Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 09.09.2010, sub nr. …., petenta S.C. M. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata DGFP …. anularea procesului verbal de contravenţie seria …. nr. … din data de **.**.2010, emis de un agent constatator din cadrul intimatei.
În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că în fapt, în data de 31.08.2010, orele 16.00 în timp ce reprezentanţii legali ai societăţii erau plecaţi din ţară, a fost sancţionată contravenţional prin procesul verbal de contravenţie seria …. Nr… pe motiv ca nu ar fi existat aparat de marcat electronic fiscal, situaţie care nu corespunde adevărului întrucat petenta era şi este dotată cu aparat fiscal achiziţionat de la S.C. N.R. S.R.L., astfel cum rezulta din factura fiscală nr. *** din 2010. Agentul constatator însă nu a luat în seamă existenţa aparatului fiscal din incinta societăţii şi nu a luat în calcul nici explicaţiile date de persoana găsită la punctul de lucru, numita C.M.A. în sensul că, având în vedere momentul efectiv al deschiderii punctului de lucru şi al achiziţionării casei de marcat şi că patronii sunt plecaţi, aşteptându-i pentru a primi instrucţiuni privind modul de folosire al aparatului, efectiv firma nici nu a avut când şi cum să desfăşoare, în concret activitate curentă, conform obiectului sau de activitate.
Petenta a invocat excepţia nulităţii absolute a procesului verbal de contravenţie, a procesului verbal cu nr. …./**.**.2010 şi celui din **.**.2010 pentru mai multe considerente. Astfel, nu au fost respectate prevederile art. 16 alin. 7, art. 17 si art. 19 din O.G. 2/2001 privind regimul contravenţiilor. Procesul verbal ce contravenţie a fost întocmit în lipsa reprezentanţilor legali ai societăţii care efectiv nu au avut posibilitatea să-si exprime astfel vreun punct de vedere, potrivit dispoz. art. 19 din O.G. 2/2001. Procesul procesul verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator, precum şi de contravenient iar în situaţia în care acesta refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face menţiuni despre aceste împrejurări care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului verbal in acest mod, adică fara respectarea condiţiilor imperative cerute de lege. Nimic din aceste prevederi legale nu se regăsesc pe procesul verbal contestat. Se reţine că „societatea desfăşoară activitate de comerţ cu amănuntul in magazin nespecializat fara a fi dotata cu aparat electronic de marcat fiscal…” , situaţie însă nereală, şi nici în legătura cu suma de 49 de lei despre care s-a făcut menţine pe procesul verbal de contravenţie petenta nu cunoaşte nimic, numita C.A.semnând pe acel înscris probabil de teamă, spunandu-i-se că nu este nimic grav. Prevederile legale nu au fost respectate nici în privinţa obiecţiunilor puteau fi exprimate chiar prin intermediul persoanei găsite la punctul de lucru şi care i-a adus la cunoştinţa agentului constatator că exista casa de marcat, dar ca aşteaptă pe cineva sa îi arate cum funcţionează, mai ales ca patronii sunt plecaţi din ţară. Legiuitorul impune agenţilor constatatori obligativitatea înştiinţării persoanei în cauză despre faptul ca are dreptul de a formula obiecţiuni, iar în nici un caz agenţii constatatori nu au dreptul să menţioneze, pur şi simplu, ca persoana refuză să semneze ori că nu are obiectiuni de formulat sau, asa cum s-a întâmplat în speţă, să menţioneze fapte care nu atesta realitatea. Totodată, nu este deloc descrisă fapta contravenţională, cu arătarea tuturor împrejurarilor ce pot servi la aflarea adevărului şi la aprecierea gravitaţii faptei, în funcţie de care să fie stabilită sancţiunea, proporţională cu gravitatea şi pericolul social al faptei. Or, în speţa dedusa judecaţii, nu se poate vorbi despre existenţa unei fapte de natura contravenţionala pentru a putea fi antrenată răspunderea petenta deţinea casa de marcat, situatie neavuta insa în vedere de agentul constatator care, în mod nelegal a încheiat proces verbal si a aplicat o amenda imensă pentru o fapta inexistentă.
