Din interpretarea dispoziţiilor art. 516 Cod pr. civilă conform cărora actul de adjudecare se emite după expirarea termenului în care se poate formula contestaţie la executare rezultă că actul de adjudecare nu poate fi atacat printr-o contestaţie la executare.
Actul de adjudecare nu reprezintă un act de executare în înţelesul art. 399 Cod pr. civilă, iar contestatorii, care nu au calitatea de adjudecatar nu pot justifica interesul în a cere anularea actului de adjudecare pe considerentul că acesta nu cuprinde toate elementele de identificare a bunului vândut.
Prin sentinţa civilă nr. 481 din 6 aprilie 2006 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 3681/2005 a fost admisă excepţia tardivităţii contestaţiei la executare invocată din oficiu de instanţă şi, în consecinţă a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorii B. C. şi B. V. în contradictoriu intimaţii S. V. şi Biroul Executorului Judecătoresc S. E. şi Oficiul de şi Publicitate Imobiliară Miercurea-Ciuc, obligând contestatorii la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel contestatorii solicitând modificarea sentinţei şi în rejudecarea fondului să fie anulat actul de adjudecare încheiat în data de 11 noiembrie 2005 cu obligarea intimaţilor la cheltuieli de judecată.
Tribunalul Harghita a respins apelul prin Decizia nr. 222 din 14 decembrie 2006 şi a obligat pe apelanţi la cheltuieli de judecată.
Contestatorii au declarat recurs împotriva deciziei dată în soluţionarea apelului, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului, schimbarea hotărârii primei instanţe şi constatării nulităţii actului de adjudecare şi a procesului verbal de licitaţie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului contestatorii au arătat că în mod greşit prima instanţă şi instanţa de apel au stabilit că nulitatea actului de adjudecare şi a procesului verbal de vânzare poate fi cerută doar în termen de 15 zile, în realitate nulitatea absolută al unui act juridic putând fi invocată oricând, conform Decretului –Lege nr. 167/1958, că, oricum, contestaţia privind actul de adjudecare era în termenul legal prevăzut de art. 516 – 519 Cod procedură civilă, că instanţele nu au cercetat dacă B. V. avea un drept asupra imobilului supus vânzării silite, că nu s-a observat că debitul pentru care s-a pornit executarea silită a fost achitat, toate acestea arătând că hotărârile date sunt lipsite de temei legal, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
De asemenea, recurenţii-contestatori au invocat că cele două instanţe nu s-au pronunţat asupra tuturor mijloacelor de probă, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.10 Cod procedură civilă.
Intimatul S. V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Verificând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea a reţinut că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În fapt, soţii Bucur au formulat o contestaţie la executare, solicitând instanţei să constate nulitatea actului de adjudecare încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc S. E. să dispună interdicţia întabulării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în comuna Mihăileni, sat. Livezi, nr. 84, judeţul Harghita, invocând faptul că preţul vânzării silite este unul derizoriu, că imobilul vândut este coproprietatea contestatoarei B. V. şi, în fine, că actul de adjudecare nu cuprinde toate menţiunile prevăzute de lege, astfel încât, să fie apt pentru înscrierea dreptului de proprietate.
Prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei pentru că, raportându-se la dispoziţiile art. 401 Cod procedură civilă, a invocat şi a admis excepţia tardivităţii contestaţiei.
Raţionamentul primei instanţe, implicit a celei din apel, este în parte corect, motivele invocate de contestatori pot fi susţinute în cadrul unei contestaţii la executare, procedură care prevede un termen de sesizare a instanţei de 15 zile. La alin.1 de la art. 401 Cod procedură civilă, se prevede data de la care începe să curgă termenul de depunere a contestaţiei la executare şi, în raport de primele două motive invocate în contestaţie, termenul curge de la data când contestatorii au luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a observat că cei doi contestatori au invocat preţul derizoriu al vânzării, preţ despre care cei doi au aflat odată cu vânzarea ( contestatorul Bucur Constantin) sau la data de 20 aprilie 2005 ( contestatoarea Bucur Viorica) precum şi faptul că unul dintre contestatori ar deţine un drept de proprietate asupra imobilului vândut, vânzare despre care aşa cum s-a arătat mai sus a fost adusă la cunoştinţă contestatorilor la 20 aprilie 2005.
În mod eronat contestatorii au arătat că nelegalităţile invocate pot fi susţinute în faţa instanţei oricând, conform dispoziţiilor Decretului – Lege nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, deoarece dispoziţiile procedurale prevăzute de art. 401 Cod procedură civilă, au un caracter special referindu-se la actele de procedură înfăptuite de judecătoresc şi nu la un act juridic oarecare.
Aşadar pentru primele două motive invocate de contestatori, excepţia tardivităţii a fost corect invocată şi reţinută de prima instanţă.
Ceea ce a omis prima instanţă, şi de aici s-a ajuns la o concluzie greşită, a fost să analizeze contestaţia şi sub cel de-al III-lea motiv invocat de contestatori şi anume că, actul de adjudecare (act întocmit de şi contestat de soţii B.) nu cuprinde toate elementele, prevăzute de art. 516 Cod procedură civilă.
În raport cu acest motiv, contestaţia nu este tardivă, la dosar nu s-a făcut dovada că un asemenea act ar fi fost comunicat contestatorilor sau că cei doi au luat cunoştinţă despre acesta. De fapt, actul de adjudecare nici nu se comunică debitorului sau celui care se pretinde proprietar al imobilului vândut, iar din interpretarea dispoziţiilor art. 516 Cod procedură civilă, potrivit cărora actul de adjudecare se emite după expirarea termenului de contestaţie, rezultă că actul de adjudecare nu poate fi atacat printr-o contestaţie la executare.
Curtea a considerat că de fapt actul de adjudecare nu reprezintă un act de executare în înţelesul dispoziţiilor art. 399 Cod procedură civilă. Oricum, contestatorii nici nu pot eventual justifica interesul în a cere anularea actului de adjudecare, pe considerentul că acesta nu cuprinde toate elementele de identificare a bunului vândut.
Toate aceste aspecte trebuiau să fie analizate de instanţa de fond sau în calea de atac devolutivă însă, acest lucru nu a fost posibil pentru că, instanţele au reţinut per ansamblu excepţia tardivităţii.
În raport cu cele reţinute, Curtea a constatat că cele două instanţe au aplicat greşit dispoziţiile art.401 alin.1 Cod procedură civilă, în raport cu ultimul motiv de contestaţie, fiind incidente dispoziţiile art. 403 pct.9 Cod procedură civilă.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea a constatat că recurenţii nu au observat că pct.10 de la art. 304 Cod procedură civilă a fost abrogat încă din anul 2005 prin Legea nr. 219 şi, deci, nu a analizat decizia recurată sub acest aspect.
În conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea a casat decizia Tribunalului Harghita precum şi sentinţa Judecătoriei Miercurea Ciuc şi a trimis cauza spre rejudecare.
În rejudecarea cauzei se va ţine cont de dezlegările de drept date de Curte, urmând a se analiza cel de-al treilea motiv de contestaţie, totodată va avea în vedere şi cheltuielile de judecată făcute în recurs.
