Este adevărat că, potrivit art. 92^1 (teza I) din Codul de procedură civilă, comunicarea hotărârii nu se poate realiza în cazul persoanelor juridice prin afişare, însă acelaşi articol instituie prin teza a ll-a două excepţii în care şi în cazul persoanelor juridice este permisă afişarea – ca modalitate de comunicare a actelor de procedură.
Din procesul-verbal aflat la dosar reiese că la sediul apelantului -persoană juridică, s-a afişat decizia recurată, întrucât nici o persoană nu a fost găsită la sediul acestei persoane juridice.
Cum, potrivit art. 100 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă, faptele constatate personal de cel ce încheie procesul-verbal fac dovada până la înscrierea în fals, se constată că, în cauză, afişarea actului de procedură s-a efectuat în mod legal, prin afişare.
(Decizia nr. 540 din 28 iunie 2004 – Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la data de 3.10.2000 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reclamanţii V.C. şi B.A.M. au chemat în judecată municipiul Bucureşti şi SC “T.” SA şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a titlului de preluare de către stat a imobilului, în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi să dispună restituirea către reclamanţi în deplină proprietate şi posesie a unui imobil situat în Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 8383 din 21.09.2001, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis în parte acţiunea, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a titlului statului şi a obligat pârâţii să restituie reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti.
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1241/A din 29.05.2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat în cauză de municipiul Bucureşti.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs apelantul-pârât municipiul Bucureşti, cererea de recurs fiind depusă la data de 10.11.2003 (data plicului).
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-reclamanţi V.C. şi B.A.M. au ridicat excepţia de tardivitate a recursului declarat, excepţie care, în raport de dispoziţiile art. 137 din Codul de procedură civilă, va fi analizată cu prioritate de instanţă.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut următoarele:
Hotărârea recurată a fost pronunţată de instanţa de apel la data de 29.05.2002 şi comunicată apelantului-recurent la data de 31.07.2002.
Procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a deciziei civile recurate către apelantul-recurent cuprinde menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 din Codul de procedură civilă.
Este adevărat că, potrivit art. 921 teza I din Codul de procedură civilă, ca regulă, comunicarea actelor de procedură nu se poate realiza în cazul persoanelor juridice prin afişare, însă acelaşi articol instituie prin teza a ll-a două excepţii în care şi în cazul persoanelor juridice este permisă afişarea ca modalitate de comunicare a actelor de procedură, şi anume, atunci când se refuză primirea, sau dacă se constată, la termen, lipsa oricărei persoane la sediul persoanei juridice.
Din procesul-verbal aflat la dosar rezultă că la sediul apelantului-recurent (persoană juridică) s-a afişat decizia civilă recurată, întrucât nici o persoană nu a fost găsită la sediul acestei persoane juridice.
Cum, potrivit art. 100 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă, faptele constatate personal de cel ce încheie procesul-verbal fac dovada până la înscrierea în fals, Curtea a constatat că, în cauză, afişarea actului de procedură s-a efectuat în mod legal prin afişare, întrucât nici o persoană nu a fost găsită la sediul persoanei juridice, fiind astfel operantă una din cele două excepţii prevăzute de art. 921 teza a ll-a din Codul de procedură civilă.
Pe cale de consecinţă, data afişării procesului-verbal din 31.07.2001 urmează a fi considerată ca fiind momentul de la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 301 din pentru declararea recursului.
Acest termen este, potrivit aceluiaşi articol, de 15 zile, iar în cauză a fost în mod evident depăşit, astfel încât, în temeiul art. 301 din Codul de procedură civilă raportat la art. 103 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca tardiv formulat.
