În motivare, reclamatele au aratat ca în anul 1932 si 1939, unchiul acestora …….., a cumparat imobilul situat în Tulcea, str. …….., str. …….., soseaua …….., compuse din 6 apartamente cu 29 camere, 6 dependinte totalizând o suprafata construita de 769 mp si un teren aferent de 1600 mp asa cum rezulta din actul de proprietate si referatul cu privire la nationalizarea imobilelor din Tulcea.
Prin Decretul nr. 92/1950 s-a dispus nationalizarea acestor imobile, în care s-a facut mentiunea ca autorul partilor, defunctul …….. a avut în trecut hotel, restaurant si locuinta si nu a fost casatorit.
La data de 01.02.1981 …….. a decedat iar mostenitori au ramas nepotii de frate si sora: …….., fosta ……., mama reclamantelor, …….., …….. si …….., asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 237/22.05.1981.
La data de 02.02.1997 a decedat si mama reclamantelor, …….. (fosta ……), dupa care au ramas ca mostenitoare reclamantele, conform certificatului de mostenitor nr. 61/03.04.1997, eliberat de Biroul Notarului Public ………
Au mai aratat reclamantele ca potrivit art. 2 din Decretul nr. 92/1950 nu intra în prevederile acestui decret si nu pot fi nationalizate imobilele cladite, proprietatea muncitorilor si a pensionarilor proveniti din muncitori precum si a functionarilor, micilor meseriasi, celorlalti pensionari provenite din munca.
În speta, imobilele revendicate au fost preluate abuziv, motiv pentru care nationalizarea acestor imobile este lovita de nulitate absoluta, neputând produce nici un fel de efecte.
În consecinta, statul nu are titlu valabil pentru imobilele nationalizate, singurul act de proprietate care îsi produce efecte în continuare fiind cel al reclamantelor, de la autorul comun ………
În drept, reclamantele si-au întemeiat actiunea invocând dispozitiile art. 480 si art. 481, C. civil, art. 2 din Decretul nr. 92/1950, art. 111, art. 112 si art. 279 C. proc. civ.
Pârâtii, Municipiul Tulcea si Consiliul Local al Municipiului Tulcea, au formulat întâmpinare prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia inadmisibilitatii actiunii.
În motivarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, pârâtii au aratat ca în raport de dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 92/1950, potrivit cu care “imobilele nationalizate trec în proprietatea statului ca bunuri ale întregului popor, fara nicio alta despagubire si libere de orice sarcini sau drepturi de orice fel”, calitate procesuala pasiva în speta poate avea doar statul.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii, pârâtii au aratat ca potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, bunurile preluate de stat fara titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamântului, pot fi revendicate de fostii sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatii.
Ori, în astfel de situatii sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, republicata, însa reclamantele au depasit cu mult termenul stabilit prin acest act normativ, motiv pentru care actiune pe care au formulat-o este inadmisibila.
Prin sentinta civila nr. 646 din 18 februarie 2010 Judecatoria Tulcea a declinat, în temeiul art. 2 alin. 1 lit. b si art. 158 C.proc.civ. competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, unde cauza a fost înregistrata sub nr. 984/88/2010, si unde, reclamantele au formulat precizari cu privire la actiune.
Au aratat astfel ca titlul de proprietate al autorului lor, pe care îsi întemeiaza actiunea în revendicare de fata, îl reprezinta actul de vânzare autentificat de Tribunalul Tulcea sub nr.809/28.03.1939.
Au mai aratat ca în cuprinsul acestui act sunt precizate vecinatatile imobilului revendicat, aratându-se limitele acestuia: la nord, str. …….. pe o raza de 23 metri, la vest cu imobilul …….. pe o raza de 25 m, la sud cu str. …….., pe o lungime de 13,5 metri si o portiune de 8,80 metri lungime si 2,88 metri latime.
În cererea de demolare din 25.01.1971, …….. se referea la o suprafata de 1048 mp si aceiasi suprafata de 1048 mp o mentioneaza si în acordul pentru din 20.01.1971.
