Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Mures in data de 6.04.2007 sub nr. 1166/102/2007 reclamantii S A D V, S A I V S O, S I, S M V, S G M R si S D in contradictoriu cu pârâtii B V si S S I si B E au solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna:
1.Obligarea paratilor sa le respecte dreptul de proprietate si posesie asupra apartamentelor 1 si 6 din imobilul situat in Tg Mures str Rodnei nr. 1 jud Mures inscrise in Cf 800/II Tg Mures sub nr. top 4744/1/2/2/1 4683/1/1 si 4684/a/2/1/1/2/1/1/1/2/1/1/1/1/a dobandit de antecesorii reclamantilor prin cumparare;
2.evacuarea paratilor din apartamentul 1 si 6 din imobilul situat in Tg Mures str Rodnei nr. 1 jud Mures inscrise in Cf 800/II Tg Mures sub nr. top 4744/1/2/2/1 4683/1/1 si 4684/a/2/1/1/2/1/1/1/2/1/1/1/1/a dobandit de antecesorii reclamantilor prin cumparare;
3.obligarea paratilro la despagubiri constand in prejudiciul suferit ca urmare a nefolosirii spatiului, prorpietatea reclamantilor incepand cu data introducerii actiunii si pana la evacuarea acestora
4.cheltuieli de judecata.
S-a solicitat de asemenea notarea procesului in cartea funciara.
În motivare s-a aratat ca reclamantii sunt mostenitorii poprietarilor tabulari S A si sotia M ai ap. 1 si 6 inscrise in Cf Cf 800/II Tg Mures sub nr. top 4744/1/2/2/1 4683/1/1 si 4684/a/2/1/1/2/1/1/1/2/1/1/1/1/a dobandite prin cumparare.
S-a mai aratat ca in anul 1951 imobilul descris mai sus a intrat in proprietatea Statului Roman.
Au mai aratat reclamantii ca in data de 26.02.1997 au solicitat in cadrul unei actiuni judiciare constatarea ilegalittaii nationalizarii imobilului, restabilirea situatiei anterioare de carte funciara si retsituirea imobilului.
Prin Decizia civila nr. 64 din 13.10.2000 a Curtii de Apel Tg Mures ramasa irevocabila prin decizia nr. 1921/30.11.2001 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a constatat ca imobilul a trecut abuziv in proprietatea Statului roman cu titlu de nationalizare dispunandu-se totodata revenirea la situatia de carte funciara prin intabularea dreptului de proprietate pe numele antecesorilor S A si M.
Au mai aratat reclamantii ca în luna aprilie 1997 SC Locativ SA a vândut apartamentele 1 si 6 din imobilul sus-mentionat fostilor chiriasi.
S-a mai aratat in cauza opereaza principiul de drept al primului înscris în cartea funciara.
În drept s-a invocat art. 480 C civ si 274 C pr civ.
În probatiune s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, interogatoriul paratilor si orice alte probe utile solutionarii cauzei.
Prin cererea depusa la fila 11 din dosar S I S V S R S O si S Diana au aratat ca nu au chemat in judecata paratii si ca nu au calitatea de reclamanti in cadrul litigiului.
In cursul cercetarii judecatoresti s-a depus Sentinta civila 6452 din 5.12.2002 pronuntata in dosar 3873/2002 de Judecatoria Tg Mures.
Paratii S S I si Banegyi E M au formulat intampinare prin care au invocat necompetenta materiala a Tribunalului Mures, lipsa calitatii procesuale active a reclamantilor de rang 1 si 2 si lipsa semnaturii pentru reclamantii de rand 3-7, exceptia inadmisibilitatii si a lipsei de interes iar pe fond respingerea actiunii ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.
În motivare s-a aratat ca reclamantii nu sunt proprietarii imbobilului revendicat actiunea fiind promovata de persoane lipsite de calitate procesuala activa fiind in consecinta lipsita de interes. Dimpotriva paratii sunt proprietarii apartamentului in cote egale, fiind inscrisi in cartea funciara, dreptul lor fiind in consecinta opozabil tertilor.
S-a depus copia extrasului Cf 92148/N Tg Mures f.37,chitanta plata onorariu avocatial f.38,39.
În data de 31.05.2007 reclamantii si-au completat actiunea solicitand sa se dispuna restabilirea situatiei de carte funciara in sensul radierii inscrierii facute in favoarea paratilor si intabularea dreptuluiu de proprietate in favoarea antecesorilor reclamantilor f.41.
Parata B V a formulat intampinare f.55 solicitand declinarea competentei in favoarea Judecatoriei Tg Mures, autoritatea de lucru judecat a sentintei civile 6452/5.12.2002 a Judecatoriei Tg Mures definitiva prin neapelare, lipsa semnaturii si respingerea ca nefondata a actiunii cu cheltuieli de jduecata.
În motivare s-a aratat ca parata a cumparat apartamentul nr 6 mentionat in actiune in baza legii 112/1995, a fost de buna credinta la momentul cumpararii iar imobilul nu a fost niciodata revendicat de reclamanti cu respectarea dispozitiilor legale.
