Obligă reclamanta GC să plătească pârâţilor suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2.07.2009 sub nr. 2567/866/2009 pe rolul Judecătoriei Paşcani, reclamantele GC şi GLD prin reprezentant legal GC, au chemat in judecată pîrîţii PV şi PD, pentru copilul lor minor PIC, solictînd instanţei obligarea in solidar a acestora din urmă la plata următoarelor sume de bani: 4.760 lei şi 100 de euro, reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat de PIC şi suma 64,3 lei reprezentând cheltuieli de executare, toate sumele actualizate la data efectuării plăţii.
In motivarea cererii se arată că începând cu toamna anului 2007 şi până in luna noiembrie 2008, reclamanta GLD, in vârsta de 14 ani la acel moment, a fost victima unui şantaj din partea colegei sale de clasă PIC, fiica pârâţilor.
Aceasta din urmă i-a cerut in repetate rânduri diferite sume de bani reclamantei minore, care, fiind o fire sensibilă şi pentru a scăpa de insistenţele colegilor, îi aducea din casa părintească si-i dădea la diferite colege, inclusiv lui PIC. Astfel, pe parcursul claselor a VI-a şi a VII-a, reclamanta a dat şi fiica pârâţilor a primit următoarele sume de bani: lei, 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 200 de euro, 500 de euro, 3000 de lei (in cursul clasei a VI-a) şi 700 lei, 200 lei şi 1500 lei in cursul clasei al VII-a.
Pentru dovedirea situaţiei de fapt descrise, in luna noiembrie 2008 a fost organizat şi un flagrant in cadrul căruia PIC a fost surprinsă când primea suma de 3000 de lei.
Reclamanta a dat diverse sume de bani si numitelor AM şi IM , nu doar fiicei pârâţilor.
Pentru recuperarea acestor sume de bani a fost formulată şi plângere penală, insă având in vedere vârsta fetelor s-a constat ca nu răspund penal.
In cursul cercetărilor penale au fost recuperate următoarele sume de bani: 4000 de lei şi 500 de euro.
Pârâţii au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii întrucât prejudiciul pretins este nefondat in condiţiile in care fiica lor a restituit in cursul urmăririi penale toţi banii pe care ii primise de la reclamanta minoră. Mai mult, se arată ca nici un moment nu a fost vorba de şantaj intre cele doua fete, reclamanta GL dând banii de fiecare de bună voie, la simpla cerere a colegelor sale. Se invocă de asemenea şi culpa reclamantei GC ca părinte la minorei ce sustrăgea banii din casă, faţă de lipsa de supraveghere de care a dat dovada timp de aproape un an in care GL a scos din casa părintească in jur de 10.000 de lei.
Cererea de chemare in judecată a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 400 de lei (f. 44,45) şi timbru judiciar de 4,5 lei.
La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul de cercetare penală nr. 4783/P/2008 finalizat cu neînceperea urmăririi penale faţă de PIC, AM şi IM pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzuta de art. 194 Cod penal, deoarece vârsta minorelor înlătura caracterul penal al faptei.
In dovedirea susţinerilor părţilor s-au administrat probele cu înscrisuri (f. 7-27, 71, 81, 90,117-118, 126-129), interogatoriul părţilor (f. 101-116), şi declaraţiile martorilor IG (f.119), IM (f.120) şi DM (f.125).
Analizând probatoriul administrat in cauză, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:
Prin cererea de chemare in judecată se arată ca in perioada toamna 2007-noiembrie 2008, reclamanta minoră GLD a luat din casa părintească diverse sume de bani pe care le dădea colegelor sale de şcoală PIC, AM şi IM. Aceste sume, conform spuselor reclamantei minore se cifrează in jurul a 10.000 de lei noi. Mama reclamantei minore susţine ca fiica sa s-a comportat in acest mod ca urmare a unui şantaj aplicat de cele trei colege, acestea din urmă negând insă acest aspect şi arătând ca LD le dădea de buna voie sumele respective, ele doar trebuind să le ceara.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei constau in declaraţiile luate de organele de cercetare penală in cadrul dosarului întocmit pentru verificarea existenţei infracţiunii de şantaj.
In cadrul acestora, instanţa observă declaraţia minorei GLD(f. 6-8 dosar cercetare penală) in care aceasta spune ca ar fi dat sumele de bani respective pentru că nu vroia ca P sa fie supărată pe ea, pentru că o sâcâia, sau pentru ca îi era frică să nu fie pârâtă mamei sale.