Prin donatia lui …….. si prin actul de acceptare a donatiei – Decizia nr. 390/21.10.1974 a Consiliului Popular al judetului Tulcea – s-a trecut în proprietatea statului din suprafata totala ce o detinea de 1412 mp numai suprafata de 500 mp.
Din schita anexa la actul de rezulta ca proprietatea …….. în discutie se compunea din …….. în suprafata de 936 mp, Restaurantul …….. si Hotelul …….., în suprafata de 476 mp, astfel ca în total acesta detinea o suprafata de 1412 mp.
Ulterior, fata de concluziile expertizei topografice efectuata în cauza, reclamantele si-au completat actiunea chemând în judecata în calitatea de pârât S.C. …….. S.R.L., cu sediul în municipiul Tulcea, si fata de sustinerile acesteia ca a înstrainat imobilul revendicat si S.C. …….. S.R.L., cu sediul în municipiul Tulcea, aceasta fiind societatea care a cumparat.
În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri, proba cu martori si s-au efectuat doua expertize tehnice.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtelor Municipiul Tulcea si Consiliul Local Tulcea, instanta retine ca este neîntemeiata motivat de faptul ca reclamantele si-au întemeiat actiunea pe dispozitiile art. 480 si art. 481 C. civil sustinând ca sunt proprietarele imobilelor revendicate, considerând ca pârâtii sunt cei care au în proprietate în prezent aceste imobile.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii instanta retine ca este întemeiata.
Astfel, prin actiunea cu care au învestit instanta, reclamantele au sustinut ca imobilele revendicate au apartinut autorului lor …….. si au fost nationalizate prin Decretul nr. 92/1950, desi potrivit art. 2 din acest decret erau exceptate de la nationalizare, situatie în care nationalizarea acestor imobile este lovita de nulitate absoluta, neputând sa produca nici un efect.
În consecinta, reclamantele considera ca statul nu are titlu valabil pentru imobilele mentionate, singurul act de proprietate al acestora, respectiv actul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 869/28.03.1939 de catre Tribunalul Tulcea, fiind cel care îsi produce în continuare efectele.
Actiunea în revendicare din prezenta cauza este inadmisibila întrucât este în vigoare Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie1945-22 decembrie 1989 care constituie legea-cadru în materia masurilor reparatorii pentru bunurile preluate abuziv în România în perioada regimului comunist, fiind destinata sa asigure repararea prejudiciului cauzat fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, ca urmare a nationalizarii, confiscarii, exproprierii sau a preluarii în orice alt mod a bunurilor aflate în proprietatea acestora.
În acest scop, Legea 10/2001 prevede o procedura speciala si obligatorie în cadrul careia persoanele îndreptatite sunt obligate, în primul rând, sa notifice unitatea detinatoare, în termen de cel mult un an de la data intrarii în vigoare, solicitând restituirea în natura sau prin echivalent, indiferent daca preluarea imobilelor a fost facuta cu sau fara titlu valabil. Este asa-numita procedura administrativa prealabila, care, în caz de nerespectare, atrage pierderea dreptului de a solicita în justitie masuri reparatorii în natura sau prin echivalent, fara a deosebi daca preluarea s-a facut cu titlu valabil ori fara nici un titlu.
Daca unitatea detinatoare ori entitatea învestita cu solutionarea notificarii respinge notificarea, persoana îndreptatita poate ataca în justitie, în termenul prevazut de lege, decizia sau dispozitia de respingere, aceasta posibilitate fiind recunoscuta si atunci când persoana notificata refuza sa solutioneze cererea ori nu raspunde în nici un mod, lipsa unui raspuns fiind considerata adeseori de catre instante drept refuz de restituire a imobilului, situatie care deschide celui îndreptatit dreptul de a se adresa instantei judecatoresti competente pentru a se pronunta pe fond asupra temeiniciei pretentiei sale. În toate aceste cazuri, instanta va solutiona cauza în fond, verificând, pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu întemeiata cererea de restituire în natura.