În dovedire s-a depus contractul de vanzare cumparare nr 354/1997 f.57, extras Cf f.60, sentinta civila 6452/5.12.2002 pronuntata in dosar 3873/2002 a Judecatoriei Tg Mures f.61.
S-a depus copia actiunii civile privind iesirea din indiviziune a reclamantilor cu privire la imobilul obiect al actiunii inregistrata sub nr 7650/320/2007 f.67.
Prin sentinta civila 1146/12.09.2007 Tribunalul Mures a declinat competenta de solutionare a pricinii in favoarea Judecatoriei Tg Mures.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg Mures sub nr. 1166/102/2007 in data de 10.10.2007.
Prin cererea depusa la fila 18 din dosar in 14.11.2007 S I a aratat ca solicita respingerea actiunii deoarece paratii au cumparat apartamentele cu buna credinta si cu respectarea dispozitiilor in vigoare.
S-a aratat ca paratii nu au fost notificati cu privire la formularea cererii de restituire. S-a mai aratat ca reclamantii S V si S D au participat in litigiul privind restituirea in calitate de intervenienti însa S I a fost cel care a formulat cererea de restituire. S-a mai aratat ca paratii au cumparat apartamentele anterior intervenirii celor doi reclamnati in procesul de restituire si ca acesti din urma doi parati detin doar o cota de 1/3 din potrivit certificatului de mostenitor astfel ca nu pot revendica o cota mai mare decat cea pe care o detin.
Mai arata ca în afara de acesti doi reclamanti S V si S D niicunul dintre nu a formulat actiune de renedincare impotriva paratilor. S-a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinta civila 6452/5.12.2002 pronuntata in dosar 3873/2002 a Judecatoriei Tg Mures si ca solicita sa nu mai fie obligati la plata cheltuielilor de judecata.
La termenul de judecata din 14.11.2007 reclamantul S I a aratat ca nu a semnat cererea de chemare in judecata si nu si-o insuseste.
Tot S I a reiterat sustinerile formulate prin cerereile anterioare prin inscrisul depus la filele 30,31 subiliind in esenta ca paratii nu au fost notificati anterior cumpararii imobilului si ca cei care au semnat actiunea introductiva nu pot revendica o cota superioara celei stabilite in certificatul de mostenitor si ca aceiasi reclamanti nu au dreptul de a contesta dreptul de proprietate al paratilor f.31.
S-a depus o copie a unei actiuni f.33 si copia certificatului de mostenitor nr 55 /18.06.2002 emis de BNP Onea Victor f.34, copia deciziei 5451 a ICCJ pronuntata in dosar 1921/2001 f.35 si a deciziei 64/a din 13.10.200 data in dosar 473/2000/C f.37, act de partaj f.40, adresa comunicata de Arhivele Nationale f.41.
S-a depus o noua precizare a actiunii introductive f.51.
La termenul de judecata din 14.02.2008 instanta a invocat din oficiu exceptia autoritatii de lucru judecat fata de sentinta civila 6452/2002 a Jud Tg Mures f.55.
Prin precizarea de la fila 65 reclamantii au aratat ca solicita revendicarea bunurilor imobile mentionate in actiunea introductiva iar nu anularea contractelro d evanzare cumparare incheiate de parati.
S-a depus sentinta civila nr. 1457/10.03.2007 pronuntata în dosar 7650/320/2007.
S-a depus procura speciala de reprezentare judiciara din partea S Gn R M pentru S D Diana f.117.
La termenul de jduecata din 17.04.2008 reclamantul S M a aratat ca isi insuseste cererea de chemare in judecata .
La termenul de judecata din 25.09.2008 reclamantii S D Diana in nume propriu si in calitate de reprezentant al lui S G R M si S O au declarat ca isi insusesc cererea de cemare in judecata formulata de reclamanti .
Prin sentinta civila nr 4990 din 9.10.2008 data in dosar 1166/102/2007 Judecatoria Tg Mures a admis exceptia nesemnarii cererii de catre reclamantul S I si s-a anulat cererea in privinta acestuia ca nesemnata. S-a admis exceptia inadmisibilitatii si s-a respins ca inadmisibila actiunea, respingandu-se totodata exxceptia lipsei calittaii procesuale active a reclamantilor, exceptia lipsei de interes si exceptia autoritatii de lucru judecat.
Prin decizia civila nr 152/11.06.2009 data in dosar nr. 1166./102/2007 Tribunalul Mures s-a respins apelul promovat de reclamanti ca neintemeiat.
Prin decizia civila nr. 35/R pronuntata in dosar 1166.1/102/2007 s-a admis recursul formulat de reclamanti, s-a casat integral decizia civila nr 152/11.06.2009 a Tribunalului Mures si admitandu-se apelul s-a casat integral sentinta civila nr. 4990 din 9.10.2008 dispunandu-se trimiterea cauzei spre rejudecare in favoarea Judecatoriei Tg Mures.
