Constată că, prin sentinţa civilă nr.1009/MIF/20 decembrie 2011, T.V. admiţând cererea formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C.V. în contradictoriu cu S.I.D., S.M., S.I. şi S.L. (fostă S.) a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă a min


D.G.A.S.P.C.V. în contradictoriu cu S.I.D., S.M., S.I. şi S.L. (fostă S.) a dispus înlocuirea măsurii plasamentului

în regim de urgenţă a minorului F.-D., născut la 15 iunie 1995 în municipiul C., judeţul D., cu C.N.P.1950615160042,

având părinţi pe S.I.D., născut în C., judeţul D., cu C.N.P.1690112163248 şi S.L.(fostă S.) născută în B., judeţul B.,

cu C.N.P.2750223393705, de la C..P.nr.4 R.V., cu măsura plasamentului la Serviciul rezidenţial pentru recuperarea

tinerilor cu afecţiuni neuropsihice B. din cadrul reclamantei. A fost total decăzut, din drepturile părinteşti, tatăl

şi au fost limitate, pe perioadă determinată, legăturile personale ale acestuia cu minorul, în sensul de a nu putea

găzdui copilul. A fost respinsă cererea de instituire a plasamentului către bunicii paterni S.I. şi S.M..

În motivare, s-a reţinut în fapt că minorul, în vârstă de 15 ani, datorită abuzului şi neglijării

afectiv-emoţionale din partea tatălui său în a cărui îngrijire a rămas după ce părinţii au divorţat, mediu calificat

de rapoartele de evaluare şi consiliere psihologică drept psihopatogen, prezintă o puternică inabilitate de comunicare

de a manifesta simpatie, empatie sau emoţii pozitive, de a construi, întreţine relaţii de prietenie, are o permanenţă

atitudine de nelinişte, reticenţă, agitaţie, vorbire sacadată în propoziţii scurte, fără deprinderi de igienă personală,

lipsit de cooperare şi rezonanţă afectivă, evită relaţiile de orice fel cu adulţii, starea de anxietate fiind accentuată

după vizitele tatălui şi ale bunicilor paterni, aceştia fiind cei care îi induc starea de nemulţumire, nesiguranţă,

ce impune supraveghere continuă.

După luarea măsurii plasamentului de urgenţă a frecventat cursurile aceleiaşi şcoli ca şi în perioada în

care s-a aflat în familia tatălui, element considerat unul de stabilitate şi continuitate faţă de toate celelalte

survenite în viaţa minorului, aşa încât, s-a apreciat că înscrierea în sistemul de protecţie de tip rezidenţial

Serviciul rezidenţial pentru recuperarea tinerilor cu afecţiuni neuropsihice B. unde, de altfel, ocupă singur o

cameră, aflându-se în cursul studiilor liceale, fiindu-i astfel oferite condiţii pentru pregătirea temelor, este

de natură a asigura o normalizare a stării sănătăţii psihice a copilului, după ce mai înainte, în urma unui incident

care a provocat agitaţia copilului şi ameninţări cu suicidul, fusese luată măsura repartizării minorului într-un

dormitor cu mai mulţi copii pentru protecţia lui.

Legat de situaţia socială a tatălui, s-a constatat că, deşi în domiciliul acestuia existau persoane,

ale căror voci se auzeau, nu s-a permis accesul autorităţilor, după o perioadă copilul ieşind cu greutate din locuinţă,

foarte speriat, refuzând să se apropie şi să antreneze o discuţie, cu motivarea că tatăl îl ameninţă că îl omoară.

În privinţa acestuia din urmă, în mediul social s-a constatat că este cunoscut ca o persoană abuzivă fizic şi psihic

faţă de fiul său, consumă zilnic alcool, în timpul iernii încălzeşte rar locuinţa, care are aspectul unui adăpost

improvizat, cu trei incinte nezugrăvite şi nepardosite, fără racord la utilităţi, populate cu resturi menajere şi

materiale de construcţii, exalând un miros puternic, de la o toaletă improvizată în interior, fără sistem de încălzire

cu lemne sau altă formă, inclusiv pe lângă persistând acelaşi miros de excremente. Tatăl a afirmat la o vizită

anterioară că intenţionat a edificat locuinţa sub formă de catacombă, considerând că ar putea fi supus unor evenimente

care să necesite retragerea în acest sistem.

Cât priveşte veniturile, deşi tatăl a pretins că ar fi salariat la o firmă de pază şi protecţie, adeverinţa

prezentată în acest sens purta evidente urme de alterare asupra datei emiterii.

