Prin cererea înregistrată reclamanţii CV, PV, DG, CC, CI şi UM au chemat în judecată pe pârâţii LV şi LN, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să le lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1100 m.p. teren, reconstituit pe numele defunctei CGH.F, conform titlului de proprietate şi să-şi ridice de pe acest teren, pe cheltuiala lor, construcţia edificată din chirpani şi acoperită cu ţiglă, iar în caz contrar să se încuviinţeze să o demoleze pe cheltuiala pârâţilor; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanţii au învederat instanţei că toţi sunt moştenitorii defunctei CGH.F, direct sau prin reprezentare. În baza Legii nr. 18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 9500 m.p. teren arabil şi vii, la cererea celor trei copii ai acesteia, V, N şi D. N a decedat, iar D, fiind moşteniţi de copiii lor.
Pârâţii le-au ocupat fără drept suprafaţa de 1100 m.p. teren, pe care fără ştiinţa lor şi fără autorizaţie de construcţie au edificat o casă de locuit. Le-au încălcat dreptul de proprietate, iar la somaţia lor de a stopa construcţia şi de a-şi ridica materialele, refuză să respecte atributele dreptului de proprietate, ameninţându-i cu moartea.
În drept reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 şi 494 cod civil.
În dovedirea acţiunii reclamanţii au depus la dosar: titlul de proprietate, copia certificatului de atestare fiscală, adeverinţa a Primăriei, chitanţa, acte de stare civilă.
Pârâţii au formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, pentru următoarele motive:
În fapt au fost chemaţi în judecată de către reclamanţi pentru acţiune în revendicare însă din punctul lor de vedere pe de o parte nu toţi reclamanţii ce apar în acţiune cunosc de existenţa procesului pe rolul instanţei şi nu toţi sunt de acord să exercite o astfel de acţiune.
Deşi sunt toţi reclamanţii expuşi în acţiune aceştia personal nu l-au mandatat pe apărător să formuleze şi în numele lor acţiunea de faţă astfel că până nu se face dovada calităţii de reprezentant şi a împuternicirii apărătorului de către toţi reclamanţii, cred că acţiunea nu poate fi continuată în acest mod.
Au mai precizat pârâţii că din punctul lor de vedere terenul revendicat le aparţine şi l-au cumpărat de la o persoană din localitate care la rândul ei cumpărase terenul de la reclamanţi. Din păcate acest lucru l-au făcut în baza unei chitanţe sub semnătură privată dar au preluat cu ocazia întocmirii chitanţei şi plăţii preţului posesia terenului respectiv, aşa cum şi vânzătorul o avea la momentul încheierii chitanţei respective. Nu şi-au pus niciodată problema că ar putea exista neînţelegeri cu privire la acest teren deoarece în aceleaşi circumstanţe au mai cumpărat o suprafaţă similară învecinată cu aceasta în discuţie de la acelaşi vânzător şi ulterior a reuşit să întocmească actele autentice cu proprietarul iniţial fără nicio problemă. În cazul acestui teren, datorită faptului că unii din coindivizarii iniţiali din titlul de proprietate au decedat nefiind făcute succesiunile nu au putut întocmi actele autentice.
Bazându-se pe sinceritatea şi realitatea tranzacţiei încheiate încă din anul 2000 a construit un imobil casă de locuit şi anexe pe teren crezând că nu există probleme de natură a-i împiedica să efectueze o astfel de lucrare.
Din câte au aflat de la unii din reclamanţi aceştia şi-au împărţit faptic terenul, iar CI, unul din reclamanţii de azi cu acordul celorlalţi comoştenitori a vândut această suprafaţă prin act sub semnătură privată persoanei care la rândul ei ulterior prin aceeaşi modalitate le-a vândut lor.
Nu au dorit şi nici nu au cunoscut că ar fi existat nemulţumiri ale unor reclamanţi în ceea ce priveşte transmiterea proprietăţii acestui teren, dar ca urmare a celor expuse în mod cert nu toţi reclamanţii din acţiune au mandatat apărătorul la exercitarea acestei acţiuni, probabil fiind mandatat numai de unul singur în numele tuturor fără acordul prealabil al acestora, nu şi-au însuşit o astfel de acţiune şi nu există certitudinea că doresc să exercite în continuare o astfel de acţiune.
În drept întâmpinarea nu a fost motivată.
Prezent în instanţă la termenul de judecată din 5.02.2009 reclamantul CC a precizat că nu-şi însuşeşte acţiunea formulată de reclamantul CV, arătând că suprafaţa de teren de 9500 m.p. moştenită de la defuncta CF a fost împărţită de bună voie între moştenitorii înscrişi în titlul de proprietate eliberat în anul 1994, atitudinea reclamantului fiind apreciată, la acest moment ca incorectă şi imorală, întrucât avea cunoştinţă de faptul că fratele său, CN, decedat, a înstrăinat o suprafaţă de teren, prin vânzare.
Aceeaşi poziţie procesuală au avut-o, la termenul de judecată din 5.03.2009 şi reclamanţii PV, CI şi UM.
