Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 8058/320/2010, la data de 11.06.2011 reclamanţii NJG şi NCA au solicitat în contradictoriu cu pârâţii AMT, OCPI Mureş, GI, CE şi GA, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, constatarea nulităţii absolute al încheierii de carte funciară nr.27264-27266/30.11.2004, precum şi a planului avizat cu numărul 14654/2004, nulitatea absolută a încheierii de carte funciară nr. 1772 7/28.07.2005, precum şi a C. M. nr. 126/2005, eliberat de notarul public Corina Suceava din Tg. Mureş, nulitatea absolută a încheierii de carte funciară nr. 17728/28.07.2005, precum si a C.V.C autentificat sub nr. 1639/2005, eliberat de notarul public Corina Suceava Tg. Mureş, toate înscrise în CF. nr. 2519/N Corunca şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei de rang I să le lase în deplina proprietate şi posesie imobilul înscris în CF nr.50850Corunca, provenita din convenţia de pe hârtie a CF. nr.1990/N. Corunca (A+5), nr. cadastral 2/4/2/1/2, arătând că apreciază valoarea imobilului la suma de 50.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, conform c.f. nr.50850-Corunca, sunt în cote de ½ asupra imobilului înscris cu nr. topografic 2/4/2/1/2, în suprafaţa de 1500 mp. În continuare au arătat că dobândirea dreptului de proprietate l-au obţinut prin hotărârea judecătorească nr. 1982/13.03.2008, pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş. De asemenea au învederat faptul că în conformitate cu copia fidelă a cărţii funciare imobilul al cărui proprietari sunt, a fost a numitei GE, care la rândul ei a dobândii dreptul de proprietate în temeiul Legii 18/1991. Titlul de proprietate emis în temeiul legii 18/1991, a fost eliberat de comisia judeţeana pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor, sub nr. 70987/25.07.1994, imobilul care face obiectul proprietăţii a fost înscris în acest titlu de proprietate la categoric de folosinţa „Arabil”, tarla 26, nr. parcela 893/3 în suprafaţă de 15 00 mp. La data de 26 iunie 1995, conform contractului de vânzare-cumpărare numita Gritta Emma, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu numitul Gyongyi Ioan, care a avut ca obiect vânzarea definitiva şi neschimbabilă a imobilelor : tarlaua nr.44/, parcela 1269/3 , în suprafaţa de 3500 mp, precum şi imobilul identificat în tarla nr.26. nr. parcela 893/3 în suprafaţă de. 1500 mp, în schimbul preţului de 525.000 lei care au fost achitaţi integral. În continuare au arătat că la data de 14.04.1997 au întocmit documentaţia de intabulare prin care imobilul identificat în tarla nr.26. m parcela 893/ 3 în suprafaţa de 1500 mp, din titlul de proprietate mai sus amintit s-a intabulat pe numele proprietarei GE, documentaţia care a fost avizată de către OC.P.I Mureş.
Reclamanţii au mai precizat că imobilul identificat în titlul de proprietate nr. 70987/25.07.1994, tarla nr.26, nr. parcela 893/3 în suprafaţă a de 1500 mp, a fost intabulat in condiţiile legii şi a fost înscris în c.f nr. 11/ VII- Corunca şi identificat în sistemul de carte funciară veche sub nr. topo 2/4/2/1/2. Totodată reclamanţii au mai arătat că la data de 12.03.2001, promitenta vânzătoare GE, a decedat iar în urma certificatului de moştenitor nr. 1 din data de 16.01.2003, a devenit proprietar asupra imobilului moştenitorul Gritto Imbre. În urma dezbaterii moştenirii, imobilul înscris în cf. nr. 11/1 Corunca înscris sub A+2 nr. top. 2/4/2/1/2, a fost transcris în cf. nr. 1990 –Corunca pe numele moştenitorului GI În anul 2008, promitentul comparator Gyongyi Ioan, a formulat o acţiune în prestaţie tabulară în contradictoriu cu moştenitorul proprietar tabular al defunctei promitente vânzătoare GE. În timpul procesului reclamanţii au devenit cesionari ai dreptului litigios în urma căruia prin sentinţa civilă nr. 1982/13.03.2008, au devenit proprietari în cotă de ½ asupra imobilului înscris în c.f. nr. 50850- Corunca, provenită de pe convenţie de hârtie a c.f. nr. 1990/N-Corunca (A + 5) nr. top. 2/4/2/1/2. Reclamanţii au mai învederat că atunci când au dorit obţinerea unui plan de amplasament pentru obţinerea autorizaţie de construcţie, expertul le-a comunicat că acelaşi titlu de proprietate cu acelaşi imobil s-a intabulat a doua oară, iar în urma dezmembrării moştenirii de către moştenitorul GI, s-a obţinut un supliment la certificatul de moştenitor care s-a înscris într-o altă carte funciară, respectiv CF nr. 2519/N Corunca, iar acesta a vândut imobilul către pârâta Astelean Maria Tereza.
