Contestaţia la executare. Cheltuieli de executare Restituiri


Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 6 Bucuresti la data de ……. sub nr. …….., contestatorul X a chemat în judecata pe intimatii Y, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna anularea somatiei nr. …… emisa la data de ……… si a procesului verbal încheiat la data de …….. intocmit de Biroul Executorului Judecatoresc …….. in dosarul de nr. ……., anularea cheltuielilor de executare reprezentând onorariul de avocat sau in subsidiar diminuarea cheltuielilor de executare si cele de avocat prevazute în somatia si procesul verbal privind cheltuielile întocmit la data de ………

În motivarea cererii, contestatorul a aratat ca prin sentinta civila ……. pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 in dosarul nr. ……., a fost obligat sa plateasca reclamantului suma de 1299,12 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate in dosarul nr. ….. in cuantum de 1190 lei si suma de 109,12 lei reprezentând cheltuieli de judecata in dosarul …….

Prin procesul verbal întocmit la data de ….. de Biroul Executorului Judecatoresc ….. in dosarul de executare …., acesta someaza X sa plateasca creditorului Y suma de 2329.45 lei reprezentând 1404,35 lei creanta reactualizata, 925,10 lei cheltuieli de executare, 30 lei arhivare dosar, 20 lei emitere somatie, 100 lei formare dosar, 50 lei cheltuieli de deplasare, 30 lei proces verbal de incetare a executarii silite, 150 lei emitere adrese, 73,50 lei transmsitere posta, 400 lei reprezentând onorariu avocat, 0,60 lei timbre judiciare, 20 lei taxe judiciare de timbru, 140 lei onorariu executorului judecatoresc.

Referitor la creanta de 1299.12 lei reprezentând debit principal actualizata cu indicele de inflatie comunicat de Institutul National de Statistica, contestatorul arata ca prin Sentinta Civila nr. …….., X nu a fost obligat la plata sumei (reprezentând cheltuieli de judecata) actualizate, motiv pentru care considera neîntemeiata solicitarea executorului de a plati suma de 1404,35 lei.

Referitor la creantele reprezentând cheltuieli de deplasare, proces verbal de incetare executarii silite, transmitere posta, emitere adrese, acestea sunt nejustificate, astfel XXXXXX nu poate sa fie obligat la plata acestora.

Referitor la suma de 400 lei reprezentând onorariul de avocat, acesta este nejustificat. In plus, nu exista atasata nicio chitanta care sa specifice in mod detaliat activitatea desfasurata de avocat, asa cum ar fi trebuie sa o faca.

Ori, in speta, nu a procedat decat la emiterea unui proces verbal si a unei somatii, chiar daca aceasta se refera la recuperarea unei creante, iar singura diligenta facuta de avocat a fost ca a completat o cerere adresata Biroului Executorului Judecatoresc …….

Perceperea unui onorariu de 400 lei pentru completarea unei simple cereri TIP (formular tipizat) adresata biroului executorului judecatoresc prin care se solicita punerea in executare a Sentintei Civile nr. …….. pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in dosarul nr. ……., este, in mod evident, suspecta, cu atât mai mult cu cat nu exista niciun proces verbal care sa evidentieze defalcat activitatile desfasurate de avocat si onorarii/e percepute pentru fiecare dintre aceste activitati.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. ,,judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va considera motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau îndeplinita de avocat”. Astfel nu se intervine în contractul de asistenta judiciara, care îsi produce pe deplin efectele între parti (art. 969 C.civ.), ci doar se apreciaza în ce masura onorariul partii care a câstigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fata de marimea pretentiilor si de complexitatea cauzei.

Fundamentul acordarii cheltuielilor de judecata. în care sunt incluse si sumele de bani platite avocatului cu titlu de onorariu. îl reprezinta culpa procesuala, iar în functie de situatia concreta instanta are posibilitatea sa îl oblige pe cel care a pierdut procesul sa suporte numai o parte din suma ce reprezinta onorariul de avocat platit de partea ce a câstigat procesul, apreciind ca aceasta din urma a savârsit un abuz de drept, deci o fapta ilicita si prejudiciabila care îi antreneaza raspunderea civila delictuala.