Legiuitorul nu a lăsat la aprecierea agentului constatator completarea acestei rubrici, considerând că altfel s-ar încalca dreptul la apărare al persoanei în cauză, acuzată de săvârşirea unei fapte de natura contravenţională. Or, în speţă, este evident ca nu fost adus la cunoştinţă dreptul de a formula obiecţiuni, iar prin intermediul salariatei, dacă i se permitea, petenta putea să îşi exercite acest drept, salariata insistând să se faca menţiune că există casa de marcat, dar că nu a avut efectiv când să vadă cum funcţionează.
Plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 şi O.U.G. nr. 28/1999.
În probaţiune, a solicitat încuvinţarea probei cu înscrisuri, proba testimonială şi interogatoriul intimatei.
Plângerea este scutită de taxă de timbru şi timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 şi art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a arătat că sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate a procesului verbal de contravenţie, iar în ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal de contravenţie încheiat la data de **.**2010, la ora 15.20, care constituie momentul controlului, petenta nu deţine a aparat de marcat fiscal. Este adevărat ca la dosarul cauzei petenta a depus factura nr. *** din 2010 pe care a achiziţionat-o după efectuarea controlului, iar prin declaraţia de instalare a aparatelor de marcat electronice fiscale înregistrată la AFPM sub nr. …./**.**.2010, societatea a declarat ca a instalat-o în data de **.**.2010. Anularea amenzii ar fi un act de clemenţă ce ar încuraja încalcarea dispoziţiilor legale, încurajandu-se în acest mod încalcarea dispoziţiilor imperative ale legii şi în special disciplina financiară, în condiţiile în care se fac eforturi considerabile de întărire a disciplinei financiare şi de respectare a prevederilor fiscale in vigoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 167 al. 1 Cod procedură civilă, instanţa a încuviinţat petentei proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială şi proba cu interogatoriul intimatei, considerându-le pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosarul cauzei : proces verbal de contravenţie seria … nr…..; proces verbal nr. …. şi proces verbal din 31.08.2010; chitanţa nr. ….; certificat constatator din 16.06.2010 emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău privind deschiderea punctului de lucru din Buzău, str. A. nr. 78; declaraţie de instalare a aparatelor de marcat electronice fiscale cu nr. …. si adresa din aceiaşi data emisa de M.F.-ANAF …. ; factura fiscală nr. ……
Au fost audiate în cauză martorele C.M.A. (declaraţie fila 39) şi C.G. (declaraţie fila 40). A fost administrată proba cu interogatoriul intimatei, aceasta depunând răspunsurile prin adresa nr. 377/14.02.2007, expediată prin fax.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa are obligaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie.
Prin procesul verbal de contravenţie seria … nr. …. din data de 31.08.2010 întocmit de un agent constatator din intimatei DGFP…. (f. 17), petenta S.C. M. S.R.L. a fost sancţionată contravenţional în temeiul art. 10 lit. b) şi 11 alin. lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999 cu amendă în cuantum de 8.000 de lei, reţinându-se că la punctul de lucru din str. A. nr. 78 din mun. Buzău, petenta desfăşoară comerţ cu amănuntul în magazin nespecializat (confecţii şi cosmetice), fără a fi dotată cu aparat electronic de marcat fiscal. În temeiul art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999 s-a dispus confiscarea sumei de 49 de lei găsită la magazin ca monetar, iar în baza art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999 suspendarea activităţii până la intrarea în legalitate.
Coroborând probele administrate în cauză, instanţa constată temeinicia procesului verbal de contravenţie, situaţia reţinută de agentul constatator fiind conformă cu realitatea.