Instanta de control judiciar a retinut ca in cauza este aplicabila regula de drept statuata in jurisprudenta Curtii Europene a Dreptului Omului in cauza Lupas contra Romaniei apreciindu-se ca cerinta coparticiparii active obligatorii pentru promovarea actiunii in revendicare cunoscute in practica si doctrina drept regula unanimitatii reprezinta o ingerinta disproportionata in dreptul de acces la instanta al reclamantilor garantat de art. 6 paragraf 1 din CEDO. S-a retinut in aces sens ca admiterea actiunii nu prejudiciaza in niciun mod drepturile singurului coproprietar care nu se alatura cererii de chemare in judecata si nu poate conduce decât la apararea inclusiv a cotei de proprietate a acestui coindivizar care a declarat ca nu renunta la calitatea sa de mostenitor si se vede de altfel indreptatit la cota ce i s-ar cuveni din contravaloarea apartamentelor in cauza astfel cum a reiesit din pozitia procesuala exprimata de acesta in cadrul actiunii de partaj inregistrata sub nr. 7650/320/2007 . S-a mai retinut de asemenea ca reclamantii nu au alt mijloc procesual de aparare a dreptului pretins prin prezenta actiune imprejurari fata de care s-a apreciat ca respingerea actiunii ca inadmisibila pentru nerespectarea regulii unanimitatii ar reprezenta o ingerinta in dreptul de acces la instanta contrara prevederilor art 6 paragraf 1 din CEDO.
Cauza a fost inregistrata spre rejudecare Judecatoriei Tg Mures in data de 23.03.2010.
S-a acvirat dosarul 7650/320/2007 a Judecatoriei Tg Mures si a Tribunalului Mures.
S-a depus avocatiala din partea reclamantilor S D Diana S O S M R f.16. si pentru S A I V si S D V f.17 pentru av. Negrea Silvia.
S-a depus cerere privind domiciliul real al reclamantului S I f.29.
In cursul rejudecarii s-a administrat proba cu interogatoriul reclamantilor S D V f.31, S A f.32, S D Diana f.44, S G M f.45, S O f.84, copia fidela imobil 92148/ Tg Mures f.85, precizari scrise din partea reclamantului S I f.39, 82, chitanta plata onorariu avocatial f.81, intampinari depuse de SC Locativ SA in dosar r 473/2000 C ,practica judiciara, concluzii scise S I.
Analizând cererile si apararile partilor pe baza probelor administrate constata urmatoarele :
Imobilul compus din sase apartamente si trei spatii comerciale situat in Tg Mures str Rodnei nr 1 jud Mures inscrise in Cf 800/II Tg Mures a fost dobandit de antecesorii reclamantilor S A si S M prin cumparare iar in anul 1951 imobilul a fost nationalizat.
Prin Decizia civila nr 64 /a din 13.10.2000 pronutata in dosar 473/2000/C de Crtea de Apel Tg Mures a fost admis apelul formulat de S I fiind schimbata sentinta primei instante in sensul ca a fost admisa actiunea formulata de S I si S A impotriva Consliliului Local Tg Mures, Comisia de aplicare a legii 112/1995 si Sc Locativ Sa si s-a constatat ca imobilul mentionat mai sus a trecut abuziv in proprietatea statuluisi intabulat in Cf 800 /II Tg Mures prin nationalizare dispunand-se revenirea la situatia anterioara de CF si intabularea dreptului de proprietate in favoarea antecesorilor reclamantilor S A si M.
Decizia sus-mentionata a ramas irevocabila in privinta paratilor Consiliul Local Tg Mures si Sc Locativ Sa prin respingerea recursurilor prin decizia Curtii Supreme de Justitie nr 5451 din 30.11.2001.
Prin respectiva decizie s-a retinut cu putere de lucru judecat atat imprejurarea ca imobilul a apartinut antecesorilor reclamantilor si ca acesta a trecut fara titlu in proprietatea statului.
Fata de acestea se apreciaza ca fostii proprietari ai apartamentelor 1 si 6 din imobilul situat in Tg Mures str Rodnei nr 1, S A si M nu au pierdut niciodata proprietatea acestui imobil.iar dreptul de proprietate asupra bunului recunoscut cu efect retroactiv in privinta tuturor apartamentelor si spatiilor comerciale care intrau in componenta acestuia nu era revocabil.
De altfel, astfel cum reiese si din interpretarea art 2 alin 2 din Legea 10/2001 rep persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul si le-a insusit fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de proprietar recunoscandu-se explicit si retroactiv supravietuirea vechiului drept in favoarea fostilor propreitari
Astfel cum reiese din certificatul de calitate de mostenitori nr 55 din 18.06.2002 a BNP Onea Victor, mostenitorii fostilor proprietari S M ( decedata in 30.11.1959 decedata cu mostenitori S A in calitate de sot, S I fiu decedat si S A jr fiu decedat) si S A ( decedat in 01.07.1969 cu mostenitori S I fiu decedat , S A fiu decedat si S O legatara pentru 1/3) sunt S A jr ( decedat in 31.10.1982 cu mostenitori S A I V in calitate de fiu, S A D V in calitate de fiu) , S I (decedat in 23.02.1988 cu mostenitori S I, S G M R, S D Diana si S M V toti in calitate de fii) si S O in calitate de legatara astfel ca din averea antecesorilor fosti proprietari S A si M mostenesc prin retrasmitere:
-S O pentru 236/768 din intreaga avere,
-S A D V pentru 152/768,
-S A I V pentru 152/768,
-S I pentru 57/768
-S German M R pentru 57/768,
-S D Diana pentru 57/768 si
-S M V pentru 57/768.
