Contestatie act administrativ Acte ale autorităţilor publice


TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 7432/280/2010

SENTINŢA Nr. 920/CAF

Şedinţa publică de la 20 Septembrie 2010

Pe rol fiind soluţionarea, în primă instanţă, a litigiului de

administrativ formulat de contestatoarea P. M., în contradictoriu cu intimata CASA

JUDETEANA DE PENSII ARGES, având ca obiect contestaţie act

administrativ fiscal -LAMURIRE TITLU EXECUTORIU.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru intimată,

B., care depune la dosar delegaţie de reprezentare, lipsind

contestatoarea.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Reprezentantul intimatei arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau

excepţii de invocat şi solicită acordarea cuvântului asupra cererilor de probatorii.

Instanţa, luând act de poziţia exprimată de către partea prezentă, acordă

acesteia cuvântul asupra cererilor de probatorii.

Reprezentantul intimatei solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse

deja la dosar.

Instanţa, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă şi

concludentă soluţionării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 167 Cod pr.civ., o

încuviinţează.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată

cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţii prezente asupra fondului.

Reprezentantul intimatei, având cuvântul, solicită respingerea acţiunii ca

neîntemeiată, având în vedere că intimata a emis deciziile respective în mod legal,

deoarece contestatoarea s-a asigurat, dar nu a mai plătit.

INSTANŢA

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de

21.04.2010, sub nr. 7432/280/2010, contestatoarea P. M. a solicitat, în

contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ARGEŞ anularea

titlului executoriu nr. 2816/15.02.2010, a somaţiei nr. 25283/15.02.2010 şi

lămurirea titlului executoriu emis în dosarul de nr. 2816/PF/15.02.2010.

În motivarea cererii s-a arătat că suma de 10039 lei este constatată printr-un

proces-verbal, în baza unei declaraţii de nr. 6162/28.09.2009.

Mai precizează contestatoarea că nu este posibilă determinarea certitudinii şi

câtimii datoriei, atât timp cât nu rezultă modul de stabilire a sumei de 10039 lei,

respectiv 5383 lei debit, 4598 lei majorări de întârziere şi 58 lei penalizări de

întârziere.

întârziere.

Se mai arată că executarea silită este nelegală, întrucât potrivit disp.art. 3

alin.1 din legea 507/2002 persoana fizică ce desfăşoară prin mijloace proprii

activităţi economice are dreptul, iar nu obligaţia de a fi asigurat prin sistemul public

al asigurărilor sociale.

Se mai arată că, din cuprinsul actelor de înştiinţare şi executare, nu rezultă

perioada pe care sunt calculate contribuţiile, dobânzile şi penalităţile, astfel că nu

este individualizată creanţa fiscală, în sensul avut în vedere de disp.art. 108 alin.3

C.proc.fisc.

La data de 27.05.2010 intimata a formulat întâmpinare, invocând excepţia

inadmisibilităţii, întrucât se contestă acte de executare emise în baza unui titlu de

creanţă – proces-verbal de constatare nr. 4978/EC/21.10.2009, proces-verbal

rămas definitiv ca urmare a necontestării, în condiţiile art. 207 alin.1 din OG

92/2003.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că potrivit disp.art. 5 alin.1 pct.IV lit.d din legea

19/2000, contestatoarea s-a asigurat în sistemul public de pensii prin declaraţia

obligatorie de asigurare nr. 6162/28.09.2009, prin care documentează că, începând

cu 28.06.2004 se încadrează în prevederile legii 19/2000. Ca urmare, s-a stabilit o

cotă lunară de contribuţie de asigurări sociale de 630.000 ROL:

Ca urmare a neachitării contribuţiei de asigurări sociale, în baza disp.art. 41

din OG 93/2003 , s-a emis procesul-verbal de constatare, pentru suma de 10039

lei, reprezentând 5383 lei contribuţie de asigurări sociale, 4598 lei majorări de

întârziere şi 58 lei penalităţi de întârziere.

S-a mai precizat că procesul-verbal a fost comunicat contestatoarei la data de

05.11.2009, dată la care aceasta a semnat personal de primire.

În drept, au fost invocate prevederile art.115-118 C.proc.civ., OG 92/2003,

legea 19/2000, ordinul MMSS 340/2001.

Au fost depuse la dosar înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr.4595/2010 a Judecătoriei Piteşti s-a declinat

competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş – Secţia

contencios administrativ şi fiscal, apreciindu-se că procesul verbal de constatare

nr.4978/EC/21.10.2009 este un act administrativ fiscal.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, din a căror examinare se reţine

următoarea situaţie de fapt:

Într-adevăr, în conformitate cu disp.art. 5 alin.1 şi art. 21 alin IV din Legea

nr. 19/2000,procesul verbal contestat este un act administrativ fiscal, prin care a

fost individualizată creanţa datorată bugetului de asigurări sociale, iar art.205 Cod

pr.fiscală prevede că astfel de acte se contestă iniţial la organul emitent. Faţă de

această situaţie, cum petentul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile,

prezenta acţiune apare ca inadmisibilă, în conformitate cu art.109 alin.2 Cod

pr.civilă.

În ce priveşte fondul cauzei , se observă că la 28.09.2009 petentul a dat

declaraţia obligatorie de asigurare nr.6162, solicitând asigurarea începând cu

28.06.2004. Conform actelor depuse, s-a precizat venitul anual şi s-a luat drept

venit asigurat suma de 200 lei, aceasta modificându-se ulterior , conform normelor

legale , ca şi cota de contribuţie.

S-au arătat detaliat, de către intimată pentru fiecare lună, începând cu iunie

2004 venitul asigurat, cota lunară de contribuţie, ca şi suma totală şi majorările de

Tribunalul constată că petenta nu a făcut nicio dovadă a faptului că

procesul verbal de constatare nr.4978/EC/21.10.2009 a fost emis cu încălcarea

vreunei norme legale, analizând implicit şi temeinicia acesteia.

Apărările referitoare la executarea silită propriu zisă, la caracterul de creanţă

certă, lichidă şi exigibilă nu pot fi luate în considerare de instanţă, în această cale de

atac.

Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul va respinge contestaţia ca

neîntemeiată, în conformitate cu art.18 din Legea 554/2004, rap.la art.218 Cod

pr.fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge cererea formulată de de contestatoarea P. M., în contradictoriu cu

intimata CASA JUDETEANA DE PENSII ARGES.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 20 Septembrie2010, la Tribunalul Argeş,

Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

Preşedinte,

Grefier,

2