Susţin că pentru a transmite dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil numitul GI în calitate de moştenitor a dat o declaraţie pe proprie răspundere prin care şi-a asumat întreaga răspundere pentru identificarea şi individualizarea limitelor bunului imobil măsurat, deşi el a fost deja proprietar intabulat asupra aceluiaşi imobil. După ce pârâtul GI a devenit proprietari a transmis dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil pârâtei AMT prin contract autentic, deşi pârâtul a mai făcut în anul 2004 o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare cu numitul Ignat Janos, aşa cum rezultă din CF poziţia C2, şi apreciază că pârâţii O.C.P.I Mureş şi GI sunt răspunzători pentru nerespectarea dispoziţiilor legale, potrivit căruia acelaşi imobil a fost intabulat de două ori în urma căruia s-a eliberat două cărţi funciare cu numere diferite şi numere cadastrale diferite.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă, art. 998,999 şi 1000 alin. 3 Cod civil, precum şi dispoziţiile menţionate în cuprinsul cererii.
Pârâta Aştelan Maria Terezia a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa pe cale de excepţii să se constate lipsa calităţii procesuale a OCPI Mureş, admiterea excepţiei insuficientei timbrări a cererii având în vederea valoarea terenului indicat de către reclamanţi, excepţia lipsei de interes a prezentului litigiu, arătând că deţine în proprietate cu totul alt teren decât cel indicat de către reclamanţi, admiterea excepţiei tardivităţii petitului privind nulitatea absolută a încheierii CF nr. 27264, 27266/30.11.2004, aceste încheierii putând fi atacate doar în 15 zile de la comunicare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor privitor la petitul prin care se solicită nulitatea absolută a CM 126/2005 eliberat de BNP Suceava Corina, aceştia neavând calitatea de moştenitor a lui Gritto Ema, decedată la data de 12.03.2001, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor cu privire la petitul prin care se solicită constarea nulităţii absolute a CVC autentificat sub nr. 1639/2005 la BNP Suceavă Corina şi admiterea netimbrării acestui capăt de cerere, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pe fondul cauzei pârâta AMT a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Susţine că acţiunea reclamanţilor nu are nici un raport de cauzabilitate cu terenul pe care l-a dobândit conform contractului autentic translativ de proprietate autentificat sub nr. 1639/26.07.2005 la BNP Suceava Corina. În continuare arată că a cumpărat terenul de 1371 mp teren extravilan la data de 26.07.2005 înscris în CF nr. 2519/N Corunca nr. cad 99 de la proprietarul posesor şi că de la data dobândirii dreptului de proprietate a plătit impozit pentru acest termen şi s-a folosit de toate atributele dreptului de proprietate.
În drept a invocat dispoziţiile art. 114-118 Cod procedură civilă şi în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a solicitata judecarea cauzei şi în lipsă.
La data de 05.11.2010 reclamanţii au depus la dosar răspuns la excepţiile invocate de către pârâta de rând 1, solicitând respingerea excepţiei nr. 2 ca nefondată arătând că la dosarul cauzei există taxa de timbru comunicată de către instanţă. În ceea ce priveşte celelalte excepţii consideră că este necesară administrarea de probe şi pe cale de consecinţă a solicitat unirea acestora cu fondul cauzei apreciind că este necesară administrarea unei expertize de specialitate pentru care să se stabilească dacă acelaşi titlu de proprietate a fost intabulat de două ori de către pârâtul GI.
