Contestaţie în anulare – modificare acte constitutive persoane juridice Contestaţie în anulare


(Tribunalul Mehedinţi – d.c. 30/R/09.04. 2012)

Prin cererea adresată acestei instanţe la 07.03.2012, Fundaţia „Forumul Social Democrat – Mehedinţi” prin împuternicit M.M. a contestat decizia pronunţată la 20.02.2012 în dosar nr. 9208/225/2011 de Tribunalul Mehedinţi, susţinând că deşi nu avea calitate procesuală activă şi de exerciţiu, recurentul N.E. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 8/2011, admis de instanţa de recurs fără motive temeinice şi legale.

A mai arătat că instanţa de recurs, prin admiterea recursului a săvârşit o eroare materială, că nu s-a pronunţat temeinic şi legal asupra fondului cauzei.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 497 alin. 2 pct. 2 şi 4 c.p.civ. (legea 134/2010).

La termenul de judecată din 19 martie 2012 contestatoarea, prin împuternicit M.M. a depus la dosar cerere de amânare a cauzei pentru a-şi angaja apărător, admisă în temeiul art. 156 c. pr. civ. şi de conexare a dosarelor nr. 9208/225/2011 şi 17680/225/2010 la dosar nr. 2352/101/2012, susţinând că obiectul de fond al judecării cauzei este înscrierea în Registrul asociaţilor şi fundaţiilor a Actului constitutiv modificat şi a statutului fundaţiei actualizat, cererea fiind respinsă pentru neîndeplinirea cerinţelor art.164 c.pr. civ.

Au fost ataşate dosarele nr. 9208/225/2011al Tribunalului Mehedinţi şi 2395/225/2010 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Fundaţia Forumul Social Democrat reprezentată prin preşedinte E. N. a formulat prin apărător cerere de intervenţie, calificată de instanţă ca fiind în interes propriu, prin care s-a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă şi obligarea domnului M.M. la cheltuieli de judecată în temeiul art. 723 alin. 2 şi 274 c.p.civ. şi la plata unei amenzi judiciare pentru introducerea cu rea-credinţă a unor cereri vădit netemeinice cu aplicarea art. 1081 alin.12 şi 13 lit. a c.p.civ.

În motivarea cererii a arătat că instanţa de recurs în mod legal a reţinut excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al numitului M.M. pentru formularea contestaţiei în anulare, excepţie pe care o invocă şi în prezenta cauză întrucât acesta nu a fost delegat de nici un organ de conducere pentru a reprezenta fundaţia sau pentru a formula cereri în instanţă, că motivele contestaţiei în anulare împotriva încheierii din 20.02.2012 sunt larg şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 c.p.civ. şi nici unul din motivele false prezentate de acesta nu se încadrează în textul de lege, că este inadmisibilă contestaţia şi potrivit art. 321 c.p.civ. întrucât motivele arătate au existat şi la data formulării primei contestaţii în anulare.

Instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu, în temeiul art. 50 alin. 2 c,.p.civ.

Astfel, cererea de intervenţie în interes propriu poate fi făcută numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor, prin excepţie, art. 50 alin. final c.p.civ. dispune că intervenţia principală se poate face, cu învoirea părţilor, şi în instanţa de apel.

Problema admisibilităţii cererii de intervenţie în interes propriu în contestaţia în anulare se pune numai cu ocazia rejudecării fondului ce urmează admiterii acestei căi de atac şi numai atunci când calea de atac a avut ca obiect hotărâri pronunţate în primă instanţă sau în apel, nu şi în recurs, având în vedere disp. art. 50 c.p.civ. care îngăduie depunerea unei astfel de cereri în primă instanţă şi în apel.

Aşa fiind, pentru considerentele expuse instanţa urmează a respinge cererea de intervenţie în interes propriu ca fiind inadmisibilă.

Examinând excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a numitului M.M. pentru a formula contestaţia în anulare dedusă judecăţii, invocată din oficiu de instanţă, se constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Numitul M. M. a formulat contestaţia în anulare în numele Fundaţiei Forumul Social Democrat – Mehedinţi, invocând pentru a dovedi calitatea sa de mandatar în a formula o astfel de cerere, împuternicirea din 16.02.2011, depusă la termenul de azi la dosar, înscris ce nu îndeplineşte cerinţele prev de art. 68 c.p.civ. pentru a justifica dreptul său de a introduce contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 13/R/CA/20.02.2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosar nr. 9208/225/2001, în numele fundaţiei.

Prin împuternicirea depusă la dosar numitul M.M. are dreptul, în calitate de secretar general al fundaţiei, de a reprezenta în justiţie persoana juridică, doar dacă este cazul(art. 1 pct.7), fără a exista vreo referire privitoare la posibilitatea formulării unei căi de atac împotriva hotărârilor irevocabile.

De altfel, prin decizia nr. 13/R/CA/2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi a fost soluţionată irevocabil, în sensul admiterii, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a numitului M.M. de a formula în numele fundaţiei, contestaţie în anulare împotriva încheierii 2/F/ 19.02.2012 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, fiind examinat prin prisma disp. art. 68 c.p.civ. acelaşi înscris, împuternicirea din 16.02.2011, depus şi la dosarul 9208/225/2001.

Aşa fiind, urmează a admite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a numitului M.M. pentru formularea contestaţiei în anulare şi a anula contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 13/R/CA/2012 a Tribunalului Mehedinţi, în numele Fundaţiei FSD Mehedinţi.

Faţă de soluţia pronunţată, instanţa apreciază că nu se mai impune examinarea pe fond a contestaţiei în anulare.

În temeiul disp. art. 274 c.p.civ. urmează a fi obligat numitul M.M. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei, reprezentând onorariul de avocat, către Fundaţia Forumul Social Democrat – Mehedinţi.