Constatare nulitate absolută titlu de proprietate şi obligaţia de a face Fondul funciar


Dosar nr. 1707/318/2011 operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU, JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 5022

Sedinta publica de la 02 Iunie 2011

Completul compus din:

PRESEDINTE :OTILIA CEZARINA POPESCU

GREFIER: ELENA CIORTAN

Pe rol fiind judecarea actiunii formulata de reclamanta… împotriva…. si în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Pestisani pentru aplicarea legii 18/1991 si Comisia Judeteana Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, având ca obiect nulitate titlu de proprietate.

La apelul nominal facut în sedinta publica, au lipsit partile, reclamanta fiind reprezentata de avocat B. C.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, s-a constatat depusa la dosar adresa nr. 3024/27.05.2011 emisa de Comisia Locala pentru aplicarea Legii 18/1991 Pestisani, la care se aflam anexate copia anexei III de validare si fila de registru agricol a autorului …dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Avocat B. C., pentru reclamanta, a solicitat admiterea actiunii, cu cheltuieli de judecata, depunând la dosar concluzii scrise.

INSTANTA

Prin actiunea înregistrata sub nr.1707/318/2011 pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu , reclamanta … a chemat în judecata pârâtul … si a solicitat instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Pestisani pentru aplicarea legii 18/1991 si Comisia Judeteana Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, sa se constate nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. 1322048 si actelor premergatoare eliberate în favoarea pârâtului …. , pentru suprafata de 1940 mp situata în intravilanul comunei …., sat …, având ca vecini: Nord- ,.., Est- …Sud-…, Vest-…., urmând ca organul local sa întocmeasca documentatia si sa o înainteze în vederea emiterii titlului de proprietate în favoarea sa.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca este fiica autoului …, decedat în anul 1993, care, prin actul de nr. 266 încheiat în anul 1946, i-a donat suprafata de 2400 mp situata în comuna Pestisani, sat Hobita, intrând în posesia terenului de la aceasta data , folosindu-l pe timpul CAP-ului iar dupa aparitia Legii 18/1991 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Ca, pârâtul …. este nepot de fiu al autorului si ca din eroare Comisia Locala a emis titlul de proprietate în favoarea acestuia pentru suprafata de 1940 mp, acesta nefiind îndreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate.

În dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosar acte de stare civila, titlul de proprietate nr. 1322048/24.01.1996, certificat de deces al autorului …., act de donatie din anul 1946.

Instanta a solicitat relatii organului local cu privire la sustinerile reclamantei, respectiv actele care au stat la baza emiterii titlului de propriettae contestat si daca reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.

Prin adresa nr. 2004/08.04.2011 organul local a comunicat a instantei cererea de reconstituire nr.1100/1991 formulata de …, iar prin adresa nr. 2384/03.05.2011 au fost comunicate, în copie, HCJ nr. 53/1991 si anexa III, contractul de vânzare cumparare din anul 1995, titlul de proprietate nr. 1322048/1996, contract de vânzare cumparare nr. 2214/14.10.2009 si cererile de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 1099/1991 formulata de … si nr.1100 formulata de …..

A sustinut organul local ca titlul de proprietate contestat a fost emis pe numele pârâtului în baza contractului de vânzare cumparare încheiat între ….., fratele reclamantei si pârât, acesta din urma înstrainând terenul altor persoane.

Prin adresa nr. 3024/27.05.2011 Comisia locala Pestisani a comunicat instantei ca cererile de reconstituire nr.1099/1991, formulata de …. si nr. 1100, formulata de …., au fost solutionate prin HCJ nr.53/1991, acestia figurând la pozitia 109, validati cu suprafata de 2,49ha, conform registrului agricol.

Instanta, analizând actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarea stare de fapt:

Defunctul … a figurat în registrul agricol în perioada 1959-1962 cu suprafata de 2,49 ha, conform filei de registru depusa la fila 53 din dosar.

La data de 11.03.1991 acesta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, înregistrata sub nr.1099, prin care a solicitat suprafata de 2, 13 ha, cu care s-a înscris în CAP( fila 38).

Fiica acestuia,…., prin cererea nr.1100/10.03.1991( fila 39), a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 0,24 ha, conform actului de donatie nr.7078/1956 încheiat de tatal sau ….