Mai mult, existenta procedurii administrative prealabile nu este o simpla conditie de exercitiu a actiunii, ci însasi calea sau modalitatea legala de restituire în natura a imobilelor revendicate, astfel încât, în caz de nerespectare a termenului de notificare a unitatii detinatoare, persoanele îndreptatite pierd dreptul de a solicita în justitiei restituirea în natura sau prin echivalent a imobilelor respective, adica sunt, cu alte cuvinte, decazuti din dreptul de proprietate. Aceasta sanctiune – pierderea dreptului de proprietate – nu constituie însa o încalcare a principiului garantarii proprietatii private, câta vreme, potrivit Constitutiei, “continutul si limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege”, iar stabilirea unor termene de exercitare ori de valorificare a unui drept este impusa de necesitatea de ordin general a clarificarii rapide si definitive a situatiei juridice a unor imobile. Privarea persoanelor îndreptatite de bunul lor, ca urmare a nerespectarii termenelor si a procedurilor de restituire este o masura legala care sanctioneaza, pentru ratiuni de ordine publica, pasivitatea ori neglijenta fostilor proprietari, fiind, totodata, compatibila si cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO.
În concluzie, Legea nr. 10/2001 suprima, asadar, actiunea în revendicare pe dreptul comun, dar nu si accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege noua, perfectioneaza sistemul reparator si procedural, controlul judecatoresc al reparatiilor, prin accesul deplin si liber la trei grade de jurisdictie, în conditiile art. 21 alin. (1) si (3) din Constitutie si ale art.6 alin. (1) din CEDO.
În aplicarea unitara a Legii nr. 10/2001, prin decizia nr. 33/09.06.2008, Înalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca: “concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres în legea speciala. În cazul în care sunt sesizate neconcordante între legea speciala, respectiv Legea nr.10/2001, si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data în cadrul unei actiuni în revendicare, întemeiata pe dreptul comun, în masura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.”
Reclamantele din prezenta cauza nu au formulat notificare pe Legea nr. 10/2001 si nici nu au precizat care este motivul pentru care nu au uzat de aceasta cale. Ori, numai în ipoteza în care reclamantele ar fi formulat o astfel de notificare, s-ar fi putut pune în discutie în ce masura Legea nr. 10/2001 putea sau nu conduce la o reparatie efectiva în situatia concreta si daca ar fi fost incidente dispozitiile alineatului doi din decizia Înalte Curti de Casatie si Justitie, în sensul ca “daca sunt sesizate neconcordante între legea speciala, (Legea nr. 10/2011) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conventia are prioritate”.
Reclamantele nu ar putea sa invoce pur si simplu in abstracto ca ar exista neconcordante între procedura prealabila prevazuta de Legea nr. 10/2001 si CEDO, fara a indica si care ar fi aceste neconcordante, fara a le justifica si, mai ales, fara a le dovedi la cazul lor particular, pentru ca, în caz contrar, în toate actiunile, toti reclamantii ar invoca pur si simplu ca exista niste neconcordante între Legea nr. 10/2001 si CEDO si întreaga procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 ar fi total inaplicabila.
Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedura administrativa prealabila, cât si anumite termene si sanctiuni menite sa limiteze incertitudinea raporturilor juridice nascute în legatura cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel ca, în prezent Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozitiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedarii imobilelor preluate de stat, cu dau fara titlu valabil, în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura în termenele legale, au deschisa calea actiunii în revendicarea bunului litigios, daca acesta nu a fost cumparat, cu buna-credinta si cu respectarea dispozitiilor legii nr. 112/1995, de catre chiriasi.
Ori, reclamantele nu se încadreaza în niciuna dintre ipotezele enumerate anterior, întrucât nu sunt exceptati de la aplicarea dispozitiilor legii speciale, imobilul fiind preluat în baza Decretului nr. 92/1950, deoarece nu au facut dovada ca autorul lor …….. era persoana care trebuia exceptata de la nationalizare potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950 si nu a fost relevat nici un motiv independent de vointa lor de a nu putea sa fi urmat procedura legii speciale prin formularea notificarii.
Fata de aceste considerente instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului Tulcea si Consiliului Local Tulcea, a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii si a respins actiunea ca inadmisibila.
Au fost obligate reclamantele la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecata catre pârâta SC ……. SRTL Tulcea si la 3000 lei cheltuieli de judecata catre pârâta SC …….. SRL.
