(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.45286/3/2009 – DECIZIA CIVILĂ NR.2 A/10.01.2011)
La data de 16.11.2009, reclamanta G.E., a chemat în judecată pe pârâtul S.R. PRIN M.F.P., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul la despăgubiri în cuantum de 200.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive cu caracter politic luate împotriva sa, prin dislocarea din localitatea B. – N., judeţ T. şi stabilirea domiciliului obligatoriu într-un câmp aparţinând G.A.S.-ului comunei P., judeţ I., în perioada 18.06.1951 – 27.07.1955, luate din Decizia MAI nr. 200/1951, cu cheltuieli de judecată.
Prin măsurile aplicate, reclamanta şi membrii familiei sale au suferit neajunsuri legate de lăsarea locuinţei şi a bunurilor, rămase nerecuperate, determinarea construirii de bordeie în Bărăgan, fără asistenţă medicală şi instruire, fiind permanent supravegheaţi de organele de securitate represive, folosiţi la cultivarea pământului la bumbac şi orez, fără a avea voie să se deplaseze mai departe de 4 km. în jurul “lagărului”. Prin aplicarea Decretului – Lege nr. 118/1990, reclamanta beneficiază de o indemnizaţie lunară de 822 lei.
În drept, s-au invocat prevederile art. 5 şi următoarele din Legea nr.221/2009.
Pârâtul a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât, din interpretarea art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, rezultă că, despăgubirile morale se acordă, doar în cazul condamnărilor şi nu în cazul aplicării unor măsuri administrative cu caracter politic, în subsidiar, să se acorde despăgubiri, într-un cuantum care să se raporteze la suferinţele suportate efectiv.
S-au administrat probele cu înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr.1115/25.06.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă, în dosarul nr.45286/3/2009, s-a admis în parte acţiunea, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 8.000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la plata plăţii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de judecată a reţinut următoarele:
Aşa cum rezultă din adresa nr.G-1620/1993 a Ministerului de Justiţie – Direcţia Instanţelor Militare, reclamanta, născută la 9.09.1934, a fost dislocată împreună cu părinţii din zona frontierei de vest la data de 18.06.1951, în baza Deciziei M.A.I nr. 200/1951 în localitatea P., judeţ I., restricţia domiciliară fiind ridicată la data de 27.07.1955, în baza Deciziei M.A.I. 6100/1955.
Potrivit Hotărârii nr. 2096/1991, emisă de Comisia pentru Acordarea unor Drepturi persoanelor persecutate din motive politice, conform Decretului – Lege nr.118/1990, perioada în care reclamanta a avut domiciliul obligatoriu, respectiv, 4 ani, o lună şi 9 zile, i s-a recunoscut ca vechime în muncă, primind o indemnizaţie lunară în cuantum de 822 lei.
Reclamantei i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, aşa cum rezultă din Decizia nr.30/10.01.2008.
Potrivit art.3 litera e din Legea nr.221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din actele normative evidenţiate în lege, printre care şi decizia nr.200/1951 a Ministerului Afacerilor de Interne.
Potrivit art. 5 din lege, orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, poate solicita instanţei de judecată obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-Lege nr.118/1990 republicat şi al O.U.G. nr.214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Drept urmare, contrar susţinerilor pârâtului, tribunalul a apreciat că despăgubirile morale se acordă şi în cazul aplicării unor măsuri administrative cu caracter politic, nu doar în cazul condamnărilor, atâta timp cât această posibilitate este expres prevăzută de lege.
În prezenta cauză, tribunalul a considerat că este de necontestat prejudiciul moral suferit de reclamantă prin luarea măsurii administrative cu caracter politic de dislocare şi stabilire de domiciliu obligatoriu, fiindu-i încălcate drepturile fundamentale ale copilului şi ale omului.
Problema care se ridică în cauză, este aceea a cuantumului despăgubirilor care se pot acorda pentru reparare a prejudiciului moral suferit de reclamantă, aceasta înţelegând să le cuantifice la suma de 200.000 euro.
Este de netăgăduit că orice arestare şi inculpare pe nedrept (în aceeaşi măsură şi orice măsură administrativă cu caracter politic) produc celor în cauză, suferinţe, că astfel de măsuri lezează demnitatea şi onoarea, libertatea individuală, drepturile personal nepatrimoniale ocrotite de lege şi că din acest punct de vedere, le produc un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensaţii materiale.
Ceea ce trebuie evaluat, însă, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, şi nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanţa prejudiciului moral, sub aspectul importanţei valorilor lezate.
În aprecierea importanţei prejudiciului moral, trebuie avute în vedere repercusiunile acestuia asupra stării generale a sănătăţii, a vieţii în general, precum şi asupra posibilităţilor de a se realiza din punct de vedere social, profesional şi material, în astfel de condiţii.
Stabilirea acestui cuantum nu presupune stabilirea “preţului” suferinţelor fizice şi psihice ale reclamantei, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea tuturor consecinţelor negative ale acestui prejudiciu cauzat şi ale implicaţiilor acestora, pe toate planurile vieţii sociale.
Pe de altă parte, aşa cum a reţinut şi instanţa europeană în jurisprudenţa sa, trebuie stabilită o distincţie între situaţiile în care cel în cauză a suferit un traumatism evident, fizic sau psihic, dureri sau suferinţe, angoasă, frustrare, tristeţe, sentimente de nedreptate sau de umilinţă, o stare de incertitudine prelungită, o perturbare a vieţii sale, ori o reală pierdere de oportunităţi şi situaţiile în care recunoaşterea publică printr-o hotărâre obligatorie pentru stat, a prejudiciului suferit de reclamantă, reprezintă prin ea însăşi, o formă eficace de reparaţie.
