Prin cererea adresată Tribunalului Gorj, reclamantul. N. E. F. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 6654/8 dec. 2005 emisă de Primăria Municipiului Tg. Jiu în contradictoriu cu Primarul Municipiului Tg. Jiu – C. F., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj şi Statul Român prin .
În motivarea contestaţiei, s-a susţinut că prin dispoziţia atacată i s-a atribuit prin compensare suprafaţa de 451m.p. teren situat în Tg.Jiu, str. Termocentralei, pentru terenul pe care l-a deţinut în Tg. Jiu, str.Plevna nr.9, teren preluat în baza Decretului de nr. 180/1986 de la autorul său. S-a arătat că după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 a formulat notificare, iar Primarul Municipiului Tg-Jiu, prin Dispoziţia nr. 6654/2005 i-a acordat în compensare suprafaţa de 451 m.p. teren situat în Tg. Jiu str. Termocentralei, dar aceasta nu reprezintă o reală compensare, întrucât terenul preluat se afla într-o zonă centrală, iar cel acordat în compensare, într-o zonă periferică.
Consiliul Local Tg. Jiu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, pe motiv că dispoziţia emisă de primar este în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, iar Municipiul Tg. Jiu nu deţine rezerve de teren decât în zona în care a fost atribuit terenul în compensare.
Prin sentinţa civilă nr.153/7.04.2006 Tribunalul Gorj a admis contestaţia şi a modificat art. 4 din dispoziţie, în sensul că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent şi pentru diferenţa de 408,20 m.p. şi s-a reţinut că pentru construcţii s-a propus acordarea de despăgubiri, potrivit titlului VII din Leg. 247/2005.
Împotriva sentinţei au declarat apel: reclamantul Nicola Emilian, solicitând schimbarea sentinţei civile, în sensul modificării pct.1al dispoziţiei, prin acordarea în compensare, în natură a suprafeţei echivalente de 4756 m.p., în strada Termocentralei din Tg. Jiu, pârâta DGFP, în numele şi pentru Statul Român, arătând că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive invocate de Statul Român precum şi Consiliul Local Tg. Jiu, pe motiv că aprecierea instanţei cu privire la suprafaţa atribuită în compensare este eronată.
Prin decizia civilă 927/29.11.2006 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Statul Român prin MFP Bucureşti şi DGFP Gorj şi a constatat că aceştia nu au calitate procesuală pasivă. Au fost admise şi apelurile declarate de reclamantul N. E.F. şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj .
S-a reţinut că tribunalul a soluţionat cauza în primul ciclu procesual, fără a verifica legalitatea dispoziţiei emisă de primar, în raport de dispoz. art. 8-10 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, care prevăd că pentru determinarea valorii terenurilor situate în intravilanul localităţii se va întruni o comisie internă de evaluare din cadrul unităţii deţinătoare, neavându-se în vedere criteriul echivalenţei valorice dintre terenul oferit reclamantului şi cel la care acesta ar fi îndreptăţit, pentru a se realiza o acoperire echitabilă a prejudiciului .
S-a mai reţinut că, deşi a fost chemat în judecată consiliul local, au fost încălcate dispoziţiile de ordin procedural, deoarece acesta nu a mai fost citat şi conceptat în cauză, instanţa nepronunţându-se şi faţă de acest pârât.
Prin Decizia civilă nr.2061 din 27 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constatat nul recursul declarat de Consiliul Local Tg. Jiu, Primăria Mun. Tg. Jiu şi Primarul Mun. Tg. Jiu.
În rejudecare, tribunalul a solicitat relaţii de la Primăria Municipiului Tg-Jiu , pentru a verifica dacă la emiterea dispoziţiei nr. 6654/2005 ce face obiectul contestaţiei, au fost respectate dispoziţiile art. 8-10 din Normele Metodologice de aplic. a Legii 10/2001 în sensul constituirii unei comisii interne de evaluare, care să poarte negocieri cu persoana îndreptăţită la despăgubiri, răspunsul fiind comunicat prin adresa 47332/2008.
Prin sentinţa 159/17 sept. 2008 Tribunalul Gorj a admis contestaţia formulată de contestatorul N. E. F. împotriva dispoziţiei nr. 6654/8 dec. 2005 emisă de Primarul Municipiului TG-Jiu , în baza Legii nr. 10/2001.
A modificat dispoziţia, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 4756 m.p. teren în strada Termocentralei din TG.Jiu, în compensare.
