In motivarea acţiunii, contestatoarea a arătat că executarea silită se face prin poprire în baza Ordinelor nr.135/10.11.2010 si nr.138/12.11.2010 emise de AVAS, prin care se ordona înfiinţarea popririi asupra conturilor până la concurenţa sumei de 40.011,04 lei.
A mai precizat contestatoarea că suma pentru care se solicită executarea silită prin poprire, nu este o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, având în vedere că pentru acest debit se invocă ca temei convenţia de eşalonare nr.CC/8658/17.12.2003 încheiată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, convenţie ce a fost achitată în totalitate de către SC Valdor SRL în luna februarie 2008, faţă de luna decembrie 2008 înregistrându-se chiar sume plătite în plus de 6.858,47 lei.
Totodată, contestatoarea învederează că în cursul anului 2003 au încheiat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate convenţia nr. CC/8658/17.12.2003, având ca obiect acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor la Fondul Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate, pentru suma de 147.333,35 lei, iar ulterior intimata AVAS a preluat în baza Protocolului nr. 20/13.11.2003 şi Actului adiţional rectificat nr.1/05.02.2004, o creanţă de natură fiscală consolidată, conform actului normativ în USD, in baza raportului leu/dolar de la data preluării.
Arată contestatoarea că nu a fost notificată de către CNAS şi nici de către AVAS cu privire la cele două acte, iar suma de 40.011,04 lei pentru care se solicită executarea silită prin poprire nu este justificată, deoarece în luna februarie 2008 au fost achitate toate ratele aferente convenţiei, astfel încât apreciază că şi-a îndeplinit obligaţiile, situaţie ce rezultă din actele emise. Singura motivaţie a intimatei este aceea că facilităţile acordate de CNAS prin convenţie şi-au pierdut valabilitate, insă nu se indică o dată la care acestea ar fi încetat a-şi mai produce efectele.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, contestatoarea arată că se impune suspendarea executării silite până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, deoarece blocarea conturilor bancare ar aduce grave prejudicii, astfel că activitatea economică a societăţii ar fi prejudiciată.
Contestatoarea motivează faptul că s-a adresat cu prezentul demers judiciar Judecătoriei Vălenii de Munte, întrucât competenta materială revine instanţei de drept comun, potrivit art.45 din OUG nr.51/1998.
In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 399 şi urm., art. 403 alin. 1 C.pr.civ., OUG nr.51/1998, OUG nr.95/2003.
La data de 30 noiembrie 2010, contestatoarea şi-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză, în calitate de terţi popriţi a Băncii Transilvania, Unicredit Ţiriac Bank, Banca Românească, BRD Groupe Societe Generale, iar în cazul admiterii contestaţiei, întoarcerea executării, potrivit art. 4041 – 4043 C.pr.civ.
În raport de susţinerile contestatoarei, intimata a formulat în baza disp.art.115-118 C.pr.civ. întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetentei materiale si teritoriale a Judecătoriei Vălenii de Munte, invocând disp.art.44 si art.45 din OUG nr.51/1998, solicitând trimiterea cauzei spre competenta soluţionare Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Comercială.
Prin sentinţa civilă nr.230/08.02.2011, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepţia necompetentei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Comercială, reţinând că raportat la calitatea părţilor, potrivit art.44 şi art.45 din OUG nr.51/1998, rep., aprobată prin Legea nr. 409/2001, litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică internă, în care AVAS este parte, se soluţionează cu respectarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială, conform cărora cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele satului preluate de AVAS, sunt de competenţa curţii de apel in a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.
Prima instanţă a constatat că sediul intimatei AVAS se află in municipiul Bucureşti, aşa cum a indicat însăşi contestatoarea in cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar contestaţia la se află înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, astfel că urmare a existenţei reglementărilor speciale de strictă interpretare, s-a constatat că dispoziţiile Codului de procedură civilă sunt aplicabile numai în situaţiile în care nu există astfel de norme.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs, în termen legal, contestatoarea SC Valdor SRL, arătând că nu se putea pronunţa asupra excepţiilor de necompetenţă materială şi teritorială, până nu se fixa în prealabil, cadrul procesual, respectiv până nu erau introduşi în cauză, terţii popriţi indicaţi în mod expres.
Apreciază contestatoarea că în mod greşit au fost admise cele două excepţii menţionate în precedent, declinându-se competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, câtă vreme, prin decizia nr.6893/19.10.2007 a ICCJ s-a statuat că disp.art.45 din OUG nr.51/1998 nu au incidenţă în soluţionarea contestaţiei la executare, întrucât litigiul priveşte faza de executare prin poprire, care nu atrage aplicarea regulilor speciale.
Contestatoarea solicitat admiterea recursului, urmând a se constata că instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial în soluţionarea pricinii deduse judecăţii este Judecătoria Vălenii de Munte.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr.2812/331/2010.
Prin decizia civila nr.552/2011 a Tribunalului Prahova s-a respins declarat de recurenta-contestatoare SC VALDOR SRL cu sediul în Slănic, str.Ing.Carol S.Caracioni, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI ,ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta decizie instanta a avut in vedere disp.art.137 al.1 C.pr.civ. „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În speţă, potrivit art.44 şi 45 din OUG nr.51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, aprobată prin Legea nr.409/2001, litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică internă, în care AVAS este parte, se soluţionează cu respectarea Cap.9 care, în ceea ce priveşte competenţa materială a instanţei, stabileşte în mod imperativ că „cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele statului preluate de AVAS, sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.
Mai mult decât atât, prin OUG nr.95/14.10.2003 a fost reglementată cesiunea creanţelor bugetare restante existente în evidenţele CNSAS la data de 30.06.2003, pentru care aceasta deţine titluri executorii legal constituite către AVAS.
Trebuie menţionat faptul că în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată, contestatoarea a menţionat că urmare a aplicării actului normativ amintit în precedent, AVAS a preluat în baza Protocolului nr.20/13.11.2003 şi a Actului Adiţional Rectificativ nr.1/05.02.2004, o creanţă de natură fiscală, aceasta fiind consolidată conform actului normativ în USD, pe baza raportului leu/dolar de la data preluării.
Astfel, reţinându-se şi împrejurarea că sediul intimatei AVAS se află în Mun. Bucureşti şi date fiind reglementările speciale de strictă interpretare, în mod corect instanţa de fond a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Vălenii de Munte şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Comercială, instanţă care, în baza competenţei astfel conferite, urmează să stabilească cadrul legal, inclusiv în ceea ce priveşte terţii popriţi.
Critica formulată de recurenta contestatoare în sensul că instanţa de fond nu se putea pronunţa asupra excepţiilor de necompetenţă materială şi teritorială, până nu fixa cadrul procesual, respectiv până nu introducea în cauză terţii popriţi indicaţi în cererea de completare a acţiunii principale formulată la termenul de judecată din data de 30.11.2010 (f.41 dos.fond), nu poate fi reţinută câtă vreme, potrivit încheierii de şedinţă de la acest termen, s-a acordat un nou termen de judecată la solicitarea apărătorului contestatoarei, dispunându-se şi citarea intimatei cu copia acţiunii principale şi a cererii de completare a acţiunii.
La următorul termen de judecată, respectiv 25.01.2011, prima instanţă a rămas în pronunţare, amânând pronunţarea, succesiv, de două ori şi, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţă competentă din punct de vedere material, urmează ca aceasta din urmă să fixeze cadrul procesual legal, inclusiv să se pronunţe asupra cererii de introducere în cauză a terţilor popriţi.
