Dacă cererea de chemare în judecată cuprinde, potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. 3 C.pr.civilă, evaluarea făcută de către reclamant „prin preţuirea proprie” a obiectului litigiului, evaluare care nu este derizorie şi nici nu a fost contestată de către părţi sau de către prima instanţă, aceasta rămâne investită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă ulterior, prin administrarea diverselor probatorii, rezultă o valoare mai mare, care ar atrage competenţa materială a altei instanţe.(Decizia civilă nr. 760/ 06.10. 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).
Prin decizia civilă nr. 760/06 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile formulate împotriva deciziei civile nr.215 pronunţată la 26 martie 2010 de Tribunalul Prahova, dispunând casarea deciziei şi trimiterea cauzei Tribunalului Prahova, pentru soluţionarea căii de atac a apelului.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor de a-i lăsa, în deplină proprietate şi posesie, terenul în suprafaţă de 290 mp, estimând valoarea acestuia la suma de 1000 RON.
Conform art. 112 alin. 1 pct. 3 C.pr.civilă, în cererea de chemare în judecată trebuie indicat obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.
În speţa de faţă, această operaţiune a fost făcută de către reclamant, aşa cum s-a arătat mai sus, chiar prin cererea de chemare în judecată, acesta evaluând obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv terenul ce făcea obiectul acţiunii în revendicare, la o sumă ce atrăgea, potrivit art. 1 pct. 1 C.pr.civilă, raportat la art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civilă, competenţa judecătoriei, ca primă instanţă.
Chiar dacă ulterior introducerii acţiunii, prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a constatat că valoarea obiectului cererii depăşeşte suma de 5 miliarde lei vechi, şi, ca atare, ar fi trebuit judecată în primă instanţă de către tribunal, conform art. 2 alin. 1 lit. b C.pr.civilă, instanţa anterioară nu a ţinut cont de art. 181 C.pr.civilă, potrivit căruia “instanţa investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece, chiar dacă ulterior investirii intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect”.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 83/2007 a stabilit că “în virtutea acestui text de lege, instanţa judecătorească învestită prin cererea de chemare în judecată îşi prelungeşte competenţa cu privire la soluţionarea litigiului al cărui obiect şi-a modificat valoarea, iar o atare soluţie legislativă este justificată de necesitatea realizării unei bune administrări a justiţiei, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea prevederilor art.181 din fiind aceea de a evita declinările de competenţă impuse de majorarea sau micşorarea cuantumului obiectului supus litigiului”.
Raportat la cele mai sus arătate, urmează a se trage concluzia că, dacă cererea de chemare în judecată cuprinde, potrivit disp. art. 112 alin. 3 C.pr.civilă, evaluarea făcută de către reclamant „prin preţuirea proprie” a obiectului litigiului, evaluare care nu este derizorie şi nici nu a fost contestată de către părţi sau de către prima instanţă, aceasta rămâne investită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, chiar dacă ulterior, prin administrarea diverselor probatorii, rezultă o valoare mai mare, care ar atrage competenţa materială a altei instanţe.
Ignorând aceste dispoziţii legale, Tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind incidente în cauză disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civilă.
Se observă de către instanţa de recurs că instanţa de apel, admiţând excepţia necompetenţei materiale a primei instanţe, invocată din oficiu, a procedat la admiterea apelului declarat de către reclamant împotriva sentinţei nr.637/2009 a Judecătoriei Ploieşti, a anulat această sentinţă şi a constatat că Tribunalul Prahova este competent să judece cauza, în primă instanţă, dispunând repartizarea aleatorie a dosarului.
Deşi motivarea deciziei este în concordanţă cu dispozitivul acesteia, nefiind astfel incidente disp. art. 304 pct. 7 C.pr.civilă, Curtea de Apel constată că în mod greşit Tribunalul Prahova a soluţionat apelul declarat de către reclamant pe cale de excepţie, constatând necompetenţa primei instanţe, deşi trebuia să analizeze motivele de apel cu care fusese investit, aceasta echivalând cu o nepronunţare asupra fondului cauzei.
Această situaţie impune aplicarea disp. art. 312 alin. 3 teza II C.pr.civilă şi art. 312 alin. 5 C.pr.civilă, potrivit cărora în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, se dispune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.
Ca atare, instanţa de recurs nu poate analiza motivele referitoare la fondul cauzei, invocate de către recurentul-reclamant, câtă vreme acestea nu au format obiectul controlului judiciar în calea de atac a apelului, analizarea lor, direct în calea de atac a recursului, putând conduce la privarea părţii de un grad de jurisdicţie, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului acesteia la un proces echitabil, astfel cum este consfinţit prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Faţă de considerentele mai sus arătate, Curtea de Apel a admis recursurile declarate în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 3 şi 5 C.pr.civilă, şi, pe cale de consecinţă, a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Prahova, pentru ca această instanţă să soluţioneze calea de atac a apelului, astfel cum a fost investită.