A menţinut restul dispoziţiilor din decizie referitoare la măsurile reparatorii pentru construcţii.
A respins acţiunea faţă de Primăria Tg.Jiu, Consiliul Local, DGFP şi Statul Român pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că prin dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Tg, Jiu nu s-a realizat o reparaţie echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, avându-se în vedere că terenul deţinut iniţial de autorul reclamantului în fosta stradă Plevna, echivalează cu o suprafaţă de 4756 mp teren în strada Termocentralei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Primarul Municipiului Tg.Jiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel s-a susţinut că hotărârea atacată s-a pronunţat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 10 alin. 8 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care reclamantului i s-a acordat prin dispoziţie teren în compensare în limita suprafeţei de 451 mp teren, nefiind justificată şi atribuirea unei alte suprafeţe de 4756 mp teren ce nu a fost solicitat de reclamant prin notificare.
S-a invocat depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de fond prin obligarea apelantei la atribuirea în compensare a unui teren ce nu există fizic, exprimându-şi acordul de a se anula dispoziţia atacată şi a se stabili măsurile reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 451 mp atribuit în compensare prin dispoziţia contestată.
La data de 11 dec. 2008 intimatul reclamant N. E. F. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, întrucât s-a realizat o reparaţie echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant prin acordarea în compensare a unei suprafeţe mai mari de teren, într-o zonă inferioară.
Apelantul pârât Primarul Municipiului Tg. Jiu a depus, la data de 27 ianuarie 2009, o precizare însoţită de un set de înscrisuri, susţinând că în mod nelegal tribunalul a dispus restituirea în natură a unui teren de 4756 mp pe str. Termocentralei, în condiţiile în care nu mai există teren liber, documentele depuse evidenţiind faptul că terenurile învecinate cu cel atribuit prin dispoziţie intimatului, în compensare, sunt proprietăţi private.
S-au depus la dosar copii xerox de pe: dispoziţia nr. 6654/8.12.2005 emisă de Primarul Mun. Tg. Jiu, planul de situaţie al terenului situat în Tg. Jiu str. Termocentralei, contractul de schimb autentificat sub nr. 7695/6.11.2008 de Biroul Notarului Public Titu Ionaşcu – Tg. Jiu, extrasul de carte funciară şi încheierea nr. 29512/2008 întocmită de Oficiul de şi Publicitate Imobiliară Dolj, dispoziţia nr. 2584/23.02.2007 emisă de Primarul Mun. Tg. Jiu, dispoziţia nr. 18830/18.12.2006 emisă de Primarul Mun. Tg,. Jiu şi planul de amplasament al terenului, protocolul de predare primire din 16 iulie 2007 emis de Primăria Mun. Tg. Jiu, încheierea nr. 22558/2007 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj, contractul de vânzare cumpărare, încheiat între vânzătoarea SC VECTRA IMPEX SRL şi cumpărătoarea SC INTERHOME DECOR SRL, încheierea nr. 7784/2006 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi un set de imagini foto.
Apelul se va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, text ce reglementează categoriile de măsuri reparatorii, în cazul în care restituirea în natură a unui imobil nu este posibilă, se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent.
Textul legal enumeră măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, iar în alin. 3 se prevede că măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit acestei legi cu soluţionarea notificării.
În raport de pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG 250/2007, măsura reparatorie constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. 2 şi 3 din lege, permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.
Întrucât dispoziţia motivată de restituire prin compensare cu un alt imobil echivalent urmează acelaşi regim juridic prevăzut la art. 25 alin. 4 şi la art. 26 alin. 5 din lege, având forţa juridică a actului emis în procedura legii speciale, este necesar ca aceasta să cuprindă toate datele de identificare ale imobilului atribuit prin individualizarea concretă, aceleaşi cerinţe fiind valabile şi în cazul în care se dispune restituirea în natură a unei suprafeţe de teren prin hotărâre judecătorească.
În speţă, prin sentinţa civilă atacată tribunalul a dispus modificarea dispoziţiei nr. 6654/8.12.2005 emisă de Primarul Mun. Tg. Jiu şi restituirea în natură a suprafeţei de 4756 mp teren în str. Termocentralei din Tg. Jiu, în compensare, fără a se individualiza ca vecinătăţi şi amplasament acest teren şi fără a se verifica dacă terenul este disponibil, aspecte ce nu se regăsesc nici in conţinutul expertizei tehnice efectuate în cauză.
