Hotărârea Guvernului nr. 1437/2004: art.1, 10.
Legea nr. 272 /2004 : art.46, 124.
Conform articolul 10 alin. 3 din H.G. nr. 1437/2004, ,,Hotărârile Comisiei pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele supuse judecării fiind soluţionate potrivit regulilor speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004.’’
Din economia acestor dispoziţii legale, precum şi a celorlalte dispoziţii legale incidente cauzei, respectiv, art. 124 din Legea nr. 272 /2004 , Curtea constată că instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă contestaţiile împotriva hotărârilor Comisiei pentru protecţia copilului în situaţia copilului cu dizabiliţăţi aparţine Tribunalului , care va urma regulile speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr.154/13 decembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 1085/04 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 4467/85/2010 , s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamanţii C.V.I. şi C.M. în contradictoriu cu Consiliul Judeţean – Comisia pentru Protecţia Copilului, la Judecătoria Sibiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut şi motivat, în esenţă, că prin acţiunea formulată la această instanţă sub nr.4467/85/2010 reclamanţii C.V.I şi C.M., în calitate de reprezentanţi legali ai minorului C.V.N., au solicitat în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Sibiu – Comisia pentru Protecţia Copilului, modificarea hotărârii nr.5937/2010 emisă de către pârâtă în sensul încadrării minorului în gradul de grav cu asistent personal şi eliberarea unui nou certificat cu încadrare a copilului în gradul corespunzător.
În motivarea cererii arată că minorul suferă de o afecţiune foarte gravă care impune încadrarea lui la gradul de handicap grav cu asistent personal, dar că s-a dispus încadrarea copilului în gradul accentuat de handicap, fără asistent personal.
Tribunalul a ridicat din oficiu şi a pus în discuţie competenţa materială de soluţionare a acestei cauze, apreciind că soluţionarea cauzei nu este de competenţa Tribunalului Sibiu, ci a judecătoriei, întrucât raportat la obiectul cauzei, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.1439/2004, care se referă la hotărârile comisiei prin care sunt instituite măsurile de protecţie specială a copiilor nu sunt aplicabile. De altfel, ca un argument în plus că în cauza de faţă nu sunt aplicabile regulile speciale de procedură prevăzute de Legea nr.272/2004 (la care face trimitere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.1437/2004) îl reprezintă şi prevederea de la alin. (2) al art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1437/2004 din care rezultă că hotărârea la care se referă textul este cu privire la plasamentul copilului şi nu este vorba despre orice hotărâre.
În contextul acestor considerente şi conform practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată incidenţa dispoziţiilor art. 1 Cod procedură civilă, care atrag competenţa judecătoriei.
Urmează, deci, ca în baza art. 158 Cod procedură civilă să se decline competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Sibiu.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs în termen, motivat Consiliul Judeţean Sibiu – Comisia pentru protecţia drepturilor copilului Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate , solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei ciule atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţe de fond, Tribunalul Sibiu, motivând, în esenţă, că hotărâre atacată este nelegală întrucât dispoziţiile art. 10 alin. 3 din H.G. nr. 1437/2004 prevăd în mod expres că soluţionarea cauzelor de natura celor deduse prezentei judecăţi sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului .
În drept, se invocă dispoziţiile art. 304/1, art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, art. 10 alin. 3 din H.G. nr. 1437/2004, şi art. 124 din Legea nr. 272/2004.
Prin Decizia civilă nr. 154 din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis recursul declarat de pârâta Consiliul Judeţean Sibiu – Comisia pentru Protecţia Copilului şi s-a casat hotărârea civilă atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa reţinut:
Curtea remarcă dintr-un început că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C.V.I. şi C.M. s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 5937/8 septembrie 2010 emisă de Comisia pentru Protecţia Copilului S., prin care fiul lor C.V.N. a fost încadrat în grad de handicap accentuat.
Prin sentinţa civilă nr. 1085/2010 pronunţată Tribunalul Sibiu, supusă actualului control de legalitate, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului , excepţie pusă în discuţie din oficiu de către judecătorul de fond, apreciindu-se că soluţionarea cauzei este de competenţa Judecătoriei potrivit art. 1 Cod procedură civilă şi a Deciziei nr. III din 15 ianuarie 2007 pronunţată de ÎCCJ , Secţiile Unite.
Procedând astfel tribunalul a pronunţat o hotărârea nelegală raportat la dispoziţiile exprese ale art. 10 alin. 3 Hotărârea Guvernului nr.1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisie pentru protecţia copilului (denumită în continuare H.G. nr.1437/2004) şi art. 124 din Legea nr. 274/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (denumită în continuare Legea nr.272/2004), din interpretarea cărora rezultă fără echivoc că competenţa de soluţionare a unor atari cauze aparţine tribunalului de la domiciliul copilului.
În concret, potrivit art. 1 din H.G. nr.1437/2004 ,,Comisia pentru protecţia copilului, denumită în continuare Comisia, prevăzută la art. 104 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, este organul de specialitate, fără personalitate juridică, al consiliului judeţean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu activitate decizională în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului.’’
Comisia pentru protecţia copilului are printre atribuţiile principale şi stabilirea încadrării copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap şi, după caz, orientarea şcolară a acestora (art. 2 lit. a) .
Conform articolul 10 alin. 3 din H.G. nr.1437/2004, ,,Hotărârile Comisiei pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele supuse judecării fiind soluţionate potrivit regulilor speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004.’’
Din economia acestor dispoziţii legale, precum şi a celorlalte dispoziţii legale incidente cauzei, respectiv, art. 124 din Legea nr.274 /2004, Curtea constată că instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă contestaţiile împotriva hotărârilor Comisiei pentru protecţia copilului în situaţia copilului cu dizabiliţăţi aparţine Tribunalului , care va urma regulile speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004.
Este adevărat , că prin Decizia III din 15 ianuarie 2007 a ICCJ , Secţiile Unite, s-a dispus , în mod obligatoriu , că ,,În aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, stabilesc: Competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a cererilor privind măsura de protecţie alternativă a tutelei copilului revine judecătoriei.’’ Însă, aceste dispoziţii nu sunt aplicabile cauzei de faţă întrucât în materie există o dispoziţie legală specială care stabileşte în mod imperativ competenţa tribunalului de soluţionare a contestaţilor împotriva hotărârilor Comisie pentru protecţia copilului în situaţia copilului cu dizabilităţi.
Nu este de neglijat a se preciza în sprijinul acestei concluzii că examinând prevederile Legii nr.272/2004, aceasta cuprinde reglementări speciale în ce priveşte copilul cu dizabilităţi.
Astfel, reglementând dreptul copilului la sănătate şi bunăstare legea prevede în articolul 46 că ,,(1) Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale.
(2) Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale.
(3) Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor.
(4) Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.’’
Prin urmare, Legea nr.272/2004 cuprinde reglementări speciale în ce priveşte situaţia copilului cu handicap, modalitatea concretă de realizare a dreptului acestuia la îngrijire specială, precum şi obligaţiile ce revin organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale .
Faţă de aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. 3 din H.G. nr. 1437/2004 , care prevede în mod expres că competenţa de soluţionare a acestor cauze în primă instanţă aparţine tribunalului de la domiciliul copilului, Curtea constată că recursul declarat în cauză este fondat .
Aşa fiind, în baza dispoziţiile art. 312 alin. 1, 2, 3 şi 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite va admite recursul declarat de pârâta Consiliul Judeţean Sibiu – Comisia pentru Protecţia Copilului şi va casa hotărârea civilă atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu, instanţa competentă material să soluţioneze în primă instanţă cauza dedusă prezentei judecăţi.
