Contencios Administrativ-obligaţie de a face-înmatriculare fără plata taxei de poluare Cereri


R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA

SI ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR. 146

Sedinta publica de la 14 ianuarie 2011

Completul compus din:

PRESEDINTE: …

GREFIER: …

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ formulata de reclamantul …, cu domiciliul în Tulcea str. …, jud. Tulcea, în contradictoriu cu INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI TULCEA, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Autovehiculelor, cu sediul în Tulcea, str. Pacii, nr 18, jud. Tulcea, având ca obiect obligatia de a face.

La apelul nominal facut în sedinta publica lipsesc partile.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza ca actiunea este timbrata, ca s-a depus întâmpinare, comunicata, ca se solicita judecata în lipsa, dupa care:

Nefiind motive de amânare, instanta constata dosarul în stare de judecata si retine cauza spre solutionare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata la nr. …/88/09.12.2010, reclamantul … a solicitat obligarea pârâtei INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI TULCEA – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Vehiculelor la înmatricularea definitiva a autoturismului marca … tip … numar de identificare …., fara plata taxei de poluare instituita de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificarile ulterioare.

In motivare, reclamantul arata ca, la 30.08.2007, a dobândit autoturismul marca …, cu numar de identificare …, an de fabricatie 1998, prin cumparare de la un cetatean italian, fiind asadar neînmatriculat în România si, desi s-a adresat institutiei pârâte, solicitând înmatricularea fara achitarea taxei de poluare prin adresa nr. P …/03.12.2010, i s-a comunicat refuzul acesteia.

Se mai sustine ca, prevederile art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 sunt contrare prevederilor Tratatului de aderare a României la U.E. or, conform art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutie, legea comunitara este aplicabila cu prioritate fata de cea nationala, iar potrivit art. 25 CE, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import si export sau taxele cu efect echivalent, fiind interzis statelor membre si sa aplice produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica produselor similar nationale, în acest sens pronuntându-se si instantele judecatoresti.

În drept, s-au invocat prevederile art. 11 din Constitutie, art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutie, art. 25 si art. 90 din Tratatul CE.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, contractul de vânzare-cumparare din 30 august 2007, cartea de identitate a autovehiculului si înscrisuri privind înmatricularea.

In aparare, institutia pârâta a depus întâmpinare.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanta retine ca reclamantul a achizitionat un autoturism marca …, în baza contractului de vânzare-cumparare din 30.07.2007, an de fabricatie 1998 si nr. de identificare …, iar la 19.11.2010 s-a adresat institutiei pârâte solicitând înmatricularea fara achitarea taxei de poluare, invocând legislatia comunitara, însa, prin adresa nr. P/…/03.12.2010 i s-a comunicat refuzul, prevalându-se de dispozitiile art. 7 lit. j din Ordinul MAI nr. 1501/2006.

Problema dedusa judecatii consta în a lamuri daca taxa de poluare a carei plata este prevazuta ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2008 privitoare la problema dedusa judecatii, sa aiba în vedere si dispozitiile art. 11 si 148 din Constitutia României, Legii nr. 157/2005, si jurisprudentei Curtii de Justitie.

Astfel, se constata ca, în reglementarea interna, a fost introdusa initial o taxa de prima înmatriculare a autoturismelor prin Legea nr. 343/2000, modificata prin O.U.G. nr. 110/2006, art. 2142) – 2143) incluse în Codul fiscal stabilind obligatia achitarii, modul de calcul al taxei, si scutirile de la plata acesteia.

Prin O.U.G. nr. 50/21 aprilie 2008, publicata în Monitorul Oficial din 25 aprilie 2008, s-au abrogat art. 2141) – 2143) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit, prin acelasi act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele care constituie la bugetul Fondului pentru Mediu si se gestioneaza de Administratia Fondului pentru Mediu, în vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului.

Astfel, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, obligatia de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculari a unui autovehicul în România si respectiv la repunerea în circulatie a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 si 9 (forma în vigoare la data achitarii taxei).

Din prevederile legale aratate, rezulta ca taxa de poluare se datoreaza atât pentru autoturismele noi, cât si pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state, si reînmatriculate în România, dupa aducerea lor în tara, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeasi taxa nefiind perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România.

În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare.

Art. 90 din Tratatul CE reprezinta unul din temeiurile de baza ale consacrarii liberei circulatii a bunurilor si serviciilor în cadrul tarilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie sa se abtina a institui, respectiv sunt obligate sa înlature orice masura de natura administrativa, fiscala sau vamala, care ar fi de natura a afecta libera circulatie a bunurilor, marfurilor si serviciilor în cadrul Uniunii Europene.

Norma indicata se refera la interzicerea masurilor protectioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situatie de negativa sau un statut de vadit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.