Actele depuse în apel de pârât, respectiv dispoziţiile emise în baza Legii 10/2001 pentru terţe persoane, planurile de amplasament şi încheierile privind înscrierea în cartea funciară a terenului, evidenţiază că terenul în suprafaţă de 4756 mp situat în str. Termocentralei din Tg. Jiu, atribuit în compensare reclamantului , prin dispozitivul sentinţei civile atacate, nu este teren liber, acesta fiind atribuit în proprietate unor terţe persoane, exceptând suprafaţa de 451 mp.teren atribuit în compensare, în natură, prin dispoziţia emisă de Primar.
Prin expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul R.D. s-a constatat că suprafaţa de 451 mp, teren deţinut anterior de reclamant în zona centrală a municipiului Tg.Jiu, avea o valoare de 388.342,57 lei, respectiv de 861,07 lei/mp., în timp ce terenul primit în compensare de reclamant, situat în str. Termocentralei FN în suprafaţă de 451 mp, are o valoare de 36.824,15 lei, respectiv de 81,65 lei/mp., astfel încât terenul deţinut iniţial de reclamant echivalează cu 4756 mp în zona unde i s-a atribuit acestuia teren în compensare prin sentinţa civilă nr.159/2008 a Tribunalului Gorj.
Jurisprudenţa CEDO a reţinut constant aplicativitatea criteriului echivalenţei valorice, recunoscut în reglementările referitoare la proprietate, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în Primul protocol adiţional la Convenţie(cauza Sabin Popescu contra României)
Criteriul echivalenţei valorice a terenului deţinut anterior de autorul reclamantului, ce a fost preluat abuziv de Stat, impune repararea în totalitate a prejudiciului adus autorului reclamantului, având în vedere că terenul preluat de stat era situat în zona centrală a oraşului, în timp ce terenul în suprafaţă de 451 mp atribuit în compensare reclamantului prin dispoziţia emisă de Primarul Mun. Tg. Jiu, este teren de o calitate inferioară, situat la periferie.
Expertiza tehnică întocmită de expert R.D. în dosarul nr. 245/2006 al Tribunalului Gorj, evidenţiază că terenul atribuit în compensare în suprafaţă de 458 mp echivalează cu suprafaţa de 42,80 mp din terenul deţinut iniţial de autorul contestatorului, teren situat în Tg. Jiu str. Plevna nr.9, astfel încât reclamantul este îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru diferenţa de 408,20 mp, raportat la valoarea unui teren situat în fosta str. Plevna nr.9, Tg. Jiu.
Sunt nefondate criticile din apel referitoare la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, precum şi cele privind nerespectarea notificării formulate de reclamant, având în vedere că instanţele sunt obligate a cenzura legalitatea dispoziţiei emisă de unitatea deţinătoare sau de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în privinţa modului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în speţă fiind analizată cauza prin prisma notificării formulată de reclamant.
Împrejurarea că prin notificare nu s-a solicitat acordarea în compensare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege pentru o suprafaţă mai mare de 451 mp, nu justifică nerespectarea dreptului reclamantului de a primi în echivalent valoric diferenţa dintre valoarea terenului restituit în natură prin compensare şi valoarea diferenţei de teren ce nu a putut fi atribuit în natură în zona centrală în condiţiile în care este afectat utilităţii publice.
Faţă de considerentele menţionate, constatând că există posibilitatea realizării unei reparaţii echitabile a prejudiciului suferit de reclamant numai prin acordarea măsurilor reparatorii constând în despăgubiri, ce se pot acorda potrivit titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru diferenţa de 408,20 mp teren, raportat la valoarea terenului deţinut în fosta stradă Plevna nr.9 Tg.Jiu, în baza art. 296 cod pr.civ. urmează a se admite apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI TG JIU – F. C..
Se va schimba în parte sentinţa civilă atacată în sensul că se va admite în parte contestaţia.
Se va modifica în parte dispoziţia nr. 6654/8.12.2005, emisă de Primarul Mun. Tg. Jiu, în sensul că se va menţine restituirea în natură a suprafeţei de 451 mp teren şi se va dispune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent şi pentru suprafaţa de 408,20 mp teren.
Se va menţine restul conţinutului dispoziţiei nr. 6654/8.12.2005.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate.
??
??
??
??
5