În motivare a arătat că, urmare a unui eveniment de circulaţie produs in data de 13.06.2007, auto asigurat prin poliţa de AVA/0225665, emisa la data de 15.02.2007 (valabilă de la data producerii accidentului), proprietara bunului asigurat i-a avizat pentru plata despăgubirilor. A mai arătat că poliţa de asigurare de mai sus, a fost încheiata cu facilitatea de plata a primei de asigurare, in rate, după cum urmează: cate 71 Euro la datele de 15 ale lunii (incepind cu luna a 3 a 2007 si pina in luna a 11.2007). La data producerii accidentului generator de prejudicii, parata asigurata achitase ratele de prima datorate până la data de 15.05.2007 inclusiv, urmând ca, in virtutea contractului de asigurare sa achite ratele datorate începând cu luna iunie 2007. Ca urmare a solicitărilor asiguratei parate de a se proceda la rezilierea poliţei de asigurare incepind cu data de 20.07.2007 (datorita instrainarii acestui auto), i-a comunicat paratei prin adresa 10049/03.08.2007 ca rezilierea se poate produce conform dispoziţiilor art. 20 indice 1 din Legea 136/1995, iar datorita faptului ca, la acea data, auto se afla in reparaţii i s-a solicita sa opteze intre a renunţa la despăgubiri si a-si repara auto nefacand uz de dreptul la despăgubire, fie sa i se retina din despăgubire, in raport cu art. 8.12 din Condiţiile de asigurare, ratele de prima pina la sfârşitul perioadei de asigurare. Parata, prin reprezentantul sau Ormenisan Vasile a comunicat ca renunţa la rezilierea poliţei, condiţii in care dosarul de daune AVA/MS/0855/2007 a fost finalizat prin plata despăgubirii datorate, la data de 17.09.2007 prin ordinul de plată 1316 şi că plata a fost efectuata in contul unităţii service care a efectuat reparaţia, conform cererii asiguratei parate nr. 10803 din data de 28.08.2007. După plata despagubrii, parata asigurata nu a mai plătit ratele datorate pina la expirarea perioadei de asigurare. Drept urmare, la data de 22.11.2007, prin adresa 13622, a conciliat parata pentru rezolvarea diferendului, invitaţia la conciliere rămânând fara răspuns.
În continuare reclamanta a învederat că la data de 13.03.2009, prin adresa nr. 2237, a re-conciliat parata, explicandu-i ca, si in cazul rezilierii ca urmare a instrainarii bunului asigurat, asiguratul este obligat sa achite cuantumul integral al primei de asigurare, fie sa i se returneze primele incasate pentru perioada pina la sfârşitul contractului, sub aceeaşi condiţie (de a nu i se fi plătit despăgubiri in baza poliţei reziliate). De asemenea, consideră că, parata, incasand o despăgubire in temeiul contractului de asigurare AVA/0225665, chiar si in condiţiile rezilierii efectelor acesteia incepind cu data de 29.06.2009, datorează restul din cuantumul primei de asigurare totala menţionata in poliţa, si anume acele rate care nu au mai fost plătite incepind cu data de 15.09.2007, in valoare totala de 213 Euro.
În drept, s-au invocat prevederile art. 112 Cod Proc. Civila, Legea nr. 136/1995, Ordinul nr.11/2007.
La termenul de judecată din data 23.01.2011, pârâta a depus la dosar întâmpinare (filele 56 –57), prin care a solicitat admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii introductive ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, faţă de pretenţiile invocate de reclamantă prin cererea introductivă, apreciază că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că pretenţiile reprezentând rate aferente contractului de asigurare au fost scadente după data de 29.06.2007, când au înstrăinat autovehiculul în favoarea numitei Creţu Ramona, în baza facturii fiscale nr. 166. De asemenea, preluând prin cumpărare autoturismul, numita Creţu Ramona a preluat şi toate obligaţiile aferente calităţii de proprietar a autoturismului, inclusiv acelea de a plăti în continuare ratele aferente contractului de asigurare. În continuare a învederat că nu mai are nici obligaţia şi nici interesul de a mai achita ratele pretinse prin cererea introductivă, având în vedere că, riscul asigurat putea fi produs doar de către cumpărătoarea Creţu Ramona şi tot aceasta ar fi beneficiat de despăgubiri în baza contractului de asigurare şi că, încă din faza desfăşurării procedurii de conciliere, reclamanta avea cunoştinţă despre înstrăinarea autoturismului.
În drept, pârâta nu şi-a motivat cererea.
La dosar s-au depus următoarele înscrisuri: activity report (f.4), transmitere fax (f.5), adrese (f.6,7,15,16), factură fiscală (f.8), convocare la conciliere (f.9,10-11), confirmare de primire (f.12), ordin de plată (f.13-14), tabel privind data scadenţei (f.17), dosar de daună (f.18), chitanţă (f.19), planşe foto (f.20), cerere de despăgubire (f.21), accept de plată (f.22), anexă la certificatul de înmatriculare (f.25), copia permisului de conducere a CI seria MS nr. 182255 şi talonul (f.26), Anexa V (f.27), poliţă (f.28), raport de inspecţie (f.29), notă de calcul (f.30), asigurare valabilă (f.33), proces verbal de constatare (f.37), declaraţie de daună la asigurările de bunuri (f.38), asigurare facultativă a autovehiculelor (f.62-64).
Analizând actele şi lucrările dosarului asupra excepţiei prescripţiei invocată de instanţă din oficiu la termenul de judecată din 8.12.2010, instanţa reţine următoarele:
În aplicarea art.137 C.pr.civ., excepţia prescripţiei dreptului la acţiune fiind una de fond care face de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, trebuie soluţionată cu prioritate faţă de orice alte cereri sau excepţii invocate în cauză.
Pretenţiile reclamantei derivă dintr-un contract de asigurare, contract de natură a atrage aplicarea prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Conform acestui act normativ menţionat în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripţie este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligaţiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare.
Cererea de chemare în judecată a fost depusă de către reclamantă prin poştă la data de 31.8.2010 (f. 39), iar scadenţa ultimei obligaţii de plată a fost la 15.11.2007.
Faţă de cele ce preced raportat la prevederile legale invocate, instanţa constată întemeiată excepţia invocată şi urmează să constate prescris dreptul material la acţiune în privinţa creanţei solicitate, cererea urmând a fi respinsă în consecinţă.
Nefiind întrunite prevederile art. 274 C. pr. civ. va fi respinsă şi cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
