Contestaţie în anulare specială. Invocarea nepronunţării instanţei asupra unuia din motivele de modificare sau de casare


In sensul dispoziţiilor art. 318 teza a ll-a din Codul de procedură civilă, omisiunea de pronunţare a instanţei trebuie să vizeze unul din motivele de recurs.

Faptul că cererea de chemare în garanţie a rămas nesoluţionată – în condiţiile reţinute de instanţa de recurs, ale neexercitării apelului promovat (art. 2931 din Codul de procedură civilă), care ar fi dat posibilitatea punerii în discuţie şi a pretenţiilor formulate pe cale incidentală, în situaţia modificării soluţiei date cererii principale, nu deschide calea contestaţiei în anulare, ci, eventual, dă posibilitatea valorificării pretenţiilor pe cale principală.

(Decizia nr. 521 din 7 septembrie 2004 – Secţia a lll-a civilă)

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a lll-a civilă sub nr. 1921/2004, I.V. şi I.S. au formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 84 din 26.01.2004 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, invocând dispoziţiile art. 317 – 321 din şi art. 315 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

S-a arătat, în motivarea cererii, că, potrivit deciziei menţionate, urmare a admiterii recursului exercitat de C.M. şi G.A., a fost modificată Decizia civilă nr. 1293/A din 24.06.2003 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în sensul admiterii acţiunii şi constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare (încheiat de către contestatori).

în aceste condiţii, s-a susţinut că instanţa de recurs era obligată să analizeze toate aspectele invocate în faţa instanţei de fond. Or, contestatorii formulaseră cerere de chemare în garanţie, solicitând atribuirea unei alte locuinţe, similară cu cea care făcuse obiectul contractului de vânzare-cumpărare anulat, cerere care nu a fost judecată, motivându-se în decizia atacată că intimaţii-pârâţi nu au uzat de dispoziţiile art. 293 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, contestatorii au făcut referire la aprecierea instanţei de recurs, conform căreia aceştia nu ar fi făcut demersuri pentru a afla situaţia juridică reală a imobilului, arătând că acest considerent este eronat şi a condus la pronunţarea unei soluţii greşite.

La data de 16.06.2004, s-a înregistrat sub nr. 2238/2004 contestaţia în anulare formulată de C.A.C. împotriva Deciziei nr. 84 din 26.01.2004 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.

Motivele căii de atac exercitate au vizat aceleaşi aspecte, respectiv faptul că deşi instanţa de recurs a reexaminat fondul cauzei, dispunând admiterea acţiunii, a omis să examineze şi să se pronunţe asupra tuturor cererilor formulate la fond.

Astfel, cererea de chemare în garanţie prin care contestatorul, în calitate de pârât-reclamant în acel proces, solicita atribuirea unei locuinţe similare aceleia ce făcuse obiectul contractului de vânzare-cumpărare anulat a rămas nesoluţionată.

Contestatorul a arătat că dezlegarea dată pricinii de către instanţa de recurs este rezultatul unei erori materiale, în condiţiile în care aprecierea bunei-credinţe s-a făcut greşit şi în contradicţie cu probele administrate în dosar.

în drept, au fost invocate prevederile art. 317- 321, art. 315 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Faţă de prevederile art. 164 din Codul de procedură civilă, s-a procedat la conexarea celor două contestaţii în anulare.

Analizând criticile formulate prin intermediul celor două căi de atac extraordinare exercitate, Curtea a constatat caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 317 din Codul de procedură civilă, hotărârile pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare, pentru două motive expres reglementate, vizând nelegala îndeplinire a procedurii de citare şi încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă (sub condiţia ca aceste motive să nu fi putut fi invocate prin intermediul căilor ordinare de atac).

în plus, hotărârile instanţei de recurs mai pot fi supuse unei contestaţii în anulare speciale în condiţiile art. 318 din Codul de procedură civilă, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din eroare să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

în speţă, contestatorii nu au invocat nici unul din motivele care să facă posibilă retractarea hotărârii irevocabile pe calea contestaţiei în anulare.

Astfel, omisiunea de pronunţare a instanţei de recurs nu vizează vreunul din motivele de recurs, ci nesoluţionarea unei cereri de chemare în garanţie care învestise prima instanţă.

De altfel, contestatorii nici nu ar fi avut posibilitatea formulării unei astfel de critici, în condiţiile în care nu aceştia au avut calitatea de recurenţi (pentru a putea invoca faptul că au rămas nesoluţionate critici ale recursului declarat), şi, pe de altă parte, recursul nu a fost respins sau admis numai în parte, pentru a fi întrunită cerinţa textului de lege (art. 318 teza a ll-a din Codul de procedură civilă).

Faptul că cererea de chemare în garanţie a rămas nesoluţionată, în condiţiile reţinute de instanţa de recurs, ale neexercitării apelului promovat (art. 2931 din Codul de procedură civilă), care ar fi dat posibilitatea punerii în discuţie şi a pretenţiilor formulate pe cale incidentală, în situaţia modificării soluţiei date cererii principale, nu deschide calea contestaţiei în anulare, ci, eventual, dă posibilitatea valorificării pretenţiilor pe cale principală.

în ce priveşte eroarea materială la care se face referire în conţinutul celor două contestaţii în anulare, aceasta vizează, în opinia contestatorilor, greşita apreciere a atitudinii subiective a părţilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare (buna-credinţă a subdobânditorilor).

Acest aspect nu poate constitui însă o eroare materială, în sensul dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură civilă.

Eroarea materială reglementată de textul de lege este cea de ordin formal, de natură procedurală, iar nu o eventuală eroare de judecată.

Punând în discuţie modalitatea de apreciere a probatoriului, contestatorii tind, de fapt, la a obţine o nouă judecată asupra fondului cauzei şi a supune cenzurii hotărârea instanţei de recurs pentru alte motive decât cele expres şi limitativ reglementate de lege.

Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 317 din Codul de procedură civilă, s-a constatat că aceasta s-a făcut în mod formal, în condiţiile în care contestatorii nu au prezentat nici o critică încadrabilă în ipotezele textului de lege menţionat.(Judecator Adina Nicolae)