Prin sentinta civila nr. 4228/19.11.2004, Judecatoria Calarasi a respins actiunea reclamantilor si a obligat pârâtii în solidar la 16.000.000 lei cheltuieli de judecata catre pârâta S.C. I. SA potrivit dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila. Prin încheierea din 2.02.2005 a Judecatoriei Calarasi a admis cererea de rectificare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentintei civile nr. 4228/2004 formulata de pârâta S.C. S. SRL, a dispus rectificarea hotarârii în sensul ca denumirea societatii pârâte este S.C. S. SRL, a rectificat hotarârea si în ce priveste obligarea la plata cheltuielilor de judecata în sensul ca reclamantii si nu pârâtii sunt obligati la plata cheltuielilor de judecata în suma de 16.000.000 lei catre pârâta S.C.I. SA Calarasi.
Instanta a mai completat dispozitivul hotarârii prin obligarea reclamantilor în solidar si la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecata catre pârâta S.C. S SRL.
Împotriva acestei sentinta au declarat apel reclamantul P. si pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie în ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor art.274 Cod procedura civila, în conditiile în care a respins actiunea reclamantilor.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti sub nr.964/2005, iar la data de 25.07.2005, în conformitate cu art.II alin.2 si 4 din Lg.219/2005, a fost înaintat Tribunalului Bucuresti spre competenta solutionare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Sectiei a IV-a civila la data de 4.08.2005, sub nr.3564/2005.
La data de 24.11.2005, pârâta S.C. S SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucuresti, exceptie pusa în discutie la termenul de 28.11.2005.
Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a civila, prin decizia civila nr.810/28.11.2005 a admis exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucuresti si a declinat competenta solutionarii cauzei în favoarea Tribunalului Calarasi, retinând ca sentinta de fond apelata a fost pronuntata de Judecatoria Calarasi ce se afla în circumscriptia Tribunalului Calarasi, instanta competenta atât material si teritorial sa solutioneze apelurile declarate.
La acelasi termen din 28.11.2005 apelantul P a depus la dosar motivele de apel criticând solutia instantei de fond sub urmatoarele aspecte:
1. Hotarârea instantei de fond este ambigua si contradictorie neprecizându-se daca actiunea reclamantilor a fost respinsa ca neîntemeiata, tardiva sau inadmisibila.
2. Instanta de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei desi în conformitate cu principiul rolului activ al judecatorului avea obligatia de a pune în dezbaterea partilor orice împrejurare de fapt si de drept, sa ordone dovezile ce se impuneau a fi administrate în baza carora sa poata stabili o situatie de fapt corecta respectiv daca imobilul în litigiu este detinut de pârâte, în ce proportie si în baza carui titlu.
3. În mod eronat instanta de fond a retinut ca nulitatea celor doua contracte de vânzare-cumparare încheiate de pârâte cu fostul F.P.S. (APAPS) nu mai poate fi analizata întrucât instanta nu a fost legal învestita în interiorul termenului prevazut de legea speciala, întrucât cererea introductiva ce a format obiectul dosarului nr.2699/2002 al Tribunalului Calarasi a fost formulata în interiorul termenului legal prevazut de art.46 al.5 din Lg.10/2001 confirmarea de primire a predarii corespondentei la posta purtând data de 12.08.2002.
4. În mod gresit instanta de fond a apreciat ca pârâtii sunt dobânditori de buna credinta deoarece la data încheierii contractului seria CT/100 din 31.07.2000 fosta ILSA (ale carei actiuni au fost dobândite ulterior de S.C.S SRL) era în litigiu cu reclamantii din prezenta cauza deci nu se pot prevala de buna credinta în aceste conditii, ba mai mult, aceasta pârâta nici nu poate produce un înscris care sa le fie opozabil în conditiile în care prin H.G.1349/2001 si orasului F îi este atestat dreptul de proprietate asupra acelorasi constructii.
Prin întâmpinarea formulata în cauza S.C. I. SA a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantul P si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei instantei de fond aratând ca în mod corect s-a retinut prin aceasta ca dobândirea imobilului în litigiu s-a facut prin preluare cu titlu valabil în cadrul procesului de privatizare, printr-un contract încheiat cu respectarea legilor în vigoare.
Prin întâmpinarea depusa în cauza pârâta S.C. S SRL a solicitat respingerea ca neîntemeiata a apelului lui P aratând ca actiunea reclamantului a fost corect respinsa pe fond si nu pe cale de exceptie, ea fiind analizata prin prisma motivarii ei si fiind cercetata legalitatea contractelor de vânzare-cumparare de actiuni a caror nulitate s-a solicitat, instanta constatând în mod legal si temeinic ca aceste contracte au fost valabil si cu buna credinta încheiate.