In spiritul acestei interpretari sunt doctrina si jurisprudenta recenta spre ex. dec. nr. …… a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a IV a civila, sent. civ. nr. ……… a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, sent. civ. nr. ……. a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti), la care se adauga si principiul certitudinii jurisprudentiale si a sigurantei publice desprins în Hotarârea CEDO din 06.12.2007. cauza Beian împotriva României.

Din considerentele expuse si având în vedere disp. art. 371 7 alin. 2 C.pr.civ. potrivit cu care ,,cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sunt în sarcina debitorului urmarit”, precum si caracterul general al normei juridice înscrise în art. 274 alin. 3 C.pr.civ., se impune reducerea onorariului de avocat pentru faza de executare silita.

Pentru aceasta, solicita instantei sa aiba în vedere, într-o apreciere de ansamblu, valoarea pricinii, munca depusa de avocat, cuantumul onorariului executorului judecatoresc pentru executarea silita în discutie, criterii ce trebuie analizate prin prisma necesitatii asigurarii unui raport de proportionalitate si a unui just echilibru între drepturile si interesele legitime ale ambelor parti.

Reducerea sumei sus-mentionate antreneaza consecinta fireasca a anularii actelor contestate (somatie de plata si proces verbal privind cheltuielile de executare), pentru fractiunea de cheltuieli de executare urmarite fara just temei.

In aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecata trebuie sa se aiba in vedere art. 132 din Statutul profesiei de avocat, in care sunt prevazute criterile pentru stabilirea onorariului unui avocat: a) timpul si volumul de munca solicitata pentru executarea mandatului primit sau activitatii solicitate de client; b) natura, noutatea si dificultatea cazului: c)importanta intereselor in cauza: d) imprej urarea ca acceptarea mandatului acordat de client il impiedica pe avocat sa accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, daca aceasta împrejurare poate fi constatata de client tara investigatii suplimentare; e) notorietatea, titlurile, vechimea in munca, experienta, reputatia si specializarea avocatului: f) conlucrarea cu experti sau alti specialisti impusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului; g) avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; h) situatia financiara a clientului: i)constrângerile de timp in care avocatul este obligat de împrejurarile cauzei sa actioneze pentru a asigura servicii legale performante.

Mai mult decât atât, nu este justificata plata sumei de 400 lei onorariu avocatial (asa cum este mentionat în procesul verbal privind cheltuielile de executare) intrucat eforturile depuse de un aparator în privinta reprezentarii unei persoane în timpul judecatii unei actiuni civile sunt, evident, mult mai mari decât sa notifice un judecatoresc, putându-i înainta actele respective chiar si prin posta.

Nu poate fi de acord cu plata acestor sume, intrucat potrivit art. 1 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titlurile executorii astfel cum a fost modificata prin Legea 110/2007 ,,creantele stabilite prin titlurile executorii in sarcina institutiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora …”. Prin urmare, nu este nici etic, nici moral si nici legal sa fie obligat la plata unor creante nejustificate din banii publici.

In plus, din documentele anexate lipseste încheierea de încuviintare a executarii.

In subsidiar, daca se va trece peste aceste aparari, contestatorul solicita ca in baza rolului activ pe care instanta de judecata il detine, sa procedeze la diminuarea cunatumului aferent cheltuielilor de executare si cele de avocat.

In ceea ce priveste Biroul Executorului Judecatoresc …….. considera ca acesta are calitate procesual pasiva în prezenta cauza,, motivat de faptul ca procesul verbal de executare pe care îl contesta prin prezenta actiune este un act propriu al acestui birou de executor judecatoresc, nu reprezinta obligatii prevazute prin hotarâri judecatoresti.

Mai mult decât atât, potrivit dispozitiilor codului de procedura civila, numai executorul judecatoresc are calitate si este obligat sa solicite instantei încuviintarea executarii silite într-un dosar de executare.

