Asupra prezentei contestaţii:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6625/114/2011, reclamantul…… a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale – Casa de pensii sectorială de pe lângă Ministerul Apărării Naţionale, contestaţie împotriva Hotărârii Comisiei de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale nr.13594/29.09.2011 şi împotriva Deciziei de revizuire a pensiei nr.86244/15.03.2011, solicitând anularea acestora, menţinerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei în temeiul Legii nr.164/2001, respectiv Legii nr.179/2004, obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001, respectiv Legii nr.179/2004, plătită în luna decembrie 2010, şi pensia revizuită conform Legii nr.119/2010, H.G. nr.735/2010 şi O.U.G. nr.1/2011, de la data plăţii şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale, obligarea la plata dobânzii legale şi indicele de inflaţie, aferente sumelor reprezentând diferenţa dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plăţii efective a pensiei iniţiale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată .
În subsidiar, a contestat cuantumul pensiei stabilită în urma revizuirii, determinarea de aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în vigoare.
În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că a formulat contestaţie, în termenul legal, la Comisia de contestaţii ce funcţionează în cadrul Ministerul Apărării Naţionale, îndeplinind procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art.149 alin.2 din Legea nr.263/2010.
Reclamantul a invocat nulitatea absolută a deciziei pentru lipsa temeiului juridic, având în vedere că decizia de recalculare a fost emisă în temeiul H.G. nr. 735/2010, iar în decizia de revizuire, în mod eronat, se arătă că a fost emisă numai în temeiul Legii nr.119/2010.
Decizia de recalculare a fost emisă în baza unui act normativ lipsit de efect juridic, întrucât prin sentinţa civilă nr. 338/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 1371/33/2010, s-a dispus suspendarea H.G. nr. 735/2010.
A susţinut că a fost încălcat dreptul de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie. Cu privire la existenţa bunului, reclamantul a invocat hotărârea pronunţată în cauza Muller contra Austriei, în care s-a decis de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chir însuşi dreptul de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare.
Şi în cauza Andrejeva contra Letoniei, Curtea a statuat că există o încălcare a art.14 raportat la art.1 din Protocolul nr.1 şi art.6 din Convenţie, reţinând că dreptul la constituie un „bun” în sensul Convenţiei.
Reclamantul a mai considerat că măsura privind revizuirea pensiei este nelegală, întrucât se încalcă şi principiul neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 al.2 din Constituţie. Pensiile de serviciu au fost acordate în baza unor legi emise de Statul Român, în vigoare la momentul calculării. O recalculare a acestor pensii care au fost acordate legal, ar însemna o încălcare de către stat a propriei legislaţii, iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept. A invocat şi principiul drepturilor câştigate.
În subsidiar, a susţinut că decizia nu cuprinde sumele ce i-au fost acordate, în timp, ca prime de 1 mai şi 23 august, care se acordau până în anul 1989, al treisprezecelea salariu, grupa de muncă, în care a lucrat de-a lungul timpului.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art.112 Cod procedură civilă şi Legea nr.263/2010.
…………
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale– Casa de pensii sectorială de pe lângă Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
A arătat că, la emiterea hotărârii de soluţionare a contestaţiei, au fost avute în vedere datele înscrise în documente, situaţia veniturilor realizate lunar, eliberată de U.M. 02519 Buzău, fişa de pensie, fişa cu locurile de muncă, carnetul de muncă. Din situaţia veniturilor realizate lunar rezultă că au fost identificate şi valorificate toate veniturile lunare.
Cu privire la temeiul juridic, a susţinut că, la data de 03.02.2011, a intrat în vigoare OUG nr. 1/2011, care a abrogat expres H.G. nr.735/2010 şi a instituit o nouă metodologie şi noi termene de revizuirea a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivităţii. Astfel, decizia de revizuire nu are ca temei decizia de recalculare, emisă potrivit Legii nr.119/2010, pentru ca, un eventual viciu, să aibă drept consecinţă nulitatea deciziei de revizuire.