Prin aceeasi întâmpinare intimata-pârâta a mai invocat exceptia lipsei de interes a caii de atac declarate de reclamantul P si sustinerea în continuare a actiunii în nulitatea contractelor de privatizare întrucât prin decizia civila irevocabila nr.399/2004 a Curtii de Apel Bucuresti s-a respins ca tardiva contestatia formulata de reclamanti prin care solicitau restituirea în natura a imobilelor astfel încât acestia nu mai au posibilitatea legala de a solicita si obtine nici restituirea în natura si nici masuri reparatorii prin echivalent în aceste conditii.
În apel s-a admis suplimentarea probatoriului cu înscrisuri ce au fost depuse la dosar.
La termenele din 26.06.2006 si din 11.09.2006 apelata A.V.A.S. si-a completat motivele de apel formulate initial prin invocarea unor exceptii de ordine publica, astfel:
– exceptia necompetentei materiale de solutionare în fond a cauzei de catre Judecatoria Calarasi în raport de dispozitiile art.40 pct.1 din Lg.137/2002 unde se prevede competenta exclusiva de solutionare a cauzelor privind constatarea nulitatii absolute a contractelor de vânzare-cumparare de actiuni,competenta ce apartine sectiilor comerciale ale tribunalelor;
– exceptia prescriptiei dreptului la actiunea în constatarea nulitatii absolute a contractelor de vânzare-cumparare de actiuni raportat la dispozitiile art.45 al.5 din Lg.10/2001, data limita de depunere a acestui gen de actiuni fiind la 14.08.2002, actiunea reclamantului fiind introdusa cu depasirea acestui termen mai precis la 21.08.2008;
– exceptia nulitatii cererii de chemare în judecata ce nu a fost semnata de reclamanti, fiind încalcate astfel dispozitiile art.133 al.1 cod procedura civila si exceptia lipsei de interes a apelantului reclamant în ceea ce priveste promovarea unei astfel de actiuni (si implicit cai de atac) în conditiile în care privatizarea efectuata de fostul F.P.S. (actual A.V.A.S.) s-a realizat prin transferul dreptului de proprietate asupra actiunilor detinute la cele doua societati (I SA) si nu prin înstrainarea imobilelor revendicate situatie în care admiterea actiunii sale nu ar conduce la recunoasterea dreptului sau de proprietate asupra imobilelor respective ci cel mult, la reintrarea acestora în patrimoniul statului, solutie ce nu iar fi profitabila si avantajoasa.
La termenul din 10.X.2006 reclamantii au procedat la semnarea actiunii atât în nume propriu cât si ca mandatari cu procura autentica pentru ceilalti reclamanti ce nu s-au prezentat personal situatie în care exceptia nulitatii cererii de chemare în judecata nu se mai impune a fi analizata ea ramânând aceste conditii fara obiect.
La judecarea pe fond a cauzei apelantul reclamant P si-a completat motivele de apel formulate invocând exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Calarasi în solutionarea cauzei în raport de situatia ca imobilele revendicate se afla pe raza orasului F (aflat în raza de competenta teritoriala a Judecatoriei Lehliu-Gara) si de dispozitiile art.13 cod procedura civila care au fost avute în vedere si de catre Curtea de Apel Bucuresti în motivarea deciziei 399/2004.
Prin decizia civila nr.275/A/10.11.2006, Tribunalul Calarasi a respins exceptiile necompetentei materiale a Judecatoriei, a prescriptiei dreptului la actiune si a lipsei de interes a actiunii reclamantilor invocate de apelanta A.V.A.S. Bucuresti, a respins apelurile declarate de reclamantul P si pârâta A.V.A.S. împotriva sentintei civile nr.4228/2004 pronuntata de Judecatoria Calarasi si a obligat apelantul P catre intimata S.C. S. SRL la 800 RON cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
În ce priveste exceptia necompetentei materiale a judecatoriei de a solutiona cauza, s-a aratat ca nu mai poate fi pusa în discutie în conditiile în care, prin decizia civila nr.399/2004 a CAB – irevocabila – s-a stabilit de instanta de control judiciar instanta competenta.