În drept, contestatorul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 373 1, art. 399 si urm., art. 452 si urm. C.p.c.

În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar, în copie, comunicare din data de 26.10.2011, somatia nr. ……..sentinta civila nr. ……., proces verbal de cheltuieli de executare din data de …….., proces verbal actualizare creanta.

La data de 10.01.2012, intimatul Biroul Executorului Judecatoresc …….. a depus la dosar intampinare, invocand exceptia lipsei calitatii procesual pasive.

În motivarea exceptiei, intimatul a aratat ca X solicita anularea actului de executare, somatia de plata nr. ……. emisa de B.E.J. …… in dosarul de executare nr. ……..

Dosarul de executare nr. …… a fost format la solicitarea creditorului ……., pentru punerea in executare a titlului executoriu – sentinta civila nr. ……… pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti – Sectia a – II- a Civila in dosarul nr. ……….

Actul contestat reprezinta un act de executare intocmit in dosarul nr. ………, in desfasurarea unei activitati de executare silita conform Codului de procedura civila si a celorlalte dispozitii legale in materie, executorul judecatoresc reprezentând autoritatea legala prin intermediul careia s-a realizat aceasta activitate.

In acest context, Somatia de plata a B.E.J. ……., inregistrata la ………., este un act emis de executorul judecatoresc in indeplinirea atributiilor sale prevazute de lege, având valoarea unui act de executare.

In cadrul contestatiei la executare, calitate procesuala au partile implicate in raportul executional: creditorul si debitorul, nu si organul de executare silita, cu atat mai mult forma juridica in care acesta isi desfasoara activitatea (biroul).

Potrivit art. 41 si 45 din Statutul executorului judecatoresc, Biroul nu este persoana juridica, iar patrimoniul biroului executorului judecatoresc are regimul juridic al bunurilor afectate exercitarii profesiei executorului judecatoresc.

Asadar, potrivit disp. art. 2 alin. 1 din legea nr. 188/2000, executorul judecatoresc este învestit sa îndeplineasca un serviciu de interes public, iar potrivit disp. art. 7 alin. 1 lit. a din aceeasi lege executorul judecatoresc are atributia de a pune în executare a dispozitiilor cu caracter civil din titlurile executorii.

De asemenea, disp. art. 57 si 58 din Legea nr. 188/2000 prevad ca actele executorilor judecatoresti sunt supuse, în conditiile legii, controlului instantelor judecatoresti competente, cei interesati sau vatamati prin actele de executare putând formula contestatie la executare, în conditiile prevazute de Codul de procedura civila.

In acest context, având în vedere ca rolul executorului judecatoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o actiune în fata instantei judecatoresti cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atributiilor de serviciu, calitate procesual activa si pasiva în cadrul unei contestatii la executare având doar partile interesate sau vatamate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.

Calitatea procesual pasiva a executorului judecatoresc nu este determinata nici macar de opozabilitatea hotarârii judecatoresti pronuntate cu privire la actul de executare efectuat de catre acesta, în masura în care, actele acestuia sunt supuse controlului instantelor de judecata si, în calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public, este obligat sa respecte o hotarâre judecatoreasca irevocabila.

Potrivit art. 399 alin. 1 teza III C.pr.civ., in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa îndeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege, se poate formula contestatie la executare in contradictoriu cu organul de executare respectiv. Intr-o asemenea ipoteza, organul de executare este parte in proces, având calitate procesuala pasiva, respectiv calitatea de intimat, întrucât acesta este cel obligat in raportul juridic litigios nascut in cursul executarii silite, de vreme ce contestatia poarta asupra unui refuz exprimat in sensul celor aratate mai sus.

In toate celelalte cazuri, insa, nu are legitimare procesuala pasiva in raportul de drept procesual dedus judecatii si aceasta intrucat unul din principiile care guverneaza activitatea organului de executare consta in indeplinirea unui serviciu de interes public, astfel cum prevede art. 2 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, fiind, asadar, un participant indispensabil la executarea silita, având in vedere rolul deosebit pe care il Îndeplineste in cadrul procesului civil, respectiv acela de mijlocire a activitatii de urmarire silita.

Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea contestatiei la executare, ca neîntemeiata, aratand ca, cheltuielile de executare contestate sunt datorate, dupa cum urmeaza: 50 lei cheltuieli de deplasare: 4 deplasari la instante (Judecatoria Sector 6 si Judecatoria Sector 4 – la fiecare o data pt. depunere cerere, o data pt. Ridicare încheiere); 30 lei proces- verbal încetare executare silita urmând ca executarea silita sa inceteze, cu intocmirea procesului verbal corespunzator si cu plata cheltuielii de executare aferenta o data cu celelalte cheltuieli de executare, dupa încetarea executarii nemaifiind posibila recuperarea acesteia; 150 lei emitere adrese – emitere cereri incuviintare Judecatoria Sector 4, Judecatoria Sector 6; totodata, urmeaza a se emite adrese infiintare poprire, înstiintare infiintare poprire, adresa ridicare poprire, adresa CEC eliberare recipisa de consemnare, adresa efectuare viramente; taxele postale sunt corespunzatoare actelor ce au fost comunicate si care vor fi comunicate. Se adauga si nu sunt achitate cheltuielile pentru fotocopierea dosarului si inaintarea la instanta, in vederea solutionarii contestatiei la executare.

Pe de alta parte, in calitate de agent al Statului Roman, X, ii revine mai mult decât altui subiect de drept obligatia de a executa hotarârile pronuntate de Statul Roman, prin instantele judecatoresti, si este inadmisibil sa foloseasca abuziv normele de drept procesual, in scopul de a nu efectua sau a tergiversa executarea obligatiei ce ii incumba.

De asemenea, la data de 10.01.2011, Biroul Executorului Judecatoresc ……., a depus, în copie, dosarul de executare nr. ……..

La data de 16.01.2012, intimatul Y a depus la dosar concluzii scrise, solicitand respingerea contestatiei la executare ca neîntemeiata.

În motivare intimatul aratat ca prin sentinta civila nr. ……. pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in dosarul nr. ……., contestatoarea din prezenta cauza a fost obligata la plata catre el a sumei de 1.299,12 lei, defalcata astfel: 1.190 lei cheltuieli de judecata efectuate in dosarul nr. ……… si 109 12 lei cheltuieli de judecata ocazionate de solutionarea dosarului nr. …………

Întrucât contestatoarea nu a inteles sa se conformeze principiului statuat de art. 371 1 Cod de Procedura Civila, conform caruia „obligatia stabilita prin hotarârea unei instante sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunavoie,, a apelat la concursul executorului judecatoresc, in vederea satisfacerii creantei in cuantumul anterior mentionat, debitoarea fiind somata sa achite atat debitul actualizat, precum si cheltuielile ocazionate de executarea silita.

Prin contestatia la executare ce formeaza obiectul prezentei cauze, X solicita instantei, anularea somatiei de plata nr. ………. si a procesului verbal din …….. incheiate de B.E.J. …….., respectiv exonerarea sa de la plata cheltuielilor de executare, ori in subsidiar diminuarea acestora.

Sub un prim aspect, arata contestatoarea ca se impune anularea actelor de executare anterior mentionate, intrucat prin intermediul acestora s-ar fi retinut obligatia sa de plata a unor cheltuieli de executare nedovedite, pe care le evidentiaza in cuprinsul actiunii sale. Ori aceasta prima critica este in mod vadit neintemeiata, ea fiind formulata numai in urma unei analize sumare a înscrisurilor anexate somatiei ce i-a fost comunicata, iar nu a întregului dosar de executare intocmit pentru recuperarea debitului la plata caruia debitoarea a fost obligata.

