În motivare, reclamanta a arătat că, prin accidentul din data de 22.03.2010, cauzat de pârâta de rând I au fost produse pagube autoturismului societăţii reclamante marca Mercedes SLK280. La data producerii accidentului autoturismul pârâtei avea de răspundere obligatorie auto la SC Carpatica Asig SA, prin poliţa nr.HR01189601.
Reclamanta susţine că la data accidentului a fost efectuată constatarea amiabilă între conducătorii auto implicaţi în accident, răspunzătoare de producerea accidentului declarându-se d-na OSM în calitate de conducător auto şi proprietar al autoturismului implicat în accident.
În data de 28.04.2010 reclamanta a formulat notificare privind cererea de despăgubire la asiguratorul SC Carpatica Asig –Sucursala Tg.-Mureş, fiind format dosarul de daună nr. RA 0069MS10, avariile consemnate fiind bara protecţie spate şi panou spate, despăgubirea oferită fiind de 1227,51 lei.
Reclamanta a mai arătat că, în vederea efectuării reparaţiei s-a adresat unei unităţi de specialitate, respectiv SC Aliat SRL Tg.-Mureş, reprezentant al firmei Mercedes, care a stabilit contravaloarea reparaţiei autoturismului la valoarea 4875,38 lei. A solicitat o ofertă şi de la o altă unitate de specialitate respectiv SC RMB INTER AUTO SRL Cluj-Napoca reprezentant al firmei Mercedes, valoarea devizului fiind de 5239,33 lei. S-a adresat din nou asiguratorului SC Carpatica Asig, comunicându-i că valoarea reparaţiei se ridică la suma de 4875,38 lei, reprezentanţii acesteia comunicându-i că plafonul pentru acordarea despăgubirilor nu poate fi mai mare de 1200 lei.
Reclamanta a efectuat reparaţiile la una din unităţile de specialitate, respectiv laSC Alliat SRL Tg.-Mureş, valoarea facturii fiind de 4875,38 lei. Totodată mai arată că valoarea reparaţiilor nu depăşeşte limita de despăgubire stabilită prin poliţa de asigurare a autoturismului răspunzător de producerea pagubei invocând dispoziţiile art.26 din ordinul nr.21/19.11.2009 pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule.
În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.42 şi următoarele din Legea nr.136 din 29.01.1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi pe revederile art. 26 ale Ordinului nr.21/19.11.2009 pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule.
Pârâta SC Carpatica Asig SA, prin Sucursala Zonală Cluj a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepţie, prematuritatea cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
A arătat, cu privire la excepţia invocată, că sunt aplicabile prevederile art.3 pct.7 coroborate cu art. 6 şi 56 din C.com, litigiul având natură comercială. Susţine că în cauză sunt incidente prevederile imperative ale art.7201 C.pr. civ., în sensul că anterior introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta avea obligaţia de a încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă.
Pe fondul cauzei a susţinut că, a format dosarul de daună RA0069MS10, ocazie cu care a comunicat reclamantei lista documentelor necesare în vederea eliberării despăgubirii. Reprezentantul reclamantei şi-a exprimat, fără echivoc, acordul ca reparaţia avariilor să se facă într-o unitate service agreată de societatea asigurătoare, la tarifele de manoperă practicate de aceste unităţi service. Prin întocmirea procesul verbal de constatare a avariilor s-au stabilit soluţiile tehnologice necesare pentru remedierea avariilor, fiind semnat fără obiecţiuni de către reprezentantul reclamantei. Raportat la poziţia reclamantei a calculat cuantumul despăgubirilor, rezultând suma de 1227,51 lei, sumă neacceptată de reclamantă.
A susţinut şi că reclamanta a procedat la înlocuirea soluţiilor tehnologice agreate de părţi nesocotind în totalitate prevederile legale şi acordul de voinţă dintre părţi.
Referitor la solicitarea reclamantei cu privire la obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 500 lei, arată că nu este întemeiată întrucât societatea a calculat despăgubirile şi le-a oferit reclamantei, însă aceasta a refuzat acceptarea fără o justificare, nemaifiind astfel aplicabile prevederile art.37 din Ordinul CSA nr.21/2009. A criticat inclusiv modalitatea de calcul a penalităţilor.
Totodată a combătut temeinicia solicitării privind despăgubirile rezultate din lipsa de folosinţă a bunului, susţinând că avariile au fost minore, iar autoturismul se afla într-o stare tehnică foarte bună. Susţine că între reclamantă şi pârâtă nu au existat raporturi de natură contractuală care să permită valorificarea unor daune compensatorii.
În drept a susţinut incidenţa Legii nr.136/1995, a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă adoptate prin Ordinul CSA 21/2009.
În probaţiune a solicitat interogatoriul reclamantei sau proba cu expertiza tehnică judiciară.