Referitor la exceptia prescriptiei dreptului la actiune s-a aratat ca este neîntemeiata întrucât cererea de chemare în judecata formulata de reclamanti a fost expediata prin posta la 9.08.2002 si înregistrata la Tribunalul Calarasi (conform stampilei existenta pe plicul aflat la fila 6 din dosarul de fond) la data de 12.08.2002, deci în termenul prevazut de Lg.10/2001, asa cum a fost prelungit acesta dupa modificare.
Referitor la exceptia lipsei de interes a actiunii promovate de reclamanti s-a aratat ca este neîntemeiata deoarece o solutie de admitere a actiunii ar conduce la reintrarea imobilelor în patrimoniul statului.
Referitor la exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Calarasi s-a aratat ca este neîntemeiata deoarece nu sunt aplicabile dispozitiile art.13 Cod procedura civila fiind eronat mentionat în decizia data de Curtea de Apel Bucuresti, deoarece nu este vorba de o actiune reala imobiliara ci de o actiune personal patrimoniala, astfel încât, competenta de solutionare a cauzei apartine instantei în a carei raza teritoriala îsi are sediul pârâtul sau unul dintre acestia, conform art.5 Cod procedura civila.
Pe fond, s-a retinut ca nationalizarea morii si a terenului aferent s-a facut prin Lg.119/1948, imobilul fiind trecut în proprietatea statului în baza unui titlu.
S-a mai aratat ca în mod corect instanta de fond a retinut ca au fost încheiate valabil contractele de vânzare cumparare de actiuni, ca reclamanti nu au dovedit nici un motiv de nulitate sau nevalabilitate a contractelor si nici reaua credinta a dobânditorilor, în conditiile în care notificarile au fost depuse de acestia în mai 2001, dupa ce avusese loc înstrainarea actiunilor.
Instanta a mai aratat ca nu se poate retine critica potrivit careia nu s-ar fi cercetat fondul cauzei de catre Judecatoria Calarasi, deoarece din considerentele sentintei reiese ca pronuntarea s-a facut pe fond si nu pe cale de exceptie, iar probatoriile pe care reclamantii sustin ca se impuneau a fi administrate chiar din oficiu nu erau utile si pertinente în cauza în raport de obiectul actiunii deduse judecatii.
În ce priveste apelul declarat de pârâta A.V.A.S. s-a retinut ca este neîntemeiat întrucât prin încheierea de îndreptare si completare a dispozitivului a fost înlaturata dispozitia de obligare a acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecata.
Împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul P, criticând-o pentru urmatoarele considerente:
– primul motiv este întemeiat pe art.304 pct.3 Cpc – ambele hotarâri, atât a instantei de fond cât si a instantei de apel au fost date cu încalcarea competentei materiale;
– al doilea motiv este întemeiat tot pe art.304 pct.3 Cpc – teritorial competenta apartinea Judecatoriei Lehliu-Gara si nu Judecatoriei Calarasi;
– al treilea motiv este întemeiat pe art.304 pct.7 Cpc – hotarârea instantei de apel este contradictorie;
– al patrulea motiv întemeiat tot pe art.304 pct.7 Cpc – hotarârea nu cuprinde motivele pe care se sprijina;
– al cincilea motiv – ambele instante au încalcat principiul rolului activ reglementat de art.129 al.5 Cpc;
– al saselea motiv – instanta de apel nu s-a pronuntat pe motivele de apel invocate referitor la reaua credinta a intimatilor pârâti si la momentul încheierii contractelor, fiind încalcate dispozitiile art.261 al.1 pct.5 Cpc;
– ultimul motiv – Judecatoria Calarasi nu s-a pronuntat pe cererea reconventionala formulata de SC I SA.
Prin întâmpinarile formulate, intimatele pârâte SC S SRL, AVAS si SC I SA, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, AVAS invocând si exceptia lipsei de interes a recurentului reclamant.
Prin decizia civila 1201/08.06.2007, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a Civila în opinie majoritara a admis recursul formulat de reclamantul P împotriva deciziei civile nr.275/A/10.11.2006 pronuntata în dosarul nr.112/116/2006 al Tribunalului Calarasi si sentintei civile nr.4228/22.11.2004 a Judecatoriei Calarasi în contradictoriu cu AVAS, SC I SA si SC S SRL, pe care le-a casat si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Calarasi – Sectia Comerciala, pentru a se judeca în prima instanta.
