Contestaţie in anulare; inadmisibilitate. Contestaţie în anulare


Prin contestaţia în anulare înregistrată la data de 19.11.2010 pe rolul acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 9280/99/2010 contestatoarea S. V. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. C., desfiinţarea deciziei civile nr. 607/26.03.2010 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 4302/866/2008.

Motivând în fapt contestaţia formulată, contestatoarea susţine că:

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că apărătorul ales de către ea în perioada procesului a promovat recurs împotriva sentinţei de mai sus, după ce a fost de acord cu introducerea acestei căi de atac.

Arată că şi-a dat girul pentru promovarea recursului, fără a-i da apărătorului alte împuterniciri – dispoziţii privitor la apărări. Cererea de recurs, cu motivare lapidară, a fost depusă la 28.01l.2010, în această cerere, avocatul a indicat fără drept, în numele său că şi-ar fi ales domiciliul la Cabinet Avocat, cu indicarea adresei şi fără a se preciza persoana care urma să preia acte de procedură ce urma a fi comunicate de către instanţă. La cerere, cu aceeaşi dată, s-a ataşat şi împuternicire avocaţială nesemnată de către contestatoare.

Arată contestatoarea că citarea sa la termenul de judecată în faza de recurs s-a realizat prin afişare la sediul Cabinetului Avocat.

La termenul de judecată, apărătorul nu s-a prezentat la instanţă, taxa judiciară de timbru nu a fost achitată, deoarece nu cunoştea de existenţa termenului, iar instanţa, fără alte verificări, a dispus anularea recursului ca fiind netimbrat.

Susţine că alegerea domiciliului procedural de către o parte este un act de dispoziţie deosebit de important, deoarece prin el se asigură realizarea tuturor garanţiilor procesului civil. Apărătorul nu poate lua o astfel de măsură fără a avea o împuternicire în acest sens din partea justiţiabilului pe care-l asistă.

Invocă şi faptul că în pretinsa alegere de domiciliu nu se indică persoana la care se va face comunicarea actului de procedură, astfel că, în acord cu dispoziţiile art. 93 Cod procedură civilă, în lipsa indicării persoanei ce urmează a prelua actele de procedură, comunicarea ei trebuie să se facă la domiciliul părţii.

A fost ataşat cauzei dosarul nr. 4302/266/2008 al Judecătoriei Paşcani.

Nu s-au solicitat alte probe în cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului din prisma motivelor invocate de contestatoare, Tribunalul constată contestaţia ca fiind neîntemeiată motivat de considerentele ce succed.

Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac, oferă părţilor un mijloc procedural eficient pentru a obţine o nouă judecată în cazul săvârşirii unor importante neregularităţi procedurale de natură a nesocoti principiul dreptului la apărare sau al contradictorialităţii.

Ori, nu se poate considera că decizia contestată ar fi fost pronunţată cu încălcarea acestor două principii. Tribunalul constată că în speţa dedusă judecăţii nu sunt întrunite motivele strict şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate exercita calea de retractare a contestaţiei în anulare.

Potrivit disp. art. 317 Cod procedură civilă contestaţia în anulare obişnuită poate fi promovată pentru două motive:

1. când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Tribunalul constată că prin decizia nr. 607/26.03.2010, contestată în prezenta cauză s-a admis excepţia de netimbrare a recursului fiind, în consecinţă, anulat recursul formulat de contestatoarea din prezentul litigiu , S. (fostă I.) V..

Deşi contestatoarea a invocat faptul că nu ar fi fost legal citată, că nu ar fi avut cunoştinţa de termenul acordat în dosarul de recurs nr. 4302/866/2008, Tribunalul constată că aceste susţineri sunt vădit neîntemeiate.

Astfel, instanţa reţine că pentru termenul din 26.03.2010 recurenta S.(I.) V., a fost citată cu respectarea prevederilor legale în materie, la domiciliul procedural ales indicat chiar în cuprinsul cererii de recurs, respectiv la Cabinetul de Avocat „C. D.” din municipiul Paşcani, str. Ştefan cel mare şi Sfânt nr. 20, bl. G2A, ap. 34, jud. Iaşi.

Deşi contestatoarea a invocat faptul că avocatul a fost împuternicit doar pentru promovarea recursului şi că apărătorul ales ar fi indicat fără drept instanţei de recurs noul domiciliu ales, Tribunalul constată că atât timp cât contestatoarea recunoaşte faptul că l-a împuternicit pentru promovarea recursului nu-i poate fi imputată instanţei luarea în continuare a menţiunilor din cuprinsul cererii de recurs privitoare la domiciliul recurentei. Cu privire la susţinerile privind depăşirea limitelor mandatului acordat avocatului instanţa investită cu prezenta contestaţie în anulare nu este îndreptăţită a efectua aceste verificări, contestatoarea având deschise în această ipoteză, acţiunile judiciare ale mandantului.

În plus, Tribunalul constată că şi la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Paşcani, în dosarul nr. 4302/866/2008 s-a depus, la data de 20.01.2010, cerere prin care reclamanta S. V. învedera instanţei că nu mai locuieşte la adresa indicată în acţiune şi solicită comunicarea sentinţei civile nr. 2059/30.10.2009 la Cabinetul Avocat C. D., respectiv la acelaşi domiciliu cu cel indicat în cererea de recurs.

De asemenea, Tribunalul constată că au fost respectate în cauză şi dispoziţiile art. 93 Cod procedură civilă citaţia fiind afişată în mod legal la sediul persoanei arătate în cuprinsul cererii de recurs respectiv la Cabinet Avocat „C. D.”, fiind indicat nu numai noul domiciliu ales cu şi persoana însărcinată cu comunicarea actelor de procedură.

În considerarea celor anterior expuse, Tribunalul, urmează, în baza art. 317 şi urm. Cod procedură civilă, a respinge contestaţia în anulare ca neîntemeiată.