La data de 09.11.2010 reclamanţii au depus la dosar concluzii scrise cu privire la excepţiile invocate de către pârâta AMT iar cu privire la petitul privind insuficienta timbrării a arătat este achitat şi ca instanţa să se poată pronunţa cu privire la celelalte excepţii este necesara unirea excepţiilor cu fondul şi admiterea probei cu expertiza topografica prin care să se stabilească dacă imobilul reclamanţilor a avut la baza intabularea acelaşi titlul de proprietate şi acelaşi nr. cadastral obţinut în temeiul legii nr. 18/1991.
Cu privire la lipsa de interes au arătat că şi aceasta excepţie trebuie să fie respinsă deoarece interesul acestora există, este actual şi imediat pentru a se bucura de fructele proprietăţii acestora în linişte şi netulburaţi de nimeni. Iar faţă de CM a solicitat pentru care a solicitat a fi anulat solicită a se constat că au calitate de terţi şi atunci când interesul este justificat pot cere oricând să se constate nulitatea absolută a cestuia.
Cu privire la lipsa netimbrării acestui capăt de cerere apreciază că au achitat taxa judiciara de timbru pentru imobilul a cărui posesie o revendică, astfel au achitat ceea ce instanţa le-a pus în vedere.
În drept au invocat dispoziţiile art. 480 Cod civil.
La data de 10.10.2011 OCPI Mureş a depus întâmpinare, calificată de instanţă ca note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea acţiunii introductive.
În motivare a arătat că prin şedinţa publică din data de 15.11.2010 instanţa de judecată a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI Mureş, excepţie ridicată de către pârâta Astelean Maria Terezia, motivată de faptul că există o decizie a ÎCCJ în acest sens. S-a mai solicitat calificarea acţiunii ca fiind o acţiune clasică de revendicare între două persoane fizice, deţinătoare fiecare în parte a câte unui titlu de proprietate asupra aceluiaşi imobil.
Pe fondul cauzei s-a arătata că apreciază că era obligaţia exclusivă a proprietarului, a beneficiarului documentaţiei de înscriere GI să pună la dispoziţia expertului toate documentele referitoare al identificarea terenului imobil care făcea obiectul înscrierii, având în vedere declaraţia pe proprie răspundere referitoare la identificarea şi individualizarea limitelor bunului mobil măsurat în certificatul de moştenitor nr. 1/16.01.2003, unde imobilele moştenite de către acesta sunt corect individualizate.
În probaţiune au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri:adresa nr. 14654/09.11.2004(f. 5, 75) memoriu tehnic (f. 6,76, 117, 122, 157, 166, 169), T.P. nr. 70987/25.07.1994 (f. 7, 77, 121, 125, 168, 173), fişă de punere în posesie(f. 8, 78), copie act de identitate a pârâtului GI (f. 9, 80), fişa corpului de proprietate(f. 10, 82, 120), extras de carte funciară nr. 11/VII Corunca(f. 11, 13-15), certificat de moştenitor nr. 126/2005(f. 12, 84, 129, 162), cartea funciară nr. 50850(f. 17-24, 57-74), împuternicire avocaţială(f. 36,42), factura nr. 000192/28.09.2010(f. 43, 54), chitanţa nr. 0008/28.09.2010(f. 53), referat nr. 2676/04.11.2004(f. 79, 123, 170), plan de amplasament şi delimitare a imobilului (f. 81, 119), 167, plan de încadrare în zonă(f. 83, 118), certificat de moştenitor nr. 1/16.01.2003(f. 85, 124, 171, 175), cerere (f. 109), sentinţa civilă nr. 1982/13.03.2008, pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 3284/320/2008(f. 110-113, 185-188), adresa nr.27264(f. 114), chitanţa nr. 0269064(f. 115), promisiune bilaterală (f. 116), încheierea nr. 17727(f. 126, 132, 160), adresa nr. 17727/28.07.2005(f. 127), extras de carte funciară pentru autentificare nr. 2519/N/Corunca(f. 128, 161), declaraţia(f. 130, 163), încheierea nr. 17728/28.07.2005(f. 131, 158), contract de vânzare cumpărare (f. 133, 159), adresa nr. 27264(f. 164), promisiune bilaterală(f. 165), plan de situaţie(f. 174), cartea individuală 11/VII Corunca (f. 176-184), extras de carte funciară pentru informare nr. 50850(f. 189-190).