În fapt, la data de 31.08.2010, în jurul orei 15.30, agenţii constatatori au desfăşurat un control inopinat la punctul de lucru al petentei situat în str. A. nr. 78 din mun. Buzău. La momentul controlului, petenta nu era dotată cu aparat de marcat electronic fiscal, deşi la punctul de lucru se desfăşura activitate de comerţ cu amănuntul, vânzătoare fiind numita C.M.A.. Din vânzări se încasase suma de 48,5 lei, confiscată de agenţii constatatori. După finalizarea controlului şi încheierea procesului verbal de contravenţie, societatea petentă a achiziţionat o casă de marcat, obţinând o factura cu nr. *** din 2010 (f. 16) pe care s-a menţionat un moment al achiziţiei anterior încheierii procesului verbal de contravenţie (31.08.2010, ora 10.05).
Petenta a contestat cele reţinute de agenţii constatatori, susţinând cu probe necredibile existenţa unei alte situaţii de fapt, care nu corespunde adevărului, pentru a evita post factum răspunderea contravenţională. De asemenea, martorele audiate în cauză au fost de rea credinţă şi, în apărarea petentei, au încercat să susţină o situaţie de fapt nereală, în cunoştinţă de cauză.
Caracterul nereal al apărărilor petentei, precum şi subiectivismul martorelor audiate rezultă cu claritate din examinarea celorlalte probe adminsitrate, dar şi din contradicţiile existente între susţinerile petentei şi ale martorelor, care au dau naştere unor suspiciuni demne de luat în seamă.
Nu corespund adevărului susţinerile petentei şi ale celor două martore audiate în sensul că nu s-ar fi desfăşurat comerţ cu amănuntul la punctul de lucru din str. A. întrucât acesta urma să se deschidă ulterior controlului.
Din declaraţiile martorelor audiate în cauză rezultă că proprietara magazinului a trebuit să plece de urgenţă în Bulgaria, rugând pe martora C.G., cu care era bună prietenă, să o ajute la amenjarea magazinului în vederea deschiderii acestuia, martora dând curs solicitării ajutată de fiicele sale, C.A.şi C.M.A. Martora C.G. a declarat că „proprietara magazinului a sosit in ţară pe data de 03.09.2010, amenajarea magazinului a fost încheiată după sosirea proprietarei”, arătând că „la momentul controlului nu exista o persoană angajată ca vânzătoare sau ca vânzător, dar era vorba ca fata cea mare (C.A., subl. ns) să fie angajată, fiind încheiat un contract de muncă pentru perioada de două luni” şi că „Sunt sigură că în ziua respectivă nu s-au efectuat vânzări de produse întrucât magazinul nu era deschis şi fetele mele nu aveau nicio calitate”. Martora C.M.A.. (f. 39) a relatat că „nu exista un vânzător al societăţii respective (petente, subl. ns) la momentul controlului”.
Prin urmare, din relatările celor două martore se desprinde concluzia că singura legătură a celor trei persoane din familia C. cu punctul de lucru al petentei a fost până la data controlului legată de amenajarea magazinului.
Din cererea introductivă rezultă însă că la punctul de lucru a existat o salariată a petentei la momentul controlului, chiar în persoana martorei C.M.A. [„prin intermediul salariatei noastre, dacă i se permitea, puteam să ne exercităm acest drept aceasta insistând să se facă menţiune că există casa de marcat, dar că nu a avut efectiv când să vadă cum funcţionează” – f. 5 ; persoana găsită la punctul de lucru, respectiv numita C.M.A. (…) le-a comunicat (agenţilor constatatori, subl. ns) că patronii sunt plecaţi, îi aşteaptă pentru a primi instrucţiuni privind modul de folosire a aparatului”].
Este cert că la momentul controlului martora C.M.A. se afla în magazin în calitate de vânzătoare, cu sau fără forme legale, dat fiind că în procesul verbal de contravenţie martora este menţionată în această calitate şi, în plus, martora era în posesia ştampilei societăţii petente, care nu s-ar fi putut afla într-un sertar al unui magazin în curs de amenajare, lăsat în grija unor persoane străine de magazin, fieacestea şi bune prietene ale proprietarilor.
