În motivarea cererii reclamanta arata ca a încheiat cu pârâta S.C. contractul de închiriere, contract în care era prevazut dreptul de preemtiune al reclamantei referitor la cumpararea spatiului închiriat.
Se sustine de reclamanta ca în timpul derularii acestui contract de închiriere între cei doi pârâti s-a încheiat contractul de vânzare-cumparare contestat de reclamanta si pe care aceasta îl apreciaza ca fiind lovit de nulitate absoluta pentru încalcarea flagranta a legii, respectiv a prevederilor art.41 lit. h coroborate cu dispozitiile art. 65 alin. 1 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, care dispun ca spatiul respectiv putea fi înstrainat numai cu aprobarea Adunarii generale a membrilor cooperatori, cerinta legala neînd4eplinita în cauza de fata, în conditiile în care vânzarea s-a facut în baza hotarârii Consiliului de administrare.
Se mai arata ca reclamanta ca orice înstrainare a unui imobil proprietatea societatii cooperative se poate realiza numai cu aprobarea Adunarii Generale iar încalcarea dispozitiilor imperative cu privire la înstrainarea imobilelor proprietatea societatii cooperative este sanctionata penal prin art. 114 lit. d si art. 114 lit. c din Legea nr. 1/2005.
Cererea a fost întemeiata în drept pe dispozitiile privind nulitatea si Legea nr.1/2005.
Pârâtii, legal citati nu au formulat întâmpinare, ci au depus la dosarul cauzei concluzii scrise si înscrisuri, invocând totodata exceptia autoritatii lucrului judecat, fata de existenta între parti a unui alt litigiu având acelasi obiect cu cel care face obiectul prezentei cauze si solutionat definitiv si irevocabil prin sentinta nr. a Tribunalului Prahova.
Prin sentinta civila nr…. Tribunalul Prahova a respins exceptia autoritatii lucrului judecat invocata de pârâti, aratând ca nu este îndeplinita tripla identitate de elemente cerute de art. 1201 Cod civil, cu referire expresa la cauza actiunii, în prezenta cerere de chemare în judecata fiind invocate si dispozitiile Legii 1/2005 fata de dispozitiile Codului civil relative la nulitate, care au constituit cauza cererii de chemare în judecata solutionata prin pronuntarea Sentintei civile nr. … a Tribunalului Prahova.
Prin aceeasi sentinta Tribunalul Prahova a respins actiunea reclamantei ca neîntemeiata si a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecata catre cei doi pârâti .
Prin Decizia civila … a fost admis apelul reclamantei, a fost anulata sentinta atacata si a fost trimisa cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova – Sectia Comerciala, retinându-se natura comerciala a litigiului dintre parti.
Tribunalul Prahova – Sectia Comerciala si de Administrativ a declinat competenta de solutionare a cererii de chemare în judecata în favoarea Judecatoriei Sinaia fata de Decizia în Interesul Legii nr. 32/2008 pronuntata de ICCJ prin care s-a stabilit ca disp. art. 2 pct. 1 lit. a C.pr.civ. se interpreteaza în sensul ca în vedere interpretarii competentei de solutionare în prima instanta si a cailor de atac sunt evaluabile în bani litigiile comerciale având ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii , anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind stabilirea situatiei anterioare.
În dosarul înregistrat pe rolul Judecatoriei Sinaia pârâtii P. G. si S.C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiata, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata aratând ca actul de vânzare-cumparare încheiat între cei doi pârâti s-a facut cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data respectiva, pârâtul P. G. cumparând imobilul pentru care acelasi pârât a formulat cerere de retrocedare, cu respectarea dispozitiilor Legii 10/2001, având în vedere ca acest imobil a apartinut tatalui pârâtului, care a fost deposedat ilegal de statul comunist.
Se mai sustine ca potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr.10/2001 pârâtul P. G. a dobândit un drept de preemtiune cu privire la achizitionarea acestui imobil, acesta actionând cu buna credinta, încercând sa obtina imobilul în natura prin achizitionarea sa de la vânzatoare.
Se mai sustine ca pârâta S.C. . a închiriat reclamantei un alt imobil în suprafata de 150 mp. astfel ca orice pretentie a reclamantei legata de un drept de preemtiune al acesteia cu privire la imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumparare încheiat între cei doi pârâti nu este reala.
În plus, se mentioneaza de pârâti ca respectivul contract de închiriere nu a fost cunoscut decât de partile semnatare, contract care nu a fost notat în Cartea Funciara. Aceeasi mentiune se face si referitor la dreptul de preemtiune al reclamantei.
Pârâtul P. G. sustine ca a fost de buna credinta la încheierea contractului de vânzare-cumparare, act care a fost încheiat cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare.