Pentru a se pronunta aceasta decizie, curtea a retinut ca sunt incidente un motiv de casare si unul de modificare: prima critica formulata de reclamanti – în sensul ca ambele hotarâri au fost date cu încalcarea competentei – este fondata în raport de art.40 din Legea 137/2002, fiind îndeplinite dispozitiile art.304 pct.3 Cpc; de asemenea, critica întemeiata pe art.304 pct. 7 Cpc – în sensul existentei unei motivari contradictorii – este fondata, deoarece din considerentele hotarârii rezulta ca s-a retinut pe de o parte caracterul obligatoriu al deciziei civile nr.399/2004 atunci când s-a examinat competenta materiala si caracterul neobligatoriu când s-a examinat competenta teritoriala.
Astfel, în raport de dispozitiile art.40 din Legea 137/2002, care prevad ca cererile având ca obiect nulitatea contractelor de vânzare-cumparare actiuni sunt de competenta tribunalelor comerciale, curtea a stabilit ca, competenta în fond apartinea Tribunalului Calarasi – sectia comerciala, iar în apel competenta revenea Curtii de Apel Bucuresti – sectia comerciala.
De asemenea, curtea a mai retinut ca recurentii reclamanti se afla în eroare cu privire la obiectul cu care instantele au fost investite si care se refera la mobile incorporale si nu la imobile.
De asemenea, curtea a precizat ca, cu ocazia rejudecarii, instanta de fond va verifica calitatea procesuala pasiva a pârâtei SC I SA, deoarece din continutul celor doua contracte rezulta ca aceasta pârâta nu este parte contractanta si va verifica interesul reclamantilor cu privire la solicitarea nulitatii contractelor din perspectiva celor patru conditii ale interesului: legitim, personal, direct si actual.
La Tribunalul Calarasi, cauza s-a înregistrat sub nr.2515/116/2007 (numar în format vechi 3157/C/2007).
La termenul de judecata din data de 9.10.2007 tribunalul a pus în discutia partilor, conform deciziei civile nr.1201/2007 a Curtii de Apel Bucuresti, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei SC I SA si exceptia lipsei interesului actiunii reclamantilor.
Pârâta SC I SA a depus la dosar acte: Protocolul din 17.06.1991, decizia nr.121/17.05.1991 emisa de Prefectura Judetului Calarasi, Protocolul din 11/02.1993, schita de amplasament si certificat de înmatriculare nr.556772/12.06.1997, pentru a face dovada calitatii sale procesuale pasive în cauza.
Reclamantii au solicitat respingerea celor doua exceptii.
Tribunalul, prin încheierea din data de 14.11.2007, a respins cele doua exceptii pentru urmatoarele motive:
În ceea ce priveste exceptia lipsei interesului actiunii reclamantilor, tribunalul constata ca reclamantii X au interes în a solicita constatarea nulitatii contractelor de vânzare-cumparare de actiuni ce face obiectul cauzei întrucât în cazul admiterii actiunii lor, statul redevine actionarul societatilor ale caror actiuni au facut obiectul acestor contracte, iar AVAS careia reclamantii i-au adresat notificare în baza Legii 10/2001 (notificare nesolutionata pâna în prezent) va trebui sa se pronunte asupra acestei notificari.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei SC I SA, în raport de actele depuse la dosar de aceasta pârâta, tribunalul constata ca aceasta are calitate procesuala în cauza întrucât Asociatia „Industria Locala – Programul actiunilor salariatilor” Calarasi ce a fost parte în contractul de vânzare-cumparare de actiuni nr.80/1994 a carei nulitate se solicita a se constata, a fost dizolvata prin încheierea din 23.01.1998 a Tribunalului Calarasi si nu mai are personalitate juridica, iar pentru actionarii SC I SA (pentru care aceasta asociatie a achizitionat actiunile prin contractul anterior mentionat) singura modalitate de aparare a intereselor lor în cadrul litigiului privind anularea actului prin care ei au devenit actionari este a figura în proces însasi SC I SA.
La termenul de judecata din 9.10.2007 pârâta SC I SA a formulat cerere reconventionala în cauza, solicitând sa se constate ca, contractul de vânzare-cumparare de actiuni nr.80/09.02.1994 a fost încheiat cu buna-credinta de catre SC I SA, fiind dobânditor al imobilului în integralitatea sa de buna-credinta.
În motivarea cererii reconventionale, pârâta SC I SA a aratat ca imobilul în litigiu a fost preluat de SC I SA cu titlu valabil (contractul de vânzare-cumparare de actiuni nr.80/09.02.1994, prin cumpararea actiunilor de la FPS, achitate integral de Asociatia Industria Locala – PAS, conform adresei FPS nr.1/17280/12.12.1997) evidentiat în patrimoniul societatii comerciale privatizate integral prin acte juridice legale întocmite în procesul de privatizare, cu respectarea legilor în vigoare: Legea 15/1990, Legea 58/1991, Normele metodologice nr.1/22.12.1992 a FPS si ANP.
