În motivare s-a arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, deoarece 3 din cele 11 hotărâri judecătoreşti date în cele 4 cicluri procesuale ale litigiului au fost pronunţate de Curtea de Apel Suceava, de instanţe în compunerea cărora se regăsesc aceiaşi doi judecători, ultimele două hotărâri fiind date chiar de acelaşi complet de judecată. Toate cele trei decizii au fost favorabile reclamanţilor, iar dintre acestea, decizia atacată cu contestaţie în anulare a fost pronunţată de o instanţă din compunerea căreia au făcut parte doi magistraţi ce şi-au spus anterior părerea cu privire la pricină, astfel rezultând în mod evident că această decizie a fost pronunţată de o instanţă care nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale. Au mai arătat contestatorii că dispoziţiile art. 27 pct. 7 Cod procedură civilă potrivit căruia judecătorul poate fi recuzat dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, reprezintă aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul oricărei persoane de a-i fi judecată cererea de o instanţă independentă şi imparţială, reglementare regăsită şi în alte acte normative interne (art. 2 alin. 1 şi art. 10 din Legea nr. 304/2004, art. 1 alin. 2 şi art. 90 din Legea nr. 303/2004 şi art. 124 alin. 1 şi 2 din Constituţie). Au susţinut contestatorii că imparţialitatea, ca element al unui proces echitabil, reprezintă garanţia încrederii justiţiabililor în magistraţii şi instituţiile în care se realizează actul de justiţie, presupunând două elemente : lipsa oricărei prejudecăţi şi lipsa oricărui interes din partea judecătorului. Faţă de aspectele expuse şi de faptul că legea prevede expres ca motiv de casare nerespectarea dispoziţiilor legale imperative privind alcătuirea instanţei, contestatorii au solicitat admiterea contestaţiei, anularea hotărârii atacate şi reluarea judecăţii într-un complet legal constituit.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Intimaţii B.E. şi B.G. au depus la dosar întâmpinare (f.27 dosar), prin care au solicitat, pe cale de excepţie, respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei, deoarece dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă se referă la normele de competenţă de ordine publică, absolută, respectiv la competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, în timp ce incompatibilitatea unuia sau mai multor membri ai completului de judecată este reglementată de norme de organizare judecătorească.
Pe fondul cauzei, au arătat că, deşi asistaţi de acelaşi apărător pe toată durata litigiului, contestatorii nu au formulat cerere de recuzare împotriva niciunui judecător din complet. Chiar şi aşa, au susţinut intimaţii, nu a existat nici un motiv de incompatibilitate, deoarece curtea a casat parţial decizia tribunalului şi a dispus rejudecarea acelor capete de cerere neanalizate pe fond de către instanţa de apel, în cazul deciziei nr. 47 din 19.02.2009 a Curţii de Apel Suceava. În ce priveşte decizia civilă nr. 344 din 4.11.2009 a aceleiaşi instanţe, recursul a fost admis deoarece a fost greşit respinsă cererea de recuzare formulată de ei, intimaţii, deci nici în această decizie judecătorii curţii nu şi-au spus părerea privitoare la pricină.
Analizând actele dosarului şi având în vedere motivele invocate de contestatori, Curtea reţine următoarele :
Potrivit dispoziţiilor art. 317 Cod procedură civilă, contestaţia în anulare obişnuită poate fi promovată pentru două motive:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Din redactarea textului de lege amintit rezultă fără echivoc faptul că este avută în vedere competenţa absolută prevăzută de art. 159 Cod procedură civilă, respectiv competenţa generală, materială şi competenţa teritorială exclusivă.
Invocând ca motiv al cererii încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, contestatorii au în vedere, de fapt, incompatibilitatea anumitor membri ai completului de judecată care au pronunţat decizia atacată, susţinând că această hotărâre a fost pronunţată de o instanţă care nu era alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
În raport de aceste susţineri, este de subliniat faptul că incompatibilitatea unuia sau a mai multor membri ai completului de judecată nu generează încălcarea normelor privind competenţa absolută a instanţelor, fiind o situaţie care a primit o reglementare specială în (art. 24 şi urm.).
Din analiza deciziei atacate rezultă că nu este dată nici situaţie unei nelegale alcătuiri a instanţei, completul care a pronunţat decizia în recurs fiind alcătuit din trei judecători.
Deşi normele procedurale conferă părţilor posibilitatea de a rezolva o anumită situaţie de incompatibilitate a unuia sau mai multor judecători, contestatorii din prezenta cauză nu au uzat de prevederile art. 27 şi 29 alin. 2 Cod procedură civilă şi nu au înţeles să formuleze cerere de recuzare a judecătorilor care au participat la soluţionarea recursului.
Dacă pe calea contestaţiei în anulare s-ar analiza incompatibilitatea judecătorilor din recurs, s-ar observa că, în speţă, prin deciziile nr. 47 din 19 februarie 2009 şi nr. 344 din 4 noiembrie 2009 ale Curţii de Apel Suceava, judecătorii vizaţi de contestatori nu şi-au spus părerea cu privire la cauză, ci doar au casat deciziile tribunalului, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