Funcţionarea punctului de lucru al petentei a fost autorizată încă din data de 09.06.2010, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis pe numele petentei de de pe lângă Tribunalul … eliberat la data de **.**.2010 (f. 9), prin urmare, au mai trecut încă două luni până la data încheierii procesului verbal de contravenţie (**.**.2010), perioadă suficientă pentru deschiderea efectivă a magazinului din str. A..
Având în vedere momentul autorizării punctului de lucru şi existenţa ştampilei petentei în posesia vânzătoarei C.M.A., instanţa apreciază ca reale constatările agenţilor constatatori în sensul că la punctul de lucru petenta desfăşura comerţ cu amănuntul în magazin nespecializat.
Nu pot fi reţinute ca întemeiate susţinerile petentei conform cărora ar fi existat în magazin la data controlului efectuat de agenţii constatatori un aparat de marcat electronic fiscal.
Factura nr. *** din 2010 (data procesului verbal de contravenţie), eliberată la achiziţionarea de către petentă a casei de marcat, are înscrise la rubrica Date privind expediţia următoarele menţiuni: „Numele delegatului – S.K.P., CI seria … nr. ******; Expedierea s-a făcut în prezenţa noastră la data de **.**.2010, ora 10.05”. Cu aceste menţiuni, petenta încearcă să convingă că avea casa de marcat la momentul controlului, desfăşurat la data de **.**.2010, ora 15.30, deci la câteva ore după ora înscrisă în factura eliberată la vânzarea aparatului.
Însă, potrivit art. 1182 din Codul civil, data înscrisului sub semnătură privată nu este opozabilă terţilor decât după îndeplinirea anumitor formalităţi precum prezentarea la o instituţie publică sau înscrierea în anumite registre publice, regulă instituită pentru protejarea intereselor terţilor împotriva manoperelor frauduloase ale părţilor, de regulă manifestate prin antedatare. Prin urmare, data unui înscris sub semnătură privată este numai o menţiune a părţilor, iar faţă de terţi data înscrisului nu face prin ea însăşi dovada realităţii ei, regulă care se aplică, pentru identitate de raţiune şi în privinţa orei unui înscris sub semnătură privată.
Faţă de cele expuse, nu sunt suficiente menţiunile din factura nr. *** din 2010 pentru a se proba în mod cert data achiziţionării aparatului de marcat, motiv pentru care instanţa va proceda la examinarea altor mijloace de probă pentru a clarifica acest aspect.
Prin cererea introductivă petenta arată că martora C.M.A. a adus la cunoştinţa agenţilor constatatori existenţa casei de marcat în magazin la momentul desfăşurării controlului.
Martorele audiate au declarat însă în sens contrar. „Eu nu ştiam nimic de casa de marcat, auzisem ceva de la mama mea, dar nu ştiam exact” a arătat martora C.M.A. relatând despre ceea ce s-a întâmplat în timpul controlului. Martora C.G. a negat însă că ar fi cunoscut ceva despre existenţa casei de marcat la momentul controlului („Martora C.A. a fost luată ca din oală neştiind ce se întîmplă şi nici despre casa de marcat. Precizez că martora m-a sunat în timpul efectuării controlului ocazie cu care le-am spus telefonic agenţilor constatatori că nu ştiu nimic despre casa de marcat. Le-am spus că nici eu nu pot să dau mai multe detalii, întrucât ajutam numai la aranjarea magazinului”).
Faţă de aceste declaraţii ale martorelor, în condiţiile în care proprietarii societăţii petente erau plecaţi din ţară, iar singurele lor persoane de încredere erau cele trei persoane din familia C., se nasc mai multe întrebări fireşti: Cine a efectuat demersurile pentru achiziţionarea aparatului de marcat ?; Cine a adus la magazin aparatul de marcat în intervalul 10.05 (data înscrisă pe factură) – 15.30 (data încheierii procesului verbal de contravenţie); De ce niciuna dintre cele trei persoane din familia C, în mod surprinzător, nu cunoaşte nimic despre existenţa casei de marcat în condiţiile în care, după cum rezultă din declaraţiile acestora, aveau cheile magazinului, deci aparatul de marcat nu ar fi putut fi adus la punctul de lucru al petentei fără ştiinţa lor ? Nici petenta şi nici martorele audiate nu au arătat nimic cu privire la aceste aspecte.