Acest certificat de calitate de mostenitor nu a fost contestat ori desfiintat facând prin urmare proba calitatii de mostenitor si a cotelor ce li se cuvine din mostenirea dupa antecesorii fostilor proprietari S A si M.
In baza partajului conventional autentificat sub nr. 2088 din 2.10.2002 mostenitorii fostilor proprietari au convenit asupra impartelii apartamentelor 2,3,4 si 5 si a spatiilor comerciale 1,2 si 3 din imobilul situat in Tg Mures str Rodnei nr 1 ramanand in indiviziune asupra ap. 1 si 6 din acelasi imobil.
În data de 1.04.1997 apartamentul nr 1 din imobilul situat in Tg Mures str Rodnei nr. 1 a fost vandut in baza Legii 112/1995 de RACGL ( actuala Sc Locativ SA) autorilor paratilor S S I si B E M, respectiv parintii acestora S I si Olga urmare a cererii acestora inregistrata sub nr 433/14.08.1996.
În data de 15.04.1997 apartamentul nr 6 situat in acelasi mobil a fost vandut de catre RACGL paratei B V in baza legii 112/1995 ca urmare a cererii acesteia inregistrata in 14.08.1996 sub nr. 262.
În baza contractelor de vanzare cumparare paratii au procedat la inscrierea dreptului de proprietate in Cf 92148/N Tg Mures nr top 4683/1/1 (1352) in privinta ap. 6 dobandit de B V si in privinta ap. 1 in favoarea paratilor S S I si B E M pentru o cota de proprietate de cate ˝ din dreptul de proprietate asupra ap.1.
Prin sentinta civila nr. 6452 din 5.12.2002 pronuntata in dosar nr. 3873/2002 a Judecatoriei Tg Mures a fost respinsa actiunea reclamantului S I având ca obiect constatarea nulitatii contractelor de vanzare cumparare a apartamentelor 1 si 6 încheiate de RACGL cu pârâta B V si cu antecesorii paratilor S S I si B E M retinandu-se ca la momentul cumpararii acestia erau de buna credinta, necunoscand imprejurarea ca apartamentele obiect al contractelor de vanzare cumparare fusesera revendicate de mostenitorii fostilor proprietari.
Sentinta a ramas irevocabila prin neapelare.
În drept, procedând cu prioritate la solutionarea exceptiilor invocate retine urmatoarele:
Asupra exceptiei nesemnarii actiunii, instanta retine ca reclamantul S I nu a semnat cererea de chemare in judecata si ca desi citat in cauza in vederea insusirii actiunii a aratat ca nu intelege sa si-o insuseasca si refuza sa o semneze. În consecinta, in temeiul art. 133 alin1 C pr civ va admite exceptia nesemnarii cererii de chemare in judecata si va anula actiunea in privinta acestuia ca nesemnata.
Asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii instanta constata ca prin decizia de casare a Curtii de Apel Tg Mures s-a stabilit ca în cauza cerinta unanimitatii reprezinta o ingerinta disproportionata cu dreptul de acces la instanta recunoscut reclamantilor astfel ca in temeiul art 315 alin 1 C pr civ va respinge exceptia inadmisibilitatii ca neintemeiata.
Pentru aceleasi considerente aratate in materia exceptiei de inadmisibilitate si retinand ca alaturi de coindivizarul S I reclamantii sunt coproprietari ai imobilului astfel cum reiese din certificatul de mostenitor si Decizia civila nr 64 /a din 13.10.2000 pronuntata in dosar 473/2000/C de Curtea de Apel Tg Mures irevocabila prin decizia 5451/30.11.2011 a Curtii Supreme de Justitie, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor ca neintemeiata.
Constatand ca intre prezenta cauza si cea solutionata irevocabil prin sentinta civila nr. 6452 din 5.12.2002 pronuntata in dosar nr. 3873/2002 a Judecatoriei Tg Mures nu sunt indeplinite cerintele cumulative aratate de art 1201 C civ respectiv ca atât cauza cat si obiectul celor doua actiuni sunt diferite, prima având ca obiect anularea titlului de proprietate al chiriasilor iar prezenta cauza urmarind revendicarea bunului instanta va respinge exceptia autopritatii de lucru judecat ca neintemeiata.
De asemenea constatand ca reclamantii urmaresc un folos practic concret prin demararea prezentei actiuni respectiv dobandirea posesiei bunului revendicat va respinge exceptia lipsei de interes ca neintemeiata.
Asupra fondului cauzei instanta apreciaza ca fata de dispozitiile art. 11 alin 2 si art. 20 alin 2 sin Constitutia Romaniei si având in vedere Decizia in interesul legii nr. 33 din 9.06.2008 a ICCJ judecarea actiunii de fata nu poate face abstractie de considerentele hotararilor Cutii Europene de Drepturile Omului pronuntate in cauze similare precum Strain, Porteanu, Paduraru, Jujescu, Toganel si Gradinaru, M Atanasiu si altii c. Romaniei precum si in cauza Tudor si Tudor c. Romaniei.