Prin încheierea de şedinţă din data de 15.11.2010 instanţa a respins excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI Mureş şi excepţia tardivităţii petitului de constatare a nulităţii absolute a încheierilor de carte funciară şi a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii.
Pentru a decide astfel, instanţa a avut în vedere următoarele:
Asupra excepţiei netimbrării, aceasta este nefondată; prin rezoluţie, instanţa a obligat reclamanţii la plata taxei de timbru de 2611 lei şi 5 lei timbru judiciar în baza prevederilor Legii nr. 146/1997 rep., iar aceştia s-au conformat dispoziţiilor instanţei, conform chitanţei depuse la dosar (f. 37-41).
Asupra excepţiei tardivităţii (prescrierii dreptului material la acţiune), faţă de petitele cererii introductive, respectiv revendicare şi constatarea nulităţii absolute a înscrisurilor constând în încheieri de carte funciară, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare autentificat, văzând şi dispoziţiile art. 2 şi art. 21 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, constată că excepţia analizată este nefondată. Termenul de 15 zile la care se referă pârâta în invocarea excepţiei este prevăzut de Legea nr. 7/1996 numai cu privire la acţiunile având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară, ce nu constituie obiectul cauzei de faţă.
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI Mureş, aceasta este nefondată, faţă de petitele acţiunii introductive şi motivele de fapt şi de drept invocate în susţinerea cererii.
În cauză instanţa a dispus din oficiu administrarea cu interogatoriul pârâţilor persoane fizice.
Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
În ceea ce priveşte temeiul juridic al cererii deduse judecăţii, deşi prin acţiunea introductivă reclamanţii au invocat prevederile art. 111 Cod proced. civilă ce reglementează acţiunea în constatare şi art. 998-999 Cod Civil, prin „concluziile scrise” depuse la termenul din 9.11.2010 (f. 56), reclamanţii au precizat temeiul juridic al cererii ca fiind art. 480 Cod Civil, arătând că formulează o acţiune în revendicare.
În consecinţă, instanţa califică cererea de faţă ca fiind o veritabilă acţiune în revendicare, fiecare parte, respectiv reclamanţii pe de o parte, şi pârâta AMT pe de altă parte, invocând un drept de proprietate propriu.
Deliberând cu prioritate asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a lipsei de interes a acestora în promovarea acţiunii de faţă, instanţa constată că sunt nefondate, pentru următoarele:
Aşa cum s-a statuat cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 1982/13.03.2008 a Judecătoriei Tg-Mureş pronunţată în dosarul nr. 3248/320/2008 (f. 182-187), irevocabilă prin neapelare, reclamanţii au încheiat cu pârâtul GI de vânzare-cumpărare pentru terenul de 1500 mp, situat în satul Corunca, cuprins în TP nr. 70987/25.07.1994 (f. 173), teren cuprins în parcela 893/3 în tarlaua 26, antecontract validat autentic prin hotărârea judecătorească sus-menţionată şi întabulat în CF nr. 50850 Corunca, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 1990/N/Corunca (f. 57).
În consecinţă, reclamanţii fac şi dovada calităţii procesuale active, invocând un drept de proprietate propriu, cât şi a interesului actual şi personal de a promova acţiunea de faţă, prin care tind să valorifice dreptul acordat prin sentinţa civilă sus-menţionată.