Referitor la afirmaţiile reclamantului privind încălcarea dreptului de proprietate, principiul neretroactivităţii şi al drepturilor câştigate, a susţinut că asupra acestora s-a pronunţat Curtea Constituţională, prin Decizia nr.871/2010, decizie definitivă şi general obligatorie.
Cu privire la cererea de a se menţine decizia de stabilire a pensiei iniţiale, în baza Legii nr.164/2001, a arătat că aceasta a fost abrogată prin Legea nr.263/2010, nemaiavând fundamentare legală.
La dosar, pârâtul a depus, în copie, documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei de revizuire.
Ulterior, la termenul de judecată din 23.01.2012, reclamantul a precizat că renunţă la capătul de cerere prin care, în subsidiar, a contestat cuantumul pensiei.
Analizând contestaţia, în raport de motivele invocate şi probatoriul administrat, instanţa constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin Deciziei nr.86244/15.03.2011 emisă de Casa de pensii sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a fost revizuită pensia reclamantului….. în baza O.U.G. nr.1/2011.
Împotriva acesteia, conform prevederilor art. 22 din Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, anexă la O.U.G. nr.1/2011, cu referire la cele ale Legii nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, a formulat contestaţie, ce a fost respinsă prin Hotărârea Hotărârii Comisiei de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale nr.13594/29.09.2011.
Cu privire la nulitatea absolută a deciziei, invocată pentru lipsa temeiului juridic, aceasta nu este fondată.
Rezultă, din decizia contestată, Deciziei nr.86244/15.03.2011 de revizuire a pensiei, că a fost indicat temeiul juridic, respectiv O.U.G. nr.1/2011, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Conform art.1 din O.U.G. nr.1/2011, s-a prevăzut ca pensiile prevăzute la art. 1 lit. a din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, respectiv pensiile militare de stat, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin.4 din aceeaşi lege, să fie revizuite, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari. Astfel, decizia contestată nu este lipsită de temei juridic.
Cealaltă susţinere, conform căreia H.G. nr. 735/2010, ce a stat la baza recalculării deciziilor a fost suspendată prin sentinţa civilă nr. 338/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1371/33/2010, nu are relevanţă în cauză, aceasta constituind temei al recalculării pensiei speciale, stabilită potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, iar nu ca temei al deciziei de revizuire, conform O.U.G. nr.1/2011. Mai mult prin art.10 această ordonanţă, H.G. nr. 735/2010 a fost abrogată.
Motivelor contestaţiei vizează, în esenţă, pe de o parte neconcordanţa Legii nr. 119/2010 cu României, prin încălcarea principiului neretroactivităţii, iar, pe de altă parte, neconcordanţa cu prevederile Convenţiei şi ale Protocolului nr.1 la Convenţie.
În privinţa primelor motive, instanţa reţine că prin Decizia nr.919/2011 a s-a constatat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi că sunt inadmisibile criticile de neconstituţionalitate intrinsecă a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
De asemenea, rezultă că motivele invocate cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii sunt dintre cele pentru care prin Decizia nr.871 din 25.06.2010 a Curţii Constituţionale, definitivă şi general obligatorie, s-a răspuns obiecţiunilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010.
Astfel, cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor acestei legi, caracterul retroactiv al art. 3 din Legea nr. 119/2010 şi neconcordanţa acestuia cu dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Constituţie, s-a reţinut faptul că pensiile de serviciu, spre deosebire de cele acordate potrivit sistemului public de pensii, au două componente, şi anume pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale şi reflectă partea de contribuţie a fiecărui asigurat la acest buget şi un supliment care se adaugă la partea contributivă, suportat de stat şi care se plăteşte din bugetul de stat.
Prin urmare, se poate considera că singurul drept câştigat de către persoana în cauză îl reprezintă partea contributivă, şi doar dacă această parte ar fi încălcată, prin diminuare, se poate vorbi despre o aplicare retroactivă a legii şi o încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. 2 din Constituţie, ceea ce în cauză nu se întâmplă.