Astfel, se retine mai intai ca din situatia de fapt prezentata mai sus reiese ca atat reclamantii cat si paratii se prevaleaza de un „ bun” in sensul Conventiei Europene, obiect al garantiilor prevazute de art 1 Protocol 1 din CEDO.
Astfel in privinta reclamantilor existenta unui “bun actual” în patrimoniul acestora este în afara oricarui dubiu având in vedere ca printr-o hotarâre definitiva si respectiv decizia Decizia civila nr 64 /a din 13.10.2000 pronuntata in dosar 473/2000/C de Curtea de Apel Tg Mures irevocabila prin decizia 5451/30.11.2011 a Curtii Supreme de Justitie, instantele le-au recunoscut acestora calitatea de proprietari si ca în dispozitivul hotarârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. În acest context, refuzul administratiei de a se conforma acestei hotarâri constituie o ingerinta în dreptul la respectarea bunurilor, care tine de prima fraza a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (Paduraru c. Romaniei §§ 65 si 75).
Pe de alta parte paratii beneficiaza incontestabil de garantiile prevazute de art 1 Protocol 1 din CEDO cata vreme dreptul de proprietate al acestora dobandit in temeiul Legii 112/1995 a fost confirmat prin sentinta civila nr. 6452 din 5.12.2002 pronuntata in dosar nr. 3873/2002 a Judecatoriei Tg Mures ramasa irevocabila prin care a fost respinsa actiunea mostenitorilor fostilor proprietari privind anularea contractelor de vanzare cumparare de care se prevaleaza acestia. ( Raicu c. Romaniei paragraf 34)
Mai retine instanta ca potrivit jurisprudentei Curtii Europene vanzarea de catre stat a unui bun al altuia catre terti de buna credinta chiar daca anterioara confirmarii in justitie de o maniera definitiva a dreptului de proprietate al fostilor proprietari combinata cu absenta totala a despagubirii constituie o privare de proprietate contrara art. 1 Protocol 1 din Conventie ( Strain c. Romaniei paragraf. 39 si 59). De asemenea, în cauza Paduraru c. Romaniei s-a retinut ca statul si-a incalcat obligatia pozitiva de a actiona in timp util si cu coerenta in fata unor chestiuni de interes general asa cum o constituie vanzarea imobilelor intrate in posesia sa in virtutea decretelor de nationalizare. Curtea a considerat ca incertitudinea generala astfel creata s-a repercutat asupra reclamantului care s-a vazut in imposibilitate de a recupera ansamblul bunurilor sale in timp ce dispunea de o hotarare definitiva care condamna statul la restituirea acestor bunuri.
Este adevarat ca datorita efectului relativ al conventiilor, instrainarea de catre stat a bunului revendicat de reclamanti catre un tert nu poate duce in sine la o privare de proprietate iar fostul proprietar isi va putea apara dreptul printr-o actiune in revendicare indreptata impotriva tertului subdobanditor si solutionata prin intermediul procedurii compararii de titluri unde urmeaza sa dea prioritate primului in baza principiului prior temporis potior iure.
Insa, atunci cand practica judiciara se abate de la acest principiu, ca urmare a caracterului exclusiv al dreptului de proprietate, validarea ( ori preferinta acordata titlului unui tert intr-un litigiu solutionat in contradictoriu cu fostii proprietari care se pretind sau chiar i-au fost recunoscuta anterior calitatea de proprietari) ii exclude pe acestia din urma de la exercitiul prerogativelor dreptului de proprietate in favoarea tertului a carui titlu a fost validat.
In consecinta, intr-o astfel de situatie, fara ca prin actul statului de înstainare a bunului revendicat sa aiba loc o privare formala a dreptului de proprietate al reclamantilor în sensul lipsirii acestora de titlul sau, reclamantii nu îsi pot exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului din cauza dreptului concurent al tertului subdobanditor si caruia i s-a acordat preferinta in litigiul dintre acestia.
Analizand jurisprudenta Curtii se constata ca situatiile de fapt prezentate în plangerile formulate împotriva României prin care se alega drept ingerinta vânzarea bunului de catre stat unor terti pe parcursul procesului de revendicare al bunului de la stat se pot clasifica, in functie de mijloacele folosite de reclamant pentru a reintra in posesia bunului în doua mari tipuri: fie reclamantii au formulat impotriva tertului atat o cerere de anulare a titlului lor cat si o cerere de restituire/revendicare ( Strain impotriva Romaniei) fie au solicitat instantei doar anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre stat si tertii subdobanditori ( Paduraru impotriva Romaniei).
Atunci cand instanta nationala, în urma unei cereri de primul tip (Strain impotriva Romaniei) a refuzat restituirea bunului catre reclamant, Curtea a constatat ingerinta în dreptul de proprietate al reclamantului ca urmare a imposibilitatii acestuia de a intra in posesia bunului vandut de catre stat tertilor.
Atunci cand reclamantul nu a intentat în procedura interna si o actiune in revendicare (cauza Paduraru impotriva Romaniei) Guvernul s-a folosit de acest argument pentru a ridica exceptia neepuizarii caii de atac. Verificand solutiile adoptate in jurisprudenta nationala in materie, Curtea a constat ca recursul intern indicat de Guvern era inutil datorita practicii judecatoresti constante de la acea vreme de a respinge actiunile in revendicare intentate de fostii proprietari carora li se recunoscuse dreptul impotriva chiriasilor subdobanditori.