Pârâta SC I SA a mai aratat ca la data încheierii contractului de vânzare-cumparare de actiuni si pe parcursul derularii contractului, inclusiv pâna la data achitarii integrale, cât si ulterior, (inclusiv la momentul revendicarii bunului prin prezenta actiune) SC I SA a fost achizitor de buna-credinta, platind efectiv actiunile cumparate de la stat.
În speta, sunt aplicabile si dispozitiile art.1898 conform carora buna-credinta este credinta achizitorului ca cel de la care a dobândit imobilul avea toate însusirile cerute de lege pentru a-i putea transmite proprietatea, fiind suficient ca buna-credinta sa fi existat la momentul încheierii actului. SC I SA nu stia cum a fost preluat imobilul de catre stat. Mai mult chiar, dobânditorul nu a notificat ca exista un alt proprietar al imobilului, ca imobilul a fost dobândit de la stat prin preluare fara titlu valabil, ca imobilul a facut obiectul unei actiuni în justitie.
Cum reclamantii nu au facut dovada ca SC I SA a fost de rea-credinta la încheierea actului, buna-credinta a acestei pârâte se prezuma conform art.1899 alin.2 Cod civil.
În dovedirea actiunii lor, partile au solicitat proba cu acte, acte pe care le-au depus în cauza pe parcursul judecarii acesteia.
Tribunalul, analizând actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Reclamantii X au solicitat sa se constate nulitatea contractului de vânzare-cumparare de actiuni nr.80/1994 încheiat între FPS si Industria Locala – Programul actiunilor salariatilor Calarasi si contractului de vânzare-cumparare de actiuni nr.CT/100/31.07.2000 încheiat între FPS si pârâta SC S SRL, temeiul juridic al actiunii lor fiind, conform precizarii facute de avocatul reclamantilor în concluziile sale, art.45 din Legea 10/2001.
Aceste contracte au avut ca obiect actiuni ale unor societati comerciale – SC Industria Locala SA, respectiv SC Industria Locala SA, societati care aveau în patrimoniul lor imobilele asupra carora reclamantii se pretind si pentru care acestia au urmat procedura Legii 10/2001. Aceste contracte nu au ca obiect vânzarea-cumpararea imobilelor anterior mentionate.
Alineatele 2 si 4 din art.45 din Legea 10/2001, prevad ca sunt lovite de nulitate absoluta actele de înstrainare, inclusiv cele facute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect „imobile preluate fara titlu valabil”.
În aceste conditii nu intra sub incidenta art.45 contractele de vânzare-cumparare de actiuni detinute de stat la societatile comerciale supuse procesului de privatizare, caci obiectul acestora nu îl constituie activele imobiliare ale societatii, ci dreptul de proprietate (in)corporala asupra partii din capitalul social detinut de stat la aceste societati.
Fata de aceste considerente, tribunalul constata ca reclamantii nu pot solicita, în baza art.45 din Legea 10/2001, nulitatea absoluta a celor doua contracte de vânzare de actiuni, întrucât acest tip de contracte nu intra sub incidenta acestui articol de lege.
Însa, în cazul actelor care nu cad sub incidenta art.45 din Legea 10/2001 se poate solicita constatarea nulitatii acestora în baza dreptului comun, însa din motivarea actiunii reclamantilor nu rezulta nici un motiv ce ar putea fi considerat motiv de nulitate absoluta potrivit dreptului comun sau, de asemenea, nu s-a constatat încalcarea dispozitiilor imperative ale legilor în baza carora s-au încheiat contractele ale caror anulare se solicita.
Fata de aceste considerente, tribunalul constata ca actiunea reclamantilor X împotriva pârâtilor este nefondata, urmând a o respinge.
În ceea ce priveste cererea reconventionala a pârâtei SC I SA, având în vedere motivul pentru care a fost respinsa actiunea reclamantilor, respectiv faptul ca cele doua contracte nu intra în sfera de incidenta a art.45 din Legea 10/2001, pentru a se impune stabilirea bunei sau relei-credinte a cumparatorului conform art.45 al.2 din Legea 10/2001, tribunalul constata ca lipsita de interes cererea reconventionala a pârâtei, urmând a o respinge.
În baza art.274 Cpc, urmeaza a obliga pe reclamanti catre pârâta SC I SA la plata sumei de 1600 RON si catre pârâta SC S SRL la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.
