Calificarea juridică eronată a contractului încheiat între părţi nu reprezintă o eroare materială în sensul dispoziţiilor art. 318 teza I din Codul de procedură civilă, ci o greşeală de judecată ce nu poate constitui temeiul formulării unei contestaţii în anulare.
în situaţia în care excepţia de necompetenţă a fost invocată în faţa instanţei de recurs, dar a fost respinsă, nu se poate folosi calea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, care este o cale de retractare, iar nu de reformare, nefiind posibil ca aceeaşi instanţă să revină asupra propriei păreri.
(Decizia nr. 1216 din 21 mai 2003 – Secţia a IV-a civilă)
Prin contestaţia în anulare înregistrată sub nr. 478 din 12 februarie 2003 la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, contestatoarele S.F. şi SC “Q.” SRL au solicitat în contradictoriu cu intimata P.E. anularea Deciziei civile nr. 2859 din 18 decembrie 2002, pronunţată de această Curte.
în motivarea contestaţiei s-a susţinut că prin Decizia civilă nr. 2859 din 18 decembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a lll-a civilă, s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă P.E. împotriva Deciziei civile nr. 682/A din 17.02.2002 a Tribunalului Bucureşti, care a fost modificată în sensul că s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă P.E., s-a schimbat în tot Sentinţa civilă nr. 10490 din 18.10.2001 şi s-a admis în parte cererea precizată formulată de P.E. şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 10.000 USD sau echivalentul în lei la data plăţii efective calculat la cursul BNR, reprezentând împrumut nerestituit.
S-a mai susţinut că a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale şi capătul de cerere privind daunele cominatorii şi a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată; că această decizie este rezultatul unei greşeli materiale pentru că a avut în vedere calitatea pârâtei de persoană fizică, iar mai apoi de comerciant, şi că în cauză nu trebuia să se facă aplicarea art. 1180 alin. 2 din Codul civil, care se referă la comercianţi; că, în cazul în care instanţa considera că în mod corect s-a reţinut faptul că pârâta a încheiat contractul în calitate de comerciantă, s-a solicitat anularea deciziei pe care o contestă în conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere că în acest caz s-au încălcat dispoziţiile de ordine publică privitoare la competenţă, în sensul că, deşi s-a considerat că pârâta a semnat actul ca persoană juridică, în mod greşit s-a soluţionat litigiul ca fiind de natură civilă.
în drept s-au invocat dispoziţiile art. 318 teza I şi art. 317 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Examinând Decizia civilă nr. 2859 din 18.12.2002 în raport de contestaţia formulată, s-au constatat următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Art. 318 teza I din Codul de procedură civilă, care constituie temeiul primului motiv al contestaţiei în anulare, prevede că “hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale”.
Acest text are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite.
Rezultă aşadar că textul vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Or, în cauza de faţă este vorba nu de o eroare materială în sensul textului arătat, ci de o greşeală de judecată cu privire la calificarea juridică a contractului încheiat între părţi.
Nici cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 2 din – când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă -nu s-a putut primi, pentru că excepţia de necompetenţă a fost respinsă.
Având în vedere că excepţia de necompetenţă a fost invocată, dar a fost respinsă de instanţă, nu se poate folosi calea contestaţiei în anulare, care este o cale de retractare, iar nu de reformare, pentru că se invocă aceeaşi excepţie, căci nu este posibil ca aceeaşi instanţă să revină asupra propriei păreri.
în raport de cele de mai sus, s-a respins ca nefondată contestatia în anulare.