La data de 03.03.2009 a fost formulata cerere de interventie accesorie de intervenienta C.N. în favoarea reclamantei, prin care s-a solicitat admiterea în principiu a cererii, motivat de faptul ca în opinia intervenientei reclamantul nu a facut decât sa apere interesele membrilor cooperatori pe care pârâta S.C. i-a disponibilizat, acesta reîncadrându-i în si ocupând un spatiu pe care l-a obtinut prin negociere directa.
Intervenienta a mai invocat prin cererea formulata exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a pârâtei S.C. si a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a actelor prin care se anuleaza contractul de închiriere a spatiului în litigiu.
Analizând actele si lucrarile dosarului sub aspectul probelor administrate si al dispozitiilor legale incidente în cauza, instanta a retinut urmatoarele:
Intre reclamanta S.C. si pârâta S.C. s-a încheiat la data de 03.02.2006 contractul de închiriere având ca obiect spatiul în suprafata de 150 mp. situat în Sinaia, durata închirierii fiind stabilita la un an de zile, cu posibilitatea reînnoirii contractului la expirarea termenului de închiriere, pe baza acordului partilor.
Prin acelasi contract partile au convenit cu privire la dreptul de preemtiune al chiriasului asupra spatiilor închiriate, în situatia în care proprietarul decide sa înstraineze respectivele spatii.
Pe parcursul derularii contractului, la data de 23.02.2006 între pârâta S.C, în calitate de vânzatoare, si P. G, în calitate de cumparator, s-a încheiat contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. având ca obiect constructia situata în orasul Sinaia.
În cuprinsul contractului de vânzare-cumparare se mentioneaza ca vânzarea se face în baza Hotarârii nr. 4/16 mai 2005 al Consiliului de Administratie al vânzatoarei.
Faptul ca la încheierea acestui contract de vânzare-cumparare a fost nesocotit dreptul de preemtiune pe care partile l-au stabilit prin contractul de închiriere cu privire la spatiul ce a facut obiectul închirierii nu este de natura sa constituie o cauza de nulitate absoluta a respectivului act de vânzare-cumparare, întrucât acest drept de preemtiune conferea chiriasului prioritatea la cumpararea spatiului închiriat, ocrotind astfel un interes individual, personal al chiriasului si nu un interes general.
Referitor la împrejurarea ca respectivul contract de vânzare-cumparare a fost încheiat în baza Hotarârii nr.4/16 mai 2005 a Consiliului de Administratie se retine ca într-adevar la data încheierii contractului de vânzare-cumparare nu au fost respectate dispozitiile art.65 alin. 1 din Legea nr.1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, care prevad ca orice înstrainare sau transmitere a folosintei imobilizarilor corporale, care sunt proprietatea societatii cooperative, se poate realiza numai cu plata, cu aprobarea Adunarii generale.
Însa aceasta conditie pentru valabilitatea înstrainarii a fost inserata de legiuitor pentru a ocroti interesele respectivei structuri juridice, si anume a vânzatoarei si nu interesele particulare ale unei societati comerciale de interes privat, cum este situatia reclamantei.
Ca urmare, încalcarea prevederilor atrt.65 alin. 1 din Legea nr. 1 /2005, putea fi invocata doar de pârâta vânzatoare ale carei interese ar fi fost vatamate prin încheierea respectivului act de înstrainare fara aprobarea Adunarii Generale, însa aceasta a validat contractul de vânzare-cumparare prin Hotarârea nr.2/29.08.20907 a Adunarii Generale, dupa cum se retine prin ordonanta Parchetului de pe lânga Judecatoria Sinaia.
Constatându-se ca nu exista nicio cauza de nulitate absoluta a contractului de vânzare-cumparare contestat de reclamanta, va fi respinsa cererea de chemare în judecata ca neîntemeiata, cu consecinta obligarii reclamantei, în temeiul art. 274 Cod procedura civila, la plata cheltuielilor de judecata catre pârât.
Relativ la cererea de interventie accesorie formulata în interesul reclamantei de intervenienta C. N. instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei interesului ce va fi admisa pentru considerentele:
O conditie esentiala pentru promovarea oricarei cereri în justitie este existenta unui interes, inclusiv pentru formularea cererii de interventie, astfel cum prevede art.49 alin. 1 C.pr.civ. “Oricine are interes poate interveni într-o privinta ce se urmeaza între alte persoane”.
La rândul sau interesul trebuie sa îndeplineasca urmatoarele cerinte: sa fie legitim, juridic, sa fie nascut si actual, sa fie personal si direct.
În cauza de fata, intervenienta mentioneaza ca în opinia sa reclamanta a aparat interesele membrilor cooperatori pe care pârâta SC i-a disponibilizat, aceasta societate procedând la reîncadrarea în munca a unora dintre acesti membri.
Ca urmare intervenienta nu afirma nici un interes nascut si actual, care sa existe în momentul în care a formulat cererea de interventie, si nici un interes personal si direct.
În consecinta cererea de interventie accesorie formulata de aceasta parte va fi respinsa ca lipsita de interes.