Potrivit sustinerilor organului local, cele doua cereri au fost analizate, iar prin HCJ nr. 53/1991 s-a validat reconstituirea dreptului de propriettae pentru suprafata de 2,49ha, conform registrului agricol.

Observând anexa III la HCJ nr.53/1991 se constata ca la pozitia 109 figureaza …. si …., validati cu suprafata de 2,49ha, conform registrului agricol, organul local sustinînd ca initialele au fost mentionate eronat.

Pâna în prezent organul local nu a eliberat acte de proprietate conform HCJ nr.53/1991, pe numele reclamantei si al autorului sau.

La data de 24.01.1996 s-a emis pe numele pârâtului …., nepotul de frate al reclamantei, respectiv fiul lui …, titlul de propriettae nr.1322048/1996, la baza emiterii acestuia fiind actul de vânzare cumparare autentificat sub nr.3591/26.10.1995, prin care ….vinde fiului sau …. suprafata de 1940mp, mentionându-se în cuprinsul actului ca terenul provine de la parintii sai.

Instanta constata ca pârâtul nu a urmat procedura prevazuta de legea 18/1991, în sensul ca nici el si nici tatal sau nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate si, mai mult, existenta contractului de vânzare cumparare nu îndreptatea Comisia locala pentru aplicarea Legii 18/1991 sa emita titlul de propriettae pe numele cumparatorului, acesta având deja un act de propriettae, respectiv contractul de vânzare cumparare.

Potrivit art. 8 din Legea 18/1991 si art.11 din HG 890/2005 reconstituirea dreptului de propriettae se face la cerere, de fiecare persoana îndreptatita la reconstituire, ori, în speta, numai reclamanta si autorul sau au uzat de aceste dispozitii, pârâtul beneficiind de reconstituirea dreptului de propriettae potrivit titlului de proprietate contestat, din oficiu, ceea ce nu este posibil.

Asa fiind, pârâtul apare ca fiind persoana neîndreptatita la reconstituirea dreptului de propriettae, astfel ca, în temeiul art. III alin. 1 lit a din Legea 169/1997 se va constata nulitatea absoluta a actului de reconstituire si a procesului verbal de punere în posesie care a stat la baza emiterii acestuia.

În ceea ce priveste nulitatea hotarârii de validare care a stat la baza emiterii titlului de propriettae , instanta constata ca nu exista hotarâre de validare care sa stea la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1322048/1996, astfel ca cererea va fi respinsa .

Referitor la capatul de cerere privind emiterea titlului de propriettae pe numele reclamantei, instanta constata ca prin HCH nr.53/1991 suprafata de 2,49 ha a fost validata pe numele ei si al autorului…., astfel ca, în temeiul art. 5 din HG 890/2005 va fi obligat organul local sa întocmeasca documentatia pentru emiterea titlului de propriettae conform HCJ nr.53/1991.

În temeiul art.274 C.p.c va fi obligata Comisia locala pentru aplicarea Legii 18/1991 Pestisani la plata catre reclamanta a sumei de 750 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, culpa procesuala apartinând acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite în parte actiunea formulata de reclamanta…, domiciliata în comuna…., sat …, jud. …, împotriva pârâtului …., domiciliat în …, b-dul …, nr… bl.,.., sc… jud. .. si în contradictoriu cu intimatele Comisia Locala Pestisani pentru aplicarea legii 18/1991 si Comisia Judeteana Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, având ca obiect nulitate titlu de proprietate.

Constata nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. 1322048/2006 si a procesului verbal de punere în posesie.

Respinge capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a hotarârii de validare.

Obliga Comisia Locala Pestisani pentru aplicarea Legii 18/1991 sa întocmeasca titlul de proprietate conform HCJ nr. 53/1991.

Obliga Comisia Locala Pestisani pentru aplicarea Legii 18/1991 sa plateasca reclamantei suma de 750 lei cheltuieli de judecata.

Cu recurs în termen de15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 02.06.2011, la Judecatoria Tg-Jiu.

Presedinte,

OTILIA CEZARINA POPESCU

Grefier,

ELENA CIORTAN

Red. O.P/24.06.2011

6ex

1