La termenul de judecată din 5.03.2009, pârâţii au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de către reclamantul CV, în contradictoriu cu ei.
Potrivit art. 137 c.p.c., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În speţă, instanţa apreciază că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţi, este întemeiată, pentru următoarele motive:
Prin titlul de proprietate, emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a reconstituit dreptul de proprietate moştenitorilor defunctei CF, respectiv: CV, CN şi CD, asupra suprafeţei de 9500 m.p. teren extravilan.
CN a decedat, iar CD la data de …, de pe urma acestora rămânând ca moştenitori numiţii PV, DG, CC, CI şi UM.
La data de 30.10.2008, pe rolul instanţei se înregistrează acţiunea formulată de reclamanţii CV, PV, DG, CC, CI şi UM, în contradictoriu cu pârâţii LV şi LN prin care solicită ca pârâţii să le lese în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1100 m.p. teren şi să-şi ridice de pe acest teren, pe cheltuiala lor, construcţia edificată.
Prin declaraţiile extrajudiciare, dar şi prin susţinerile din faţa instanţei, reclamanţii CI, UM, CC şi PV au precizat că nu-şi însuşesc acţiunea formulată de reclamantul CV, că acesta din urmă avea cunoştinţă despre faptul că suprafaţa de teren de 9500 m.p. a fost împărţită de moştenitorii defunctei CF de comun acord între cei trei fraţi trecuţi în titlul de proprietate, beneficiind fiecare de câte 3200 m.p. pe care fiecare i-a administrat aşa cum a crezut de cuviinţă, iar din suprafaţa care i-a revenit fratele reclamantului CV, respectiv CN a înstrăinat suprafaţa de 1100 m.p.
Pentru a fi admisibilă o acţiune în revendicare cu privire la un bun aflat în stare de indiviziune este obligatorie participarea devălmaşilor, în calitate de coreclamanţi sau încuviinţarea din partea lor pentru exercitarea acţiunii.
Instanţa apreciază că în speţă, nu sunt încălcate dispoziţiile art. 6 & 1 CEDO , raportat la Cauza Lupaş şi Alţii împotriva României din 14.12.2006, pentru următoarele motive:
Prin speţa mai sus menţionată curtea a amintit că articolul 6&1 garantează fiecăruia dreptul ca un tribunal să cunoască orice contestaţie referitoare la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil.
În acelaşi timp curtea nu a considerat necesar să soluţioneze controversa existentă, care tine de teoria şi practica internă de drept civil, în ceea ce priveşte regula unanimităţii în acţiunea în revendicare. A considerat, însă, că îi revine în sarcină să verifice dacă regula unanimităţii aplicată era clară, accesibilă, previzibilă şi dacă limitarea pe care ea o impune dreptului reclamanţilor de acces la un tribunal urmărea un scop legitim şi dacă era proporţională cu acesta din urmă.
Instanţa verificând, în speţă condiţiile de mai sus, constată că ele sunt îndeplinite.
Având în vedere că această regulă jurisprudenţială este urmată de instanţele interne, rezultă că ea este clară şi accesibilă şi că aplicarea sa în cazul de faţă era previzibilă.
În ceea ce priveşte proporţionalitatea, instanţa apreciază că regula unanimităţii nu a impus reclamanţilor o sarcină disproporţionată care i-a privat de orice posibilitate clară şi concretă ca instanţa să decidă asupra cererii lor de restituire a terenului în litigiu.
Astfel, aşa cum se poate observa suprafaţa de teren ce a fost revendicată face parte dintr-o suprafaţă de teren dobândită de reclamanţi prin moştenire de la autoarea lor CF, suprafaţă ce conform susţinerilor reclamanţilor, cu excepţia reclamantului CV, a fost împărţită între moştenitori de comun acord, iar unul din moştenitori, respectiv CN a vândut-o .
Dacă reclamanţii nu mai sunt de acord cu modalitatea de împărţire a terenului ei pot promova o acţiune de ieşire din indiviziune, cu atât mai mult cu cât ceilalţi moştenitori, cu excepţia lui CV recunosc masa succesorală şi vânzarea, astfel ca această suprafaţă de teren să revină în lotul moştenitorilor vânzători, pentru a fi ratificată vânzarea.
Instanţa apreciază că disproporţionalitatea ar apărea în momentul în care, ca urmare a admisibilităţii unei acţiuni în revendicare, doar la solicitarea unuia din moştenitori, coindivizari, fără a ţine seama de poziţia celorlalţi şi de dezacordul exprimat de aceştia, s-ar dispune demolarea construcţiei existente pe această suprafaţă de teren .
Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa, având în vedere faptul că prezenta acţiune a fost formulată doar de către reclamantul CV, în condiţiile în care el se află în indiviziune asupra suprafeţei de teren revendicate cu numiţii PV, DG, CC, CI şi UM, aceştia din urmă deşi au fost înscrişi ca reclamanţi neînsuşindu-şi acţiunea, urmează a respinge acţiunea ca inadmisibilă.