La data de 28.11.2004 s-a depus la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş, aferent CF nr. 51064 Corunca, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 2519/N/Corunca (proprietar Aştelean Maria-Tereza), cererea petentului Ignat Janos, cerere de înscriere în cartea funciară înregistrată sub nr. 27264-27266 din 30.11.2004, prin care se solicita înscrierea parcelei nr. A 893/3, tarla 26 în suprafaţă de 1500 mp din TP nr. 70987/25.07.1994, precum şi notarea promisiunii de vânzare-cumpărare asupra acestui imobil, încheiată între GI şi Ignat Janos.
Documentaţia cadastrală întocmită de expert Meleg Andras a fost avizată din punct de vedere tehnic de Of. Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie cu nr. 14654/11.11.2004. În cea ce priveşte identificarea imobilului din cartea funciară veche, s-a depus referatul arhivei Biroului de carte funciară nr. 2676/04.11.2004 prin care s-a constatat imposibilitatea identificării datorită lipsei din arhivă a hărţii extravilan nr. 4 a localităţii Corunca, fiind aplicabile prev. art. 131 din Ordinul nr. 2371/C/22.12.1997 rep., ca şi art. 61 din Legea nr. 7/13.03.1996.
Dosarul fiind avizat de judecătorul delegat de carte funciară, prin încheierea nr. 27264-27266/30.11.2004 s-a dispus întabularea parcelei A 893/3, tarla 3 din TP nr. 70987/25.07.1994 în CF nr. 2519/ N Corunca, nr. cadastral 99, în suprafaţă de 1371 mp în cotă de 1/1 parte în favoarea lui Gritto A. Emma, precum şi notarea promisiunii de vânzare-cumpărare asupra acestui imobil în favoarea lui Ignat Janos.
Se mai reţine că, conform art. 60 al. 4 din Ordinul nr. 633 din 13.10.2006, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Birourilor de şi publicitate imobiliară, pentru înscrierea în cartea funciară a terenurilor extravilane, dobândite în baza legilor funciare nu este obligatorie identificarea nr. topografic din cartea funciară veche, excepţie făcând cazurile în care asupra lor sunt înscrise construcţii.
Prin încheierea de carte funciară nr. 17727/28.07.2005, se întabulează dreptul de proprietate în favoarea lui GI în baza certificatului de moştenitor nr. 126/2005, suplimentar la CM 1/16,01.2003, eliberat de BNP Suceava Corina şi se dispune radierea promisiunii de vânzare-cumpărare notată de Ignat Janos în baza declaraţiei autentificate nr. 1638/26.07.2005.
Prin încheierea de carte funciară nr. 17728/28.07.2005, terenul arabil extravilan în suprafaţă de 1371 mp, înscris în CF nr. 2519/N Corunca cu nr. cadastral 99, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1639/2005 de BNP Suceavă Corina, s-a întabulat în favoarea lui Aştelean Maria-Tereza.
În ceea ce priveşte cartea funciară nr. 50850 Corunca, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 1990/N Corunca (proprietari Nistor Jan Gabriel şi NCA), se reţin următoarele:
La data de 25 iulie 1994 s-a emis TP nr. 70987, pentru o suprafaţă de 5000 mp în comuna Livezeni (la acea dată, respectiv satul Corunca), cu titlu de reconstituire drept de proprietate în favoarea lui Gritto A. Emma.
La data de 26.09.1997 s-a depus la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria
Târgu Mureş, documentaţia de întabulare a Titlului de Proprietate nr. 70987/ 25.07.1994,
formând dosarul de înscriere în Cartea funciară nr. 19627/29.09.1997.
Parcelele din Titlu de Proprietate au fost identificate în cartea funciară veche astfel:
-parcela cu nr. A 1269/3, tarla 44, în suprafaţă de 3500 mp a fost identificată în CF 11 Corunca, primind nr. top. noi 383/3, 384/3,
-parcela cu nr. A 893/3, tarla 26 în suprafaţă de 1500 mp a fost identificată în CF 1194 Corunca, primind nr. top. nou 2/4/2/1/2,
În urma admiterii dosarului de întabulare s-a deschis o Carte funciară nouă, respectiv Cartea funciară individuală nr. 11A/II Corunca, având înscrise la Foaia A sub:
-A+1 nr. top. 383/3, 384/3 – teren cu suprafaţă de 3500 mp
-A+2 nr. top. 2/4/2/1/2 – teren cu suprafaţă de 1500 mp.