Pârâta OSM a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale, pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
A invocat prevederile art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în sensul că în cauză nu poate avea decât calitatea de intervenient forţat, ceea ce determină excluderea angajării răspunderii solidare a asiguratului cu asiguratorul. A confirmat că, la data producerii accidentului, era titulara poliţei de asigurare de răspundere civilă auto pentru autoturismul marca Volkswagen Polo cu nr. de înmatriculare MS-14-MSO, cu valabilitate 25.02.2010-24.08.2010 achitată, prin urmare se impune exonerarea sa de la angajarea răspunderii în solidar cu asiguratorul SC Carpatica Asig SA, avându-se în vedere prevederile art.3-4, art.41 alin.1, art.43, art.48-50, art.53-54 alin.2 şi art.55 din Legea nr.136/1995 coroborate cu prevederile art.26 alin.1 lit.b, c, d art.27 pct.5, art.35-36, art.38, art.41, art.43-44 şi art.47 din Ordinul nr.21/2009 al preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor-pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Pârâta SC Carpatica Asig SA a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea în parte a acţiunii formulată de reclamantă, în sensul că este de acord cu plata sumei de 1227,51 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii cuvenite privind dosarul de daună RA0069MS10, motivând în fapt că, valoarea despăgubirii a fost calculată în program informatic DAT, recunoscut la nivel internaţional, şi care cuprinde date furnizate de către marii producători de automobile şi de piese. Conform calculaţiei în sistem DAT valoarea totală a despăgubirilor se ridică la suma de 1227,51 lei, sumă ce a fost oferită reclamantei, însă aceasta a refuzat, la acel moment neavând nici un fel de justificare.
Reclamanta a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat obligarea pârâtei SC Carpatica Asig SA- Sucursala Tg.-Mureş în calitate de asigurator la plata sumei de de 7375,38 lei
Intervenientul forţat OSM depus la dosar concluzii scrise solicitând admiterea în parte a cererii de chemare în judecată faţă de pârâta SC Carpatica Asig SA cu obligarea acesteia la plata despăgubirilor solicitate cu titlu de reparaţii autoturism şi pentru lipsa de folosinţă a autoturismului avariat, exonerarea sa, intervenient forţat, de la plata oricărei sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru avarii produse prin accidente de autovehicule faţă de reclamanta Business Farm SRL Tg.-Mureş, respingerea cererii de chemare în judecată în privinţa solicitării obligării pârâtei Carpatica Asig SA la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% / zi de întârziere, obligarea pârâtei SC Carpatica Asig SA la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat.
În motivare a invocat prevederile art.54 alin.2 şi art.55 din Legea 136/1995 conform cărora pentru prejudiciile suferite de persoana vătămată pin producerea unui accident de autovehicule, se angajează răspunderea asigurătorului şi nu a persoanei vinovate de producerea prejudiciului, cu excepţia cazului în care întinderea răspunderii asiguratorului, determină prin contractul de asigurare este posibilă angajarea răspunderii asiguratului, în condiţiile răspunderii civile delictuale.
În probaţiune s-au administrat înscrisuri, fiind anexate: notificare privind cererea de despăgubire (f.5-6), adresa nr.735/05.05.2010 a SC Carpatica SA (f.7-8), factura seria MS ALT nr.7421940/13.05.2010, calcul reparaţie nr.8 şi nr. ms-08-puy (f.10-19), constatare amiabilă de accident (f.20), proces-verbal de constatare a pagubelor la autovehicule în dosar de daună nr. RA0069MS10 din 22.03.2010 (f.21-35,62-63,67-97), dosarul de daune (f.21-35, 54-57, 67-97), nota tehnică (f.60), contract de închiriere autovehicul (f.61), factura nr. 166/11.08.2010 (f.99), nr.0062/18.10.2010(f.9,99,107) confirmare de primire (f.64), ordin de plată nr.326/08.06.2010 (f.102), chitanţa seria PTS nr.038/18.11.2010 (f.106).
La termenul din 22.11.2010 a fost respinsă excepţia invocată de pârâtă şi care decurge din neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C pr civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Oprea, fiind introdusă în cauză, potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, în calitate de intervenient forţat.
Analizând probele administrate din prisma dispoziţiilor legale incidente instanţa reţine următoarele:
Starea de fapt
Autoturismul proprietatea reclamantei a suferit avarii în urma unui accident rutier în care responsabilitatea producerii a fost reţinută în persoana intervenientei OSM, aspect necombătut de nici una dintre părţi.
La momentul producerii accidentului, intervenienta avea încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă cu pârâta S.C. Carpatica Asig S.A. (f.87-90).
Părţile implicate în accident au semnat formularul de constatare amiabilă de accident, reglementat de prevederile Ordinului nr. 21/2008 C.S.A.