In acest sens, toate acele cheltuieli, pretins nedatorate, au fost efectuate si sunt datorate de catre debitoare, dupa cum urmeaza: 50 lei cheltuieli de deplasare, fiind vorba de 4 deplasari la Judecatoria Sectorului 6 si Judecatoria Sectoruluii 4, cate o data la fiecare dintre instante pentru depunerea cererii de încuviintare a executarii, respectiv inca o data pentru ridicarea încheierilor de executare; 30 lei proces-verbal incetare executare silita urmând ca executarea silita sa înceteze, cu întocmirea procesului verbal corespunzator si cu plata cheltuielii de executare aferenta o data cu celelalte cheltuieli de executare, dupa incetarea executarii nemaifiind posibila recuperarea acestei sume; 150 lei emitere adrese – emitere cereri incuviintare Judecatoria Sector 4, Judecatoria Sector 6; totodata, urmeaza a se emite adrese înfiintare poprire, instiintare înfiintare poprire, adresa ridicare poprire, adresa CEC eliberare recipisa de consemnare, adresa efectuare viramente; taxele postale sunt corespunzatoare actelor ce au fost comunicate si care vor fi comunicate. Se adauga, si nu sunt achitate, cheltuielile pentru fotocopierea dosarului si inaintarea la instanta, in vederea solutionarii contestatiei la executare. Asadar, in cauza nu se poate retine ca in cauza cheltuielile de executare percepute ar fi nejustificate.

In al doilea rand, afirma contestatoarea, ca executarea silita nu poate viza decât suma de 1.299,12 lei iar nu si suma de 105,23 lei reprezentând actualizarea creantei, evidentiata in cuprinsul procesului verbal din data de 26.10.2011. Aceasta aparare in mod evident nu poate fi primita, intrucat, executorul judecatoresc, in virtutea art. 371 C.proc. civ. poate, la cererea creditorului, sa procedeze la actualizarea valorii obligatiei principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei. Asadar, legiuitorul nu conditioneaza actualizarea debitului de existenta vreunei mentiuni exprese in acest sens in dispozitivul titlului executoriu, executorul judecatoresc putând sa procedeze la actualizarea debitului ori de cate ori creditorul formuleaza o cerere in acest sens si bineinteles daca exista criteriile necesare care sa-i permita realizarea acestei operatiuni. Ori in speta, având in vedere cererea de executarea adresata B.E.J. ………, prin intermediul careia a solicitat expres actualizarea debitului, considera ca in mod corect organul de executare a procedat la actualizarea debitului si a retinut aceasta slumii in sarcina X, in aceasta modalitate fiind asigurata repararea integrala a prejudiciului ce a fost cauzat de catre debitoare prin neplata.

Principala nemultumire a debitoarei, dupa atentia cu care aceasta a fost tratata, o constituite includerea onorariului avocatial in cadrul cheltuielilor de executare, însa onorariul are un cuantum modic, de numai 400 lei, astfel ca nu s-ar putea aprecia ca debitoarea ar fi tinuta la plata unui onorariu excesiv de mare in raport cu munca depusa de avocat ori valoarea pricinii.

De altfel, raportandu-ne la rolul avocatului din aceasta faza a procesului civil, respectiv pregatirea cererii de executare, depunerea acesteia, consultatii oferite creditorului, reprezentarea/asistarea in fata executorului judecatoresc etc, precum si la criteriile de stabilire a onorariului de avocat, prevazute de art. 132 din Statutul Profesiei de Avocat (timpul si volumul de munca, vechimea, experienta si notorietatea avocatului etc.) onorariul perceput este chiar unul nepotrivit de mic fata de munca depusa.

Pe de alta parte, debitoarea putea evita achitarea oricaror cheltuieli de executare in masura in care ar fi inteles sa-si indeplineasca obligatiile ce-i reveneau conform titlului executoriu, de buna voie, astfel ca solicitarea sa de la acest moment, privind diminuarea onorariului achitat, nu reprezinta altceva decât o încercare a sa de a diminua pe cat posibil consecintele propriei fapte ilicite, si anume neaducerea la indeplinire a dispozitiilor titlului executoriu, de bunavoie.

