Prin acţiunea înregistrata la J.R. sub nr. 2390/284/2008, reclamantele N.M.M. şi N.G.C. au chemat in judecata pe pâriţii Ministerul Finantelor Publice şi Agenţia de Plati si Interventie pentru Agricultura, pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta a fie obligate sa le lase in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 5.000 m.p. si casa situate in oras Judeţul Dâmbovita .
În motivarea cererii, reclamantele au arătat ca sunt mostenitoarele defunctilor D.F. ( bunic) , si D.M. ( mama), ai acestor imobile, care au fost trecute după anul 1948 in proprietatea statului fara titlu, conform protocolului de predare primire din 31.03.2006 in baza art 2 din HG nr . 250/2006 predate de catre DADR Dâmbovita, Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultură, că aceste imobile nu fac parte din cele enumerate de Decretul nr. 91/1950 .
Pârâta DGFP Dâmboviţa a formulat întâmpinare prin care a susţinut că acţiunea reclamantelor este inadmisibila in baza prevederilor dreptului comun, acestea având posibilitatea sa se adreseze instantei in baza Legii nr. 10/2001 si a Legii nr 112/1995.
A formulat intimpinare si pârita APIA, invocind exceptia lipsei calitatii procesuale active a celor doua reclamante precum si lipsa calitatii sale procesuale pasive .
Reclamantele au formulat cerere completatoare solicitind introducerea in cauza a Primariei Titu ca proprietara a terenurilor in litigiu . Considera reclamantele ca prin invocarea acestei excepţii de fapt se arata titularul dreptului conform articolelor 64 si 65 din Codul de procedură civilă.
Dupa punerea in discutie a acestor cereri a fost citata in calitate de pirita Primaria orasului Titu aceasta formulind intâmpinare prin care cere a fi respinsa actiunea reclamantelor si invoca exceptiile lipsei calitatii sale procesuale passive si a inadmisibilitatii actiunii .
Dupa punerea in discutie a exceptiilor invocate instanta de fond le-a respins pe cele privind lipsa calitatii procesuale pasive a pârâtei APIA, inadmisibilitatii actiunii si a lipsei calitatii procesuale active motivat de faptul ca cele doua exceptii privind inadmisibilitatea acţiunii ridicată prin intampinare , atat de catre Ministerul Finantelor (fila nr.20 dosar fond), cat si de către Primăria oraşului Titu (fila nr. 4 dosar fond) nu pot fi primite pentru ca, pe de o parte , calificarea juridica a unei cereri in raport de temeiul de drept al acesteia este atributul judecătorului atunci când se pronunţa asupra fondului şi pe de altă parte nici nu este o veritabila excepţie de fond , dintre cele la care se refera art. 137 alin. 1 Cod proc. civ. , putând fi tratata ca o veritabilă apărare de fond care va trebui, de asemenea , sa fie analizata odată cu fondul.
Excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive ridicata de parata APIA (fila nr. 30 dosar fond) este neîntemeiată , dat fiind faptul ca reclamantele au justificat atât propria lor calitate procesuala , cat si pe cea pasiva , prin chiar indicarea obiectului cererii (revendicare imobiliara) si a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază pretenţia acestora (filele 4-5 dosar fond).
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor ridicata de APIA (fila nr. 30 dosar fond) , de asemenea, a fost respinsă, motivat de faptul că au calitatea de succesori legali ai ascendenţilor lor.
A fost unita cu fondul exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primariei Titu .
Reclamantele au formulat cerere precizatoare prin care cheamă in calitate de pârât Consiliul Local Titu ca administrator al domeniului public si privat al autoritatii administrative teritoriale, solicitarea fiind pusa in discutie in sedinta publica si încuviintata .
A mai fost invocata de catre pârâtul Consiliul Local Titu exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata si cea a inadmisibilitatii actiunii si dupa punerea lor in discutie instanta a respins-o pe cea de-a doua si a pus in vedere reclamantelor sa evalueze bunul in litigiu si sa timbreze corespunzator.