În stabilirea şi acordarea despăgubirilor, tribunalul a apreciat că se impune a se avea în vedere principiul echităţii, care implică înainte de toate o anumită flexibilitate şi o analiză obiectivă a ceea ce este just, echitabil şi rezonabil, ţinând cont de ansamblul circumstanţelor cauzei, adică nu numai de situaţia reclamantei, ci şi de contextul general în care încălcarea s-a produs.
Despăgubirile pe care instanţa le acordă pentru prejudiciul moral au ca obiect recunoaşterea faptului că încălcarea unui drept fundamental a cauzat un prejudiciu moral şi ele sunt stabilite, astfel încât să reflecte aproximativ gravitatea acestui prejudiciu. Despăgubirile nu urmăresc şi nu trebuie să urmărească furnizarea pentru reclamantă, care a solicitat repararea prejudiciului produs, din motive de compasiune, a unui confort financiar, ori a unei îmbogăţiri pe cheltuiala statului, în condiţiile în care nu există un barem specific vizând despăgubirile stabilite, în cazurile condamnărilor cu caracter politic şi măsurilor administrative asimilate acestora.
Având în vedere că în prezenta cauză, reclamanta nu a administrat suficiente probe din care să rezulte care au fost consecinţele luării măsurii administrative, pe plan fizic şi psihic, şi în ce măsură i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, în raport de circumstanţele în care a avut loc încălcarea drepturilor ei, în condiţiile în care, în cazul daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt, instanţa consideră că suma de 8000 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezintă o reparaţie echitabilă şi suficientă a prejudiciului moral suferit de reclamantă.
Împotriva sentinţei, a declarat apel pârâtul S.R. prin M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, despăgubirile morale se acordă doar în cazul condamnărilor, nu şi în cazul aplicării unor măsuri administrative, cu caracter politic, aşa cum este şi măsura dislocării, în plus, se constată că deja s-au acordat despăgubiri în baza Decretului – Lege nr. 118/1990 – respectiv indemnizaţia lunară pe care deja reclamanta o încasează, începând cu anul 1990.
În subsidiar, dacă se va aprecia că prevederile art. 5 alin.1 lit. a) din lege vizează despăgubiri morale şi pentru măsurile administrative cu caracter politic, urmează a se reverifica suma acordată care este prea mare, în raport de lezarea efectivă suferită, de ordin psihic şi fizic, de către reclamantă, invocându-se jurisprudenţa C.E.D.O. în materie, care manifestă moderaţie în cuantumul despăgubirilor morale statuate în deciziile sale, stabilind sume rezonabile.
S-a solicitat admiterea apelului, şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii, respectiv în sensul reducerii cuantumului daunelor morale la care a fost obligat Statul Român prin , solicitându-se şi judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
Nu s-au administrat probe în apel.
În concluziile orale puse în faţa instanţei de apel de către consilierul juridic al apelantului – pârât la termenul de judecată din 10.01.2011, s-a solicitat admiterea apelului, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată, avându-se în vedere, dincolo de motivele scrise din apelul declarat, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 publicată în Monitorul Oficial din data de 15.11.2010 care a declarat neconstituţionale prevederile art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009 ce constituie temeiul de drept în baza cărora se puteau acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral, termenul de 45 zile prevăzut de legiuitor pentru suspendarea acestor prevederi expirând, fără a se fi intervenit în punerea de acord a acestor prevederi, cu dispoziţiile Constituţiei.
Apelul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin decizia nr.1358/21.10.2010 publicată în Monitorul Oficial al României, din 15.11.2010, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.
Potrivit art.147 alin.1 din României, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională, îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen, dispoziţiile sunt suspendate de drept.
În condiţiile stabilite de art. 31 alin.1 şi 3 din Legea nr.47/1992 şi art.147 alin. 4 din Constituţie, decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt opozabile “erga omnes”, sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti, ele având putere numai pentru viitor, după publicare, având efect şi asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
În consecinţă, prevederile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 declarate neconstituţionale, nu se mai pot aplica, astfel că instanţa sesizată cu soluţionarea acţiunii, având ca temei dispoziţiile legale sus – menţionate, continuând să soluţioneze cauza, are obligaţia să constate că devin inaplicabile prevederile declarate neconstituţionale.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 s-a publicat în Monitorul Oficial partea I din 15.11.2010, astfel că de la această dată, dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca în termen de 45 zile, Parlamentul, respectiv Guvernul să pună de acord aceste prevederi legale cu dispoziţiile Constituţiei, la împlinirea acestui termen, prevederile sus – menţionate încetându-şi efectele juridice.
Curtea, constată că termenul de 45 zile a expirat, fără a fi intervenit vreo procedură de punere de acord a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 cu Constituţia României (art. 1 alin. 3 şi 5), ele încetând a-şi mai produce efectele la 01.01.2011.
În speţă, la termenul de judecată din 10.01.2011, Curtea constată că practic nu mai există temeiul juridic pentru acordarea daunelor morale solicitate în cazul prezent – potrivit art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009), putând fi acordate în continuare, doar despăgubirile la care se referă la art. 5 alin.1 lit. b şi c din lege (inaplicabile în litigiu).
Lipsind temeiul juridic al cererii de daune morale, se constată că analizarea celorlalte critici din apelurile declarate, nu se mai impune.
În consecinţă, potrivit art. 296 cod procedură civil, Curtea va admite apelul formulat de S.R. prin M.F.P., va schimba sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea ca neîntemeiată.
2
