Prin sentinţa civilă nr. 3046/21 martie 2002, pronunţată de Judecătoria Oradea, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.D. împotriva pârâtei Administraţia Financiară Oradea şi, pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că, în urma licitaţiei publice din 21.01.2002, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Oradea, pentru preţul de 601.000.000 lei, şi a obligat pârâta să predea reclamantului acte pentru întabulare.
Prin decizia civilă nr. 747/A/12 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis apelul civil introdus de apelanta Administraţia Finanţelor Publice Oradea împotriva menţionatei sentinţei civile, care a fost anulată cu reţinerea cauzei la Tribunalul Bihor, ca instanţă de fond, pentru o nouă judecare. Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că judecătoria a soluţionat litigiul cu încălcarea competenţei materiale, excepţia de necompetenţă fiind de ordine publică, potrivit art. 159 pct. 2 Cod procedură civilă, or, în situaţia analizată, excepţia este absolută, dirimantă.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul N.D., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bihor.
Curtea de Apel prin decizia nr. 13/R/2003 a admis recursul, reţinând în esenţă următoarele: din publicaţia de vânzare din 12 decembrie 2001 reiese că suma pentru care s-a înscris dreptul de ipotecă în favoarea intimatei reprezintă o creanţă bugetară, şi, întrucât debitoarea nu a înţeles să-şi execute obligaţiile ce-i reveneau, creditoarea-intimată a trecut, conform art. 65 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, la vânzarea prin licitaţie a imobilului ipotecat, proprietatea debitorului său. Rezultă, aşadar, că debitul reprezintă o creanţă bugetară şi nu una comercială, fiind irelevantă, pentru calificarea naturii juridice a litigiului, calitatea debitorului, respectiv că acesta este o societate comercială.
Vânzarea la licitaţie reprezintă o formă de silită a bunurilor imobile, iar modul de organizare şi desfăşurare a acesteia, pentru executarea creanţelor bugetare, este reglementată de art. 65 din O.G. nr. 11/1996. Potrivit art. 76 alin. 1 din acelaşi act normativ, „cei interesaţi pot face contestaţie împotriva oricărei executări silite, fiecărui act de executare silită, efectuat de organele de executare competente, precum şi în cazul în care acest organ refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii”, or, contestatorul tocmai aceste aspecte le-a invocat în cererea sa de chemare în judecată.
Faţă de cele relevate mai sus, s-a apreciat că în mod greşit tribunalul a reţinut cauza pentru soluţionare în primă instanţă, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. 5, cu referire la art. 304 pct. 3, Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a admis recursul şi a casat decizia civilă nr. 747/12 septembrie 2002 a Tribunalului Bihor, cu trimiterea cauzei spre soluţionare aceleiaşi instanţe, pentru cercetarea fondului.
Curtea de Apel Oradea, decizia civilă nr. 13 din 2003