După administrarea probelor cu înscrisuri şi expertiză, instanţa de fond a admis în parte actiunea formulată, precizata si completata, obligând pârâtele Comisia Locala Titu si Ministerul Finantelor Publice să lase reclamantelor în proprietate si posesie construcţiile identificate în lucrarea de expertiza întocmită în cauza , mai putin obligatia fiind faţă de APIA care nu foloseste aceste imobile . A fost respinsă solicitarea privind revendicarea terenului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Initial , reclamantele au formulat cerere in baza Legii nr. 247/2005,pentru suprafaţa de 5000 mp teren revendicat în prezenta cauză, fiindu-le respinsa de catre Comisia Locala Titu care le validase propunerea de reconstituire in baza Legii nr. 18/1991, dar in temeiul Legii nr . 247/2005 a invalidat retroactiv respectiva propunere .
Inscrisurile detinute de catre reclamante probeaza ca autorii lor au detinut terenurile si constructiile , procedindu-se la identificarea exacta a acestora, însă în privinta terenurilor trebuie urmata calea pusa la dispozitie de procedura speciala instituita de legislatia fondului funciar.
Pe terenul in litigiu exista o casa si un grajd si revendicarea pornita de catre reclamante este o actiune reala, urmarindu-se readucerea bunurilor revendicate in patrimonial celor indreptatiti deci nu poate fi inlaturata aplicarea dispozitiilor articolelor 480 si următoarele din codul Civil , care devin incidente in speta .
Reclmantelor nu le poate fi incalcat dreptul de a pretinde bunurile revendicate in baza dispozitiilor de drept comun , imobilele constructii fiind trecute in proprietatea statului fara titlu, conform protocolului de predare primire din data de 31.03.2006 autorii reclamantelor făcând parte din categoria persoanelor exceptate de la nationalizare .
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs şi Consiliul Local Titu, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive:
Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa a susţinut că acţiunea reclamantelor este inadmisibilă pe calea dreptului comun, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 33/09.06.2008, că acestea aveau posibilitatea să solicite restituirea imobilelor în baza Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 112/1995 precum şi în baza prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 care stabilesc că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Consiliul Local Titu a invocat inadmisibilitatea acţiunii în revendicare în baza Deciziei nr. 33/09.06.2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că în materia revendicării în privinţa concursului dintre legea specială şi legea generală, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii, inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil.
A mai invocat inadmisibilitatea acţiunii, motivat de faptul că bunurile – construcţii ce fac obiectul revendicării, sunt proprietate publică, fiind inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Pe fond a criticat sentinţa pe motiv că din probele administrate nu rezultă împrejurarea că autorii reclamanţilor au fost înregistraţi şi cu construcţii.
Intimata pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii formulată de reclamante ca fiind inadmisibilă sau neîntemeiată.
Au arătat că bunurile au trecut în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, că actele încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998 sunt lovite de nulitate absolută, iar autorii reclamanţilor nu figurau cu construcţii.
Intimatele reclamante au solicitat respingerea recursului motivat de faptul că nu se află în nici una din situaţiile prevăzute de Decizia nr. 33/09.06.2008 a ICCJ, că nu lezează prin cererea lor nici un alt drept de proprietate, că imobilul este degradat şi acolo nu se desfăşoară nici o activitate.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, a susţinerilor părţilor, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată recursurile nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii în revendicare invocată de ambele recurente, tribunalul apreciază că aceasta a fost în mod corect soluţionată de către instanţa de fond prin prisma Deciziei nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 09.06.2008.
Potrivit acestei decizii, concursul dintre legea specială şi legea generală, se rezolvă în favoarea legii speciale, însă în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, prioritate care poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice .
S-a stabilit prin această decizie că atunci când există neconcordanţe între legea internă şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să se verifice pe fond dacă şi pârâtul în acţiunea în revendicare nu are, la rândul său, un bun în sensul convenţiei – o hotărâre judecătorească anterioară, prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul. În speţă, prin această acţiune nu se aduce atingere vreunui alt drept de proprietate al altei persoane, ori securităţii raporturilor juridice, deoarece revendicarea a fost îndreptată împotriva statului şi ale unor instituţii ale statului şi nu împotriva unei persoane fizice.
În ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii pe motiv că bunurile revendicate – construcţii sunt proprietate publică, tribunalul constată că şi aceasta este neîntemeiată.
Terenul revendicat de reclamante figurează în HCL Titu nr. 69/28.06.2007 în domeniul public al acestei localităţi, iar prin Hotărârea nr. 117/ 29.10.2008 s-a abrogat HCL nr. 53/16.07.2008, prin aprobarea trecerii din domeniul public al oraşului Titu şi administrarea Consiliului Local Titu în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a imobilului teren în suprafaţă de 3702 mp pentru amplasarea unei construcţii de tip modular cu destinaţia de sediu pentru centrul local APIA Titu.