Întrucât bunicii paterni au solicitat, la rândul lor, ca măsura plasamentului să fie luată către ei, pentru

a păstra minorul în mediul cât mai apropiat de familia naturală, s-a trecut la evaluarea condiţiilor oferite de aceştia

şi s-a constatat că ele sunt, de asemenea, insuficiente. Astfel, cei doi bunici locuiesc într-o garsonieră situată

în aceeaşi localitate, modest mobilată şi întreţinută, cu stare de igienă corespunzătoare, dotată cu bunuri de

folosinţă îndelungată, dar cu prilejul discutării cu aceste persoane s-a constatat că bunica, deşi iniţial s-a arătat

dispusă să-şi asume răspunderea creşterii copilului, ulterior a arătat că o astfel de responsabilitate nu poate reveni

decât tatălui acestuia, motivat de faptul că între cei doi există o bună relaţie.

Cât despre bunic, acesta având o vârstă înaintată, 72 de ani, are în plus probleme proprii de sănătate.

Toate aceste condiţii s-a constatat a nu fi de natură a permite o normală şi favorabilă dezvoltare fizică,

mentală, spirituală, morală şi socială, aşa încât, se impune luarea măsurii de protecţie specială care să corespundă

interesului superior al copilului, chiar dacă acesta, atât în faţa reprezentanţilor reclamantei cât şi a instanţei a

afirmat că doreşte să rămână, în continuare, cu tatăl său.

Despre mama minorului s-a reţinut că, în urma desfacerii căsătoriei prin sentinţa civilă nr.20029/19.09.2001

a Judecătoriei Craiova, s-a stabilit în Brăila, fiind recăsătorită şi având un alt copil. Prin hotărârea de

fiindu-i tatălui încredinţat minorul, s-a încercat o reîncredinţare către mamă, după ce autorităţile au constatat

situaţia din domiciliul tatălui, copilul neputându-se, însă, adapta la familia mamei.

Faţă de toate acestea şi în temeiul dispoziţiilor art.94 alin.4 din Legea nr.272/2004 s-a dispus înlocuirea

măsurii de plasament în regim de urgenţă cu cea a plasamentului la Serviciul rezidenţial pentru recuperarea tinerilor

cu afecţiuni neuropsihice B. din cadrul D.G.A.S.P.C.V., concomitent în temeiul art.109 alin.1 din Codul familiei fiind

spusă decăderea totală a tatălui din drepturile părinteşti.

S-a încuviinţat în acelaşi timp limitarea purtării de legături personale cu minorul, potrivit art.111 Cod

procedură civilă, interzicându-se acestuia a-l găzdui pe minor o perioadă determinată.

Cum nici posibilităţile bunicilor paterni nu au fost constatate apte de a asigura condiţiile necesare

dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale şi sociale a copilului, datorită posibilităţilor materiale şi stării

de sănătate, a fost respinsă cererea formulată de aceştia.

Împotriva sentinţei, în termen, au formulat recurs pârâţii S.I.D., S.M. şi S.I., criticând soluţia pentru

netemeinicie şi nelegalitate, în sensul că nu s-a ţinut cont de poziţia minorului, nu le-a fost garantat dreptul la

un proces echitabil, greşit au fost decăzuţi din proba cu martori care nu au fost aduşi cu mandate, pentru a dovedi

că oferă condiţii normale de creştere şi educare copilului.

Prin întâmpinare, mama minorului a solicitat respingerea recursului, arătând că tatăl îl agresează fizic

pe copil, îl înfometează, îl lipseşte de îngrijire, îl ţine într-o stare permanentă de spaimă, aşa încât, dintr-un

copil normal, inteligent, cum era la vârsta de 5 ani când a intervenit despărţirea foştilor soţi, l-a transformat

într-un copil sălbăticit, izolat, speriat, cu tulburări psihice, cu grave carenţe de igienă, este lipsit de contacte

cu orice altă persoană, în afara tatălui său. Arată că, în perioada în care a încercat să-l preia pe copil în

domiciliul său, acesta afirma că îi place bătaia, are nevoie să fie bătut, aşa cum l-a obişnuit tatăl său, afirmaţii

făcute şi cu prilejul evaluării psihologice.

Intimata D.G.A.S.P.C.V. solicitând, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, a reluat istoricul de

fapt al pricinii, arătând că măsura este pe deplin justificată de constatările făcute în privinţa condiţiilor oferite

de tată şi de bunicii paterni.