În speta, taxa de poluare s-a instituit atât pentru autoturismele noi, indiferent de provenienta lor geografica sau nationala, dar si pentru autovehiculele second-hand provenite din state membre UE sau alte state, dar o atare taxa nu este prevazuta si pentru autovehiculele deja înmatriculate, cu toate ca gradul de poluare al acestora este acelasi cu cel produs de autovehiculele second-hand importate, uneori chiar mai mare.

Însa, normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele nationale, ceea ce rezulta din Constitutia României, din jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, precum si din prevederile Legii nr. 157/2005.

Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 si 2 din Constitutie, statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutie statueaza ca, urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2.

Din prevederile constitutionale citate si fata de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, rezulta ca, urmare a aderarii României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.

Chiar daca statul român a adoptat si prin introducerea art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008, norme de discriminare fiscala între produsele importate si cele similare autohtone, se constata ca dispozitiile dreptului comunitar au prioritate fata de dreptul national, în temeiul principiului suprematiei dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice norma comunitara are forta juridica superioara normelor nationale, chiar si atunci când acestea din urma sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic national si de acela al normei comunitare.

Obligativitatea instantelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuata si prin Hotarârile pronuntate de CJE în cauzele Flaminio Costa v. Enel (15 iulie 1964), precum si Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).

Potrivit considerentele CEJ, redate în aceste hotarâri, la intrarea în vigoare a Tratatului, acesta a devenit parte integranta a ordinii juridice a Statelor Membrei, instantele din aceste state fiind obligate sa îl aplice. Curtea a retinut ca “o instanta nationala ce este chemata, în limitele competentei sale, sa aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligatia de a aplica aceste prevederi, daca este necesar chiar refuzând sa aplice legislatia nationala, inclusiv cea adoptata ulterior, nefiind necesar ca instanta sa ceara sau sa astepte abrogarea prevederilor contrare de catre puterea legislativa sau Curtea Constitutionala”.

În consecinta, judecatorul national, ca prim judecator comunitar, are competenta, atunci când da efect direct dispozitiilor art. 90 din Tratat sa aplice procedurile nationale în asa fel încât, drepturile prevazute în Tratat sa fie deplin si efectiv protejate.

Ca o taxa interna impusa autovehiculelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexata NADASDI si NEMETH unde Curtea de Justitie a aratat ca o taxa de înmatriculare este interzisa atâta timp cât este perceputa asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima data în circulatie pe teritoriul unui stat membru si ca valoarea taxei, determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrica) si la clarificarea din punct de vedere al poluarii este calculata fara a se lua în seama deprecierea autoturismului de o asemenea maniera încât, atunci când se aplica autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduala a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

În aceste conditii, este evident, dupa cum s-a aratat, ca normele interne ce reglementeaza obligatia de plata a taxei de poluare la înmatricularea autoturismelor second-hand contravin dispozitiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxa discriminatorie si care încalca principiul liberei circulatii a marfurilor.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozitiile art. 148 alin. 2 din Constitutia României conform carora legislatia comunitara cu caracter obligatoriu prevaleaza legii interne, iar conform alin. 4 din acelasi articol, jurisdictiile interne garanteaza îndeplinirea acestor exigente.

Pe de alta parte, obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor ci si Guvernului însusi si organelor componente ale acestuia, cum sunt si organele fiscale. Din aceasta perspectiva, invocarea de catre organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul careia s-a perceput taxa speciala dovedita contrar normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozitiile constitutionale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligatiei de loialitate comunitara asumata de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteza, revine jurisdictiilor sa elimine aceasta disfunctionalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directa a Tratatului în asa fel încât acestei norme sa i se recunoasca si caracterul ei util.

Prin urmare, argumentele prezentate impun concluzia ca taxa de poluare nu este datorata, asa încât acest motiv nu poate constitui un impediment pentru înmatriculare.

Asa fiind, având în vedere cele expuse, instanta urmeaza a admite cererea si a obliga pârâtul la înmatricularea definitiva a autoturismului în discutie, fara achitarea taxei de poluare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Admite cererea formulata de reclamantul …, cu domiciliul în Tulcea str. …, jud. Tulcea, în contradictoriu cu INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI TULCEA, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Autovehiculelor, cu sediul în Tulcea, str. Pacii, nr. 18, jud. Tulcea, având ca obiect obligatia de a face.

Obliga pârâtul la înmatricularea definitiva a autoturismului marca …, cu numar de identificare …, an de fabricatie 1998, fara plata taxei de poluare.

Definitiva.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din 14 ianuarie 2011.

PRESEDINTE, GREFIER,

26.01.2011/Red.jud.

Tehnored/ex. 4/31.01.2011

5