Mai mult decât atat, in masura in care instanta de judecata ar dispune o eventuala reducere a onorariului executorului judecatoresc (incadarat perfect in limitele legale stabilite prin OUG nr. 144/2007) si al avocatului, s-ar produce o inechitate evidenta, cata vreme, a dovedit efectuarea respectivelor cheltuieli de executare iar acestea au fost efectuate tocmai datorita faptului ca Primaria nu a inteles sa-si execute obligatia de bunavoie intre momentul ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti ce reprezinta titlul executoriu si pana in prezent.

Fata de considerentele expuse anterior, solicita respingerea contestatiei la executare formulata de catre X, si in temeiul art. 274 Cod de Procedura Civila obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata efectuate cu prezenta cauza, respectiv onorariu avocat in cuantum de 496 lei (400 lei +TVA)

La termenul de judecata din 30.01.2012 instanta a încuviintat pentru ambele parti proba cu înscrisurile depuse la dosar.

La acelasi termen de judecata instanta a ramas în pronuntare pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BEJ ……… invocata de acesta prin întâmpinare si pe fondul cauzei.

Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BEJ ……….., instanta retine ca desi art.399 Cod procedura civila nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la calitatea procesuala pasiva în cazul contestatiei la executare, din interpretarea textului de lege amintit rezulta ca organul de executare are calitate procesuala pasiva în contestatia la executare numai când aceasta are ca obiect refuzul de a începe executarea silita sau de a îndeplini un act de executare în conditiile prevazute de lege.

Chiar daca în cauza se invoca neregularitatea actelor de executare, respectiv a procesului verbal privind cheltuielile de executare, instanta apreciaza ca în cadrul contestatiei la executare calitate procesuala pasiva are creditorul urmaritor, caci executarea silita a început la cererea acestuia, iar anularea actelor de executare i-ar aduce prejudicii tot creditorului.

În conformitate cu art.2 din Legea 188/2000 „executorii judecatoresti sunt învestiti sa îndeplineasca un serviciu de interes public”, art.42 din acelasi act normativ aratând ca raspunderea civila a executorului judecatoresc poate fi angajata, în conditiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încalcarea obligatiilor sale profesionale. Prin urmare în astfel de litigii, la care se refera art.42 din Legea 188/2000 ar avea calitate procesuala pasiva executorul judecatoresc, iar nu în contestatia la executare, motiv pentru care instanta va admite exceptia invocata din oficiu.

Analizând probele administrate în cauza, instanta retine urmatoarele:

La data de 21.06.2011 intimatul a formulat cerere de executare silita împotriva debitorului contestator în baza titlului executoriu sentinta civila nr.………. pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 în dosarul nr.……… prin care X a fost obligat la plata catre intimat a sumei de 1190 lei cheltuieli de judecata efectuate în dosarul nr.……….. si 109,12 lei cheltuieli de judecata în dosarul nr.………..- fila 23 dosar.

La data de ……… a fost încuviintata de Judecatoria Sectorului 6 executarea silita-fila 51 dosar.

La data de ……. s-a întocmit procesul verbal privind cheltuielile de executare silita, respectiv onorariu executor de 140 lei la care se adauga 785,10 lei alte cheltuieli din care 400 lei onorariu de avocat-fila 44 dosar.

La data de 26.10.2011 s-a întocmit procesul verbal privind actualizarea creantei, fila 46 dosar.

La data de 31.10.2011 a fost comunicata debitorului somatia întocmita conform art.387 Cod procedura civila-fila 48,50 dosar.

În ceea ce priveste lipsa de temei pentru actualizarea creantei, instanta apreciaza aceasta aparare este neîntemeiata, întrucât, conform art. 371 ind.2 alin.3 teza a II a C.proc. civ, executorul poate, la cererea creditorului, sa procedeze la actualizarea valorii obligatiei în raport de rata inflatiei, în cazul în care titlul executoriu nu cuprinde alte criterii de actulizare.