Recurentul S.I.D. a depus, în susţinerea recursului, un memoriu însoţit de adeverinţă de salariat emisă de

S.C.G.S.R.L. R.V. sub nr.17 din 28.02.2011, privind calitatea sa de angajat, fără a se arăta de la ce dată, copie a

carnetului de note al minorului Florin Dănuţ, vizat pentru anul 2010-2011, invocând, încă odată, faptul că instanţa

l-a lipsit de posibilitatea de a formula apărări, de a dovedi contrariul celor înscrise în actele de constatare făcute

de autorităţile publice de protecţie a minorilor, ignorându-se voinţa minorului, după cum s-a interpretat greşit şi

atitudinea bunicei paterne, deşi aceasta l-a ajutat permanent la creşterea şi educarea lui.

Nu s-a ţinut cont de faptul că, în realitate, deţine o locuinţă, având eliberată autorizaţie de construire

şi rol pentru teren, precum nici de raportul de evoluţie a copilului, întocmit de şcoală care, odată cu fişele medicale

de la naştere şi până în momentul instituţionalizării, dovedesc că minorul s-a născut normal, a evoluat la fel şi

nu suferă de vreo boală psihică.

În opinia sa, toate demersurile au fost determinate de fosta soţie, care doreşte îndepărtarea copilului

de tatăl său, în contra voinţei acestuia.

În ceea ce priveşte declaraţiile date de vecini, arată că este normal ca acestea să-i fie defavorabile

câtă vreme, nu se află în bune relaţii cu ei.

Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, constată că recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Referitor la procedura decăderii recurentului S.I.D. din proba cu martorii C.G. şi P.G., urmează a

se observa că instanţa a dispus în acest sens, după ce pârâtului i-a fost acordat un ultim termen sub sancţiunea

decăderii din probă, acesta neindicând alte adrese decât cele la care factorul poştal a constatat că nu sunt cunoscuţi

şi nici nu i-a adus.

Potrivit dispoziţiilor art.188 Cod procedură civilă, instanţa nu este obligată, ci doar poate emite mandat

de aducere împotriva martorului ce lipseşte la prima citare.

Pentru termenul din data de 17.12.2010, procedura de citare cu martorii a fost legal îndeplinită, fără ca

aceştia să se prezinte, în acelaşi timp însă, nu s-a prezentat nici partea care a propus proba, respectiv

recurentul-pârât S.I.D., deşi acesta cunoştea că instanţa a pus în discuţie sancţiunea decăderii din probă,

la termenul anterior. Or, acesta era direct interesat să dovedească, aşa cum a pretins când a propus proba,

că mărturiile consemnate în rapoartele de anchetă întocmite de reclamantă şi celelalte autorităţi publice locale

nu aparţin acestor persoane sau nu conţin relatările lor reale.

Decăderea din probă, ca sancţiune procesuală, nu reprezintă o împiedicare a dreptului de acces la

instanţă sau a dreptului la apărare, câtă vreme partea nu îşi exercită drepturile procedurale recunoscute de

lege cu bună credinţă, aşa cum obligă dispoziţiile art.723 alin.1 Cod procedură civilă.

Or, cum se poate observa, pârâtul-recurent este cel care nu s-a prezentat pentru a insista în

administrarea probei sau, în măsura în care martorii s-ar fi aflat într-o poziţie de duşmănie faţă de sine,

să solicite înlocuirea lor.

De aceea, nu se poate găsi vreo culpă în încălcarea cerinţelor impuse de art.6 din Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil şi asigurarea dreptului de apărare.

Exprimarea, de către minor, a unei poziţii contrare măsurii luate de către instanţă, se constată de către

prezenta Curte ca neprezentând relevanţă în condiţiile în care, din întreg materialul probatoriu, a rezultat că minorul

are un comportament psihic afectat tocmai de violenţele fizice şi morale la care este supus de către tatăl său, violenţe

sub imperiul cărora refuză contactul cu alte persoane, are o dezvoltare psihosocială anormală, tendinţe exprimate de

suicid şi alte asemenea manifestări ce exced unui comportament normal pentru un copil de vârsta sa.

Concluzia este aceea că, şi în momentul în care şi-a exprimat o astfel de atitudine, copilul a făcut-o sub

imperiul aceloraşi stări induse de tatăl său, aşa încât, chiar dacă luarea unei măsuri contrarii tinde la a-l nemulţumi

pe acesta, pentru moment aceasta este singura soluţie aptă de a-i oferi cadrul necesar recuperării sale.

Nici în ceea ce priveşte luarea măsurii de plasament faţă de bunici, care de altfel nici nu au semnat recursul,

chestiune ce însă nu a fost invocată, expeditorul şi după cum se observă, redactorul motivelor de recurs, fiind o persoană

fără legătură cu procesul, respectiv, numită R.N.(filele 2 şi 3), nu se constată vreo greşeală de temeinicie sau legalitate a soluţiei.

