Prin încheierea C.F. nr. 7357/2002, Judecătoria Oradea a respins cererea formulată de petenţii M.V. şi M.M. privind intabularea contractului de întreţinere încheiat între petent şi numita M.E., cu motivarea că în coala de carte funciară numita M.E. are o cotă de 21/14 părţi şi nu de 1/1 părţi, cum s-a reţinut în contract.
Tribunalul, prin decizia civilă nr. 860/7 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul introdus de petenţii M.V. şi M.M.
Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de apel a fost admis de Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 15/8 ianuarie 2002, reţinându-se că instanţa de apel în mod greşit a procedat la soluţionarea apelului în lipsa tuturor coproprietarilor de carte funciară, aceştia nefiind citaţi, hotărârea fiind din acest punct de vedere lovită de nulitate. Pe cale de consecinţă, s-a dispus, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Bihor.
Curtea de Apel Oradea, decizia civilă nr. 15 din 2003