Procedând la examinarea facturii nr. *** din 2010 emisă la vânzarea aparatului de marcat, instanţa constată că semnătura executată la rubrica „Semnătura de primire” aparţine în mod cert martorei C.G., care a semnat în mod identic declaraţia dată în cauză, deşi la rubrica „Numele delegatului” este menţionat numele reprezentantei legale a petentei, respectiv, S.K.V., care era plecată din ţară la acel moment. În lumina acestei constatări, rezultă că declaraţiile martorei C.G. sunt însă în mod vădit nesincere, iar aceasta cunoaşte momentul exact al achiziţionării casei de marcat, dar nu a dorit să relateze nimic în legătură cu acest fapt pentru a ascunde adevărul, respectiv faptul că aparatul de marcat s-a achiziţionat după efectuarea controlului de către agenţii constatatori.
Din menţiunile completate în cartea de intervenţii a aparatului de marcat achiziţionat de petentă la instalarea acestuia rezultă că această operaţiune s-a realizat (nota bene!) la data de **.**.2010, la ora 16.30, iar la ora 15.45 în aceeaşi zi a fost emis bonul fiscal nr. 1 şi raportul zilnic nr. 1 (ataşate în copie la dosar – f. 23 şi din care rezultă aceeaşi oră şi aceeaşi dată). Aceste menţiuni, care nu puteau fi modificate întrucât toate datele ulterior înscrise pe bonurile fiscale ar fi fost eronate, întăresc concluzia că momentul achiziţionării aparatului de marcat este ulterior sancţionării contravenţionale a petentei.
Coroborând datele existente în raportul zilnic de activitate şi bonul fiscal emise iniţial de aparatul de marcat, cu declaraţiile contradictorii şi vădit subiective ale petentei şi ale martorelor audiate, instanţa apreciază că situaţia de fapt reţinută de agenţii constatatori corespunde adevărului şi sub aspectul inexistenţei aparatului de marcat, fiind evidentă intenţia petentei şi a martorelor de a ascunde realitatea.
Nici susţinerile potrivit cărora suma confiscată nu ar fi provenit din vânzări, ci aparţinea numitei C.A. nu pot fi reţinute ca întemeiate.
Din cele expuse anterior a rezultat cu prisosinţă nesinceritatea martorelor audiate. În acest context, nu sunt credibile declaraţiile date pentru a justifica găsirea în magazin a sumei de banii de către agenţii constatatori, respectiv că numita C.A. a trebuit să plece în grabă, uitând banii la vedere în magazin.
În ceea ce priveşte legalitatea procesului verbal de contravenţie, instanţa reţine următoarele:
Procesul verbal de contravenţie seria …. nr. …. din data de **.**.2010 a fost încheiat cu respectarea cerinţelor de fond şi de formă prevăzute de lege.
Sub aspectul condiţiilor de fond necesare pentru legalitatea procesului verbal de contravenţie, se constată că fapta reţinută în sarcina petentei a fost dovedită, constituie contravenţie şi a fost corect încadrată juridic.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 28 din 25 martie 1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, precum şi să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale şi să le predea clienţilor.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, aprobate prin H.G. nr. 479/2003, în sensul art. 1 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, prin agenţi economici se înţelege persoanele fizice şi juridice, asociaţiile familiale, precum şi orice alte entităţi care efectuează cu plată, pe teritoriul României, livrări de bunuri cu amănuntul şi/sau prestări de servicii direct către populaţie, cu excepţia instituţiilor publice.
Prin urmare, fapta petentei care a desfăşurat livrări de bunuri cu amănuntul către persoane fizice la punctul său, fără însă a fi dotată şi, deci, fără a utiliza aparat de marcat electronic fiscale avizate, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 40.000 lei conform art. 10 lit. b) şi 11 alin. 1 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă nr. 28 din 25 martie 1999.