Astfel, pentru a stabili daca a avut loc o privare de proprietate în sensul celei de-a doua norme a art 1 al Protocolului 1 Curtea a reafirmat principiul stabilit în jurisprudenta sa conform caruia este necesar nu numai sa se verifice daca a avut loc o deposedare sau formala, ci sa se treaca dincolo de aparente si sa se analizeze realitatile situatiei litigioase. Conventia vizând protejarea drepturilor “concrete si efective”, trebuie cercetat daca situatia respectiva echivaleaza cu o expropriere de fapt (Brumarescu, § 76).
Astfel, instanta europeana a constatat ca si în astfel de situatii, prin efectul conjugat al instainarii de catre stat al bunului catre tert si validarea contractului tertului subdobanditor cu autoritate de lucru judecat fata de fostul proprietar se ajunge la imposibilitatea dobandirii efective a bunului in ciuda detinerii unei hotarari judecatoresti irevocabile de admitere a revendicarii, si deci la o privare în sensul primului alineat al articolului 1 din Primul Protocol aditional.
Constatand in ambele situatii expuse mai sus – respectiv in cele de timpul situatiei descrise in cauza Strain si in cauza Paduraru- existenta unei ingerinte in dreptul de proprietate al reclamantului in sensul celei de-a doua norme a art1 Protocol 1, Curtea a procedat la analiza conditiilor impuse de acelasi articol pentru ca o astfel de privare sa nu constituie o incalcare a dreptului protejat de Conventie. Curtea a retinut ca o privare de proprietate in sensul celei de-a doua norme se poate justifica doar in masura in care se demonstreaza faptul ca ea a avut loc în conditiile prevazute de lege, urmârind un scop legitim si cu respectarea principiului proportionalitatii.
Verificând indeplinirea conditiei legalitatii ingerintei, in cauza Paduraru impotriva Romaniei curtea a constat ca Legea 112/1995 in temeiul careia a fost incheiata vanzarea nu permitea vanzarea decat cu privire la imobilele asupra carora statul avea un titlu. Curtea a reamintit ca aplicarea si interpretarea normelor interne revine in primul rand instantelor nationale, instanta europeana avand in acest domeniu o competenta limitata. Pentru acest motiv, pentru a aprecia asupra existentei titlului statului in momentul vanzarii, curtea a retinut constatarile instantei interne care s-a pronuntat asupra acestui aspect atunci cand a avut de solutionat actiunea in revendicare a reclamantului. Având in vedere ca instanta nationala, in decizia pronuntata a constatat ilegalitatea nationalizarii, curtea a retinut ca la momentul vanzarii statul nu detinea un titlu si deci ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului s-a facut in lipsa unei baze legale.In urma acestei constatari nu a mai fost necesara analizarea celorlalte conditii impuse de art 1 pentru a se concluziona in sensul incalcarii acestui articol al Protocolului 1 de catre statul Roman.
In alte cauze similare (Strain impotriva Romaniei, Porteanu impotriva Romaniei, Jujescu impotriva Romaniei) in care instanta europeana nu a putut sa se pronunte asupra conformitatii sau nu cu legea a vanzarii catre chiriasi in temeiul Legii 112/1995 a imobilelor revendicate de fostii proprietari a presupus ca aceasta era conforma cu dispozitiile legale din acea vreme si a trecut la analiza celorlalte conditii impuse de cea de-a doua norma a articolului 1: existentei unui scop de utilitate publica si proportionalitatea ingerintei cu scopul invocat..
In privinta vânzarilor efectuate de stat urmate de respingerea actiunilor introduse de fostii proprietari care aveau ca obiect revendicarea ori anularea contractelor de vanzare-cumparare incheiate de chiriasi cu statul, curtea a considerat ca aceasta viza un scop legitim, si anume respectarea drepturilor altuia- altul fiind cumparatorul de buna-credinta- si a principiului securitatii raporturilor juridice.
Cu privire însa la proportionalitatea masurii cu scopul legitim urmarit, Curtea a reitereat principiul stabilit în jurisprudenta sa potrivit caruia fara plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesiva si ca lipsa totala a despagubirilor nu poate fi justificata în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurari exceptionale (cauza Sfintele mânastiri, citata anterior, p. 35, paragraful 71; cauza Ex-regele Greciei si altii împotriva Greciei [GC], Cererea nr. 25.701/1994, paragraful 89, CEDO 2000-XII; cauza Broniowski împotriva Poloniei [GC], Cererea nr. 31.443/1996, paragraful 176, CEDO-V). Pentru a determina daca masura litigioasa respecta justul echilibru necesar si, în special, daca nu obliga reclamantii sa suporte o sarcina disproportionata, Curtea a analizat modalitatile de compensare prevazute de legislatia nationala.
Constatand fie nesolutionarea de catre autoritatile interne a cererilor de despagubiri formulate de reclamanti in temeiul unei legi speciale de reparatie(Porteanu impotriva Romaniei) ori nerecunoasterea in legislatia interna a dreptului la despagubiri (Strain impotriva Romaniei) ori chiar lipsa de efectivitate a sistemului de reparatie reglementat de stat (Jujescu impotriva Romaniei- Fondul Proprietatea), instanta a concluzionat asupra nerespectarii justului echilibru intre scopul legitim urmarit si ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului, constatand prin urmare o incalcare a art1 a Protocolului 1.