Se pretinde prin motivele de recurs că cei doi ar fi apţi a oferi condiţii normale de creştere şi educare a

minorului, fără ca aceştia să invoce o greşeală în cele reţinute de către prima instanţă a fondului sub aspectul

condiţiilor oferite de ei.

Cele înscrise de către recurentul S.I.D. în memoriul depus la termenul din 10 martie 2011, vizează exclusiv

ajutorul pe care părinţii săi i l-ar fi dat în creşterea copilului, ajutor însă insuficient pentru a justifica măsura

plasamentului la aceştia, singura poziţie exprimată de cei doi bunici, pe parcursul procesului, fiind aceea că cel

calificat a păstra pe copil ar fi exclusiv tatăl.

În ceea ce priveşte existenţa unei locuinţe calificată de a primi acest nume, contrar caracterului de adăpost

provizoriu constatat a-l avea ceea ce recurentul prezintă ca fiind locuinţă, critica este şi ea nefondată.

Astfel, într-adevăr, în faţa primei instanţe de fond, recurentul a prezentat fotocopia unei autorizaţii de

construire emisă în anul 1999, pentru o locuinţă parter şi împrejmuire la faţadă şi pe laterale, valabilă 60 de luni de

la data eliberării, fără însă a prezenta şi un proces verbal de finalizare a lucrărilor, dimpotrivă, şi în prezent

constatându-se lipsa unei astfel de construcţii ca şi a împrejmuirii.

În aceste condiţii, în mod corect instanţa a constatat că nu se impune a insista în administrarea probei cu cei

doi martori, toate celelalte probe ale cauzei conducând la concluzia că cele consemnate ca reprezentând declaraţiile

acestora, făcute în calitate de vecini ai tatălui recurent S.I.D., cu prilejul anchetei întocmite de P.C.M., nu constituie

decât o confirmare a celorlalte constatări făcute de către autorităţile responsabile de ocrotirea minorilor, soluţia fiind

pronunţată pe baza tuturor probelor administrate, iar nu numai a acestor două depoziţii.

Neconstatându-se, nici din oficiu, motive de ordine publică, de natură a atrage modificarea ori casarea soluţiei, urmează ca, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul să fie respins ca nefondat.

8. Presupusa încălcare a dispoziţiilor privitoare la conflictul de competenţă. Îngreunarea situaţiei în propria cale de

atac

Art.20 alin.1 Cod procedură civilă

Art.296 Cod procedură civilă

Examinând decizia prin prisma criticilor aduse, Curtea a constatat recursul ca nefiind fondat.

Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor privitoare la conflictul de competenţă, o asemenea greşeală nu este

săvârşită.

Cum se poate observa, tribunalul a fost investit cu o cale de atac intitulată de către parte fiind recurs,

primul termen fixat la data de 8 octombrie 2010, când s-a constatat că pricina nu se află în stare de judecată, întrucât

nu fuseseră achitate taxele de timbru pentru fond şi apel şi nici nu fusese învederată obligativitatea plăţii lor.

La următorul termen, cel din 19 noiembrie 2010, s-a constatat că părţile au fost legal citate şi pot pune

concluzii, pricina aflându-se la prima zi de înfăţişare în sensul dispoziţiilor art.134 Cod procedură civilă.

În aceste condiţii, în mod corect s-a trecut la verificarea căii de atac căreia îi este supusă hotărârea

primei instanţe de fond şi acordarea calificării prevăzute de lege ca fiind apelul.

Într-o asemenea situaţie, legiuitorul nu impune acordarea unui nou alt termen de judecată şi citarea părţilor,

potrivit dispoziţiilor art.99 alin.3 din R.O.I. şi H.C.C.I. nr.31/2009, trecându-se dosarul pe lista pricinilor de

soluţionat în faza de atac a apelului cu participarea judecătorilor potrivit acestor reguli…

Cât priveşte înrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac, nici o asemenea greşeală de aplicare a legii

nu s-a constatat.

Cheltuielile de judecată la care instanţa de apel a obligat-o pe apelantă au fost exclusiv cele făcute în

faza de atac a apelului, suma de 500 lei reprezentând onorariul plătit şi dovedit, potrivit chitanţei depusă la dosar

de avocat D.M.C. pentru intimata-pârâtă A.P.S.P., sub nr.413 din 19.11.2010 (copie certificată-fila 35 dosar apel).

Dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă prevăd posibilitatea părţii de a solicita cheltuielile de judecată făcute

în cererea adversarului său căzut în pretenţii, în fiecare fază, cele acordate prin decizia criticată neprivind faza de

judecată în fond purtată în faţa judecătoriei.

(Decizia civilă nr.576/R/29 Martie 2011)