Înscrierea în cartea funciară a fost efectuată de Judecătoria Tg. Mureş, fiind eronate susţinerile reclamanţilor potrivit cărora documentaţia a fost avizată de OCPI Mureş.
Potrivit art. 108 din Legea nr. 36/1995, începând cu data de 14 august 1995 cărţile funciare au fost trecute în competenta judecătoriilor în circumscripţia cărora s-au aflat notariatele de stat. în aceasta situaţie, începând cu data de 14 august 1995 încheierile date de biroul de carte funciară au devenit încheierile judecătoriei în subordinea căreia se află.
Înfiinţarea Oficiilor de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi preluarea activităţilor de carte funciară ale Judecătoriilor s-a făcut prin Legea nr. 499 din 12 noiembrie 2004, privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/2004 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
La data de 31.10.2000 prin încheierea nr. 7128 se notează la Foaia C a Cărţii
funciare nr. 11/VII Corunca, promisiunea de vânzare-cumpărare în favoarea lui
GYONGYI IOAN şi soţia GYONGYI TEREZIA în baza actului autentificat cu nr.
1741/25.10.2000 la BNP Nagy Gabriella.
Promisiunea de vânzare-cumpărare a fost înscrisă la foaia de sarcini asupra imobilului de la A+1(3500 mp) acest lucru rezultând şi din cuprinsul promisiunii încheiate în faţa notarului public, unde deşi sunt enumerate toate nr. topografice din CF 11/VII Corunca, suprafaţa la care se face referire este de 3500 mp, ,,subsemnata vânzătoare promitentă vând cumpărătorului promitent dreptul de proprietate asupra terenului arabil intravilan în suprafaţă de 3500 mp, situat în…”.
Prin încheierea Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş nr
946,950/20.01.2003 s-a admis cererea introdusă de GI de înscriere a
Certificatului de moştenitor nr. 1/16.01.2003, apoi, conform înscrierilor de la B3, în baza
actului de dezmembrare autentificat cu nr. 80/16.01.2003 la BNP Bălgărădean Stela,
imobilul de sub A+1 se dezmembrează în 4 parcele noi şi trece în CF 1990/N Corunca.
Documentaţia de dezmembrare întocmită de CS CADMASTER SRL beneficiari fiind GYONGYI IOAN si GYONGYI TEREZIA este clară în ceea ce priveşte imobilul care se dezmembrează în vederea vânzării acestuia, respectiv imobilul din CF 11/VII Corunca nr. top. 383/3, 384/3 – teren cu suprafaţă de 3500 mp.
Prin încheierea Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş nr.
951, 952/20.01.2003 se respinge cererea depusă de GYONGYI IOAN de înscriere în CF
11/VII Corunca a terenului cu cadastral 438/4 în suprafaţă de 500 mp rezultat în
urma dezmembrării nr. top. 383/3, 384/3, datorită interdicţiei de înstrăinare pentru
o perioadă de 10 ani, terenul fiind obţinut prin constituirea dreptului de
proprietate.
Anexată cererii este depusă şi o declaraţie autentificată sub nr. 85/16.01.2003 la BNP Bălgărădean Stela, prin care, cităm ,,subsemnaţiii GYONGYI IOAN şi soţia GYONGYI TEREZIA…suntem de acord şi consimţim la radierea promisiunii de vânzare”.
Faţă de cele ce preced, se reţine că încheierea de carte funciară nr. 27264-27266/30.11.2004, planul avizat nr. 14654/2004, încheierile de carte funciară nr. 17727/28.07.2005 şi nr. 17728/28.07.2005 ale OCPI Mureş, a căror nulitate absolută se solicită a se constata prin prezenta acţiune, au fost emise cu respectarea prevederilor legale ce reglementează înscrierile în cartea funciară, astfel că sunt neîntemeiate susţinerile contrare ale reclamanţilor.