În acelaşi timp, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, prin decizia nr.458/02.12.2003, s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare”.
Motivele contestaţiei expuse, pe larg, privind încălcarea dreptul de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, ce se referă de fapt la neconcordanţa Legii nr.119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor ,cu prevederile Convenţiei şi Protocolului nr.1, nu vor mai fi analizate, avându-se în vedere pronunţarea Deciziei nr.29/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii, obligatorie potrivit art.330/7 alin.4 Cod procedură civilă.
S-a reţinut pronunţarea numai cu privire la ipoteza legală prevăzută de art.1 lit. c din Legea nr.119/2010, însă considerentele deciziei fiind valabile, pentru identitate de raţiune, şi în cazul celorlalte ipoteze reglementate în cuprinsul art.1 din lege.
Astfel, cu privire la neretroactivitatea legii, s-a statuat, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi al considerentelor acestora, că instanţele judecătoreşti nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituţionalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivităţii legii.
Neretroactivitatea Legii nr.119/2010, în raport cu legile prin care pensiile speciale au fost stabilite iniţial, a fost deja constatată prin deciziile Curţii Constituţionale, instanţa constituţională fiind unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, potrivit art.1 alin.2 din legea nr.47/1992 republicată.
Referitor la motivele potrivit cărora prin aplicarea dispoziţiilor legii şi diminuarea cuantumului pensiilor s-ar încălca prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:
În aceeaşi decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut, în ce priveşte existenţa unui „bun” sau „interes patrimonial”, în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că instanţele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul petenţilor care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 şi a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanţiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adiţional la Convenţie.
În mod corect instanţele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizaţi le încasau, reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât sub aspectul părţii contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât şi sub aspectul părţii necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Înalta Curte a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ş.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004.
S-a mai reţinut că instanţele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecinţa diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părţii necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „ingerinţă” din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanţilor, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect a fost avută în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, Cauza Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010, Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004.
Pentru ca ingerinţa să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim şi să respecte un rezonabil raport de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiţii, Înalta Curte a constatat că, în mod unanim, instanţele au reţinut că ingerinţa este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, şi urmăreşte un „scop legitim”, de utilitate publică, în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel de asigurări sociale.
În considerentele aceleaşi decizii, s-a mai reţinut că este necesar, în analiza raportului de proporţionalitate, ca instanţele să urmărească raţionamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi în care Curtea însăşi a analizat tipuri de „ingerinţe” în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestaţiile de asigurări sociale.
În raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporţionalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale particulare.
Fără a fi limitative, în ansamblul circumstanţelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizaţia socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanţele particulare ale cauzei.
În cauză, raportat la aceste criterii, instanţa reţine că prin Decizia de revizuire a pensiei nr.86244/15.03.2011, a fost stabilită reclamantului, raportat la situaţia veniturilor ce au condus la determinarea punctajului mediu anual şi a stagiului de cotizare, anexă la decizie, o brută în cuantum de 2209 lei, cu începere de la data de 01.01.2011, în condiţiile în care, conform cuponului de pensie aferent lunii decembrie 2010 (copie fila 38 dosar), cuantumul brut al pensiei era de 2768 lei.
Rezultă că reclamantului i s-a diminuat pensia cu 559 lei, adică cu 20,19%, ceea ce demonstrează că măsura diminuării pensiei, respectiv a revizuirii, a fost proporţională cu scopul urmărit şi că, în cauză, nu se constată o încălcare a art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pensia brută de 2209 lei de care beneficiază acesta fiind superioară atât pensiei sociale minime garantate stabilită prin OUG nr. 6/2001, de 350 lei lunar cât şi pensiei medii lunare, de 700 lei.
Referitor la cererea de menţinere a Deciziei de stabilire iniţială a pensiei, în baza Legii nr.164/2001, nu este admisibilă, Legea nr.164/2001, privind pensiile militare de stat, fiind abrogată prin art.196 din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.
Ca urmare, faţă de aceste considerente, instanţa va respinge contestaţia astfel cum a fost restrânsă.
1