Aplicand in speta de fata principiile expuse mai sus si fara a nega legalitatea ingerintei constand in vanzarea bunului in favoarea paratilor chiriasi cumparatori si scopul legitim urmarit prin aceasta, ambele cerinte stabilite prin hotararea judecatoreasca irevocabila a Judecatoriei Tg Mures instanta urmeaza a verifica masura care au ramas valabile si în prezent constatarile Curtii in privinta sistemului de reparatie reglementat de stat pentru a aprecia in consecinta asupra masurii in care respingerea prezentei actiuni ar reprezenta o ingerinta disproprotionata in dreptul reclamantilor de acces la justitie si respectiv in dreptul acestora de proprietate, ambele garantate de art 6 .1 si art 1 Protocol 1 din CEDO.
Astfel se retine mai intai ca in cauzele Jujescu c. României paragraf 38 ori Johanna Huber c. Romaniei paragraf 27, Viasu c. Romaniei paragrafele 71-72, Porteanu c. României si in cauza pilot M Atanasiu si altii c. Romania s-a retinut ineficienta sistemului de despagubiri reprezentat de Fondul Proprietatea data fiind durata procedurilor determinata de lipsa resurselor umane necesare si a termenelor pentru solutionarea cererilor termen rezonabil precum si unele lipsuri in privinta caracterului efectiv si al cunatumului despagubirilor ce se acorda.
Considerentele retinute prin hotararile de mai sus se mentin in aceeasi masura si in prezent cata vreme modificarile operate dupa pronuntarea acestora nu au vizat remedierea deficientelor constatate de Curte decat in privinta cotarii fondului la bursa continuand însa a fi suspendata si in prezent posibilitatea de a converti actiunile in bani.
Se retine in acest sens ca masurile de reparatie reglementate de legislatia in vigoare continua sa nu includa despagubiri pentru prejudiciul produs fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora inainte de intrarea in vigoare a legii ca urmare a absentei indelungate de despagubiri iar procedura de solutionare a cererilor adresate comisiei nu a dobandit reglementari noi de natura sa o simplifice si sa o clarifice in vederea asigurarii eficientei sale.
Fata de acestea se apreciaza ca Fondul Proprietatea continua sa nu functioneze intr-un mod susceptibil de a conduce la acordarea unor despagubiri efective.
Deloc lipsita de relevanta este si imprejurarea ca reclamantii au obtinut o sentinta judecatoreasca irevocabila prin care li se recunoastea retroactiv dreptul de proprietate si se dispunea restituirea imobilului inca din anul 2001 si ca timp de 10 ani nu au obtinut nicio despagubire pentru imobilele in cauza si nici pentru lipsa de folosinta a acestora.
Pe de alta parte respingerea actiunii ca inadmisibila si obligarea reclamantilor sa solicite despagubiri dupa procedura reglementata de Legea 247/2005 ar reprezenta o sarcina disproportionata stabilita in defavoarea reclamantilor de natura a conferi un caracter teoretic si iluzoriu dreptului de acces la instanta al acestora cata vreme desi reclamantii detin o hotarare impotriva statului prin care acesta este obligat la restituire se vad obligati dupa o perioada de peste 10 ani de la ramanerea irevocabila a hotararii judecatoresti sa promoveze un nou mijloc procesual pentru apararea dreptului lor recunoscut irevocabil cu atat mai mult cu cat eficienta acestui mijloc si obtinerea despagubirilor intr-un termen rezonabil este cel putin incerta ( Brumarescu c Romaniei paragraf 50, )
Verificând însa jurisprudenta Curtii Europene in privinta garantiilor recunoscute paratilor cumparatori reiese in schimb ca admiterea actiunii in revendicare indreptata impotriva acestora nu poate constitui in sine o ingerinta disproportionata cu dreptul de proprietate garantat in folosul acestora de art 1 Protocol 1 din CEDO, retinandu-se totodata ca pentru a fi admisibila actiunea chiriasilor cumparatori in fata Curtii acestia trebuie sa epuizeze recursul efectiv constand in garantia contra evictiunii impotriva statului vanzator. În acest sens prin hotararea pronuntata in cauza Tudor si Tudor c. Romaniei Curtea a apreciat ca actiunea de care dispun in dreptul intern (respectiv recursul efectiv in sensul art 35 din Conventie) chiriasii cumparatori evinsi intr-o actiune in revendicare de catre fostii proprietari este accesibil si efectiv (paragraf 42) iar cererea acestora adresata Curtii in urma admiterii actiunii in revendicare promovata de fostii proprietari impotriva acestora dar mai inainte ca chiriasii cumparatori sa fi exercitat actiunea in garantie pentru evictiune nu este admisibila (paragraf 43).