De asemenea, conform Hotărârii nr. 250/2006 a Guvernului României, la poziţia nr. 48 apare un imobil în suprafaţă construită de 48 mp situat în satul Sălcuţa – oraş Titu, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Faţă de cele de mai sus, se poate constata că imobilul în suprafaţă desfăşurată de 48 mp nu este unul şi acelaşi cu imobilele revendicate şi identificate de expert, respectiv casă P + 1 în suprafaţă de 179 mp şi grajd în suprafaţă de 84 mp, aceste imobile nefiind cuprinse în Hotărârea nr. 250/22.02.2006, care atestă apartenenţa bunurilor la domeniul public al statului.
În ce priveşte terenul despre care se afirmă că face parte din domeniul public al statului, se poate observa că deşi a făcut obiectul acţiunii în revendicare, nu s-a admis acţiunea cu privire la acesta , neavând relevanţă apartenenţa acestuia de domeniul public al statului.
Referitor la criticile formulate de recurenta Consiliul Local Titu , pe fondul cauzei, în sensul că intimatele reclamante nu şi-au dovedit dreptul de proprietate cu privire la construcţii, tribunalul reţine că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, din borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna Sălcuţa, plasa Titu, judeţul Dâmboviţa, întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din anul 1948, rezultă că la numărul casei 336 figurează numiţii D.F. ŞI D.M. cu suprafeţele de 20 ha şi 5000 mp din care curţi 5000 mp.
De asemenea, din adeverinţa nr. 452 din 18 iunie 1947 rezultă că numitul F.D. posedă pe raza comunei Sălcuţa o suprafaţă de 20,7713 ha, compusă din două trupuri, iar certificatul nr. 405 din 22.11.2000 emis de Direcţia Judeţeană Dâmboviţa a Arhivelor Naţionale, atestă că numitul F.D. posedă în comuna Sălcuţa, suprafaţa de 20,50 ha, fiind înscris în tabelul cu chiaburi din această localitate.
Din înscrisurile arătate mai sus, rezultă fără putinţă de tăgadă că autorii reclamantelor au posedat pe raza localităţii Sălcuţa, judeţul Dâmboviţa suprafaţa de 20 ha şi 5000 mp din care 5000 mp curţi, această ultimă suprafaţă fiind reconstituită în baza Legii nr. 18/1991 şi apoi invalidată cu motivarea că le-a fost acordată o suprafaţă mai mare decât cea totală avută de autorii lor. Invalidarea nu a avut loc ca urmare a faptului că această suprafaţă nu ar fi fost proprietatea autorilor reclamantelor, ci pentru faptul că depăşea suprafaţa totală acordată acestora.
Construcţiile aflate pe suprafaţa de 5000 mp au fost identificate prin expertiza efectuată în cauză, constatându-se că acestea au fost edificate în anii 1937 – 1938, că au o suprafaţă desfăşurată de 179 mp şi respectiv de 84 mp aflate într-o avansată stare de degradare. Anul construcţiei stabilit de expert coincide cu datele atestate de actele de proprietate ale reclamantelor cu privire la teren şi chiar dacă nu există un document care să ateste în mod expres dreptul de proprietate al autorilor reclamantei cu privire la aceste construcţii, concluzia este aceea că acestea au fost edificate de autorii acestora pe suprafaţa de teren curţi situat pe raza comunei Sălcuţa, oraş Titu, judeţul Dâmboviţa, care le-a aparţinut.
Pârâtele nu au produs nici o dovadă contrară în sensul menţionării persoanelor sau instituţiilor care ar fi edificat aceste imobile, menţionând doar că acestea s-ar afla în domeniul public al statului prin H.G. nr. 250/22.02.2006 la poziţia 48, însă la această poziţie apare un imobil în suprafaţă desfăşurată de 48 mp care nu coincide cu imobilele identificate de expert pe teren.
Autorii reclamantelor au figurat în tabelul cu chiaburi din comuna Sălcuţa, cu suprafaţa de 20 ha şi 5000 mp din care 5000 curţi, nr. casei fiind 336, astfel că în mod cert imobilele situate pe acest teren, identificate de expert au fost proprietatea autorilor reclamantelor.
Pentru cele ce preced, tribunalul constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legal şi temeinică, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
