CLAUZA DE DEZICERE
Clauza de dezicere reprezinta un dreptul potestativ stabilit in favoarea uneia sau fiecareia dintre partile contractante, in virtutea caruia titularul(ii) lui poate denunta unilateral contractul pe care l-a incheiat, indiferent de vointa celeilalte parti care nu va putea in nici un fel impiedica desfiintarea contractului.
Facultatea de dezicere este discretioara, putând fi executata fara a fi necesara justificarea ei.
Promisiunii sinalagmatice de vânzare – cumparare, fiind un contract ca oricare altul, i se aplica principiul fortei obligatorii care guverneaza aceasta materie, principiu cuprins in dispozitiile art. 969 Cod civil.
Aceasta nu inseamna ca partile nu pot, prin vointa lor, sa adopte o clauza de dezicere, clara si neechivoca. Daca insa aceasta clauza nu este explicita, fata de dispozitiile art. 1298 Cod civil, aceasta va avea numai un caracter confirmatoriu.
Instanta apreciaza ca interpretarea data de parati clauzei din contract, apreciind-o ca fiind una de dezicere in temeiul careia antecontractul poate fi denuntat unilateral, ca exceptie de la regula instituita de art. 969 Cod civil, nu poate fi primita.
Clauza de dezicere este independenta de orice idee de culpa a partii contractante, reprezentând simpla posibilitate acordata unei dintre parti de a se razgândi, iar ca exceptie atât de la regula instituita de art. 969 Cod civil, cat si de la aceea potrivit cu care orice conditie/clauza potestativa este nula, ea poate produce efecte numai daca este prevazuta expres, clar si neechivoc.
Ori, in speta, clauza pretins „de dezicere” suna astfel:
„Subsemnatul mandatarul vânzatorilor, pentru cazul in care contractul de vânzare – cumparare, nu se va incheia din culpa mea sau dreptul de proprietate al mandantilor mei nu se va intabula in cartea funciara, ma oblig, neconditionat si irevocabil, sa restitui cumparatorului, suma incasata, la data când obligatia ce face obiectul acestui contract devine scadenta, iar in caz sa fiu executat silit, asupra bunurilor mele mobile si imobile din patrimoniul meu, pana la concurenta acestei sume, in baza prezentului act care constituie titlu executoriu;
Subsemnatul cumparator, pentru cazul neincheierii contractului de vânzare – cumparare din culpa mea, sunt de acord, ca suma achitata cu titlu de avans, sa mi se restituie, la data când obligatia mea de a cumpara devine scadenta.”.
Ceea ce este evident este faptul ca formularea expresa „dezicere” sau „razgandire” nu apare in textul mai sus redat, astfel cum nu apare nici un alt termen sinonim cu acestea, sau vreo alta formulare care sa excluda orice interpretare contrara sustinerilor paratilor. Deci, nu se poate retine ca ceea ce se pretinde a fi o clauza de dezicere este exprimata clar, neechivoc, expres.
Din acest punct de vedere, al formularii, instanta apreciaza ca vointa reala a partilor trebuie analizata raportat si la asistenta juridica calificata de care au beneficiat partile la redactarea actului.
Astfel, promisiunea de vânzare a fost redactata de un public care are datoria sa consemneze intrutotul vointa partilor, astfel ca daca aceasta vointa ar fi fost in sensul inserarii unei clauze de dezicere, sigur acest lucru s-ar fi facut prin folosirea unor expresii juridice clare, neechivoce, uzitate in astfel de situatii.
In final, raportat la continutul clauzei, instanta apreciaza ca aceasta nici macar nu cuprinde drepturi sau obligatii stipulate in favoarea promitentilor vânzatori, ci vizeaza strict persoana mandatarului insusi, reprezentând o clauza prin care acesta intelege sa garanteze personal, suplimentar, cu patrimoniul sau, despagubirea promitentului cumparator in situatia in care contractul nu se va incheia din culpa lui (al mandatarului si nu a mandantilor sai), sau daca acest lucru va fi imposibil datorita faptului ca promitentii vânzatori nu vor redobândi proprietatea imobilului.
Ori, legea nu recunoaste mandatarului dreptul de a denunta unilateral, discretionar, in nume personal, o intelegere asumata in numele mandantilor sai.