Chiar dacă ar fi real faptul că ar fi existat la data controlului aparatul de marcat în magazinul supus controlului, acesta nu era utilizat, instalarea sa efectuându-se aşa cum s-a reţinut anterior, la data de **.**.2010, ulterior controlului. În aceste împrejurări subzistă fapta contravenţională, simpla deţinere a aparatului ca obiect de inventar neînlăturând existenţa faptei contravenţionale, de vreme ce acesta nu este utilizat şi nu se eliberau bonuri fiscale.
Odată dovedită fapta contravenţională, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999 în mod corect agenţii constatatori au procedat la confiscarea sumei găsită în magazinul petentei ca monetar rezultate din vânzări în temeiul art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999 s-a dispus confiscarea sumei de 49 de lei.
În ceea ce priveşte condiţiile de formă, instanţa reţine că procesul verbal conţine toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001.
Instanţa califică drept o apărare pe fondul cauzei excepţia nulităţii procesului verbal de contravenţie întemeiată pe o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. 7 , art. 17 şi art. 19 din O.G. 2/2001, urmând a respinge ca neîntemeiate această apărare, pentru considerentele ce urmează.
Nu au fost nesocotite dispoziţiile art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, întrucât nefiind de faţă reprezentantul legal al petentei, acesta nu putea fi încunoştinţat despre dreptul său de a face obiecţiuni, iar normele de procedură contravenţională (art. 19 alin. 1 teza a II-a din O.G. nr. 2/2001 interpretat a contrario) permit încheierea procesului verbal de contravenţie în lipsa reprezentantului legal al contravenientului persoană juridică. Prin urmare, împrejurarea invocată de petentă nu constituie viciu de procedură şi nu atrage nulitatea procesului verbal de contravenţie. Oricum, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (aplicabile şi în procedura contravenţională potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001), sancţiunea nulităţii nu intervine în mod automat, ci numai cu condiţia dovedirii unei vătămări. Cum petenta şi-a valorificat dreptul la apărare prin formularea plângerii contravenţionale în faţa instanţei de judecată, unde a avut posibilitatea să supună analizei legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, nu poate fi justificată o vătămare a intereselor procesuale ale petentei.
Contrar afirmaţiilor petentei, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, fapta reţinută în sarcina petentei fiind descrisă corespunzător, astfel încât rezultă clar ce anume i se impută, nefiind necesar să fie arătate alte elemente pentru a se putea aprecia asupra gravităţii faptei.
Conform art. 19 alin. 1 teza a II-a din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze procesul verbal, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate prin semnătură de cel puţin un martor. Contrar susţinerilor petentei, procesul verbal a fost întocmit cu respectarea acestei dispoziţii legale, menţionându-se lipsa din ţară a reprezentantului legal al petentei, şi existând semnătura unui martor asistent (C.A.).
Art. 34 din O.G. nr. 2/2001 prevede că instanţa competentă să soluţioneze plângerea hotărăşte asupra sancţiunii aplicate. Potrivit art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanţa constată că petenta a fost sancţionată cu amenda contravenţională în cuantum egal cu minimul prevăzut de lege pentru această faptă. Sancţiunea aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptei, ţinând seama nu numai de consecinţele faptei (neevidenţierea produselor vândute şi a încasărilor, ceea ce favorizează sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, posibilitatea comercializării unor produse cu provenienţă ilicită), dar şi de circumstanţele personale ale petentei, care a săvârşit fapta la un nou punct de lucru, prezumându-se că avea experienţă ca agent economic şi cunoştea obligativitatea utilizării aparatului de marcat. Faţă de comportamentul ulterior al petentei, aplicarea sancţiunii amenzii apare cu atât mai necesară întrucât aceasta nu a conştientizat pericolul social al faptei şi, în conivenţă cu martori nesinceri, a încercat să obţină câştig de cauză în justiţie. A pronunţa o soluţie favorabilă petentei, fie şi prin înlocuirea amenzii cu avertismentul, ar însemna o încurajare a agenţilor economici să încalce legea sub aparenţa corectitudinii.
Pe fondul celor expuse, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională.