Declaraţia reclamantei minore nu se coroborează insă cu niciuna din probele administrate in cauză. Astfel din declaraţiile celor trei fete care au primit bani de la GL (f. 33, 34-35, 36 dosar urmărire penală) rezultă că aceasta din urmă le dădea bani ca să fie prietene. Toate cele trei minore afirmă ca nu trebuiau decât să ceară sumele de bani, şi L le aducea in aceeaşi zi sau a doua zi. Niciuna dintre ele nu a ameninţat-o sau lovit-o pe reclamantă şi nici nu a forţat-o in vreun fel pentru a le aduce sumele pretinse.
Aspectele relevate de către reclamantă nu se confirmă nici prin celelalte probatorii administrate in cauză. Din răspunsurile la interogatorii reiese in principiu aceeaşi situaţie de fapt, iar martorii audiaţi in cauză, cu excepţia lui IM, nu au perceput in mod direct niciunul din momentele in care se cereau sau se dădeau banii.
Faţă de considerentele de mai sus, instanţa nu este convinsă că in cauză a existat un şantaj din partea fiicei pârâţilor împotriva reclamantei minore, probele vorbind mai degrabă de un copil impresionabil care datorită vârstei fragede a încercat să-şi facă prieteni prin mijloace mai puţin potrivite, considerând că afecţiunea şi prietenia poate fi influenţată de bani.
Nici pentru cuantumul prejudiciului nu există suficiente probe pentru a fi confirmate pretenţiile reclamantelor. GL a înşiruit pe o foaie de hârtie sumele pe care susţine ca le-a dat celor trei colege ale sale, insă raportat la intervalul de aproape un an in care au avut loc plăţile, şi faţă de variabilitatea cuantumului fiecărei sume (de la 10 lei la 3.000 de lei sau de la 1 euro la 500 de euro), acestea nu pot apărea ca certe şi lichide pentru instanţa. Mai mult, in afara afirmaţiilor reclamantelor şi a unei mărturisiri parţiale a fiicei pârâţilor, nu există nici măcar indicii de natura a le confirma.
In privinţa legăturii de cauzalitate intre prejudiciul suferit de reclamante şi faptele invocate, instanţa nu poate să nu observe şi contribuţia avută chiar de reclamanta majora, care, in calitate de părinte al copilului ce a sustras asemenea sume importante de bani, nu a dat dovada de diligenţa in supravegherea comportamentului acestuia. In condiţiile in care copilul de 13 ani sustrage din casa, in mod repetat, sume in valoare totala de aproape 10.000 de lei, pe parcursul unui an întreg, iar părinţii nu observă nimic, nu se poate reţine lipsa de culpa şi a acestor părinţi.
Nimeni nu poate să-şi invoce propria culpa pentru a obţine un drept, iar calitatea de reclamante o au in cauza de faţă chiar minora ca a produs prejudiciul părinţilor săi şi unul din părinţii care au permis producerea prejudiciului prin lipsa de supraveghere a fiicei lor.
Vinovăţia cu care a acţionat fiica pârâţilor va trebui apreciată atât din punctul de vedere al vârstei pe care o avea la momentul cererii şi primirii banilor, cât şi corelat cu atitudinea reclamantei minore de-a lungul timpului, care in mod repetat s-a conformat fără opoziţie solicitărilor colegelor sale. Având in vedere aceste aspecte, şi independent de prevederile din materie penală, apreciind in concret, instanţa nu are convingerea că minorele aveau reprezentarea repercusiunilor juridice ale faptelor sale şi nici măsura in care acestea realizau ca ceea ce fac nu corespunde normelor de conduită normale.
Pentru toate considerentele de mai sus, instanţa reţine că in speţă nu sunt întrunite elementele răspunderii delictuale prevăzute de art. 998-999 Cod civil. Este adevărat că orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greşeala s-a ocazionat, a-l repara şi că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa, insă pentru a opera această răspundere delictuală, trebuiesc întrunite cumulativ patru condiţii, şi anume: existenţa unei fapte ilicite, prejudiciul cauzat să existe şi să fie dovedit, intre fapta ilicită şi prejudiciu să existe legătură de cauzalitate, iar fapta ilicită să fi fost săvârşită cu vinovăţie.
Din probele administrate nu reiese cu certitudine nici constrângerea reclamantei minore la a da sumele de bani, nici cuantumul sumelor date li nerecuperate astfel încât, nefiind îndeplinite doua din cele patru condiţii cumulative nu poate opera răspunderea delictuală prevăzută de art. 998-999 Cod civil.
Răspunderea părinţilor pentru fapta copilului lor minor poate fi antrenată doar in condiţiile in care sunt întrunite elementele generale al răspunderii delictuale, prevederile art. 1000 alin.2 având caracter de dispoziţii particulare faţă de prevederile art.998-999 care constituie dreptul comun in materie de răspundere delictuală.
Pentru considerentele de mai sus, instanţa va respinge acţiunea ca nefondată.
Văzând şi prevederile art. 274 Cod procedură civilă instanţa va obliga reclamanta majoră la plata către pârâţi a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