În ceea ce priveşte petitul de constatare a nulităţii absolute a Certificatului de moştenitor nr. 126/2005 eliberat de BNP Suceavă Corina, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1639/2005 la acelaşi BNP între pârâtul GI şi Aştelean Maria-Terezia , aceste pretenţii sunt neîntemeiate raportat la probele administrate în cauză, la cauzele de nulitate absolută reglementate de Codul Civil, de prev. art. 948 şi ale art. 1169 Cod Civil.
Faptul că la data de 26 iunie 1995 numiţii Gyongyi Ioan şi Gyongyi Terez au încheiat un „(ante)contract de vânzare-cumpărare”, fără dată certă cu defuncta GE, iar după introducerea cererii de chemare în judecată la data de 15.04.2008 în dosarul nr. 3284/320/2008, aceştia au cesionat dreptul litigios către reclamanţii din prezenta cauză, care ulterior au obţinut validarea antecontractului de vânzare-cumpărare prin hotărâre judecătorească la data de 13.03.2008, nu face proba nulităţii absolute a unor înscrisuri autentice preexistente, fără administrarea altor probe pertinente.
În mod întemeiat s-a reţinut că parcela ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare între defuncta GE şi numiţii Gyongyi Ioan şi Terez a făcut parte din masa succesorală la data decesului promitentei vânzătoare, întrucât prin încheierea unei promisiuni de vânzare-cumpărare nu se realizează transferul dreptului de proprietate, ci se naşte o obligaţie de a face.
Pentru aceleaşi considerente şi din aceeaşi perspectivă a situaţiei de fapt, este valabil încheiat şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1639/2005 între GI şi AMT, la acea dată pârâtul, în calitate de moştenitor al defunctei GE, fiind proprietar asupra terenului ce a făcut obiectul înstrăinării.
Raportat la prev. art. 480 Cod Civil şi art. 1169 Cod Civil, instanţa reţine că, deşi prin înscrisurile depuse iniţial reclamanţii au solicitat administrarea probei cu expertiza topografică, ulterior nu au înţeles să solicite instanţei şi să administreze proba cu expertiza topografică, astfel că în speţă reclamanţii nu au probat faptul că terenul înscris în titlul de proprietate al reclamanţilor coincide (se suprapune) cu terenul înscris în titlul de proprietate al pârâtei AMT.
Chiar în cazul în care s-ar reţine că cele două titluri de proprietate ale părţilor cu interese contrare se referă la acelaşi imobil, acţiunea este nefondată.
Din această perspectivă, cererea de faţă este o acţiune în revendicare în care atât reclamanţii, cât şi pârâta AMT invocă un titlu de proprietate propriu asupra imobilului ce face obiectul cauzei. Doctrina în materia acţiunii în revendicare a statuat că posesia cea mai bine caracterizată este determinantă (v. I. P. Filipescu, Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale”, 1998, p. 273).
În cazul în care titlurile provin de la autori diferiţi, s-a stabilit că va câştiga partea ce are titlul cu data mai veche şi cel ce a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.
Comparând cele două titluri invocate de părţi în acţiunea în revendicare de faţă, instanţa constată că titlul de proprietate al pârâtei AMT este anterior şi mai bine caracterizat decât cel al reclamanţilor. Astfel, pârâta a dobândit în proprietate imobilul teren extravilan prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1639/2005. Pârâta şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară prin încheierea de carte funciară nr. 17728/28.07.2005, a dobândit posesia imobilului încă din anul 2005 şi l-a folosit sub nume de proprietar de la acea dată până în prezent.
Pe de altă parte, reclamanţii nu au deţinut niciodată posesia imobilului şi şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară la o dată ulterioară faţă de pârâta AMT (f. 17) .
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, conform dispozitivului.
Fiind parte căzută în pretenţii, în baza art. 274 Cod proced. civilă, va obliga reclamanţii la plata către pârâta AMT la plata sumei de 3100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial (f. 53, 54).