Civil – revendicare imobiliară Fondul funciar


În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că părţile sunt învecinate şi că şi-au trasat gardurile despărţitoare de comun acord, situaţie care a dăinuit timp de 8 ani.

În luna septembrie a anului 2008, pârâta având nevoie de teren pentru a-şi edifica o staţie de epurare, a dat jos gardul reclamantei şi a ocupat o suprafaţă de 130 mp şi şi-a ridicat un alt gard solid, din fundaţie de beton şi plăci metalice.

De asemenea, reclamanta a mai arătat că, pârâta nu deţine nici un titlu, şi nici autorizaţie de construire, drept pentru care a invocat prev.art.480 şi urm. Cod civil.

Se susţine că s-a încercat concilierea prev. de art 720 ind 1 C. proc. civ, art 1073 şi urm C civ.

Pârâta a demarat construcţii pe terenul în litigiu şi se susţine că starea de fapt durează din 1999 şi a fost modificată doar prin fapta pârâtei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 480 şi art. 1073 Cod civil, art.274 Cod procedură civilă.

La data de 15.10.2008, reclamanta a depus precizare de acţiune prin care a solicitat să se dispună ca pârâta să sisteze de îndată şi necondiţionat a lucrărilor demarate pe terenul reclamantei şi demolarea oricăror construcţii.

Reclamanta a arătat că în dosul gardului, pârâta a demarat unele construcţii, s-au săpat şanţuri, pentru fundaţie, deşi nu posedă autorizaţie de construire.

La data de 11.02.2009, pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că în cadrul unui program de investiţii a hotărât amplasarea unei staţii de preepurare a apei uzate, în partea din spate a imobilului, compus din mai multe construcţii şi teren aferent în suprafaţă de 5755 mp, teren cuprins în trei cărţi funciare, astfel:

-suprafaţa de 214,2 m.p. este înscrisă în CF 2314/N Sântana de Mureş, nr cadastral 233/5/1/( 125),

-suprafaţa de 4865 m.p. este înscrisă în CF 2350/N Sântana de Mureş, nr cadastral 233/5/2/( 126),

-suprafaţa de 676 m.p. este înscrisă în CF 1076 Sântana de Mureş, nr cadastral 233/5/3,

teren care i-a fost concesionat de Primăria Sântana de Mureş, pe care l-a cumpărat în anul 2008.

Pentru a verifica înscrierile din cărţile funciare, pârâta a arătat că a apelat la serviciile unui expert topo, pentru efectuarea măsurătorilor şi întocmirea unui plan de amplasament cu propunere de alipire a celor trei parcele cadastrale, plan avizat de Oficiu de cadastru, ocazie cu care s-a constatat că parcela 232/5/3, avea o suprafaţă mai mică decât cea înscrisă în CF nr.1076 Sântana de Mureş, motiv pentru care a demolat gardul montat de ea şi l-a reamplasat la locul stabilit de planul de amplasament.

Pe baza măsurătorilor topo avizate de OCPI a extins parcela nr.232/5/3 cu o suprafaţă de 113,81 mp spre terenul Consiliului local Sântana de Mureş.

Pârâta a mai arătat că, gardul pe care reclamanta pretinde că l-ar fi demolat, este un gard din sârmă, fixată pe stâlpi din beton cu o înălţime de cca.1,20 metri, gard care delimitează alte proprietăţi şi este amplasat pe o anumită porţiune în parcele şi la o distanţă de cca 30 – 40 cm de gardul care împrejmuieşte incinta reclamantei.

Pârâta a concluzionat faptul că, terenul pe care reclamanta pretinde că l-ar fi ocupat, este amplasat în afara gardului de împrejmuire al incintei acesteia şi corespunde cu cel evidenţiat în planul de situaţie ca aparţinând Consiliului local.

În probaţiune, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus la dosarul cauzei următoarele: notificare (f 4-6), proces verbal (f 9), bilanţ teritorial (f 10), copie hartă veche (f 11), planşe foto (f 12-13), extrase CF ( f 15-19, 43-45, 75-82), listare pagină web (f 34-38), plan de delimitare şi amplasament (f 42, 64, 83, 84), notă de evaluare (f 70-71, 94-96), extras cont (f 93) şi proba cu expertiză tehnică, raportul de expertiză fiind întocmit de expert tehnic Mîrzac Ovidiu (f 72- 110)

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Reclamanta SC Gerry Weber Support SRL este proprietara tabulară a terenurilor înscrise în : CF 1439/I, Sântana de Mureş nr. top 233/3/2/2/4, în suprafaţă de 5800m.p, CF nr.1440 Sântana de Mureş, nr. top 233/3/2/2/3, în suprafaţă de 5755 m.p, CF nr.1006 Sântana de Mureş, nr. top 233/3/2/2/2, în suprafaţă de 5755 m.p , CF nr.459 Sântana de Mureş, nr. top 233/3/2/2/1, în suprafaţă de 5755 m.p şi CF nr.1201/I nr. top 233/3/2/1/1/1/1/1, în suprafaţă de 1600 m.p, fapt dovedit cu extrasele depuse la dosar fila 15-19.

Pârâta SC Sanlacta SA este proprietar tabular al terenurilor înscrise în : CF 2314/N Sântana de Mureş, nr cadastral 233/5/1/( 125), în suprafaţă de 214,2 m-p., CF 2350/N Sântana de Mureş, nr cadastral 233/5/2/( 126), în suprafaţă de 4865 m.p., CF 1076 Sântana de Mureş, nr cadastral 233/5/3, în suprafaţă de 676m.p., fapt dovedit cu extrasele depuse la dosar fila 43-45.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert tehnic Mîrzac Ovidiu, coroborate cu planurile de delimitare şi amplasare depuse în cauză, instanţa reţine că cele două proprietăţi ale părţilor în litigiu nu sunt limitrofe, pârâta având ca vecin pe Consiliul Local Sântana de Mureş, cu parcela 233/5/3, înscrisă în CF 1076 Sântana de Mureş.

Din acelaşi raport de expertiză , rezultă că pârâta nu ocupă nici o suprafaţă de teren din proprietatea reclamantei şi că cele două societăţi se încadrează în suprafeţele înscrise în cărţile funciare.

În ceea ce priveşte gardul edificat de pârâtă pe latura de est a proprietăţii ei, din beton cu plăci metalice, expertul tehnic arată că nu depăşeşte limita terenului înscris în CF. 1076 Sântana de Mureş., parcela 233/5/3, care, aşa cum am arătat mai sus, se învecinează cu Consiliul Local Sântana de Mureş şi nu cu reclamanta.

Reclamanta nu a făcut nici o dovadă a susţinerilor ei privind lucrările de construcţie efectuate de pârâtă pe terenul proprietatea ei şi nici a faptului că gardul demolat de pârâtă din sârmă s-ar fi aflat montat pe proprietatea ei şi că-i aparţinea.

În consecinţă, instanţa va respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta SC Gerry Weber Support SRL în contradictoriu cu pârâta SC Sanlacta SA, ca neîntemeiată.

În temeiul art 274 C proc civ, obligă pe reclamantă către pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3500 lei, reprezentând onorariu de avocat.