea s-a dispus declinarea competentei în favoarea Judecătoriei Horezu, întrucat locul săvârşirii faptei este localitatea Stoenesti, localitate aflată în raza de circumscriptie a acestei instante.

În sustinerea plângerii a solicitat prezentarea imaginilor înregistrate, certificatul de omologare a aparatului radar,buletinul de verificare metrologică a aparatului radar şi autorizatia de operator radar a agentului constatator.

În drept au fost invocate dispoziţiile O.G. 2/2001 şi art. 242 alin. 2 C.p.civ.

Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea plângerii şi menţinerea măsurilor procesului verbal de contravenţie, ca fiind legal şi temeinic,întrucât procesul verbal a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de fond şi formă prevăzute de OG 2/2001,sancţiunea contravenţională a fost aplicată în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, fapta săvârşită este reală şi nu există motive care să atragă nulitatea procesului verbal în cauză.

Intimata arată că a fost emisă hotărârea de suspendare a dreptului de a conduce autovehiculul ce a fost comunicată petentului în termen legal, iar acesta nu a avut obiecţiuni cu privire la cele constatate în procesul verbal.

În dovedirea susţinerilor intimata a solicitat proba cu acte şi a înaintat la dosar materialul probatoriu constând în hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, ,borderou de expediţie, planşe foto, raport de reţinere .

Atât întâmpinarea ,cât şi materialul probator au fost depuse în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Rm. Valcea, însă, în conformitate cu disp. art. 160 C.p.civ. ,urmarea a declarării necompetentei, acestea rămân câstigate judecăţii.

La termenul din 24 noiembrie 2008 petentul a solicitat, prin cererea depusă la fila 6 , acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător, cerere ce a fost admisă, iar la termenul din 08 decembrie 2008, petentul prezent personal a declarat că nu contestă măsurarea şi înregistrarea realizată, ci faptul că în momentul opririi de către agentul constatator se afla în afara localităţi,solicitând încuviinţarea probei testimoniale cu un martor, prezent în instantă , conform cererii de probaţiune.( fila 12).

Analizând susţinerile şi materialul probatoriu instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal nr. Seria CC nr. 0699390 încheiat de I.P.J. Valcea – Serviciul Politiei Rutiere la data de 23 iulie 2008 petentul a fost sancţionat contravenţional în temeiul art. 121 al.1 din H.G.1391/2006 şi art. 102 alin. 3 lit.e) din rep. cu amendă în sumă de 450 lei,cu posibilitatea de a achita în cel mult 2 zile lucrătoare ,jumătate din minimul amenzii, adică suma de 225 lei şi s-a dispus măsura complementară a reţinerii permisului de conducere.

Din cuprinsul procesului-verbal de contravenţie rezultă că în data de 23 iulie 2008, ora 16,06 petentul în timp ce conducea autoturismul marca Audi A 6 pe DN 67 în localitatea Stoenesti- Bârlogu , a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 120 Km/h.

Analizând temeinicia şi legalitatea procesului verbal de contravenţie,instanţa constată că nu există motive de natură a atrage anularea acestuia.

La rubrica „Menţiuni „din cuprinsul procesului –verbal în care petentul are dreptul de a preciza poziţia sa faţă de cele constatate de agentul constatator, petentul a arătat că nu are de formulat obiecţiuni,menţionând ,în mod expres „ nu am”.

Petentul a sustinut că fapta contravenţională reglementată de art. 102 alin. 3 lit.e) din OUG 195/2002 rep., nu există,întrucât oprirea s-a realizat pe portiunea de drum cuprinsă între indicatorul rutier de intrare în localitatea Stoenesti şi placa montată de autorităţile locale care indică intrarea în comună, portiune a drumului public ce se află în afara localităţii ,pentru care limita de viteză pentru un drum naţional şi european este de 100 Km /h şi astfel nu a fost depăsită limita de viteză admisă, cu 50Km/h .

Apărarea petentului privind regimul juridic de „drum în afara localităţii „a portiunii dintre instalarea indicatorului rutier şi placa montată de autoritatea locală nu poate fi reţinută.

Potrivit procesului-verbal contestat, petentul a fost oprit pe DN 67,în localitatea Stoenesti- sat Bârlogu.

Din analiza dispoziţiilor art. 6 pct.17 din OUG 195/2002 rep.,prin localitate se înţelege „cătunul,satul,comuna,…. ale căror intrări şi ieşiri sunt semnalizate în conformitate cu prevederile legale,” condiţia existenţei instrumentelor de semnalizare de intrare în localitate ,rezultând chiar din afirmaţiile petentului.

Legea nu face nici o distincţie cu privire la regimul juridic al sectorului de drum cuprins între indicatorul rutier şi placa montată de autorităţile locale,ca fiind în afara localităţii,ori unde legea nu distinge,nici interpretul nu poate distinge,conform adagiului „,ubi lex nos distinguit ,nec nos distinguere debemus….”

Conform dispoziţiilor art. 49 şi art. 50 din OUG/2002 rep. limita maximă de viteză,în localitate este de 50 Km/h , iar în afara localităţii pentru drumurile nationale( DN 67) este de 90 Km/h.

În raport de menţiunile petentului ,privind sectorul de drum pe care s-a realizat oprirea de către organele de poliţie, apartinând localităţii Stoenesti , declaraţia martorului propus de petent,urmează a fi înlăturată ,ca fiind contradictorie.

Conform art. 102 alin. 3 lit.e) din OUG 195/2002 rep, depăsirea cu mai mult de 50Km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv ,constituie contraventie şi se sancţionează cu amenda prevăzută de lege pentru clasa a IV de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, pentru care s-a emis hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce ,conform art. 96 din OUG 195/2002 rep.

Având în vedere, că petentul si-a însuşit constatările din procesul verbal, fără a formula obiecţiuni, iar oprirea s-a realizat în localitatea Stoenesti, Bârlogu ,fiind sat în componenţa acestei localităţi, coroborat cu afirmaţiile petentului că a fost oprit pe portiunea dintre indicatorul de intrare în localitatea Stoenesti şi placa montată de autorităţile locale, nu există nici un dubiu asupra existenţei faptei.

Petentul a circulat cu viteza de 120 Km/h pe raza localităţii Stoenesti- Bârlogu, (conform planselor foto – fila 10-11),unde limita maximă admisă este de 50 Km/h şi astfel nu există motive de natură a atrage anularea procesului-verbal şi pe cale de consecinţă ,plângerea formulată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge plângerea formulată de petentul C.R.C., în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN VÂLCEA – Serviciul Politiei Rutiere, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică din 10 decembrie 2008.

Preşedinte,Grefier,

Dicu Simona ElenaNistor Alina Lavinia

Red.D.S.E/Tehnored. D.S.E/4 ex./16.12.2008