În motivarea cererii sale, a arătat contestatoarea că la stabilirea cuantumului pensiei s–a utilizat stagiul complet de cotizare de 28 de ani şi 4 luni şi vârsta standard de pensionare de 59 de ani şi 2 luni, nefiindu-i acordat întreg sporul prevăzut de art.78 alin.8 din L.19/2000.
Contestaţia nu a fost motivată în drept.
Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit L.19/2000.
Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali (f.8), CJP Bacău a solicitat respingerea contestaţiei ca tardiv formulată cu motivarea că decizia de pensionare a fost comunicată contestatoarei la data de 9.04.2010 iar contestaţia a fost înregistrată la 27.05.2010, după termenul de 45 de zile prevăzut de L.19/2000.
Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:
Prin decizia nr.192921/26.03.2010 CJP Bacău a stabilit drepturile de pentru depusă şi limită de vârstă cuvenite d-nei L.S. acordate începând cu 1.03.2010 (f.3).
Astfel cum însăşi contestatoarea arată în cuprinsul cererii sale, decizia i-a fost comunicată la data de 9.04.2010 or, raportat la dispoziţiile art.87 alin.(1) din L.19/2000 potrivit cărora decizia emisă în condiţiile art.86 alin.(1) poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare la instanţa competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 27.05.2010 apare ca tardiv formulată, urmând a fi respinsă pentru considerentele arătate.