Avariile au fost consemnate în acesta din urmă şi au constat în mască spate (spoiler) pentru autoturismul aparţinând reclamantei. În conformitate cu prevederile art. 7 al Ordinului nr. 21/2008 a fost deschis dosarul de daună RA0069MS10 în 22.03.2010, soluţionarea acestuia fiind guvernată de prevederile Ordinului nr. 21/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Raportat la procesul-verbal de constatare a pagubelor (f.67), acceptat de către părţile implicate (asigurător şi păgubit) şi în care au fost consemnate piesele avariate, bară protecţie spate şi panou spate şi soluţia tehnologică– reparaţia, a fost stabilit cuantumul despăgubirii conform devizului ante-calcul la 1227,51 le.
Reclamanta a susţinut reparaţia autovehiculului prin înlocuirea pieselor avariate, la unitatea service Aliat S.R.L. cuantumul lucrării fiind de 4875,38 lei (dovada achitării acestei sume, fiind depusă după închiderea dezbaterilor, cu ocazia concluziilor scrise depuse de reclamantă).
În privinţa condiţiilor prevăzute de: Legea nr. 136/1995
ART. 43
Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, conform dispoziţiilor art. 49, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba, ori prin hotărâre judecătorească.
ART. 49
Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu: a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare;
ART. 54
Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.
În cauză sunt incidente prevederile Ordinului nr. 21/2009 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la momentul producerii accidentului şi al notificării despăgubirii (art. 26,36,37, 40,41,43,45) la care se va face referire în cele ce urmează.
Asupra cadrului procesual.
Legiuitorul stabileşte cadrul procesual, persoana păgubită prin accident rutier trebuie să îşi valorifice dreptul la despăgubiri în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă, fiind obligatorie citarea persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forţat.
Asupra temeiniciei pretenţiilor.
I.
Instanţa constată că reclamanta nu a respectat prevederile incidente în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, incidentă în cauză.
Astfel, cu ocazia avizării de daună a asigurătorului a adus la cunoştinţa acestuia avariile suferite, mai mult a fost de acord cu cele constatate, în privinţa pieselor avariate şi a soluţiei tehnologice adoptate, semnând procesul-verbal de constatare a pagubelor, fără obiecţiuni. Cu toate acestea, ulterior, din conduita adoptată, a rezultat că, unilateral, fără concursul pârâtei a înţeles să ignore acest proces-verbal, modificând soluţia tehnologică adoptată.
În primul rând instanţa reţine că potrivit art. 36 alin4 din Ordinul C.S.A nr.21/2009 asigurătorul a prezentat păgubitei oferta de despăgubire. Acesta a achiesat la aceasta, fără obiecţiuni, nefiind relevată ulterior o cauză de viciere a consimţământului exprimat.
În situaţia unui consens asupra persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului, asupra cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului, precum şi asupra cuantumului prejudiciilor produse, ca în cazul de faţă, procedura de despăgubire se realizează fără intervenţia instanţei de judecată. (interpretarea coroborată a prevederilor art. 43 şi 45 din Ordinul C.S.A).
Instanţa mai reţine şi că, reclamanta, deşi avea obligaţia legală de a aduce la cunoştinţa asiguratului eventualele pagube suplimentare rezultate ca urmare a reparaţiei şi care îşi aveau cauza în accident, în vederea suplimentării procesului verbal de constatare a pagubelor, suplimentare care presupunea acordul tuturor părţilor (art. 40 alin.3 şi 4 din Ordin), a înţeles să modifice unilateral soluţiile tehnologice la care achiesase.
În chiar cuprinsul procesului verbal de constatare daune, înmânat reclamantei conform prevederilor art. 41 din Ordin este consemnată această obligaţie (f.63), deci nu ar putea invoca în apărarea sa neinformarea cu privire la aceste obligaţii. Nota tehnică emisă de unitatea service din 28.02.2010 (f.60) nu a fost înregistrată la pârâtă. Singura notificare a pârâtei în sensul achitării unui cuantum al despăgubirilor mai mare decât la care aceasta a consimţit a fost procedura prealabilă a concilierii.
În mod întemeiat pârâta a refuzat achitarea unui alt cuantum în condiţiile în care părţile anterior, în mod legal şi amiabil conveniseră asupra cuantumului despăgubirilor.
De altfel, nici în faţa instanţei de judecată, reclamanta nu a demonstrat neechivoc faptul că soluţia tehnologică pe care a adoptat-o, fără concursul pârâtei a fost justificată de avariile înregistrate.
