Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 05.01.2011 sub nr. 181/200/2011, reclamantul ……a chemat în judecată pe pârâtul ….pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că a vândut pârâtului un autoturism marca Dacia 1300 cu numărul de înmatriculare……, hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, şi să dispună radierea din circulaţie a vehiculului şi scoaterea din evidenţă fiscală.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, în anul 1998 s-a înţeles cu pârâtul să-i vândă autoturismul mai sus menţionat, fără ca înţelegerea să se materializeze în vreun înscris sub semnătură privată, deoarece pârâtul îi este nepot. La încheierea tranzacţiei, i-a predat autoturismul, talonul, cartea de identitate, cele două rânduri de chei, urmând ca în cel mai scurt timp posibil, pârâtul să se ocupe de perfectarea actelor. Pârâtul nu şi-a îndeplinit însă obligaţia asumată, deşi au trecut mai mulţi ani de la predarea maşinii, iar încercarea sa de a rezolva litigiul pe cale amiabilă a rămas fără rezultat. A arătat că este nevoit să achite an de an impozitul aferent vehiculului care figurează înscris pe numele său.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1073, 1294 din Codul civil.
Pârâtul nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a formula alte cereri sau a propune probe.
Prin cererea din 16.05.2011, reclamantul a evaluat obiectul cererii la suma de 400 lei.
La termenul din 23.06.2011, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol şi, faţă de dispoziţiile art. 129 al. 5 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, a dispus citarea reclamantului cu menţiunea dacă mai solicită şi alte probe în afara înscrisurilor depuse la dosar şi să indice, după caz, ce alte probe mai solicită, cu respectarea art. 112 pct. 5 Cod procedură civilă.
Prin cererea depusă la 06.09.2011 (fila 26), reclamantul a precizat că nu mai are alte probe de administrat în afara înscrisurilor de la dosar, reiterând cererea de judecare în lipsă.
Prin sentinţa civilă nr. ….din data de 06.10.2011 Judecătoria Buzau a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel prima instanţa a reţinut ca in ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul este un contract consensual, valabil încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor, nefiind necesar ca manifestarea de voinţă a părţilor să îmbrace o formă specială, pentru a produce efecte juridice civile. Astfel, art. 1295 din Codul civil, în forma în vigoare în anul 1998, prevedea că „vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.” În acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile art. 1674 din , în vigoare de la data de 01.10.2011.
Potrivit art. 1, art. 2 alin. (1) şi (3) din H.G. nr. 610/1992, documentul care atestă dreptul de proprietate asupra vehiculului este cartea de identitate, ce conţine date despre vehicul şi persoanele pe numele cărora acesta a fost înmatriculat succesiv, datele despre deţinător fiind înscrise de către organul de poliţie care efectuează înmatricularea, pe baza dovezii că acesta a achitat taxele cuvenite statului şi că vehiculul este asigurat, art. 3 stabilind că la înstrăinarea vehiculului, deţinătorul acestuia va transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.
Procedura de radiere şi înmatriculare în circulaţie a autovehiculelor este reglementată prin art. 9-14 din Instrucţiunile nr. 290/2802/1189/1993 ale Ministerului de Interne, Finanţelor şi Transporturilor de aplicare a H.G. nr. 610/1992, în vigoare în anul 1998 şi în prezent, iar ulterior şi prin O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România şi prin Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Deşi din punct de vedere juridic, contractul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul este valabil încheiat fără a îmbrăca o anumită formă, procedura de radiere şi înmatriculare din circulaţie presupune, totuşi, existenţa unui înscris constatator care să probeze transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, în vederea operării acestuia în cartea de identitate a vehiculului.
Din cuprinsul actelor normative mai sus amintite, rezultă că obligaţia de a efectua formalităţile de înmatriculare a vehiculului pe numele noului deţinător incumbă acestuia din urmă. Potrivit art. 1073 din Codul civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, art. 1075 din Codul civil stabilind că, orice obligaţie de a face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului.
În speţă, reclamantul şi pârâtul nu au întocmit un înscris care să ateste încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind autoturismul marca Dacia 1300 cu numărul de înmatriculare …..Pe de altă parte, reclamantul nu a propus probe din care să rezulte că între el şi pârât ar fi intervenit într-adevăr o astfel de convenţie (martori, interogatoriu, etc.), deşi potrivit art. 1169 din Codul civil şi art. 129 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, reclamantului îi incumbă sarcina probei, iar instanţa i-a pus în vedere să completeze probele conform dispoziţiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, acesta limitându-se la a propune proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Singurul înscris depus de reclamant la dosarul cauzei constă în adresa nr. R/1661/14.05.2010 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău (fila 5) potrivit căreia deţinătorul autoturismului marca Dacia 1300 mai sus indicat nu a putut fi identificat în urma verificărilor efectuate, ceea ce conduce la concluzia că autoturismul nu se mai află în posesia reclamantului, nu însă şi la aceea că pârâtul ar fi dobândit posesia şi dreptul de proprietate asupra acestuia în anul 1998, ca urmare a unui contract de vânzare-cumpărare, aşa cum a susţinut reclamantul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul.
In dezvoltarea motivelor de recurs acesta arata in esenţa ca instanţa de fond trebuia sa ia in considerare faptul ca paratul ,deşi legal citat nu s-a prezentat in fata instanţei si ca acesta situaţie echivalează cu o recunoaşte tacita din partea acestuia , ca vânzarea – cumpărarea de autoturisme este un contract consesual si este valabil prin simplu acord de voinţa al parţilor aşa cum este stipulat de art. 1295 c. civ., si ca nu era necesara încheierea unui înscris .
Mai arata recurentul ca nu mai este in posesia certificatului de înmatriculare si numerelor de înmatriculare si înţelege sa suplimenteze probatoriu cu martori si interogatoriu paratului.
Recursul este neîntemeiat.
Potrivit art. 305 c. proc. civ. in instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor, iar conform art.129 alin 51 din acelaşi cod părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
Ca urmare solicitarea recurentului de a fi administrate proba cu martori si interogatoriu in recurs va fi respinsa din moment ce prin cererea depusa la dosarul fondului la data de 06.09.2011 ( fila 26 ), a precizat ca nu mai înţelege sa administreze alte probe in cauza.
Pe de alta parte reclamantul a indicat ca valoarea autoturismului la 400 lei si intr-o atare situatie nu se poate administra proba cu martori deoarece dispoziţiile art. 1191c. civ . arata ca dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decit sau prin act autentic, sau prin act sub semnătura privata.
In mod justificat prima instanţa a respins acţiunea din moment ce aceasta nu a fost dovedita , asa cum cere art.1169 c. civ. Potrivit acestui text de lege cel ce face o propunere înaintea judecaţii trebuie sa o dovedească.
In speţa reclamantul nu a dovedit ca este proprietarul autoturismului in litigiu si ca intre el si parat a intervenit vanzarea – cumpărarea acestuia .
Dispoziţiile art. 1295 c. civ. operează numai in situaţia in care părtile au dovedit încheierea convenţiei .
Asa fiind , in baza art. 312 c. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
1