Referitor la cheltuielile de deplasare si de întocmire a actelor de executare, instanta retine ca aceste cheltuieli în suma fixa de 385,10 lei conform defalcarii de la fila 44 dosar corespund cuantumului stabilit în Hotarârea 19/2010 a Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti, fiind justificate conform mentiunilor efectuate prin întâmpinare (50 lei cheltuieli de deplasare: 4 deplasari la instante Judecatoria Sector 6 si Judecatoria Sector 4 – la fiecare o data pt. depunere cerere, o data pt. ridicare încheiere; 30 lei proces- verbal încetare executare silita urmând ca executarea silita sa inceteze, cu intocmirea procesului verbal corespunzator, dupa încetarea executarii nemaifiind posibila recuperarea acestei sume; 150 lei emitere adrese – emitere cereri incuviintare Judecatoria Sector 4, Judecatoria Sector 6; totodata, emitere adrese infiintare poprire, înstiintare infiintare poprire, adresa ridicare poprire, adresa CEC eliberare recipisa de consemnare, adresa efectuare viramente; taxele postale corespunzatoare actelor ce au fost comunicate si care vor fi comunicate).

Onorariul de avocat de 400 lei este cheltuiala ocazionata de efectuarea executarii silite, fiind datorat de debitor în baza art.371 ind.7 alin.2 Cod procedura civila si art.37 alin.5 din Legea 188/2000.

Onorariul este fixat pentru toate activitatile ce tin de asistenta, reprezentare si redactare acte în dosarul de executare, ceea ce nu presupune numai completarea cererii tip (de altfel nu a fost completata o asemenea cerere), ci întreaga activitate a aparatorului, respectiv consilierea creditorului cu privire la actiunile si cererile pe care le îndemâna pe parcursul executarii silite, neputându-se prevedea impedimentele ce se pot ivi pe parcursul executarii si pentru care partea are nevoie de asistenta juridica.

Instanta mai retine ca si apararile contestatorului privind cuantumul nejustificat al onorariului sunt neîntemeiate, un onorariu de 400 lei corespunzând criteriilor prevazuta de art.274 alin.3 Cod procedura civila.

De altfel, în cazul în care debitoarea contestatoare îsi executa de îndata sau în termenul acordat de lege obligatia prevazuta în titlul executoriu, aceasta, conform art. 39 alin.4 din Legea 188/2000, nu era tinuta sa suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum si onorariul executorului judecatoresc si, daca este cazul, al avocatului creditorului, proportional cu activitatea depusa de acestia, ori în speta de fata nu s-a facut dovada ca debitoarea si-a executat obligatia sau ca ar fi gata sa o execute.

În ceea ce priveste sustinerea facuta de debitorul contestator la termenul când au avut loc dezbaterile în fond, în sensul ca nu a fost îndeplinita voluntar obligatia deoarece nu dispunea de CNP-ul creditorului si de numarul contului în care sa fie virati banii, instanta retine ca nu exista nicio dovada la dosarul cauzei din care sa rezulte intentia debitorului de a executa voluntar obligatia si nicio adresa prin care sa fie solicitate creditorului datele mentionate.

Instanta retine ca apararile contestatoarei privind faptul ca intimatul nu s-a adresat cu o cerere prin care sa solicite punerea în executare voluntara a titlului executoriu sunt neîntemeiate, întrucât debitorul era tinut sa execute sentinta civila definitiva si irevocabila si fara o cerere expresa din partea intimatului, având în vedere obligatia stabilita în sarcina sa prin titlul executoriu.

În ceea ce priveste faptul ca somatia nu a fost însotita de încheierea de încuviintare a executarii silite, instanta retine ca o asemenea formalitate nu este prevazuta de art.387 Cod procedura civila, fiind facuta dovada ca s-a încuviintat executarea silita conform încheierii de la fila 51 dosar.

În consecinta, instanta va respinge contestatia la executare ca neîntemeiata.

În baza art.274 Cod procedura civila instanta va obliga contestatorul sa achite intimatului Oprea Catalin suma de 496 lei cheltuieli de judecata, respectiv onorariru avocat conform chitantei si facturii de la fila 56 dosar.