Mai mult, deşi avea interesul dar şi obligaţia legală (art. 44 alin. 1 teza finală) de a demonstra temeinicia demersului său, reclamanta s-a opus expertizării tehnice a autoturismului, nu a produs alte probe care să demonstreze necesitatea schimbării soluţiei tehnologice, iar în intervalul de timp cuprins între introducerea cererii şi al finalizării litigiului a procedat la înstrăinarea bunului, nemaifiind posibilă cercetarea tehnică a acestuia (f.99)
În concluzie, persoana păgubită nu a făcut dovada prejudiciului suplimentar suferit, nefiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a societăţii de asigurare, pentru toată suma 4875,38 lei în condiţiile Legii nr. 136/1995, iar faţă de poziţia exprimată de pârâtă, cererea urmând a fi admisă în parte, pentru 1227,51 lei, cu titlul de despăgubire-prejudiciu.
II.
În privinţa cererii de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de o,1% pe zi de întârziere, instanţa apreciază că această cerere nu este justificată. Textele art.36 şi 37 ale Ordinului nr. 21/2009 reglementează condiţiile aplicării acestor penalizări, or raportat la acestea instanţa constată că pârâta a ofertat-o pe reclamantă în aceeaşi zi în care a avizat-o. Mai departe, reclamanta avea obligaţia, ca în vederea eliberării sumei, ulterior efectuării reparaţiei, să depună documentele care justificau plata (acestea au fost depuse numai în faţa instanţei de judecată şi numai după închiderea dezbaterilor). Însă aceasta a notificat-o pe pârâtă cu privire la o altă sumă în privinţa căreia aceasta din urmă nu îşi exprimase acordul, şi pe care în mod justificat a refuzat-o.
Numai cu ocazia prezentului demers judiciar s-a stabilit neechivoc cuantumul total al despăgubirii datorate de asigurător şi acceptat la plată după depunerea înscrisurilor doveditoare, de 1227,51 lei, deci nu se poate reţine că, în mod defectuos asigurătorul RCA nu şi-a îndeplinit obligaţiile, în termenele prevăzute la art. 36 din Ordin, pentru a deveni aplicabile penalizările de 0,1% pe zi de întârziere.
Potrivit art. 36 alin.1 din Ordin despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
În concluzie cererea accesorie privind obligarea pârâtei la aplicarea penalizărilor de întârziere nu este întemeiată.
III.
În privinţa pretenţiilor de 2000 lei, daune compensatorii rezultate din neutilizarea autoturismului de la data accidentului până la efectuarea reparaţiilor, instanţa constată că această cerere este în parte întemeiată.
Are în vedere în acest sens prevederile art. 45 din Ordin, potrivit cărora despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care se formulează pretenţii de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului avariat dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparaţiei pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosinţă se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Şi în acest caz sarcina probei aparţine păgubitului şi se face cu înscrisuri doveditoare.
Din calculaţia reparaţie întocmită de pârâtă, al cărui cost final a fost adus la cunoştinţa reclamantei şi acceptat, rezultă că manopera presupunea un timp total de 6.5 ore. Aproximativ acelaşi interval de timp este rezultat din calculul reparaţie nr. 8 realizat de unitatea service Aliat S.R.L., (12 U.L.= o oră, necesare 47U.L.+53 U.L.=8,3 ore-f.12) dar şi din cel realizat de unitatea service din Cluj-Napoca (f.17).
Contractul de închiriere depus la dosar (f.61) în dovedirea acestor pretenţii, atestă faptul că pentru o perioadă de 44 zile (01.04.2010-15.05.2010) reclamanta a închiriat un autovehicul, pentru suma de 3000 lei. Reparaţia autovehiculului avariat nu putea depăşi intervalul de 6,5 ore cel mult 8 ore, deci o zi lucrătoare. În acest interval se justifică o lipsă de folosinţă de 68 lei (3000/44).
În concluzie, în raport de prevederile legale reţinute a fi incidente, instanţa va admite în parte această cerere.
IV.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în privinţa celor solicitate de reclamantă (taxă de timbru şi timbru judiciar de 558 lei), având în vedere că pretenţiile sale au fost întemeiate numai cu privire la despăgubirea pentru lipsa de folosinţă a bunului avariat, instanţa le va admite proporţional, suma admisă reprezentând 0,9% din suma pretinsă, deci va obliga pârâta la plata sumei de 5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. În privinţa sumei admise cu titlul de prejudiciu, în cuantum de 1227,51 lei, instanţa apreciază că a fost recunoscută de pârâtă prin procesul-verbal constatare daune, iar poziţia de obligare la plata acestei sume se impune numai la acest moment, când s-a clarificat problema despăgubirilor totale.
În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate de intervenienta forţată constând în onorariu de avocat, instanţa apreciază că sunt neîntemeiate căci dovada acestor cheltuieli a fost realizată cu nerespectarea prevederilor 115 C pr civil, art.138 C pr civilă, dezbaterile fiind închise la momentul depunerii chitanţei, în fotocopie (f112-113).