Fata de toate considerentele expuse mai sus se apreciaza ca actiunea in revendicare formulata de reclamanti este admisibila si din prisma Deciziei in interesul legii nr. 33 din 9.06.2008 a ICCJ cata vreme reclamantii detin de peste 10 ani o hotarare judecatoresca pronuntata impotriva statului prin care acesta era obligat la restituire si a carei a fost impiedicata prin vanzarea bunului in favoarea paratilor iar respingerea actiunii ca inadmisibila in conditiile in care legea speciala nu reprezinta un mijloc efectiv de aparare a dreptului afirmat ( Faimblat impotriva Romaniei, paragraf 37,44 ) ar reprezenta o ingerinta in dreptul de acces la instanta contrara art. 6 paragraf 1 din CEDO.
Procedand la solutionarea pe fondul cauzei potrivit dreptului intern se retine ca desi actiunea in revendicare nu se bucura de o reglementare pozitiva in doctrina si practica judiciara s-au stabilit reguli de solutionare in privinta diferitelor ipoteze care se pot ivi in practica.
Astfel, s-a stabilit ca admiterea actiunii in revendicare a unui bun caruia i se opune din partea paratilor un titlu de proprietate provenit de la un diferit decat cel al reclamantilor este conditionata de dovada imprejurarii ca dreptul autorului reclamantilor este mai preferabil fata de cel al autorului paratilor facandu-se aplicarea principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet.
Preferabilitatea titlului se apreciaza in functie de anterioritatea acestuia, de modalitatea de dobandire precum si in functie de autorul de la care provine.
Comparând titlurile opuse de catre parti, se retine ca este preferabil titlul opus de reclamanti respectiv titlul fostilor proprietari S A si M fata de titlul opus de parati.
În acest sens se apreciaza ca titlul opus de parati este ulterior titlului autorului reclamantilor, precum si ca acesta a fost dobandit abuziv, prin nationalizare in temeiul decretului 92/1950 desi autorii reclamantilor erau exceptati de la nationalizare, imprejurare retinuta prin decizia SCJ 5451 din 30.11.2001 pronuntata in dosar 473/2000 in contradictoriu cu autorii paratilor Sc Locativ Sa si consiliul Local Tg Mures.
Împrejurarea ca paratii erau sau nu de buna credinta la momentul dobandirii bunului nu face obiectul prezentei analize si nu poate conduce la o alta solutie in privinta actiunii in revendicare.
Astfel, daca buna credinta a paratilor a prezentat relevanta la solutionarea actiunii in anularea contractelor de vanzare cumparare dobandite de acestia ori ar fi facut obiectul analizei in ipoteza unei revendicari in care niciuna dintre parti nu putea prezenta un titlu, în materia actiunii in revendicare întemeiata pe art 480 C civ buna credinta a paratilor nu poate conduce la respingerea actiunii indreptate impotriva acestora atunci cand ambele parti opun un titlu provenit de la autori diferiti cata vreme analiza se reduce doar la compararea titlurilor autorilor partilor din proces.
La fel de lipsita de relevanta este existenta sau nu a bunei credinte a paratilor in privinta petitului privind rectificarea Cf precum si imprejurarea ca paratii si-au inscris dreptul de proprietate in Cf invocata ca aparare impotriva admiterii actiunii in revendicare cata vreme potrivit art 26 alin1 si 2 din Legea 7/1996 drepturile reale sunt opozabile fata de terti fara inscrierea in Cf atunci cand provin din sau sunt stabilite prin hotarari judecatoresti. Aceasta este si cazul titlului prezentat de reclamanti intemeiat atat pe succesiune cat si pe hotarare judecatoresca prin care dreptul de proprietate al autorilor este recunoscut cu efect retroactiv si anterior dobandirii dreptului de proprietate de cater parati. Pe de alta parte regula prioritatii primului inscris in Cf este operabila in materia solutionarii actiunii in revendicare doar atunci cand ambele parti au titluri de la acelasi autor iar nu si atunci cand titlurile opuse de catre cele doua parti cu interese contrarii provin de la autori diferiti cum este cazul in speta.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art 480 C civ va admite actiunea si va obliga paratii sa lase in deplina proprietate si posesie bunurile obliect al revendicarii in favoarea reclamantilor si a conindivizarului S I dispunand totodata si pentru aceleasi considerente aratate mai sus, evacuarea pârâtilor din imobil.
În consecinta, în temeiul art. 22 si 34 din Legea 7/1996, constatand ca înscrierea din cartea funciara nu mai este în concordanta cu situatia reala actuala a imobilului va dispune rectificarea situatiei de carte funciara 92148/N Tg Mures in sensul radierii dreptului de proprietate al paratilor de la pozitia 1,2,3 si 4 foaia B si inscrierea dreptului de proprietate în favoarea coproprietarilor reclamanti si a coindivizarului S I conform certificatului de mostenitor nr. 55/2002.
În temeiul 274 constatand ca paratii au cazut in pretentii va respinge ca neintemeiata cererea paratilor de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
În temeiul ar 274 C pr civ va obliga paratii B V, S S I si B E M la plata in favoarea reclamantilor a cheluielilor de judecata de 1190 lei reprezentand onorariu avocatial in cota de cate ˝ din suma de 1190 lei in sarcina paratei B V si de cate 1/4 din suma de 1190 lei in sarcina fiecaruia din paratii S S I si B E M in solidar.
